marți, 23 decembrie 2014

Kitsch cu luminițe

Acel moment magic când treci seara printr-un gang, ajungi în Piața Mare, te uiți spre Bălcescu și exclami ”sfinte Baby Jesus cine a adus căruța asta cu coviltir luminat în oraș!”. Am facut poza, dar n-am îndrăznit să mă duc mai aproape, nu neaparat de frica unei epilepsii pe care n-o am, ci ca să nu-mi iasă herpes. 


Dacă anul trecut ne lăudam cu un cap tractor, acum am făcut upgrade la căruță full options.

Mă pregăteam să vorbesc frumos de Târgul de Crăciun din Piața Mare, că merge într-o direcție bună, că majoritatea standurilor au produse decente, că se apropie încet-încet de cele văzute în Germania, dar nicăieri n-am întâlnit așa dovadă de kitch colorat. Mai mult, e plătit din banii noștri, prin bugetul local, cu 55.000 de euro - pe locul 5 la finanțare în 2014. A meritat? Eu zic că nu, ba mi-e chiar rușine să mă laud cu orașul meu.

Nu trebuie să mă credeți pe cuvânt, mai jos sunt niște imagini din orașe vestice, inclusiv Nürnberg (care are unul din cele mai faimoase Târguri de Crăciun), observați diferențele și cât de bine arată niște decorațiuni simple, cu lumină albă sau galbenă. Nu-s cele mai bune poze, dar sunt ale mele, făcute din 2005 încoace.

Milano:




Nürnberg:





Berlin:


0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Comentariile sunt moderate, apar dupa ce le citesc, dacă consider că respectă regulile bunului simț. Nu e nevoie să scrieți de două ori, aveți doar un pic de răbdare.