Călătorii

plimbări, concedii, delegații

joi, 31 decembrie 2009

One of these days

Dacă aveţi prieteni cu nervii tari vă propun o piesă pentru miezul nopţii, One of these days de la Pink Floyd, aka "piesa cu porcuşorii", o să vă daţi seama de unde vine numele dacă vă uitaţi la videoclip. Nu e uşor de digerat şi pe boxele calculatorului nu sună prea bine, dar vă asigur că pe un sistem audio mai bunicel e genială. Eu aş pune să coincindă miezul nopţii cu momentul 3:50 La mulţi ani! ...

miercuri, 30 decembrie 2009

Retrospectiva 2009: munca în vremea crizei

Criza şi-o mai face omul şi cu mâna lui. Sau nu - dar să nu teoretizăm. Din fericire la noi pe plantaţie criza nu s-a simţit foarte tare, am umblat ca pe ouă dar la final de an s-ar zice că n-am spart prea multe. Am lansat o versiune nouă, se pare că e dorită de majoritatea clienţilor vechi şi are succes şi la potenţiali clienţi, aşadar n-am muncit de pomană ultimii trei ani. Ne mâncăm ficaţii prin Slovacia dar dacă ne iasă treaba o să fim mai meseriaşi. Vorba aia, ce nu te omoară te întăreşte. Din păcate n-am avut...

marți, 29 decembrie 2009

Retrospectiva 2009: turism şi delegaţii

Am avut plăcerea să încep 2009 tremurând de frig în Amsterdam, plimbându-ne pe jos de nebuni, nevizitând nimic istoric în afară de Cartierul Roşu şi sărbătorind anul nou pe o stradă lângă o piaţă în care n-am mai ajuns datorită numărului mare de oameni. Prima delegaţie interesantă a fost cea în care am fugit în weekend din Germania la Lille şi am băgat boticul în Maastricht. Franţa e de vis, mâncarea lor un concert gastronomic şi mai că am uitat de mizeria şi ţiganii de la periferie. Trecem razant peste alte...

luni, 28 decembrie 2009

Retrospectiva 2009: sănătate şi familie

La capitolul familie stăm bine: n-am pierdut nici un membru. E drept, nici n-am câştigat vreunul nou, ceea ce iar poate fi considerat un succes, mai ales dacă respectivul membru n-ar fi fost soţia. Am aflat că mă citesc mulţi cunoscuţi, se pare că în anumite medii mai puţin tehnice a avea un blog personal este un fapt semi-senzaţional. Am făcut-o şi pe bunică-mea un pic mai faimoasă decat era deja, până la statuia pe care o merită mai e loc. La capitolul sănătate nu s-au remarcat probleme, exceptându-le...

duminică, 27 decembrie 2009

Poza de la miezul nopţii

În Dresda există un frumos magazin de decoraţiuni pentru sărbători. Din păcate toate aceste ornamente au preţuri relativ prohibitive, cele mai mici obiecte costă minim 15 euro iar ceva mai măricel trece lesne de sută. Rămânem cu privitul: ...

Retrospectiva 2009: bloggeri

La categoria prieteni: Brylu, bloggerul nr 1 al Sibiului după părerea mea. Scrie despre orice, nu se ia des în serios dar nici nu-i pueril. Din păcate îi lipseşte timpul liber. Nu-l mai laud că-l ştiţi cu toţii: e polonezu ăla mic şi negru care respiră greu. Remarcă directă: povestea cu renul a fost genială; Băgă - Teodoro ăsta ar trebui împuşcat, de când are atâta timp liber şi îi funcţionează rinichii aşa de fain scrie încât mă surprinde săptămânal  cu câte o poveste caracteristică Remarcă directă: bea!; Tudor...

sâmbătă, 26 decembrie 2009

Bradul

Anul acesta am optat pentru ceva simbolic, un mic aranjament în formă de brad: Bineînţeles, sub el au stat cadourile: ...

vineri, 25 decembrie 2009

Colindătoarele

Aseară, când mă pregăteam să ies din casă, aud cum încep să sune interfoanele vecinilor, în ordinea numerelor apartamentelor. Clar, colindători. Ajung în faţa uşii de la ieşirea din bloc, încă nu-i lăsase nimeni să intre. Mă chinui un pic, că eram cu mâinile pline, dar până la urmă reuşesc să deschid uşa şi dau cu ochii de două fătuce, în ziua de azi e greu să le mai aproximezi vârsta dar aş zice că aveau 14 ani cel puţin. Le las să intre, ele chicotesc iar una îi trage o palmă după cap celeilalte şi zice: "na, tu, Moş Crăciun!". Pe moment sunt...

joi, 24 decembrie 2009

Crăciun fericit!

Nu ştiu de ce vă aşteptaţi să primiţi ceva. Precis aţi făcut ceva rău, altfel n-apărea criza asta şi nu vă apucaţi acum să vă uitaţi urât către consoarte pe principiul că ştiu ele cu ce-au greşit, situaţia asta e aşa albastră încât trebuie să fie meşteşug bărbătesc. Eu vă doresc doar sănătate, în porţie dublă. Lăsaţi viruşii să vină la mi...

Retrospectiva 2009

Am văzut o retrospectivă dichisită pe blogul lui Tudor şi mi s-a părut interesantă ideea, aşa că hop şi eu, cu ce-mi aduc aminte din 2009, dar fără prea multe linkuri că mi-e lene şi voi sunteţi cititori fideli, plus că aveţi indexul lunar în stânga jos. Ca să nu-mi obosesc prea mult mintea, că-i în concediu, o să fie mai multe episoade, probabil acestea: amuzament şi distracţie urbană sănătate şi familie escapade turistice şi călătorii în interes de serviciu site-uri preferate aka viaţa satelor pentru amatorii de farmville munca în vremea...

miercuri, 23 decembrie 2009

Încă o legendă urbană spulberată

Whisky-ul nu te fereşte de răceală, aşa cum zice Teo. La cat am băut de ziua mea ar fi trebuit să fiu imun tot anul, să ţină măcar cam cât un vaccin din ăla românesc. Nix, nada, zilch, zero, niente. O fi fost expir...

marți, 22 decembrie 2009

39.3

Febra mea de azi dimineaţă. Noaptea trecută aveam o magazie unde depozitam tablourile lui Van Gogh şi Gaugain - citesc viaţa lui Van Gogh şi de acolo mi se trage - iar azi noapte combinam trei simboluri în mod repetat, ceva între o demonstraţie matematică şi cubul lui Rubik. Absurde ambele vise febrile şi cumva frustran...

luni, 21 decembrie 2009

Şi ce copil frumos erai

Titlul e citat din bunică-mea. Nu prea vreau să trag concluziile, măcar sper că-s mai deştept acum... În poză sunt verii mei şi copiii din cartier. Totdeauna am avut o gaşcă mare şi cu majoritatea am păstrat legătura, chiar dacă sunt răspândiţi prin toată lumea. Noroc cu Facebook. ...

Din copilărie

Am scanat nişte poze pentru o prietenă. Mă recunoaşteţi?...

duminică, 20 decembrie 2009

Poza de la miezul nopţii

Continui seria tablourilor care mi-au plăcut la Dresda cu Peter Paul Rubens "An Old Woman with a Chafing-Dish". N-am găsit prea multe informaţii despre el dar faţa bătrânei este o capodoperă. ...

Brokerul, cel mai bun prieten la omului

Confirm. Nu se laudă degeaba Băgă. RCA-ul la Omniasig, cu preţul din decembrie m-ar fi costat 888 lei pentru o maşină cu motor mai mic de 2000 cmc. Cu ceva discount pentru că am avut şi anul trecut RCA la ei ieşeam pe la 7xx lei. Şmecherul de Băgă a văzut că Generali are preţurile neactualizate din august aşa că mi-am făcut la ei asigurare cu 440 lei, cu începere din 30.12. E bine să ai un broker pe lângă casă, nu? http://www.bagatorideseama.com/2009/12/baga-ajuta-si-baga-si-in-traista.h...

Foca

A durat 32 de ani dar am cedat. M-a determinat căldura din casă. M-am săturat să am tot timpul buzele uscate şi crăpate aşa că mi-am luat un strugurel, aka "grăsime de focă" (că am văzut eu odată un documentar pe Discovery şi atât am înţeles din el). Până la crema de faţă nu mai e decât un pas. I'm getting soft... PS. Nu e din ăla cu ar...

sâmbătă, 19 decembrie 2009

Tinerii noştri de prin cluburi fură...

Acum un an prietenul B a avut plăcerea să plece acasă din Liquid în cămaşă, în mijlocul lui decembrie şi nu, nu era beat criţă. Eram toată trupa acolo, el împreună cu alţii au plecat primii, vroiau să meargă la El Gringo la o cină târzie sau mic dejun matinal, spuneţi-i cum vreţi. După vreo oră plecăm şi noi şi pe cine văd scotocind prin garderobă disperat? Pe B, care nu-şi găsea paltonul şi fularul Hugo Boss. Lui nu-i era de paltonul de 500 ron ci de fularul ăla, repet, Hugo Boss, de 50 de euro. Trebuie să fac o paranteză pentru povestea fularului,...

vineri, 18 decembrie 2009

Christmas party

Aseară a avut loc Christmas party-ul fimei noastre. Pentru că Max s-a închis (RIP) ne-am dus la Hilton, la Cămara Boierului. Mi s-a părut foarte amuzantă combinaţia de ţuică, mici, decor tradiţional, muzică populară şi ... trabuc. Pentru că noi mai nou avem o tradiţie, fumăm ţigări de foi cu această ocazie, nu chiar cu mic şi mare, dar am corupt cam jumătate din firmă, inclusiv nefumători ca mine. Senzaţia din gură de azi dimineaţă, după "cocktailul" descris mai sus? Priceless....

miercuri, 16 decembrie 2009

Măturătorii

Vine sus în birou unul din măturătorii Primăriei, care a pus de un spin-off şi în loc să-şi facă treaba pe bulevard vine pe la firmele de pe străzile lăturalnice şi contra unei sume relativ modice se oferă să cureţe trotuarul de zăpadă şi să dea cu sare. L-am lăsat să-şi facă treaba, mai mult amuzat de retorica lui decât din necesitate, pentru că ieri ne-am curăţat singuri trotuarul iar azi aveam deja o pârtie făcută. Omul chiar are talent la vânzări, s-ar putea reprofila, are un torent verbal demn de o slujbă mai bună. După ce a terminat de curăţat...

Concert Eric Clapton

Poate aţi auzit că pe 11 iunie 2010 Eric Clapton va concerta la Bucureşti. De astăzi s-au pus biletele în vânzare pe eventim.ro, aşa că puteţi cumpăra dacă vă interesea...

marți, 15 decembrie 2009

Karma

Când vorbăreaţa de Alinuţa încearcă să împărtăşească prea multe, prea repede şi depăşeşte limita mea de procesare îi spun să tacă pentru că-mi strică karma. Când eu vorbesc prea mult îmi dă peste bot cu aceeaşi replică: "taci că-mi strici karma" la care eu îi replic că ea n-are karmă, karma apare doar după 22 de ani. Na, acum că a făcut 22 de ani, ce credeţi că a vrut de ziua ei ... karmă! I-am explicat că ea a fost bolnăvioara şi nu i s-a dezvoltat karma, că-i apare doar la 25 de ani, dar n-a mai ţinut : "nu şi nu, ai zis 22, acum am...

luni, 14 decembrie 2009

Postere cu MJ moka

La posterland.ro avem două bucăţi din posterul "Bad" cu Michael Jackson uşor deteriorate aşa că le dăm gratis aici pe blog primilor doi oameni care scriu un comentariu la acest post şi îşi exprimă dorinţa de a intra în posesia lor. Probabil va trebui să veniţi după ele. Detalii despre poster mai jos: http://www.posterland.ro/index.php?page=shop.product_details&flypage=shop.flypage&product_id=8020&category_id=86&manufacturer_id=0&option=com_virtuemart&Itemid...

School Answering Machine

Am primit pe mail un mp3 cu textul de mai jos. Din păcate n-am găsit pe net decât transcrierea: This is the message that the Pacific Palisades High School (California) staff voted unanimously to record on their school telephone answering machine. This is the actual answering machine message for the school. This came about because they implemented a policy requiring students and parents to be responsible for their children's absences and missing homework. The school and teachers are being sued by parents who want their children's failing grades...

duminică, 13 decembrie 2009

Poza de la miezul nopţii

În săptămânile următoare o să vă prezint tablourile din Galeriile de pictură din Dresda care mi-au plăcut mie. Spre surpriza mea, sunt extrem de multe picturi bune şi cunoscute acolo. Începem cu Madonna Sixtină a lui Rafael. Primul lucru pe care-l remarci este mărimea tabloului: 2,6 x 2 metri. Apoi te întrebi de ce atâta agitaţie în jurul lui, nu pare o capodoperă, pare chiar anost. După care remarci heruvimii drăgălaşi din partea de jos, pe care...

Unii se uită la prea multe filme

Pe PCMag nu găseşti doar ştiri din IT ci câteodată şi nişte informaţii conexe care-ţi arată că iarna nu-i ca vara şi că nici tot ce imaginează scenariştii de la Hollywood nu ţine în viaţa reală. Pe scurt, e vorba de Pavel Valkovich, un american care făcea parte dintr-o organizaţie ce fura informaţii bancare şi transfera banii din conturile victimelor în buzunarul propriu. În momentul când a fost prins tocmai încerca să transfere 440.000 de dolari din contul unei victime şi să fugă sărind de pe acoperişul clădirii în care se afla pe cel învecinat....

sâmbătă, 12 decembrie 2009

Fiat 500 forever

Am găsit şi ceva pozitiv la Fiat 500! Are port USB în care poţi băga un stick de memorie cu mp3-uri şi le redă prin sistemul audio al maşinii. Cred că ăsta-i viitorul şi sper să văd funcţia asta la cât mai multe maşini în viitor. Trebuie să mai zic că s-a descurcat onorabil pe ploaie, am mers noaptea pe autostradă cu 130 km/h şi nu m-am simţit în nesiguranţă. Ca maşină mică e aproape perfectă, dar are câteva minusuri de-a dreptul hilare: portbagajul e aşa minuscul încât pentru a băga trei genţi de laptop (din care două mai voluminoase) în...

vineri, 11 decembrie 2009

Mişcare prin terminal

Azi dimineaţă am ajuns în aeroportul din Viena mai devreme, ca să pot să fac nişte mici cumpărături de Crăciun din duty-free. Duc maşina închiriată înapoi, fac check-in-ul, casc gura prin magazine, cumpăr ce aveam pe listă, la controlul paşapoartelor ditamai coada (acesta în Viena e doar la zona cu plecări în afara spaţiului Schengen, după duty-free) - nu mă stresez pt că mai am timp berechet. Mă mai uit prin magazine, poate totuşi găsesc ceva şi pentru bunică-mea, ajung la un magazin de delicatese, îi cumpăr nişte ceaiuri (infuzii) şi când scot...

joi, 10 decembrie 2009

Un înger de lumină

Una din vilele din Piestany are pe balcon un înger de vreo 2 metri, cu multe beculeţe albe ce luminează foarte frumos noaptea. Poza cu telefonul mobil nu-i face dreptate, dar măcar vă faceţi o părere. Nu ştiu cât costă, dar îşi merită banii. ...

miercuri, 9 decembrie 2009

Industrial

Azi dimineaţă am trăit sentimentul ăla din dimineţile cu teze din timpul şcolii. Nu vreauu la lucruuu/şcoală! Şi n-am fost singurul, micul dejun a fost un priveghi cu cafea. După 2 zile muncite de la 8 la 20 şi cu stres, îţi vine greu să mai ai bună dispoziţie. Ce-am învăţat: că poţi face bătături şi plimbându-te prin hală, mai ales dacă te despart de ea 3 etaje; că într-o fabrică de textile n-are rost să mergi în haine bune şi în nici un caz închise la culoare. După două ture prin hală, pulovărul meu negru arăta ca şi când am jumulit toate...

marți, 8 decembrie 2009

De prin Slovacia

Sunt prins într-un ritm infernal de muncă, de la 8 la 20, aşa că nu prea apuc să scriu şi nici nu prea am multe lucruri interesante de spus. Însă mi-am stors un pic creierul şi mi-am adus aminte că: în avion erau nişte gâsculiţe care nu ştiau nici să-şi citească numărul locului de pe bilet (deşi era încercuit cu pixul), nici etichetele cu numerele scaunelor afişate pe compartimentele pentru bagaje. Ba una se mira: ce? e cu loc? Vai de mama lor. N-au aplaudat. Camionagii maramureşeni lângă care am "trăit" primele exit poll-uri duminică seara...

luni, 7 decembrie 2009

2012 - idioţenie epică

Filmul, ca şi isteria urbană pe care se bazează, e cam naşpa. Alinuţa zice că "n-a fost aşa rău". N-a fost extrem de rău, dar a fost lung (3h) şi a avut nişte scene trase de păr de-ţi venea să baţi scenaristul şi regizorul. În rest, dacă aţi văzut filmele cu catastrofe în ultimii 10 ani, n-o să fiţi surprinşi nici de ăsta. CGI la greu. O recomandare: Law abiding citize...

duminică, 6 decembrie 2009

Poza de la miezul nopţii

Logic, azi Aly:...

Camionagii români votează cu Băsescu

Cum stau eu la o bere în lobby-ul hotelului de lângă Viena unde sunt cazat, vine un tip la mine şi într-o germană la fel de bună ca a mea (adică proastă) mă întreabă dacă wireless-ul e gratis. Este. Îi arăt care-i  username-ul şi parola pe un triunghi de carton care există pe fiecare masă, mulţumeşte şi pleacă. Apoi revine la masa din spate însoţit de încă trei bărbaţi şi le povesteşte în româneşte cum se intră pe net, cu accentul ăla fain de Maramureş. Mă bag în seamă cu ei în româneşte. Îi interesează rezultatele la alegeri. Le zic că-n...

Am fugit din ţară

Am un feeling că alegerile astea nu se vor termina bine pentru mine aşa că am tăiat-o până nu ni se închid graniţele. Momentan vă scriu din Viena şi n-o să fac mulţi purici pe aici, mă duc în Slovacia, că-i de-a noastră, estică şi la fel de coruptă. Apoi mai văd eu. Dacă iese cine trebuie mă întorc, dacă nu ...la fel. Pentru că sunt în delegaţie :) PS: În campania asta a căzut un mit personal: Mircea Dinescu. Singurele cărţi de poezie pe care le-am cumpărat sunt ale lui şi ale lui Bacovia. Celălalt n-are cum să mă mai dezamăgească pentru...

În spatele cortinei

Ovidiu Maţiu are un nou slideshow multimedia: http://www.matiu.ro/index.php?id...

La mulţi ani Brunette!

Astăzi Babette, ăăă, Brunette, împlineşte o vârstă pară, formată din două cifre identice. La mulţi ani! Şi e şi Niculae! Adică Nicoleta...

sâmbătă, 5 decembrie 2009

E-on, băieţii deştepţi

Primesc factura la energia electrică gaz azi. În plic mai era un contract şi o scrisoare de la "băieţii deştepti". Cică trebuie să refacem contractul cu ei, în baza nu-ştiu-cărei legi. Mai scria acolo că dacă nu se semnează acest contract nu mai există temei pentru continuarea colaborării. Adică semnează bă că-ţi tai curentul gazul! Când mă uit mai bine pe foi, data de început a noului contract, gata tipărită: 01.10.2009. Adică de două luni suntem în "ilegalitate" din cauza lor şi tot ei fac gât. Sictirean...

vineri, 4 decembrie 2009

Haios

Am găsit şi Caţavencu portocaliu. Fragment mortal: "Duminică, 6 decembrie 2009, ora 21: televiziunile anunţă la exit poll victoria lui Traian Băsescu cu 60%. La 21.01, Mircea Geoană o dă afară din casă pe soacra sa. La 21.01, Klaus Johannis se apucă de băut şi se înscrie în Partida Romilor. Pregătirile pentru sărbătoarea 'Sibiu - capitala comunismului european' se opresc brusc. Adrian Năstase împuşcă 1.000 de mistreţi pe care îi ţinea într-un acvariu cu peşti gupi. Dinu Patriciu cumpără o casetă în care TB calcă o râmă neajutorată." Varianta ...

Poze de la ziua mea

Am tot vrut să pun nişte poze funny de la ziua mea, dar ori o să mă linşeze alţii, ori mă linşez singur. Aşa că asta e tot ce pot să vă arăt. PS. drink responsi...

Teaser: la ora 14 poze de la ziua mea

să le aşteptaţi cu interes...

Deep Dive

Mai dă-o dracu de politică. Let's chill...Deep Dive Corp au un nou album, făinuţ, More Bass. ...

joi, 3 decembrie 2009

Fragmente de discuţie. Updating...

Postez pe măsură ce se dezbate, un fel de Twitter: Geoană: "sunt un om care ştiu să-i unesc pe români" Geoană speră că Băsescu nu-l atacă la persoană. Cred că-i e frică să nu-l facă de cacao. De aia o fi amânat discuţia atât. Nu da Traiane că Mirciulică a fost şi bolnav când era mic! Băsescu e aerodinamic, i-a ajuns chelia până la ceafă. Geoană e omul viitorului. Săracu. El e omul viitorului de 20 de ani, de când îi pupa în fund alternativ şi pe Iliescu şi pe Emil Constantinescu. Mazăre, îmbrăcat ca un papagal, deci nimic nou. Am văzut...

Catavencu. Doar roşu

Ieri Caţavencu a scos două numere, unul cu Geoană şi altul cu Băsescu. Eu am căutat în două locuri în Ştrand şi n-am găsit decât cel cu Geoană, pline standurile de roşu. Vroiam să le iau pe amandouă. Mai caut. O fi vreun semn...

Urări de ziua mea

Cele mai amuzante, pe langă cele deja pomenite ieri: - un prieten de pe forumul csufans: "Daca-mi demonstrezi ca te-ai mai maturizat iti urez la multi ani". Never! - mătuşă-mea prin sms: "Să trăieşti sănătos şi fericit (restul sunt nimicuri)" - O fi crezând că-s stresat că nu mă însor? Ba mă însor, când ia CSU Sibiu campionatul la baschet. - Adela, mai explicită, tot prin sms: "îţi pui pirostiile anul ăsta?". Vezi mai sus Adelo. - cel mai haios văr al meu: "se spune că bărbaţii devin mai frumoşi cu vârsta. La tine mă-ndoiesc.". Are noroc că-i...

miercuri, 2 decembrie 2009

SUC cu Costel@Kapital

Aseară a fost rândul lui Costel, tot de la "viitoarea fostă trupă Deko", să urce pe scenă pentru o nouă reprezentaţie de Stand-up Comedy în Club Kapital. La început locul a fost foarte gol, dar până la ora 10 s-a umplut destul de bine iar show-ul a fost mai amuzant decât cel al lui Vio. De fapt mult mai amuzant, la unele glume am râs cu lacrimi. Se pare că a fost a doua oară când a venit Costel în acest turneu la Sibiu, cu alte poante iar omul chiar e un super moldovean haios. În filmuleţul postat data trecută, unul din băieţii de la Deko zicea...

Da, e ziua mea

Pentru că Alinuţa şi Teo au trâmbiţat evenimentul cu noaptea-n cap... :)) Iniţial vroiam să nu pomenesc de ziua mea, dar dacă tot am fost demascat, atât vreau să zic: mulţumiri şi pupici pentru Aly; lui Teo, care mi-a comunicat şi telefonic că "creşte inima în mine să văz că şi turcu îmbătrâneşte": bey, turcu nu îmbătrâneşte, turcu devine mai sofisticat...

marți, 1 decembrie 2009

Ofertă de sărbători

Dacă vă interesează, un prieten de-al meu îşi închiriază localul de sărbători. Pentru detalii sunaţi cu încredere la numărul din imagine. ...

Dacă e seară, e Parisul

Îmi povestea cineva cum a avut ocazia să vadă Parisul acum mulţi ani, când era încă în facultate, la invitaţia unui prieten de familie. Fiind îndrăgostit lulea de prima lui iubită adevărată, rămasă la Bucureşti, aşadar ros de gelozie, o suna în fiecare seară înainte de culcare. Cam câte o oră, trei săptămâni la rând. Gazdei sale i-a venit factura telefonică după ce s-a întors junele-prim acasă, dar ce mai contează încă o convorbire internaţională cu mama îndrăgostitului când ai deja de plată echivalentul a 500 de dolari. Până la urmă totul s-a...