marți, 20 noiembrie 2012

Cum și-a dat GLS foc la valiză

Vinerea neagră a venit la GLS cu o săptămână mai devreme, pe 16 noiembrie 2012. Pentru cine nu știe, GLS e o firmă de curierat, majoritatea coletelor posterland.ro prin ei se distribuiau. 
În patru ani de colaborare lucrurile au mers relativ ok, în funcție și de curier, câte unul mai indolent, dar majoritatea de treabă și de încredere. Am avut și noi partea noastră de reclamații de la clienți, cineva dorea un colet livrat vineri, pentru a-l face cadou sâmbătă, noi am fost prompți, însă curierul nu l-a găsit acasă, nu l-a sunat și nici măcar n-a așteptat câteva zile, a trimis coletul înapoi. Altă dată li s-a inundat depozitul și s-a distrus un colet, a trebuit să-l suportăm noi pentru că ne cereau o cârcă de documente pentru a-l plăti. Au mai fost și alte incidente minore, dar una peste alta, în mare parte, relația de afaceri a fost ok, poate și pentru că sediul lor central e în Sibiu și curierii locali au lesa scurtă. 

Fix acum un an au făcut o majorare de preț, chiar înainte de sărbători, când crește volumul comenzilor. Vinerea trecută primim mail, același text ca anul trecut, copy-paste, același motiv de creștere a tarifului, de data aceasta cu o sumă mare, care ne face să căutăm alt furnizor. Singura diferență: cel care a scris mailul a făcut greșeala de începător să pună toate adresele de email în câmpul To, adică peste 200 de firme client au aflat una de alta și a rezultat o mică revoluție virtuală. Au urmat de vineri până luni aproximativ 40 de mailuri de renunțare la contract și de experiențe negative cu firma GLS, două oferte de la alte firme de curierat și o mică comunitate.

Le atașez pe cele mai relevante sau mai amuzante, pentru că am impresia că cineva din biroul GLS îngroapă acum rahatul sub preș (adică șterge mailuri la greu), ca să nu vadă șefii ce-a făcut - n-am primit niciun răspuns de la ei, oficial sau neoficial. Dacă știți pe cineva care lucrează acolo, poate-i trimiteți linkul.

Începem cu mailul original:
Stimate Client, Ca urmare a analizei expedierilor realizate prin reteaua GLS in ultimele luni si verificand de asemenea oferta implementata, va anuntam ca incepand cu data de 01.12.2012 vom modifica tarifele conform rulajului dumneavoastra actual si anume, sub 80 colete lunar.(..)In cazul in care volumul expedierilor Dumneavoastra  va creste corespunzator si se va mentine o perioada de trei luni consecutive la un rulaj care sa reprezinte intr-adevar coletarie - minim 100 colete lunar-,  vom fi bucurosi sa negociem oferta. Cu stima: GLS General Logistics Systems Romania
Răspunsuri:
Stimate furnizor,
Ca urmare a problemelor inregistrete cu Dvs in ultimul timp (colete deteriorate exclusiv din vina dvs, neincasarea rambursurilor la termen, aroganta operatorilor, etc) va anunt ca renuntam la serviciile Dvs. In cazul in care serviciile Dvs se vor imbunatatii vom fi bucurosi sa negociem oferta.
Va anuntam ca renuntam la serviciile dvs de curierat rapid.
Dvs nu faceti coletarie pe teritoriul Romaniei. Am constant probleme de pick&ship, de aceleasi orase cu probleme de curieri sau de livrat (Iasi si Sulina), de informatii eronate oferite de Call Center, de raspunsuri intarziate, etc.

Cand veti face "intr-adevar coletarie", asa cum plastic v-ati exprimat, puteti sa imi trimiteti oferta dvs pe care cu siguranta ca o voi analiza, insa la fel de sigur, nu o voi mai semna.

Pe parcursul colaborarii cu noi ati marit preturile de 3 ori, insa acum depasiti limita.

Cu cei de la Fan Courier (lider absolut pe curierat rapid) colaborez de peste 10 ani si niciodata nu m-au jignit in asemenea mod, cum ati reusit dvs sa o faceti. Au si ei problemele lor, insa le rezolv instant. Sunt multumita de ei. Evident ca dvs ati fost doar o solutie de rezerva, atunci cand erau km exteriori multi sau greutate foarte mare pe un singur colet. Ca idee, sa stiti ca atunci cand v-am ales pe dvs am renuntat la cei de la TNT. Voi vedea daca reinnoiesc cu ei contractul, cu siguranta ies mai ieftin. Azi am primit 2 propuneri cu preturi decente pe email.

Avand in vedere ca prin intermediul dvs am cunoscut persoane deosebite, trebuie sa va multumesc.

Probabil ca nu ati intentionat, dar si acest fapt denota "profesionalismul" de care dati dovada.

Va urez odihna placuta,
Buna ziua,
Daca Gls s-au transformat si in retea de socializare si ne-au pus la dispozitie adrese de mail doresc sa intreb daca cineva cunoaste o alta firma de curierat care lucreaza fara tarif pentru km suplimentari.
Experienta recenta cu GLS.
Acum o saptamana am primit din Ungaria un colet. Pentru ca era foarte bine ambalat si aveam treaba nu am desfacut coletul. Dupa 2 ore am reusit sa-l desfac si: ce sa vezi? Standul de incaltaminte (caci despre el este vorba), praf, praf, praf. Am pus mana pe un ap. foto am facut poze,  si sun la GLS. Imi raspunde un arogant si dupa 5 secunde imi spune ca GLS nu despagubeste pentru nici o cauza si imi inchide tel.  Adica, am cumparat un lucru, am platit transport, si acum trebuie sa platesc ca sa il arunc.

Sunt absolut convins ca numai in Romania au atitudinea asta……..
Buna seara,
Culmea e ca deja am fost contactat de un alt agent. De unde au stiut ca am probleme cu GLS? Pai nu e greu de aflat dupa cum a fost trimis mesajul, total neprofesional. :-)Credeam ca sunt singurul la care i-a scazut numarul de colete, dar se pare ca suntem atat de multi incat am putea chiar sa facem circ la GLS, desi nu cred ca e cazul.Simpla renuntare la serviciile GLS este suficient ca ei poate sa isi concedieze in timp ceva oameni. NOI? Gasim o alta firma care eventual ne considera clienti si nu un numar de colete.
Buna seara din nou,
Ma intreb daca de maine va mai avea job cel care a fost atat de inspirat inca sa ne puna pe toti la destinatar.

E clar ca fiecare dintre noi are multe experiente neplacute si reclamatii la adresa GLS, cele mai multe ramase nerezolvate; cred ca acest email este un sut un fund pentru a renunta la un colaborator /furnizor de servicii ce nu ne reprezinta.
Oare ce ochii face persoana de la GLS care citeste toate aceste mailuri.
As fi curios sa ascult sedita de maine de pe vanzari :))

Clar o sa pice niste capete.
Hi Everyone
You would think that there is no financial crisis in the country, this has to be the worst demonstration of business fundamentals and ethics I have ever seen. If any of us ran our business like this we would be broke….

Also after trying to speak with this company to confirm a meeting nothing so we switched our transport to another player who is now enjoying the huge growth we promised and GLS gets the difficult deliveries.  I just wonder if they had done the right thing how much more GLS would have received.

I would also like to say thanks for all the good contacts I now have any maybe together we could all ask for a new contract from another transport company and receive a better price.

Honestly GLS you are kidding yourselves, unbelievable.
Buna ziua
am citit atent mailul dumneavoastra.

Chiar de doua ori.Am crezut ca este vorba de o noua strategie de marketing si poate avem ceva de invatat din asta.Din pacate e doar aceeasi veche sintagma:

O corporatie ( in fine mult spus despre GLS corporatie) primeste un feed-back de afara legat de profitabilitate si reducerea cheltuielilor si o aplica in dulcele stil romanesc.Adica pierde si bruma de potential care o avea pe piata

Problemele pe care le-am intampinat cu dumneavoastra- de la stupizenia aia cu etichetele pana la fapul ca de cateva ori nu au venit curierii considerand ca avem prea putine colete....se regasesc si in mailurile celorlalti colegi de suferinta.

Esential e ca, intr-o piata a magazinelor online, ati reusit sa va faceti praf credibilitatea printr-un mail de toata jena si o miscare "inteligenta" de marire a preturilor exact din decembrie cand probabil ca v-ar fi crescut si voua traficul avand in vedere ca tot ce inseamna online va avea o inflatie de comenzi.Good job.
Buna dimineata Dragii mei colegi de suferinta,
Va spun cu toata sinceritatea ca abia asteptam sa ajung la birou azi sa va spun si voua aventurile noastre cu GLS. Am fost mai mult pe drumuri ieri dar mi-am racorit sufletul citind mailurile voastre pe telefon.

Am sa incerc o poveste scurta sa nu va plictisesc.

Contractul cu GLS a inceput in 2010 dupa cateva negocieri la sange si era foarte multumita. Avem 2 site-uri de comert online iar costurile de transport stiti si voi ca nu sunt deloc de neglijat. Pe www.cleaningromania.ro comercializam tot ce inseamna produse si echipamente de curatenie, produse cosmetic etc iar pe www.econo-heat.ro niste panouri de incalzire. In plus mai vindem si prin SEAP institutiilor publice.

In prima luna am avut de 5 ori mai multe reclamatii decat in 4 ani de colaborare cu cealalta firma.

Pot sa subscriu cu lejeritate la toate problemele mentionate de voi si sa adaug altele noi.

1.Agenti impertinent. De ex ni s-a returnat un colet pentru ca la prima livrare nu s-a gasit beneficiarul si s-a refuzat a doua livrare pentru ca agentul a replicat clientului: Daca ai comandat online trebuie sa stai acasa sa astepti curierul). E doar un exemplu din multe.

2.Colete deteriorate. Pentru care nu am fost despagubiti niciodata pe motiv ca “Nu este vina noastra”. Ati primit vreodata vreun formular de despagubire? Noi da. Iti trebuie vreo 3 zile sa ii dai de cap si vreo 10 randuri de hartii prin care sa demonstrezi ca nu a fost vina ta. Se pare ca filmarile din depozitul nostru si fotografiile facute de client inainte si dupa deschiderea coletului nu sunt suficiente.
3.Plata facturilor. Cel mai mare abuz intalnit de noi pana acum. DACA nu achitai la timp, valoarea facturii se retinea din rambursuri. DE CATEVA ORI ne-au oprit chiar mai mult. Cica din greseala sau penalitati.
4.Colete preluate UE. N-am avut prea multe dintr-un singur considerent. Prea multa bataie de cap. Mi-am petrecut un concediu incercand sa ridic 2 colete din Olanda, adica direct cu GLS firma mama. Doar cu Papa de la Roma nu am vorbit la telefon sau sa ii dau email. In rest nu am ratat nimic. Se pare ca furnizorul meu din Olanda , conform GLS, nu stie sa masoare o cutie.
5.FURT. DA STIMATI DOMNI SI DOAMNE! Va spuneam mai sus ca vindem si panouri termice si asta cu un motiv. Intr-o zi am avut o comanda de 1 panou de trimis la Tulcea. Clientul venit la recomandarea altora. Expediem comanda. Ajunge la client. Plateste. Cam la 2 ore de la receptionare s-a intors totul cu susul in jos. Mi-era atat de greu sa inteleg ce vrea bietul om de la mine incat refuzam sa cred ce imi spune. Cutia fusese desigilata iar in interior erau bucati de lemn putred si niste cuie. Ce a urmat…pe scurt. Clientul a facut plangere penala impotriva administratorului firmei la Politie si la OPC. Dupa indelungi discutii am despagubit clientul care in final si-a retras plangerea. Numai ca in Romania orice sesizare trebuie sa aiba finalitate. Ne-a vizitat foarte des OPC-ul pentru ca trebuia sa inchida plangerea. La fel si Politia. In concluzie, seful nostru a ramas cu dosar penal cu decizie de neincepere a urmariri penale.
Cand ne-am adresat GLS-ului, am prezentat un intreg istoric +filmarile de la pregatirea si preluarea coletului respectiv. A venit imediat o firma care ne-a despagubit dar noi am ramas cu buba. Ne-au aratat traseul agentului respectiv care imediat dupa preluarea coletului de la depozit a facut o mica oprire nepermisa la resedinta sa. Am solicitat un raspuns oficial din partea GLS. A fost ceva de genul:Banii i-ati recuperat si noi am dat afara agentul respectiv desi nu existau suficiente dovezi care sa il incrimineze. Ce mai vreti de la noi?
Total neprofesional.
Am impresia ca suntem pe chat :))

Majoritatea dintre noi lucreaza deja cu m ai multe firme de curierat.

Am ras astazi la fiecare mail primit vis s vis de GLS.
Rulajul nostru cu GLS este mic exact DATORITA faptului ca aveti tarife mari! Acum ati “rezolvat” problema marindu-le inca o data... Nu ar fi fost inteligent (din punct de vedere al afacerilor) ca profesionistii dumneavoastra in vanzari sa aiba imaginatia sa ne contacteze ca sa ne intrebe de ce rulajul nostru cu GLS scade in loc sa creasca?
Hai sa gandim logic (in masura posibilului...) : cum de trimitem 60-90 de colete pe zi cu alte doua firme de curierat? Exista si cazuri in care Fan sau Star incarca o masina de agent intreaga de la noi. De ce nu trimitem mai mult si cu GLS ? Oare...?

Raspunsul pare destul de evident si are doua laturi: 1. celelalte doua firme au preturi MULT mai bune si 2. avem cu ei mai putine probleme de intarziere a livrarilor.

Va stau la dispozitie cu ZECI de mail-uri schimbate intre noi si GLS cu 1-2-3 ani in urma, referitoare la colete care se livrau cu intarzieri nepermise (absurde chiar) nu in localitati din creierul muntilor, ci in resedinte de judet!

Politica dumneavoastra are doua erori majore:

1. la prima incercare de livrare nu tineti cont de observatiile, de specificitatile, de indicatiile pe care le scriem pe colet ( telefon inainte de livrare, sau livrarea intre anumite ore etc etc) – acele lucruri nu sunt scrise pe colet ca sa ne aflam intreaba, ci sunt exact detalii care fac sa fie gasit destinatarul cat mai usor si mai rapid, si implicit usureaza si munca agentilor GLS.

2. A doua tentativa de livrare nu este a doua zi (asa cum in prostia noastra ni s-ar parea normal), ci dupa cateva zile (nu mai stiu exact cate). Doar ca lui GLS nu-i pasa ca destinatarii ne suna pe noi si ne fac troaca de porci ca ne-au spus clar ca pot fi gasiti foarte usor daca se respecta niste indicatii elementare si ca de ce mai trebuie sa astepte inca 3 zile (de exemplu) pana se va incerca o a doua livrare...

Nu aveti idee cu cati clienti am avut probleme din cauza acestor obiceiuri ale GLS...
Drept urmare, prin aceasta decizie inteleapta si unilaterala pe care tocmai ne-ati adus-o la cunostinta ati obtinut nu bani mai multi din colaborarea cu noi, nu o impulsionare a rulajului nostru cu GLS, nu o stimulare a dorintei noastre de a colabora cu GLS, ci doar o scadere suplimentara a numarului de expeditii cu GLS si cresterea numarului de expeditii cu celelalte firme de curierat cu care colaboram.

82 comentarii:

  1. mie nu mi-a placut de la bun inceput de GLS si la primul contract cu ei nu am trimis nimic iar la al doilea le-am spus ca sunt dispus sa faca niste sacrificii gen sa platesc pret fara discount si asa mai departe cu conditia ca vreau sa-i vad cum se misca .... pe scurt nu ma intereseaza pret preferential vreau servicii. nici in ziua de azi nu am primit contractul , nici in ziua de azi nu ma cauta nimeni. am ramas cum am vb... adios. dar macar m-am linistit. in alta ordine de idei... Fancourier sunt cei mai tari din Romania si nu cred ca exista problema pe care sa o fi avut cu ei care sa nu fie rezolvata in cateva ore.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Cei de la GLS sunt cateodata un pic aroganti, e drept. De FanCurier am auzit doar lucruri bune, suntem in tratative si cu ei (si cu altii) in acest moment.

      Ștergere
    2. La fosta companie la care am lucrat am colaborat cu cei de la Bookurier, ca dupa o luna sa aflu ca pe provincie livra de fapt GLS, ei fiind doar intermediari. Toate bune si frumoase pana in momentul in care coletul la schimb a fost lasat la cliet si ne-am trezit doar cu un curier scarbos care declara in stanga si in treapta ca nu e vina lui ca nu stim sa punem noi etichete. Am spus ok, treaca de la noi, sa fie paguba de capul lor. Am avut colete pierdute, colete deteriorate, colete trimise la alte companii, ba chiar colet la schimb primit de la o alta companie, de a trebuit sa o sun pe femeie sa ii spun ca s-au incurcat coletele si eu am manusile ei de box iar ea are tableta mea. Pentru coletele deteriorate ni s-au cerut de asemenea hartii vamale, declaratii, facturi etc. de mai bine te lasai pagubas. Am decis sa ne extindem pe ungaria si am inceput colaborarea cu prea minunatii de la GLS, un tip foarte dragut, agentul de vanzari Liviu, a venit la noi, ne-a invatat cum sa printam etichetele, cum se lipesc si toata procedura, insa la prima problema au inceput sa arunce vina unii pe altii si m-au redirectionat la o doamna foarte aroganta care imi repeta in continuu ca ei nu au ce sa faca, ei nu despagubesc nimic, iar etichetele de pick&ship (un fel de colet la schimb- ptr ca pe internationale nu au asa ceva) daca se lipesc etichetele direct pe ambalajul produsului, de vina suntem noi sau clientul, in nici un caz ei.

      Trecand pe langa neprofesionalismul celor de la BOOKURIER si GLS. Am decis sa semnam cu cei de la STAR curier, asa cum pretind ei sunt numarul 1 in curierat. Si asta au demosntrat-o cu varf si indesat. Am cerut tarife de la majoritatea firmelor de curierat si cele mai bune oferte le-am primit de la GEODI (care au fost foarte draguri si receptivi din prima secunda pana la ultima, amabili si draguti), STAR Curier ( care ne-au raspuns foarte greu la mailuri si abea abea ne-au trimis un agent de vanzari), Nemo, Fan,Urgent, etc.
      Ne0am decis, in ciuda sortilor nefavorabili,sa ii alegem pe cei de la STAR Curier. Ne-au trimis un ingamfat si atotstiutor de agent de vanzari, pe numele lui de smecher Bogdan. A venit, a vorbit mult, ne-am inteles pe anumiti termeni si posibilitatea modificarii contractului cand este nevoie. Toate bune si frumoase pana in momentul in care ne suna un client is ne spune ca un anume curier care trebuia sa ii livreze un colet, il suna si ii spune "auzi, misca-ti fundul pana in Slatina si ia-ti coletul pentru ca eu nu vin la tine". L-am sunat pe curier si l-am si inregistrat. A fost foarte arogant si ne-a spus de la obraz ca masinile sunt ale lui, benzina la fel, iar pana in satul X nu se merita sa se deplaseze pentru cat il plateste Starul. Am sunat agentul de vanzari si i-am explicat problema, si evindent ca nu s-au sinchisit sa faca nimic. Imaginea noastra in fata clientului a fost e neseriosi. Si asta nu a fost prima data. Coeletele care la semnarea contractului trebuiau sa ajunga a doua zis, ajungeau a 3-a zi sau eventual nu mai ajungeau pentru ca le duceau in depozite si le uitau acolo, noroc ca mai sunam noi ptr relivrari. Clienti nesunati, neavizati si tot asa. Ne-am propus sa facem in asa fel ca cel care achizitioneaza ceva de la noi sa aiba pretul transportul la fel cu cel pe care il platim noi si am cerut agentului o anexa la contract. Raspunsul primit a fost"mneah, nu cred ca am chef, de fapt, nu, nu vreau sa fac o anexa". Am ramas interzisa si cu toate astea am ramas calma, l-am rugat totusi sa se intereseze si sa rezolvam problema, am decis ca ma suna un pic mai tarziu( ora fiind 9 la momentul despectiv). La ora 14 il sun si ii spun " Dar vad ca m-ai mai sunat, ai reusit sa rezolvi ceva?" in momentul acela domul Bogdan s-a iritat si a inceput sa imi spuna ca sunt tupeista si ca nu ii place atitudinea mea si ca el a trecut cu vederea foarte multe lucruri urate din partea firmei noastre si ca nu i se pare ok sa ma port asa cu el. Culmea era ca noi am trecut cu vederea atitudinea angajatilor incompetenti, de la call center pana la curieri.

      Ștergere
    3. Nu pot spune decat wow! Acum cu cine lucrati? Recomanzi pe cineva?

      Ștergere
    4. Nici nu ai ce sa spui altceva, in Romanica tot este posibil. Sincera sa fiu acum lucram cu Urgent Curier, prima noastra iubire, insa si ei au probleme cu livrarile, judete care initial au avut km 0 la un momentdat fara sa anunte se platesc, curierii nu anunta clientul insa se spune ca se anunta, insa fetele de la call center sunt dragute (Alice este cea care rezolva majoritatea problemelor, iar cu /emilia Linchinteanu am avut o foarte buna colaborare de asemenea si Daniela) ca si agent de vanzari, noi am semnat cu Razvan Cojocaru, pot spune ca este un om de nota 10, iti poti negocia plata facturilor(in fiecare noi/vineri iti opresc rambursurile in firma si se achita facturile fara ca tu sa ai alte batai de cap). comanda de consumabile este rapida. Colete sparte nu am experimentat la ei. Nu au colete la schimb de anul trecut din decembrie de cand un curier a fost batut si a ramas fara colet.

      Am lucrat si cu Fan curier insa tarifele imi par mai mari iar platforma online este un pic limitata. Daca la urgent scrii la observatii "livrare pana in ora 14" si este gratuit la fan ai optiune si se plateste in plus "cod RED" parca. Iar cu despagubirea este la fel ca la GLS si tot cu buza umflata ramaii, curierii lasa clientii sa desfaca coletele pentru ca sunt ei tovarasi de cartier cu respectivii dar daca tu vrei sa desfaci returul in prezenta curierului si sa iti semneze ca a fost deteriorat, parca ii injuri de mama, nimeni nu semneaza nimic si o baga pe aia "punga era in perfecta stare, nu suntem noi raspunzatori" cu toate ca tu stii cum ai ambalat initial prosusul(la fel si la urgent, ni s-a intamplat sa ia un client o tableta sa o foloseasca 20 de min si apoi sa o dea retur, am realizat doar cand am desfacut coletul si l-am sunat pe client care nonsalant a zis "da, ne cunoastem, am folosit-o, nu mi-a placut si mi-a dat banii inapoi dupa 20 de min")

      Acestia ar fi mai mari. Cand primeam retururile, clientii le trimiteau prin fan sau Cargus, ori aveau ei contracte ori spuneau ca e mai ieftin asa.

      Acum nu bag mana in foc pentru toti, dumnezeu cu mila pentru firme care apeleaza la curier, dar nici fara ei nu poti si nici clienti intelegatori nu am intalnit. :(

      Ștergere
    5. Am o prietena care lucreaza la un store de produse de firma si ei livreaza cu TNT am inteles de la ea ca ar fi in regula.

      P.S: de la GLS ne veneau coletele cu urme de talpa iar de la urgent si fan era imposibil sa nu te murdaresti de la retururi de cata mizerie era pe pungi.
      Ca si sfat personal, sa nu pui etichete cu fragil , iar daca pui sa fie cat mai decenta gen 5cm maxim, curierii au tendinta sa joace fotbal cu coletele astea :)

      Ștergere
    6. As apela la TNT intr-o suflare, sunt extrem de prompti,pot face niste grile tarifare personalizate de-ti sta mintea in loc, ofera o paleta de servicii adaptate pe nevoi(viteza de livrare, verificare status comenzi, vizualizare a tuturor facturilor din ultimile 6 luni online si descarcare in PDF, plus receptionarea ultimei facturi imediat dupa emitere,o groaza de programele pentru lansare comenzi, generare awb-uri, etichete, ambalaje pentru ORICE). Eu sunt foarte multumita de ei si am senzatia ca si agentul meu de vanzari este foarte multumit de angajatorul lui.Succes!

      Ștergere
    7. Va multumesc pentru informatii!

      Ștergere
    8. Si magazinele noastre online livreaza in tara prin GLS si pot sa subscriu la toate cele scrise mai sus. Mi se pare ca nu au evoluat deloc in ultimii ani, sunt din ce in ce mai ne-profesionali. Acum cateva luni de zile le-a plecat si un subcontractor si au ramas fara aproape jumatatate din expeditiile in tara, plus un mare magazin online de haine, imi scapa numele acum.. Este posibil ca aceasta situatie sa fi dus si la neglijenta sporita a angajatilor si la majorarile de pret precizate.

      Noi nu am primit un asemenea email, probabil din cauza numarului mai mare de expeditii lunare. Insa parerea persoanala este ca, chiar si cu tarifele negociate la sange cu ei, costul nostru de transport este foarte mare in comparatie cu ce pot oferi ceilalti (Star, Fan, Urgent, etc). Poate ne ofera cineva care citeste acest articol o cotatie de pret versus nr de expeditii lunare GLS ? Nu este profesionist...dar nici ceea ce face GLS nu e frumos.

      Ștergere
    9. Site-ul de haine e Fashion Days cu care aveau contrac de ceva ani si care le asigura cam un 40% din volume

      Ștergere
    10. O spun in f mare cunostiinta de cauza ca un fost angajat

      Ștergere
    11. Poate ne poti da si numele tau. Sau e secret jurnalistic?

      Ștergere
    12. Nu mai ridicati in slavi alte firme de curierat ca toti sunt o apa si un pamant.Multe dintre ele muuult mai slabe decat cei de la GLS.Am primit colete cu majoritatea firmelor.Pai voi laudati firme gen Star Curier , Urgent sau altii care probabil nu au clienti si va jucati bine rolul de agenti de vanzari pentru firmele respective.

      Ștergere
    13. Andreea si Alina Ceusan cred ca au un procent din vanzarile celor de la Fan si TNT.Daca platesc bine ma bag si eu sa fac pe carcotasul pe forumuri .Am multi prieteni care fac asta.E si asta o ocupatie in lipsa de altceva.

      Ștergere
    14. Andreea se refera la Voicu Bogdan cred...are dreptate..le stie pe toate interpreteaza totul cum vrea (ma refer la contract mai ales) si cand ii arati ca in contract scrie altfel o da in diverse ca si cand tu nu stii sa citesti esti tampit si el are dreptate.
      Si eu am avut probleme cu star adica: suni de 5 ori la dispecerat pana iti raspund, spun ca ridica si sambata dar nu ridica (in contract scrie ca ridica), duduile de la sediu sunt pe alta planeta le suni si zic "da rezolv eu" si cand suni iar nu stie nimeni nimic, mi-au trimis rambursuri la alta persoana din oras, au incasat de la clienti sume mai mici decat scria pe awb, au taxat clienti cu sume mari desi trebuia sa ii taxeze cu tarifele noastre (acest agent de vanzari a motivat ca a pierdut actul aditional- dar banii au ramas dati) si multe altele, dar cel mai deranjant lucru este ca dai email cu o problema si ti se raspunde cu totul altceva nu are cine sa te ajute sa o rezolvi parca toata lumea e angajata acolo pe pile.

      Ștergere
  2. Calin, inca nici o reactie din partea lor? S-a scris si pe fb si bloguri de situatia asta. Nimic, nimic oficial?

    RăspundețiȘtergere
  3. Nimic :) Dar daca erau seriosi trebuiau sa reactioneze de cand au inceput sa curga mailurile de la viitorii fosti clienti.

    RăspundețiȘtergere
  4. Trist... eu doar am primit colete de la ei si pot spune doar de indolenta/aroganta... oricum... intr-o competitie atat de apriga, sa cresti preturile mi se pare... trist... :)

    RăspundețiȘtergere
  5. Eu nu inteleg cateodata de ce nu se transeaza problema in stil pur romanesc. Am trecut si eu printr-o patanie, acum vreun an, cu un curier de la DPD daca nu ma insel, care-mi adusese un monitor de calculator de la Emag. M-a sunat cand a ajuns la birou, eu eram pe drum, i-am transmis ca ajung in 3-4 minute maxim. Mi-a raspuns pe un ton malitios ca el nu asteapta pe nimeni si era de datoria mea sa fiu la locatie. Cu scuzele de rigoare ca am intarziat l-am rugat respectuos sa ma astepte cateva minute, cu mentiunea ca "o sa fiu si eu atent cu dumneavoastra". Am ajuns la birou taman cand agentul vroia sa puna coletul inapoi in masina. "Sa puna" e un termen figurativ, pentru ca de fapt el dadea cu piciorul in cutia monitorului, ca sa incapa intre alte doua colete in portbagaj. Stupefiat, l-am intrebat daca e sanatos mintal, la care mi s-a replicat cu " Pai ce p**a mea vroiai sa fac, sa te astept?" Si in stil caracteristic romanesc, am scos frumos bastonul telescopic si i-am spart 2 geamuri la Cielo. S-a facut mielusel instant. Exceptand Fan, unde plangerile chiar sunt luate in seama si rezolvate, restul firmelor de curierat trebuiesc tratate cu parul. Parerea mea.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Hai ca asta e trasa de par tare. Ai scos bastonul si i-ai spart geamul ca a dat cu piciorul in cutie!!! Hai domne` ca nu am ajuns chiar in halul asta in Romania. de curiozitate...i-ai platit geamurile?

      Ștergere
    2. Hai ca asta e gogonata mai Chuck Norris.Si ce masina de livrare este aia Cielo.Vorbesti cred in necunostinta de cauza.Ha _ Ha !!!

      Ștergere
  6. Hai ca mor de curiozitate. As vrea sa vad si eu mailul. Mi-l poate forwarda cineva cu tot cu adresele la vedere? Adresa: nbk_24@yahoo.com

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Continutul mailului e in textul de mai sus. Adresele nu ti le pot da, din motive evidente:)

      Ștergere
  7. As avea mii de lucuri de adaugat ca fost angajat directla sediu .

    RăspundețiȘtergere
  8. Practic beneficiati din partea GLS de un serviciu pe care nu-l gaseati in oferta altor firme de curierat (acei km exteriori),sau ii foloseati de backup, astia au vrut sa scape de voi , insa cel ce a facut acest lucru era mai de la tara si nu a stiut sa o faca intr-un mod mai elegant, iar acum va plangeti public de asta, de parca ati cersi sa reluati colaborarea .
    Pe piata sunt atatea firme de curierat si atatia clienti incat ambelor tabere li se da posibilitatea sa isi aleaga colaboratorii .


    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Exista si alte firme cu oferta similara (TNT de ex), ba chiar cu preturi mai mici cu 5 lei. Daca ne-au impins, am aflat. Eu nu cred ca s-a plans cineva si i-a implorat sa nu scumpeasca, toata lumea si-a cautat alternative si le-a gasit. Problema cu mailul a fost ca, sub acelasi pretext, au scumpit 3 ani la rand (deja m-am saturat sa repet asta) si ca modul cum au gestionat situatia (tacand malc) e de capitolul "asa nu" al oricarui manual de relatii cu clientii. Au incasat publicitate negativa la greu pentru ca au tinut coada sus, cand era frumos sa lase loc de buna ziua viitorilor fosti clienti, ca nu se stie cand se intoarce roata.

      A, sa nu uit, nu s-a plans nimeni public, am publicat eu ceea ce mi s-a parut relevant si amuzant.

      Si, intr-o nota personala, ma bucur ca ne-am reorientat, pentru ca azi tocmai mi-au zdropsit un colet. Pentru ultima oara in viata asta, sper.

      Ștergere
  9. GLS este o firma de doi bani.am asteptat un colet cu sufletul la gura ca pana la urma sa aflu de la sediul lor ca curierul a fost dar nu ma gasit acasa,tin sa mentionez ca stau undeva la tara si dupa cum a spus curierul a fost la mine undeva in jurul orei 1 noaptea.Hai sa fim seriosi.Este pentru prima si ultima oara cand aleg aceasta firma.

    RăspundețiȘtergere
  10. Suntem o firma din Bucuresti si avem circa 50 de trimiteri pe zi.
    Am inceput sa lucram cu FAVORIT Curier.
    Suntem multumiti de ei !
    Pentru cine vrea sa-i contacteze:

    www.favoritinternational.ro

    RăspundețiȘtergere
  11. Am incercat sa dau un comentariu ceva mai lung legat de o intamplare nefericita cu cei de la GLS dar nu mi-a fost aprobat.. Nu am vorbit urat, am avut un comentariu destul de linistit.

    In orice caz, voi mai incerca mai pe seara sa pun comentariul, mi-as dori sa afle si altii la ce sa se astepte (bine-nteles nu eu i-am contractat, eu sunt persoana fizica, pur si simplu am avut ghinionul ca Royal Mail sau PostOffice (din Anglia) sa livreze prin ei in Romania).

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. L-am primit (de 2 x), nu stiu de ce nu l-a afisat. O sa ma ocup mai tarziu, ca n-am net decat pe mobil momentan

      Ștergere
    2. Am inteles, te rog sa ma scuzi, eu l-am trimis si a doua oara. Mesajele au mai putin de 4096 de caractere dar mai mult de 4000. Poate ca asta a influentat.

      Ștergere
    3. De la Royal Mail la GLS. Tracking number pe Royal arata ca m-au cautat la usa. Cine a fost la usa mea si nu a lasat nici aviz nici biletel nimic?! Ia toate firmele de curierat si baga tracking la ei pe site-uri, cauta informeaza-te ce firme mai exista. Un no-name de GLS. Sper maine cand ii sun sa nu fie probleme.

      Ștergere
  12. Uitati cum sta treaba din punctul de vedere al unui client care a avut nesansa de a primi un colet prin GLS (o singura data in viata de la GLS si pachetul este livrat gresit sau pierdut sau nu stiu nici eu, cei de acolo fiind foarte secretosi).

    Asadar, tatal mi-a trimis un plic (continea un document) prin Royal Mail (din Anglia) scriind adresa corecta (stiu asta pentru ca a cerut detaliile cu care a trimis pachetul sa vada daca a fost vina lui). A mai trimis si cu alte ocazii pachete micute, dar pana acum ajungeau cu Posta Romana in vreo 2 saptamani, dar ajungeau sigur. Acum a dorit sa ajunga mai repede, a dat ceva mai multi banuti insa surpriza a fost ca dupa mai bine de o luna nu a ajuns. Eu, crezand ca ajunge cu Posta Romana l-am verificat cateva zile pe site-ul postei, insa nu aparea ca exista. Pe site-ul royal mail aparea deja livrat dupa o saptamana de la expediere. Intr-un final am aflat ca pachetul a fost luat de la granita Romaniei de firma GLS. Sesizarile mele la GLS au fost facute imediat cum am aflat ca ei au intervenit pe firul expedierii coletului (asta s-a intamplat la 2 saptamani dupa ce pachetul aparea livrat in Romania pe site-ul Royal Mail – timpul pierdut datorat faptului ca eu interbam la posta romana daca a ajuns ceva pe numele meu si abia dupa aceste 2 saptamani am aflat ca pachetul a ajuns intr-adevar in romania dar a fost luat de GLS).

    Au urmat o multime de telefoane si mail-uri catre customer service si presupusul curier insa niciun rezultat. Unde mai pun ca respectivul curier tot spunea ca trece pe la mine sa rezolve problema si din vreo 3 promisiuni ca ajunge cu detalii, a ajuns o singura data si habar nu avea de adresa respectiva, nu o vazuse niciodata. Oricum, in multe dati isi inchidea telefonul ca sa nu fie deranjat.

    Un raspuns de la customer service la intrebarile mele de pe mail a fost:
    “Ne pare rau, coletul a fost livrat gresit si nu s-a mai reusit recuperarea acestuia, in acest caz va rog sa trimiteti o sesizare catre expeditor.”. Ce m-a enervat aici a fost nonsalanta cu care a scris aceste cuvinte de parca nu mai exista rusine! Pai cum vine asta?, pachetul a fost livrat gresit, ne pare rau.. Pai platiti domnilor daca a fost livrat gresit, nu va cereti scuze si atat. Ei sperau ca pachetul sa fie trimis de vreo firma care sa poata fi trasa la raspundere si sa dea vina pe ei.

    I-am spus atunci ca expeditorul este tatal meu ce a cerut detaliile despre adresa cu care a fost trimis pachetul si totul era in regula, deci problema este doar la ei, la GLS, iar faptul ca apare livrat pe site-ul lor fara a exista vreo confirmare de primire ii face pe acestia vinovati si buni de plata.

    Inca o treaba urata, curierul, dupa ce m-a vazut la fata din singura vizita pe care mi-a facut-o (am amintit-o mai sus, a promis ca ajunge sa clarifice unde e pachetul si din mai multe promisiuni a reusit intr-o zi sa vina sa vada unde stau si cum arat), a dat detalii catre customer service despre infatisarea mea ca sa para ca pachetul a fost livrat totusi, aceasta din urma sunandu-ma sa imi spuna ca pachetul a fost livrat la o persoana (si aici spunea infatisarea mea). Foarte urat din partea lui, de ce nu a dat detaliile astea inainte de a ma vedea la fata?! Tineti minte, cand i-am sunat prima data trecuse doar doua saptamani de cand aparea livrat si nu isi aducea nimic aminte, insa dupa 3 saptamani l-au lovit amintirile si si-a amintit toate detaliile despre mine, varsta aproximativa, inaltimea, cum arat, culoarea parului, un nesimtit daca a ajuns sa faca asta pentru a scoate basma curata.

    Dupa ce customer service-ul si-a dat seama ca povestea curierului e cusuta cu ata alba, a promis ca mai face cautari, mi-a fost dat la telefon si o persoana cu o functie ceva mai importanta si a spus si aceasta ca vor mai cauta.

    Din pacate nimic nu s-a mai intamplat, nu mi-au mai raspuns nici la mail-uri, de sunat nu i-am mai sunat sperand ca poate pachetul va ajunge. De loc, eu sunt dintr-o resedinta de judet din Romania.

    In curand voi incepe procedura de recuperare a contravalorii pachetului.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. L-a prins filtrul de Spam. Gata. Sper sa rezolvi cu pachetul, iti sugerez sa mergi la OPC. Bafta!

      Ștergere
    2. Spre norocul celor de la GLS, OPC-ul mi-a transmis sa sesizez Royal Mail-ul ca vor sti ei ce sa faca.

      In fine, pachetul este pierdut, au renuntat si cei de la GLS sa ma mai amane cu promisiuni, mi-au transmis si ei sa sesizez Royal Mail-ul si daca doresc sa ma duc chiar si la OPC sau sa ii dau in judecata. Cam asta a fost intamplarea.

      Pentru ca toata povestea sa fie si mai proasta, mi-au trimis pe mail o confirmare de primire a unei alte persoane care avea numele meu dar prenumele diferit si de asemenea o semnatura de mana scrisa in clar (evident nu era semnatura mea). Pe urma, au avut nesimitirea sa spuna tantosi ca "Uitati, pachetul a fost livrat, poftiti si confirmarea de primire!" - Vai de ei!.. niste amarati!

      Ștergere
    3. Ati vazut vreodata cum arata un colet(eticheta) de la Royal Mail?Degeaba va cer o multime de informatii cand se face expedierea caci nu ajung nici jumatate din ele pe eticheta coletului.Se mira si destinatarii ca nu sunt sunati inainte si cand ajunge curierul dupa indelungi cautari prin nu stiu ce satuc uitat de lume se constata ca nu exista nr de tel.Constat aici ca unul sau doi destinatari Royal Mail sunt nemultumiti , dar de ce nu scriu aici si celelalte mii care primesc coletele in mod ireprosabil?!?!?Stiti cum este sa mai ai cateva zeci de livrari si sa stai prin nu stiu ce satuc sa intrebi babutele care stau la poarta daca nu au auzit cumva de Nea Gheorghe al lui Stana a lu Veta lui Chiran???(ex. de nume)Stiti dumneavoastra cum e sa stai iarna prin toate satele pe ulite neluminate noaptea sa cauti o adresa din lipsa de informatii , tocmai pentru a evita aceste reclamatii care unui curier nu-i fac decat rau(poate fi concediat de la o singura reclamatie).Dupa 1000 sau 10000 de livrari reusite ,daca una singura duce la o reclamatie toate celelalte sunt uitate. Eeeeeeeee!!! Asta cum vi se pare domnilor reclamanti de profesie?!? Asta sa vedeti si punctul de vedere al unui curier, in caz ca intereseaza pe cineva.Multumesc!

      Ștergere
    4. Eu in locul tau le-as face o plangere penala ...motive se gasesc o gramada...poate cineva ti-a falsificat semnatura ca sa apara ca coletul a fost livrat...o alta varainta ar fi neglijenta in serviciu (cum adica sa livrezi la alta adresa si sa nu te mai intereseze recuperarea lui).

      Cred ca cel mai corect ar fi sa facem o petitie online in care sa povestim experientele avute, iar linkul sa il dam celor de la ROyal Mail, poate asa vor intelege si ei cum stau lucrurile cu aceasta firma de 2 bani...si poate vor intelege sa isi caute un partener care sa ii reprezinte mai bine, nu de alta dar aici este pusa in discutie inclusiv imaginea celor de la Royal Mail.

      Ștergere
  13. este tot mai greu firme tot mai multe.toti au scazut in cascada preturile si aceasta duce la faliment sa trecut la francizori si trancari din exterior nimeni nu se mai incadreaza in pret vrei o firma de curierat buna atunci sa nu te uiti la tarif ci la livrare sa fie sigura si la timp

    RăspundețiȘtergere
  14. firma GLS pe Bistrita are printre cele mai bune performante si colete sunt foarte multe pot spune ca este dupa fan cargus livrarie sunt ok/
    in legatura cu cei de la ROYAL sa treaca si ei un numar de telefon sunt sate care nu au nici un numar pe case cu credeti ca o sa-i gaseasca???
    firmele de curierat nu sunt detectivi!!!!!
    eu ca fost curier a GLS va spun ca atunci cand aveam timp umblam pe a primarii, posta romana sa pot da de unele persoane. probema e ca si clienti mint foarte mult!! GLS pe BISTRITA E numarul 1

    RăspundețiȘtergere
  15. STAR CURIER, cea mai mare teapa.Fura banii clientilor.

    http://adevarul.ro/locale/timisoara/Teapa-anului-curier-ramas-calculator-bani-1_50ad3dec7c42d5a66391612d/index.html


    si una in iasi:


    http://www.telem.ro/telem/local/68898-video-inselat-de-firma-de-curierat.html

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. acolo se specifica Start Curier, nu Star Curier

      Ștergere
  16. Buna ziua,

    Stimata doamna Andreea, eu sunt acel "ingamfat si atotstiutor de agent de vanzari, pe numele meu de smecher Bogdan " si Voinea in acelasi timp. Daca intradevar aveti dreptate de cele spuse mai sus pe site-ul companiei la sectiunea contact aveti o adresa de e-mail unde puteti face cu cea mai mare incredere o reclamatie la adresa mea, deasemenea chiar va indrum sa o faceti.
    Din pacate pentru dumneavoastra tin sa va anunt ca am cei sapte ani de acasa care nu-mi permit sa ma comport inadecvat fata de orice om din orice clasa sociala , mai ales fata de o doamna cum sunteti dumneavoastra.
    Astept cu drag interes reclamatia dumneavoastra pe adresa respectiva si daca tot a-ti avut curajul sa denigrati imaginea companiei in care activez am rugamintea sa spuneti si dumneavoastra la ce companie activati pentru a-si face o idee despre compania respectiva toti internautii.

    Cu toata stima,

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. "a-ti" - Poate ai cei sapte ani de acasa, dar invata si limba romana...

      Ștergere
  17. Buna ziua, si eu trebuia sa primesc un colet din Anglia trimis prin Royal Mail. La inceput am crezut ca tot asa prin posta o sa ajunga si nu printr-un serviciu privat de curierat. Pachetul a ajuns pe 3 dim in tara iar pe website-ul celor de la Royal Mail apare ca s-a incercat o livrare a coletului pe la 10 dimineata. La 10 dimineata eram acasa( locuiesc la casa) nu a venit nimeni...am sunat la GLS mi-au spus ca adresa nu era completa si cum nu aveau numarul de telefon nu au putut livra.. suntem in data de 10, nici pana acum nu am primit coletul..cand sun la GLS domnisoarele imi promit de fiecare data ca maine ajunge coletul dar imi explica ca adresa nu e corecta si imi cer un numar de telefon ( le dau detaliile astea in fiecare zi..aceeasi poveste :) ) mi-au dat numarul de la depozit..de la depozit nu stiu nimic de colet..mi-au dat nr curierului care la fel ba nu gaseste coletul, ba l-a gasit si promite ca il aduce maine, ba chiar nu a primit coletul si nu poate sa il livreze.

    RăspundețiȘtergere
  18. Sunt un client care comanda in general de pe ebay, Amazon produse (deh sunt mai ieftine decat cele din tara). Cum mai toate (amazon si ebay) au si in UK businesuri, ba chiar mai mult, o mare parte din transporturile care vin din Hong Kong in Uk sunt facute prin Royal Mail....fara sa vreau m-am trezit ca firma de curierat cu care colaboreaza in Romania Royal Mail este ...GLS Romania (ex. din 5 colete, 3 au venit prin GLS).
    Am avut numai probleme cu agentii de la GLS, pentru ca bineinteles nu m-au gasit acasa (mai trebuie sa si muncesti), nu au dat nici telefon, email, sa lase ceva in cutia cu scrisori...un semn ceva, asa ca doar printr-un noroc aiurea am descoperit ca au trimis prin GLS (am rugat furnizorul produsului sa se intereseze la curierul sau prin cine este distribuit in Romania)...asadar am evitat la mustata trimiterea pachetului...insa au mai fost si cazuri in care mi-a fost transmit inapoi coletul, iar eu a trbuit sa ma milogesc de furnizori sa imi dea banii inapoi.

    Nici nu mai vreau sa imi aduc aminte cate telefoane trebuie sa dai (suni la SIbiu, te trimit la Bucuresti, acolo nu iti raspunde nimeni, in final dai de o persoana plictisita, etc) ca sa intri in posesia coletului, daca nu te gaseste acasa...si au sediu la mama dreaq, in fara Bucurestiului, asa ca nu prea e la indemana sa te duci la ei.

    In concluzie, experienta mea de client....Posta Romana, care pt. mine sunt de referinta, desi au niste servicii extrem de slabe, sunt peste ei cu mult...iar daca o tin tot asa, cel mai probabil in vreo 2 ani va intra in faliment.

    Poate ar trebui sa le dam linkul aceste pagini reprezentantilor GLS de la sediul lor central din Germania sa vada cat d epraf sunt in Romania.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Te aprob,sunt la fel de dezamagita de serviciile GLS.Nici eu nu mi-am dorit sa lucrez cu ei dar furnizorul meu din Ungaria colabora cu ei, rezultatul: 3zile Ungaria -Bucuresti,6 zile GLS sa livreze pachetul (Bucuresti-Bucuresti)dar a trebuit sa ma deplasez eu in zona unde era curierul ca sa ridic pachetul,(gasea tot felul de minciuni: nu era nimeni acasa, nu mai e in zona, a sunat dar era tel. inchis... NU RECOMAND!!

      Ștergere
  19. Saluatare
    La un volum de 350-450 colete lunar am primit reducere un leu si reclamati de la clienti cat cuprinde m-am confruntat cu toate problemele semnalate de voi toti mai sus plus multe altele . Intr-un final am renuntat la ei pe parcursul colaborari sau dat afara curieri , sefi de depozit etc "Colaborare" dezastru pe linie GLS este ZERO asta se datoreaza oamenilor care lucreaza acolo care se ocopera uni pe alti de la curier la director si nu in ultimul rand spiritulul romanesc
    Am inceput sa colaborez cu Posta Romana de care am fost foarte multumit am gasit aici un colectiv de oameni foarte bine organizari si servici de caliatate de care au fost multumiti in primul rand clieni , Nu sa pus problema sa se piarda un colet, nu sa pus problema sa fiu despagubit nu au fost intarzieri si vreau sa tineti cont de volumul de colete si preturile care sunt la jumatate trebuie sa va faceti rost de "verzituri" din timp pentru ca uneori nu se gasesc
    Va recomand POSTA ROMANA
    PS : flota de la gls apartine altei firme practic gls este aici doar cu numele

    RăspundețiȘtergere
  20. Saluatare
    La un volum de 350-450 colete lunar am primit reducere un leu si reclamati de la clienti cat cuprinde m-am confruntat cu toate problemele semnalate de voi toti mai sus plus multe altele . Intr-un final am renuntat la ei pe parcursul colaborari sau dat afara curieri , sefi de depozit etc "Colaborare" dezastru pe linie GLS este ZERO asta se datoreaza oamenilor care lucreaza acolo care se ocopera uni pe alti de la curier la director si nu in ultimul rand spiritulul romanesc
    Am inceput sa colaborez cu Posta Romana de care am fost foarte multumit am gasit aici un colectiv de oameni foarte bine organizari si servici de caliatate de care au fost multumiti in primul rand clieni , Nu sa pus problema sa se piarda un colet, nu sa pus problema sa fiu despagubit nu au fost intarzieri si vreau sa tineti cont de volumul de colete si preturile care sunt la jumatate trebuie sa va faceti rost de "verzituri" din timp pentru ca uneori nu se gasesc
    Va recomand POSTA ROMANA
    PS : flota de la gls apartine altei firme practic gls este aici doar cu numele

    RăspundețiȘtergere
  21. Ar mai fi si treba cu specificatiile de pe colete ca la x ora si x loc dar nu va ganditi ca inca zece firme cer pe aceiasi raza de lucru a curierului celasi lucru.
    Bun trecem si peste asta si ajungem la banii de ramburs,clientu stie o suma pe pahet alta suma mai mare evident nu cu mult 15-20 de lei dar sunt,si asa mai departe
    In concluzie nu mai vb aiurea,nu este padure fara uscaturi dar sa nu generalizam

    RăspundețiȘtergere
  22. apreciez toti clienti care vad doar partea rea a curierilor si al servicilor dar nici unul(clienti) nu se gandesc prin cate trece un curier zilnic ca sa livreze coletul,nu mi se pare noral sa dai comanda si sa te astetpti sa fie curierul gen taxi si sa se plimbe prin tot orasul dupa tine ca tu nu esti acasa ca ai plecat in oras sa bei cafeaua sau la cumparaturi si vii peste nu stiu cate ore acasa. eu cand dau comanda fac tot posibilul sa stau acasa pana vine coletul pt ca si curieratul este un servici cu program de lucru nu este 24/7 ca sa suni si sa ai impresia ca sta parcat dupa colt sa vine cad vrei

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. +1 am lucrat chiar la presupusii si stiu ce inseamna alergatura.

      Ștergere
    2. Sa-si schimbe locul dem munca,daca nu sunt in stare sa respecte anumite principii,si comportament fata de oameni.

      Ștergere
  23. Vad ca toti de aici au problem cu firmele de curierat, imi permit sa va dau un sfat GRATIS. NU FOLOSITI CARGUS si e bine sa spuneti si altora. Am avut (si nu numai eu din cate am tot citit pe net ) mari probleme cu ei. Nu mi-au adus un colet la timp desi era foarte urgent, motivand ca nu au avut adresa complta ( adica interfon si nr de tel ) pe colet. Dupa primirea coletului le-am facut mailuri peste mailuri cu reclamatii, le-am dovedit cu fotografii, dovezi clare ca pe colet exista nr de tel si numarul interfonului, le-am sous ca sunt incompetent si au curieri care nu-si fac datoria inclusive cei de la call center si....STUPOARE ( eu fiind si frnizor de plicuri personalizate pt curierat si avand un site si o veche colaborare cu ei pe vremea cand erau alti sefi/patroni acolo ) ce credeti ca au facut ? In loc sa-si recunoasca vinovatia dovedita cu DOVEZI CLARE ( fotografii ale coletului) au ales sa-mi trimita prin jurist lor o scrisoare oficiala in care ma amenintau ca ma dauin judecata daca in termen de 15 zile nu scot de pe site-ul firmei pozele cu plicurile Cragus. Super tare nu ?

    RăspundețiȘtergere
  24. Eu am avut o singura tangenta cu GLS pana acum aici in Timisoara si am fost foarte multumiti de serviciile si amabilitatea lor.
    Acum astept un colet din Anglia si, desi logic ar fi fost sa vina direct in Timisoara, track&trace imi zice ca acum e in drum spre Sibiu...
    Deci, o sa mai astept inca o zi pana ajunge in Timisoara si apoi inca o zi pana ajunge la mine... Minunata strategie!!!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. As vrea sa stiu daca ai primit coletul. Al meu, venit tot din Anglia, e in Sibiu de pe 20 februarie si nu stiu daca il voi mai primi vreodata. Mie mi se spusese ca va fi trimis cu ParcelFprce si dupa nu stiu cate mailuri intrebatoare, aia au catadicsit sa-mi raspunda si sa ma trimita la GLS. Acum vad pe saitul GLS ca sta in Sibiu de doua saptamani si nu stiu ce se va intampla mai departe. Am comandat produse in Tailanda si in China si jur ca au venit mai repede.

      Ștergere
  25. Da cu Bookurier a primit cineva ceva? dau rambursurile la timp?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. am lucrat cu ei pana acum 2 ani, cand am renuntat la business, si nu am avut probleme. ei livreaza doar in bucuresti si limitrof, restul dau catre gls. i-am ales pt preturile ok.

      Ștergere
    2. poate ca o alternativa la problemele dumneavoastra este:ARROW COURIER
      pentru detalii nu ezitati sa ne contactati la adresa:arrowcourier@yahoo.com

      Ștergere
  26. UITATI NUMELE ACESTUI OPERATOR, chiar acum am terminat discutia cu ei, voi reclama si la protectia consumatorului, sunt total neprofesionali si trebuie sa iasa din piata, am avut un colet care trebuia sa il primesc azi si ei nici nu stiau ca a fost ridicat sau ca urmeaza livrarea, iar eu ma ofeream sa il caut pe agent in tot Bucurestiul numai sa imi recuperez coletul iar ei mi-au spus ca ma minte expeditorul si mi-au inchis telefonul in nas de 2 ori.Am trait un cosmar timp de 2 ore pana am reusit sa gasesc agentul care era la 5 minute de locul de livrare, iar sediul central sustinea ca nici nu au coletul.

    RăspundețiȘtergere
  27. tocmai ne-au spus ca au uitat coletul la sediu si sa mergem noi sa il ridicam daca ni-l trebuie azi.... ridicol

    RăspundețiȘtergere
  28. In Timisoara serviciile lor sunt ireprosabile. Dupa exact 4 zile de la expedierea din Germania am vazut ca statusul coletului era "spre livrare", am sunat imediat la GLS sa intreb pe la ce ora ajunge si am primit numarul de mobil al agentului care livreaza in zona, cu care am stabilit ora de livrare. Si coletul meu a trecut prin Sibiu, aseara la ora 21 a ajuns acolo, iar astazi mi-a fost livrat in Timisoara.

    RăspundețiȘtergere
  29. Azi 25-08-2014 am primit un colet prin GLS dintr-o tara din UE , va spun ca a sosit in conditii f bune , nu au fost probleme , deci cel putin in bucuresti isi fac treaba destul de bine .
    Am postat aceasta opinie pentru ca am citit si eu opiniile celorlalti oameni si ma asteptam si eu la o experienta neplacuta , dar a fost o livrare OK
    Nu am nimic de reprosat firmei GLS , nu am ales-o eu , a ales-o furnizorul de la care am cumparat

    RăspundețiȘtergere
  30. Am primit coletul la timp in zona rurala. Am cerut de la firma numarul de telefon al soferului si am facut un aranjament cum sa ma gaseasca mai usor. Apreciez foarte mult aceasta initiativa de a discuta pe forum experientele negative. Recomand chiar cine are problem sa le posteze. Respect!

    RăspundețiȘtergere
  31. De evitat GLS , se misca precum melcu !! Vai de mama lor , mie mi-au facut o caruta de nervi , niste incompetenti .

    RăspundețiȘtergere
  32. niste incompetenti si neseriosi!!!
    Astept un colet de la ei de o saptamana
    sunt sunata la ora 21.30, si le spun sa vina in timpul zilei la o ora decenta
    sunt contactata peste doua zile la ora 23.23 ?!?!

    RăspundețiȘtergere
  33. Sunt nemultumit de serviciile lor, angajati fara ecusun, aroganti , tupeisti si plini de ei. Serviciile lor lasa foarte mult de dorit. Sunt singuri pe piata europeana?

    RăspundețiȘtergere
  34. RESPECT CARGUS,URGENT CURIER SI FAN!GLS?Servicii de cea mai joasa speta si angajati pe masura.De cateva minute am primit un colet si...baiatul si-a rotunjit pretul singur!Normal primesti spaga daca meriti nu daca ti-o iei singur....In ce tara traim?

    RăspundețiȘtergere
  35. Respect orice alta firma de curierat dar nu GLS.soferii GLS isi prtunjesc singuri banii incasati.Rusine!

    RăspundețiȘtergere
  36. Cei mai mari nesimtiti sunt lab….arii de la urgent cargus sau cargus…2 mizerii de curieri,au avut sa ma despagubeasca cu un ramburs(fiindca il pierdusera,daca a mai pomenit cineva asa ceva) si nici dupa jumatate de an si nici in ziua de azi nu mi-au dat banii,,cat despre livrari,trimiti azi un colet,faci inconjurul lumii si cand te-ai intors o sa gasesti pe email o avizare ca destinatarul nu a fost gasit la adresa si culmea destinatarul te suna pe tine sa te injure de ce nu primeste coletul…CARGUS,URGENT CARGUS=Gunoaie!!!Decat rahatii astia 2 cargus sau urgent cargus ,va recomand cel mai ieftin serviciu postal si sigur coletul va ajunge inaintea acestor jigodii!!sa le fie rusine,am colaborat cu urgent curier 4 ani si am continuat dupa ce ia cumparat cargusul crezand ca vor fi cei mai tari…mi-am luat teapa de cateva zeci de milioane din cauza ca nu livrau la timp coletele!!!acum lucrez cu fun…o sa revin sa ii f..t si pe astia daca e cazul!sper totusi sa nu!

    RăspundețiȘtergere
  37. Inteleg si dau dreptate furnizorilor...lucrez de 3 ani ca sofer la GLS Austria...o mare industrie cel putin pe teritorul Vienei...

    RăspundețiȘtergere
  38. Pe plan intern dar pe plan extern GLS-ul si DPD-ul sunt nr 1 ca debit de coletarie.Vorbesc din propria experienta, sunt sofer la GLS Austria, plecam cu dubele pline ochii, ceea ce inseamna ca si pachetele nu mai sunt intregi....avem livrari pana in ora 09:00.....10:00.....12:00 sau expressurile de ora 17:00

    RăspundețiȘtergere
  39. Recomand bookurier -Sos Alexandriei nr 99A, Bragadiru, jud Ilfov. Telefon: 0314253254 / 0761330545 / 0770889763 www.bookurier.ro - Colaborez cu ei, de cand erau in ELECTROMAGNETICA SECT 5, . Au calitate si asta se datoreaza personalului , cunoscandu-l pe unul din curieri, am dedus asta din dialogul avut cu el..30 min,am regasit in dialogul avut, un respect mare fata de colegii lui, am inteles cum se face o liv ,de la incarcarea masinii pana la usa clientului. .. ce inseamna sa lucrezi sub presiunea timpului.ect.. De multe ori am vazut curieri necomunicativi, nesociabili..nesociabil, posac, ect. In schimb la el, nu am vazut asta, vb de curierul care ne ridica coletele... el se plimba des prin electomagnetica ,il stiu multi, nu era un barbat foarte inalt sa iti ia ochii, dar compensa, nsamblu de calități atrăgătoare,ȘARM,care seduce, incită, captivează prin aspect, prin fel de a fi.o paranteza .. Sa ai musafiri,in cadrul firmei ,int-un birou alatura, sa iti vina curierul pt ridicarea coletelor , iar musafiri tai, sa fie captivati de dialogul existent in afara biroului tau inseamna ceva... m a obligat sa le fac cunostinta...cum sa prezentat?!! BOOKURIER LA DISPOZITIA DUMNEAVOSTRA APOI NUMELE LUI....pt mine si partenerii mei a fost fascinant, fermecător;si de ce nu pasionant, eram 3 fete si toate am apreciat ;15 minute dupa plecarea lui am comentat ca fetele calitatile si maniera lui seducătoare...pt atitudinea asta recomand Bookurier...

    RăspundețiȘtergere
  40. http://www.calinturcu.net/2012/11/cum-si-dat-gls-foc-la-valiza.html - http://ecompedia.ro/cum-se-lucreaza-cu-bookurier.html - corina ,citeste asta cand ai timp stii de cine este vb..? !! am gasit si pagina lui de facebook ... :))) TRIMITE TU astea cristinei :)))

    RăspundețiȘtergere
  41. Unu la mana,GLS-U NU are sediu la Tulcea,daramite sa poata sa ajunga in 24 de ore la Sulina,putina indulgenta nu ar strica.
    Absolut nicio firma de curierat din Romania nu iti poate garanta o livrare la Sulina in 24 de ore,este imposibil,trebuie sa iti faci rezervare cu 3-4 zile inainte,drumul pana acolo se face doar cu nave Navrom sau Cataraman,care costa in jur de 50-60 de lei/drum si tine 4-5 ore+bagajele individuale ce depasesc 30kg/persoana se taxeaza cu 0,50lei/kg + TVA,pe navele semi-rapide (catamaran) nu este permis transportul de marfa.
    Cel mai apropiat depozit GLS este la Galati,faceti voi singuri scenariu.
    Doi la mana,la GLS situatia e mult mai grava decat se vede,depozitul de la Craiova trebuie sa se ocupe de livrari si in judetele Mehedinti,Gorj,Arges si Teleorman,cele din Bucuresti,Ploiesti,Buzau si Constanta in judetele Dimbovita,Giurgiu,Calarasi si Slobozia,pe cand Suceava si Iasi fac cu schimbu in Botosani;Galatiu,Bacau si Buzau fac cu schimbu in Focsani si Covasna.
    Ar trebui intrebate firmele de curierat care au sediu in Tulcea si ma refer aici la Fan Courier,Urgent Curier,Cargus,Nemo Express si Sprint Curier in cat timp livreaza o comanda in Sulina,sa avem cat de cat o imagine a problemei si probabil veti vedea ca si altii se confrunta cu aceeasi problema.
    In incheiere vreau sa va spun ca in ciuda faptului ca toti ii criticati pe cei de la GLS,sunt inca la inceput in Romania,in vreo 3-4 ani ii veti vedea la adevarata lor valoare,sunt anumite judete unde GLS-U zbarnaie peste alte firme de curierat.

    RăspundețiȘtergere
  42. Ma numesc Elena Sofronie. Scriu in calitate de persoana juridica.Am intrat pe acest site, cautand telefonul de la GLS, pentru a demara o ancheta. Am aflat de GLS in 04.04.2016, primind un colet de la o firma care nu exista in Romania (practic pentru ea fac ancheta), dar care are reclama la tv de peste 23 ani. Momentan nu ii pot da numele pentru ca ancheta este in curs.AM PRIMIT RASPUNSUL OFICIAL de la Reg.Com in 30 min (asta pentru ca le-am explicat despre ce este vorba) si anume, ACEEA FIRMA NU EXISTA, DESI AFLASEM DOAR IN 3 SEC.Am sunat la firma respectiva la putin timp sa returnez si a-mi da banii imediat de la receptionarea produsului, pentru ca nu era ceea ce cerusem si am cerut adresa sediul social, pt ca pe site nu apare, asa este mentionat in lege. Bineinteles ca nu mi-au dat-o, raspunzand la telefon tot neprofesionisti, si astfel m-a determinat sa demarez ancheta, ramanand intre timp cu produsul care nu imi trebuie, cu banii luati si cu o gramada de nervi dupa miile de discutii cu firma.PRIMA RUNDA DE NERVI a fost cand a sunat curierul de la GLS, la o ora pe care nu o precizasem ca sunt de gasit, sunandu-l imediat ce am putut sa-l primesc. A raspuns pur si simplu un nesimtit, spunandu-i cine sunt si ca ii pot face plangere pentru "profesionalismul" lui si ca il voi da si in judecata pentru cum s-a comportat si ce credeti, mi-a inchis telefonul. PRIMA OARA M-AM BLOCAT, AM CREZUT CA EU APASASEM GRESIT PE TELEFON, SUNAND INTRE TIMP SI CELELALTE. L-am sunat sa-l intreb de ce a inchis telefonul si nu a raspuns. L-am sunat de la un alt nr pe care nu-l stia si asa a raspuns si ce i-am zis, numai cel care asculta telefonul poate confirma. In fine, a ramas ca vine in ziua si la ora la care ii spusesem, si tot asa a venit cum a vrut el. Iar NERVI LA MAXIM, iar avea raspunsurile la el, gresite din punct de vedere profesional, si pana la urma a venit cand i-am zis, dupa o mie de amenintari ca voi afla cine este. Probabil s-a interesat pe google cine sunt, iar cand a adus coletul a avut un alt comportament de incepuse sa-mi fie mila de el. I-am zis ca vreau sa deschid coletul sa vad cei in el, ca nu stiu nimic de firma GLS si nici de aia de la care comandasem, si nu a fost de acord.
    Concluzie, ambele firme nu sunt de incredere. Abia astept sa pot pune pe google mai multe info despre firma fantoma care este arhicunoscuta la tv.

    Vad mai sus ca altii au scris de fancurier. EU iau bani pentru reclama, dar acum nu fac reclama. Si cu ei am avut probleme la inceput, dar am intrat si in ei asa cum am facut si cu cei de GLS, si in fine s-a rezolvat, cred tot asa dupa ce au vazut pe google, cine sunt.

    Despre mine ca profesionist sau despre firmele mele, nu a aparut pe google niciun comentariu negativ la adresa mea sau a firmelor mele. Oare de ce? Pentru ca eu imi respect clientii, datorita lor, am o vechime in afaceri de peste 10 ani. Desi au incercat multi sa ma prinda cu ceva, le-am zis-o imediat ce au incercat. Nu am facut pe detectivul, dar ii miros. INCA STAU BINE CU MIROSUL.

    Incheiere, va urez multa sanatate si contactati un avocat, daca sunteti prejudiciati. Nu le fac reclama nici lor, sunt unii care si-au cumparat diplome si cele necesare pentru a demonstra cat de buni sunt. Sunt insa multi pe net cu rezultate bune si clienti multumiti. Parerea clientilor conteaza.

    Sfat: atunci cand incheiati un contract, dati-l un pic si unui avocat, fie ca sunteti persoana juridica sau fizica, pt ca nu e in regula contractul acestor firme de curierat. Momentan, l-am citit doar pe cel de la Fancurier si am gasit nereguli. Sper in cursul zilei sa citesc si altele.

    Voi reveni cu amanunte despre firma fantoma care isi face reclama pe google si prejudiciaza clientii. Am intrat in contact cu unii dintre ei. EI SUNT CALMI, NU CUNOSC LEGEA, INSA EU DA. Si FIRMA ASTA stie cine sunt, tot de pe google, si vad ca tot nu respecta legea, desi le-am spus inca de la primul telefon ce le voi face daca gasesc ceva in neregula. EU SUNT SINCERA. Maine se implinesc 10 zile de cand se folosesc de banii mei, fara acordul meu.

    RăspundețiȘtergere
  43. Buna ziua
    Am apelat pana acum de doua ori la GLS.
    Trimitere colete din UK in RO. De fiecare data au ajuns la timp asa cum am fost informat din Anglia.
    Mai jos informatiile culese de pe pagina Royal Mail si GLS Romania :

    14.04.2016 15:29 Coletul i-a fost livrat destinatarului. Romania Bragadiru, Bucuresti
    14.04.2016 09:34 Coletul este încarcat în ma?ina de livrare, pentru a fi livrat în cursul zilei. Romania Bragadiru, Bucuresti
    14.04.2016 08:14 Coletul a ajuns la loca?ia GLS. Romania Bragadiru, Bucuresti
    13.04.2016 23:30 Coletul a ajuns la loca?ia GLS. Romania Sibiu
    11.04.2016 10:30 Datele despre colet au fost introduse în sistemul GLS. Germania
    10/04/16 AM ON ITS WAY TOGLS ROMANIA ROMANIA
    10/04/16 00:33 ARRIVED (MDN) AT HEATHROW WORLDWIDE DC
    09/04/16 17:47 ON ITS WAY TOHWDC SIGNED FOR ROAD 2 JUBILEE MAIL CENTRE
    09/04/16 14:04 ITEM COLLECTED JUBILEE MAIL CENTRE
    09/04/16 09:12 SENT AT POST OFFICE 30 High Street
    Dupa cum se vede a ajuns perfect la destinatar.
    Nu sunt sigur ca cei care au postat mai sus au dreptatea sau nu.
    O zi cat mai frumoasa.
    Mihai

    RăspundețiȘtergere
  44. MIZERABILI. Un nemernic de agent care are pretentia sa sa mi iau liber la servici ca el sa poata livra un pachet. GAINARI.

    RăspundețiȘtergere
  45. Nu apelati la ei pentru colete din UK! Cei de la Royal Mail nu trec nr. de telefon la adresa destinatarului(din motive de confidentialitate), asa ca riscati sa vi se returneze coletul in UK. Mie nu mi-au lasat avizare ptr a stii de sosirea coletului, au zis ca nu s-a putut intra in bloc ptr ca era accesul restrictionat(aveam interfon, dar cine nu are ?) si nu au fost in stare sa formeze nr. apartamentului la interfon. O mizerie de firma care normal ca au angajati pe masura. Fugiti de ei!!!

    RăspundețiȘtergere
  46. GLS , o firma care ti se baga pe gat cu forta. Si se pare ca nimeni nu o desfiinteaza, patronul are oua triple si sunt un milion de reclamatii si degeaba. Cei de la ZOOPLUS trimiteau pana acum coletele cu DPD ( in 4 zile ajungeau la destinatie ) acum le trimit cu GLS si dupa 7 zile coletul nu a ajuns , si au si nesimtirea dupa ce le faci reclamatie sa-ti scrie ca " coletul este in termen " astia trebuie eradicati ca si sobolanii, pe banii nostri ne trateaza cu aroganta , probabil au director de vanzari un delicvent cu experienta de dupa gratii (slamastica este la ea acasa ) si patronului nu-i pasa decat de banii ce-i intra in buzunare.

    RăspundețiȘtergere

Comentariile sunt moderate, apar dupa ce le citesc, dacă consider că respectă regulile bunului simț. Nu e nevoie să scrieți de două ori, aveți doar un pic de răbdare.