Staţiunea nu are o promenadă propriu-zisă, toate barurile şi restaurantele sunt direct lângă plajă, unele cu mese chiar pe plajă, deci nu există vreo zonă betonată pe care să te plimbi seara, aşadar tocurile sunt mai mult decât inutile, bune doar dacă vrei să ieşi pe strada principală. La câte taverne şi baruri există pe plajă nu e recomandat să mergi la all-inclusive pentru că o să-ţi pară rău că mănânci în fiecare seară aceleaşi lucruri. Singura chestie neplăcută e insistenţa poneilor ce încearcă să te agaţe şi să te ademenească în localul lor. În principiu îţi poţi da seama că un anumit restaurant e bun dacă nu e nimeni pe plajă care să te sâcâie.
Sâmbătă una din terasele de lângă noi a făcut un beach party, cu dj şi dans printre sezlonguri, când ne pregăteam să-i onorăm cu prezenta, după cină, s-a închis, se pare că n-au voie să facă gălăgie noaptea. Dacă vrei să stai la plajă pe sezlong, de obicei plăteşti 5 eur, dar unele locaţii le dau gratis dacă consumi de la ei. Noi am stat în faţa unui restaurant grecesc ce avea nişte români simpatici în personal, dar despre ei un capitol separat.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentariile sunt moderate, apar dupa ce le citesc, dacă consider că respectă regulile bunului simț. Nu e nevoie să scrieți de două ori, aveți doar un pic de răbdare.