Ușor cu Faust pe scările Olimpiadei

Astăzi două dintre cele mai serioase instituții culturale și de presă din Sibiu s-au certat un pic cu limba română. Marcăm momentul cu roșu în calendar, pentru că e rar.

De dimineață mi-a atras atenția un titlu de pe Turnul Sfatului, nefericit scris:

Iar la amiază PR-ul Teatrului Radu Stanca s-a dedat la palinka și o masă copioasă pe Vaci Utca, a încurcat numărul de i-uri din ”fii”, a mâncat o literă din ”această” și a ieșit chestia asta, pe care nici formatarea n-o ajută. Însă problema principală e: oare ce-a vrut să zică autorul?

Citește în continuare

E bine să ai forță și nu prea

Când îți stă capul doar la muzică, orice bec lunguieț aduce a lampă de amplificator de chitară. Adică presupui că are piciorușe și tragi de el până iese din slot. 

Prin lampă mă refer la tuburile astea electronice clasice
(C) Wikipedia

În acest context, când mi s-a ars becul de la hotă, am dat jos sticla de protecție și am tras de becul lunguieț până a ieșit. Mai corect spus: până a cedat. Cu ocazia asta am descoperit că becurile de hotă au soclu filetat (E14), nu piciorușe. 

Am reușit să recuperez și soclul, cu ajutorul unui clește.

Cred că am mai povestit pe blog, acum vreo 10 ani am reușit aproape să smulg manerul unui scaun de avion, pentru că pe rândul de la ieșirea de urgență tăvițele sunt încorporate în aceste mânere, se extrag din ele. Doar că în acest caz tăvița era în mânerul celălalt. În apărarea mea, mânerul respectiv avea deja joc, mai încercaseră și alții înaintea mea să scoată la lumină tăvița inexistentă.

Citește în continuare

Concert Marco Mendoza sau ”Cântă, fir-ai al dracu'..."

A fost turneu Marco Mendoza (basist, Whitesnake și altele) în România. În Sibiu n-a avut angajament, așa că am mers cu prietenii la Vâlcea, sâmbătă seara, la Aby Stage Bar. Prin amabilitatea lui Manole și a colegilor de la Antract, am avut locuri foarte bune, la o masă din fața scenei. Mulțumiri încă o dată.

În deschidere a cântat rock și blues formația Rares Totu's Midnight Sun, care a „încălzit” (vorba clișeului) atmosfera timp de o oră, iar pe la 12:30 a urcat pe scenă Mendoza și cei doi muzicieni italieni care-l acompaniază. Vedeți în filmele de mai jos ce profesioniști sunt toți trei. 

Marco e un tip foarte deschis, prietenos, showman, fără fițe și aere de vedetă, tot respectul. Cântă cu un sistem wireless și, datorită acestuia, poate coborâ de pe scenă și interacționa cu publicul. Greșeala lui și dezamăgirea mea, pentru că unii dintre spectatori și-au dat în petec, deși au plătit 60 de lei biletul ca să aibe onoarea să ia parte la concert.

La un moment dat Mendoza și-a dorit să fie acompaniat doar de pocnetele din degete ale spectatorilor. N-a reușit să facă 100 de oameni (repet: plătitori de bilet și veniți să-l asculte!) să tacă, toți, simultan. 

A coborât de pe scenă, printre spectatori, să-i convingă. Le-a arătat cum se face. Unii l-au luat pe după gât, alții l-au bătut pe spate, alții fluierau, cineva a urlat ”mucles!” iar două piți nu s-au deranjat să se oprească din povești. Momentul penibil a durat minute în șir, omul era încăpățânat să dreseze populația, ba chiar a menințat că pleacă și chiar asta a făcut, a părăsit sala pentru câteva minute., spre stupoarea formației, care a trebuit să improvizeze.

Nimic nu i-a convins să tacă, dracului, toți. Mai mult, la un moment dat, cireașa de pe tort, urlă cineva din spatele sălii: ”cântă, fir-ai ai dracu' de boșorog!”.

Motiv pentru care am scris textul ăsta.

Fără concluzii.

(pozele care au sigla barului și numele fotografului sunt luate de pe pagina de FB a Aby Stage Bar)

Citește în continuare

Detectivism cu un monitor Philips

Noul meu monitor Philips Brilliance 258B cu docking station (de care am scris aici) e superb dar are o problemă mare: când încerc să copiez în rețea fișiere mai mari de 1 MB cade legătura cu rețeaua și trebuia să repornesc serviciul de rețea din MacOS. Deloc plăcut când lucrezi la birou, intensiv, cu rețeaua firmei.

Am încercat diverse soluții: prima a fost să schimb cablul USB-C care a venit cu monitorul cu cel folosit de Apple pentru incărcător. Spre surpriza mea, n-a mers deloc, nu se vedea nici imaginea pe monitor cu el. Apoi am așteptat cu interes noul release Mac OS 10.12.4, dar n-a adus nicio îmbunătățire și am căutat alte soluții (redenumit fișiere, schimbat extensii, folosit comanda dot_clean de care probabil n-ați auzit, folosit versiunea 1 de SMB în loc de 2), nimic n-a funcționat.

Pe site-ul Philips sunt 3 drivere, niciunul pentru Mac:

iar suportul lor tehnic e inutil. Le-am scris pe site, am primit email de confirmare cu promisiunea că-mi răspund în 4 zile lucrătoare și asta a fost tot. Au trecut 15 zile calendaristice de atunci:

La un moment dat am citit un articol care mi-a aprins o luminiță, m-am uitat în System Information la detaliile despre hub-ul din monitor, din fericire e raportat corect și detaliat:

De aici am dedus că adaptorul Ethernet e produs de Realtek și are ProductId = 0x8153. Căutând pe Google, am dat de pagina producătorului și, din fericire, chiar există un controller ethernet RTL8153.

De acolo a fost simplu: am intrat în secțiunea Downloads, am descărcat driver-ul pentru Mac, l-am instalat și de atunci merge transferul în rețea ca uns.

O fi fost greu pentru Philips să facă procesul mai transparent sau oi fi eu singurul care a legat monitorul ăsta la un Mac? Articolul e scris în ideea că poate se confruntă cu problema asta și alți oameni, monitul e printre puținele dotate cu USB-C disponibile (încă) pe piața din România.

Citește în continuare

Apollo n-are prezență pe web dar are meseriași

Ieri mi s-a blocat broasca ușii de la intrare, din fericire în poziția deschis - nu mai ieșea limba. Am demontat-o după serviciu și m-am pregătit psihic pentru o alergătură prin tot orașul, pentru că ultima oară am căutat în toate cele patru puncte cardinale o broască potrivită pentru cea stricată (la o poartă) iar la final n-am găsit decât una care putea fi adaptată, așa că s-a lăsat cu găuri noi și lovituri de ciocan.

De data asta am avut noroc, doamna de la magazinul de cartier Gospodarul m-a trimis la Apollo, pe când eu m-aș fi dus la retailerii mari. Am ajuns cu 15 minute înainte de închidere iar domnul de la departamentul feronerie a găsit un model similar cu al meu, mi-a spus că și butucul agață un pic și ar trebui schimbat = total 160 lei. Dar apoi s-a uitat la cea defectă și a zis că n-are nimic, trebuie doar curățată, idem și butucul, așa că mi-a recomandat un spray WD40 de 15 lei de la ei, mi-a demontat-o și a executat operația chiar el, mie mi-era ușor groază de arcuri și tije împrăștiate prin casă. Am vrut să-l cinstesc cu niște bani de bere, dacă vânzare nu le-am făcut, dar m-a refuzat categoric.

Am plecat fericit că de data asta n-am pierdut trei ore și am dat și peste niște oameni faini care-și fac meseria cu plăcere și fără acreală, chiar dacă îi deranjează cineva cu câteva minute înainte de ora închiderii. Într-un magazin mare dai numai peste blazați care-ți răspund cu jumătate de gură - și asta în cazul fericit în care-i găsești.

Citește în continuare

Azi nu m-a întrebat nimeni dacă am bilet pe numele din buletin

Am ajuns acasă din delegație și mi-am dat seama că am reușit performanța să zbor de la Frankfurt la Sibiu via Munchen fără să-mi ceară cineva să arăt în același timp buletinul și biletul. Puteam călători cu biletul altcuiva.

Checkin-ul l-am facut online, am primit boarding pass-ul (numit BP de aici înainte) pe telefon. La Frankfurt e automatizat procesul de predare a bagajului de cală, verifică cineva la intrarea în zona respectivă dacă ai bilet Lufthansa și atât. Pui codul de bare al BP-ului pe un scanner, iți tipărește mașinăria eticheta, o lipești pe bagaj și gata.

La intrarea în zona securizată am arătat doar BP-ul, iar la urcarea în avion am trecut printr-o poartă automată, care se deschide la scanarea aceluiași BP.

La Munchen am trecut din terminalul Schengen în cel non-Schengen pe la poliția de frontieră, care mi-a verificat doar buletinul.  (Teoretic puteam evita și controlul uman al buletinului, există porți automate la care prezinți pașaportul). Apoi la gate-ul spre Sibiu era același sistem cu poartă automată care verifică BP-ul.

Dacă stau să mă gândesc, și la plecarea din Sibiu a fost la fel, cu excepția momentului când am predat bagajul de cală unui operator uman.

Văd două potențiale probleme la această relaxare:

1. Dacă nu mai poate merge un coleg în delegație îmi dă mie biletul, chiar dacă e nominal și netransmisibil. Am șanse mari să economisesc taxa de schimbare de nume (50 eur) percepută de compania aeriană. Am șanse la fel de mari și să fac pușcărie dintr-o prostie :)

2. Una mai gravă, dar poate nu stau lucrurile așa cum îmi imaginez eu: dacă un terorist roagă un prieten să cumpere bilet, poliția nu o să știe că respectivul pregătește ceva (presupunând că acum se poate lega la sistemele de rezervare a biletelor și n-are alți informatori). Dacă respectivul terorist nu e pe lista celor cu interdicție de călătorie, poliția află doar în momentul în care se urcă în avion că respectivul a plecat. Bineînțeles, omul nu o să poate aduce materiale periculoase la bord (deși am văzut niște articole pe baza unor investigații TSA anul trecut și nu era chiar roză situația).

Presupun că există totuși niște mecanisme de siguranță invizibile mie, nu vă isterizați :)

Bonus: un bagaj se odihnește pe pista de la Munchen, fără să-i pese cuiva. O fi căzut din căruț?

Citește în continuare

Review initial MacBook Pro 2016

După fix 7 ani, am înlocuit MacBook Pro-ul de 17" din 2009 cu altul din generația actuală (2016, touchbar) de 15", că mai mari nu se mai fabrică de mult. Cel vechi este încă funcțional, arată nu chiar ca nou, dar puțin folosit, deși mi-a fost companion aproape 24/7: ziua la serviciu, seara și în weekend acasă pentru filme și aplicații muzicale. Bateria încă mai ține aproximativ 70-80% din capacitatea originală, display-ul Full HD e încă plăcut de privit, dar procesorul Core2 Duo își arată vârsta când compilez programe în Visual Studio (chiar și cu upgrade la 8 GB RAM și SSD), așa că de vreo doi ani așteptam să scoată Apple ceva nou. Trebuie menționat că pentru majoritatea proiectelor (cu excepția unuia făcut cu Xamarin) folosesc Windows în mașină virtuală Parallels. 

Am fost ușor dezamăgit de anunțul noului MacBook Pro, în principal din cauza includerii procesoarelor din penultima generație și a prețului mare la ssd-ul de 512GB. Prima dezamăgire mi-a trecut când am văzut niște teste, practic diferențele de performanță sunt infime (1-2%), doar consumul a fost optimizat - cum nu intenționez să depanez turbine eoliene sau să urmăresc recolte, numărul de ore de funcționare pe baterie nu e critic. A doua "dezamăgire" a fost suportată de firmă, dar, ținând cont că un laptop bun cu Windows și SSD costă 1200-1400 eur și că unii colegi au schimbat 2-3 calculatoare în ultimii 7 ani, se echilibrează costurile. 

Comparație între mărimea MacBookPro 17", MacBook Pro 15" și MacBook Pro 13":

Paranteză: mașina preferată de firmă anul acesta este acest monstru Dell Precision 7710, ce poate fi configurat cu 32 GB RAM, procesoare Xeon și SSD-uri în matrice RAID, cu un preț pe măsură. Un astfel de Dell, cu 8 core-uri, compilează soluția noastră completă în 50 de secunde. Mac-ul meu, ce rulează Windows în Parallels (cu doar 4 din cele 8 core-uri asignate) compilează în 60 de secunde. Nu-i rău.

N-am mai testat viteza de compilare a Mac-ului vechi, dar am testat transcodarea unui fișier avi de 350 MB în mp4 (h264), cu ajutorul HandBrake. Vechiul sistem estima o durată de 30-40 de minute, iar cel nou a terminat în 3-4 minute.

Acum presupun că o să mă întrebați: și cum te descurci doar cu porturile USB-C? Răspunsul: sunt adaptoare USB-C la USB 3.0 la Unitel cu 9 lei. Altă întrebare! În plus, pentru prezentări la clienți mi-am luat acest adaptor cu HDMI și USB. Nu-i așa mare dramă, în ultimii 7 ani am folosit alt adaptor, de la miniDisplayPort la DVI/HDMI. 

Nu e mare dramă nici datorită faptului că mi-am schimbat și monitorul extern și am găsit, cu chiu cu vai (încă sunt rare în Ro și nu-s marcate corespunzător pe site-uri), unul relativ ieftin - Philips 258B, cu port USB-C și hub, pe care-l folosesc ca docking station. În monitor am legat cablu de ethernet către rețeaua firmei, tot acolo e și un hub cu 4 porturi USB, din care unul fast-charging pentru mobil (1W), teoretic pot lega tot acolo și căștile (dar nu merge volumul din tastele laptopului, deci pas) iar legătura dintre laptop și monitor se face printr-un singur cablu USB-C. Bonus: prin acest cablu monitorul dă curent laptopului (atenție, are putere de doar 60W iar laptopul are nevoie de 87W, deci se va descărca ușor, încă n-am apucat să analizez cât de repede, dar dacă aveți un model de 13" e suficient).

Ce nu-mi place e tastatura. Zici că dai într-o bucată de placaj. De fapt acest text e cel mai lung text pe care l-am scris pe ea până acum și a mers decent, dar încă nu pot să spun că m-am obișnuit. Doar în delegații mă afectează, la birou am tastatura externă, pe care mi-am luat-o când m-am săturat să caut pe tastatura germană acoladele atât de folosite în C#, care le ascunde extrem de bine în spatele unei combinații elaborate de taste.

Tot datorită faptului că l-am folosit cu mouse și tastatură externă n-am încă o părere clară despre touch bar (ecranul OLED care înlocuiește function key-urile). Pare util, în măsura în care este implementat de aplicații. Office pentru Mac tocmai l-a activat, poți schimba stilul paragrafului, șterge rânduri din tabel și alte funcții care pot fi productive - dacă folosești tastatura integrată. Cu tastatură externă e mai simplu să pui mâna pe mouse. Touch bar va evolua, pe măsură ce își dau seama și dezvoltatorii cum să-l integreze, deocamdată nu e suportat de Parallels, merg doar funcțiile standard.

Touch Bar-ul în Office

Autentificarea în sistemul de operare se poate face atât cu senzorul TouchID inclus cât și prin Apple Watch, cu mențiunea că după un restart trebuie introdusă parola din taste. Util și productiv (nu tâmpenia cu restartul, care probabil are ceva motive de securitate).

TrackPad-ul e foarte mare, atât de mare încât nu poți face rapid click dreapta, adică trebuie să muți mâna destul de mult ca să ajungi în colțul din dreapta jos, folosit pentru acest lucru. N-am studiat prea mult funcția Force Touch, o folosesc deocamdată doar la preview și redenumire fișiere.

Ecranul Retina Display e minunat, ca orice ecran Apple de generație nouă, de altfel.

Despre modelul space gray pot să zic că se văd petele mai pregnant decât pe argintiu. N-au inclus în pachet cablu de extensie pentru curent, e doar cablul USB-C care duce de la laptop la transformator, iar acesta din urmă se introduce direct în priză, dar are și posibilitatea să fie conectat la un cablu de extensie care îți mai oferă 1-2 metri de libertate, mai ales în săli de conferință unde prizele sunt rare. Să vedem cum rezistă bateria în timp.

O să revin cu alte detalii pe măsură ce ne cunoaștem mai bine.

P.S. Mi-am cumpărat hub-ul acesta din aluminiu, asortat la culoare, de Crăciun, mi s-a părut mișto, dar primul n-a ajuns din USA și acum îl aștept  pe al doilea. Poate-și face milă Poșta Română și nu-l fură și pe ăsta.

P.P.S Ce-am scris despre Mac-ul vechi în prima zi și după trei ani de utilizare.

Citește în continuare