luni, 20 noiembrie 2017

Ce-am înțeles eu dintr-un whiskey trip la Dublin

După trei zile pline petrecute în Dublin m-am convins că există reguli clare și respectate, mai ales în arta fabricării whiskey-ului. Scurtă recapitulare:

- whiskey desemnează băutura irlandeză și whisky pe cea scoțiană? Nu prea. Istoric vorbind, whiskey e doar băutura produsă în Dublin, diferențiată până și de frații de la țară, care nu aveau voie să folosească varianta cu ”ey”;

- am băut whiskey single grain, produs de distilerie ”butic”, făcut din... porumb. Practic bourbon american reinventat;

- whiskey-ul e triplu distilat iar scotch-ul doar dublu distilat. Există și scotch triplu distilat și e foarte bun;

- scoțienii își usucă grânele germinate la foc de cărbune sau turbă (”peat”). Irlandezii nu, cu excepția momentelor când o fac totuși, pentru că există și irish peated single malt.

Cred că singura regulă care chiar se respectă este: nu stocați whiskey in Dublin, ca să nu ia (iarași) foc orașul.

Slainte! 



0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Comentariile sunt moderate, apar dupa ce le citesc, dacă consider că respectă regulile bunului simț. Nu e nevoie să scrieți de două ori, aveți doar un pic de răbdare.