Călătorii

plimbări, concedii, delegații

Lucruri serioase

despre unele chestii îmi exprim opinia, ca cercetătorii britanici

Stupid

să facem mișto de tot ce mișcă (stați nemișcați)

Muzică

amator, dar pasionat

marți, 25 iulie 2017

China: mâncarea

Când te pregătești de China auzi tot felul de zvonuri (precis ancorate în realitatea vreunei provincii) dar situația în zona Shanghai e modernă și consumeristică, se poate rezuma foarte simplu: nu mănâncă nimeni câini la mall. Singura dată când am rămas stupefiați la mall a fost când am auzit piesa Ghiță a Cleopatrei. 

Am fost invitați în prima seară în Nantong la cină la un restaurant de-al lor, a ales un localnic pentru noi nouă feluri de mâncare - împărțită la patru persoane, plus bere, cam 30 de dolari. În Shanghai prețurile sunt de vreo 4 ori mai mari în localurile frecventate de străini.


Cu toate aromele și mirodeniile de la chinezi, sincer, prefer mâncarea japoneză, mai ales dacă e gătită în fața ta sau se numește sushi. Vă arăt doar o poză, dar să știți că au un ficat de gâscă delicios și nici cu cotletele de miel nu mi-e rușine. 


Tradiția locală spune că băutura se bea caldă - și apa și berea. Când te așezi la masă primești o carafă cu apă caldă. Rar am găsit bere rece-rece, de obicei aveau câteva sticle puse la frigider, dar majoritatea localurilor vând limonada asta pe post de bere. Când am dat de Corona aproape mi-au dat lacrimile de fericire. Ba chiar am luat una în buzunar și în camera hotelului, care nu avea bar și oamenii ăștia închid plenar și plictisitor totul la ora 22. Ca paranteză, Corona și Dos Equis (XX) au fost salvarea și când am dat de IPA-urile americane.


O experiență faină a fost într-un restaurant foarte popular (unde în prima seară n-am găsit loc), care servește hot pot - echivalentul cu supă al pietrei încinse. Îți alegi supa și ingredientele și ți le prepari la foc mic în lichid. Noi am făcut greșeala să luam supă picantă amândoi, n-am avut cu ce stinge iuțeala, am transpirat abundent.


Chestia aia verde din oala din plan apropiat, pe care am avut nefericirea să o aleg eu, a pișcat de 10 ori mai tare decât cea roșie aleasă de colegul meu. Ne-am preparat în ele somon, vită și porc. Gheața a fost foarte bună ca să răcesc ce mai rămăsese din bere, iar noi am fost foarte populari cu o familie de localnici, și-au făcut poze cu noi și ne-au cinstit cu o sticlă de suc de mere.



Amuzant a fost că, deși eu mă laud că știu să folosesc bețele, invariabil, la cinci minute după ce ne apucam de mâncat, apărea chelnerul cu tacâmuri.

Bineînțeles, există ca și în România, o grămadă de traduceri hilare în engleză: spicy handheld devices sau cumin mutton? Hm, grea alegere.


Duck blood sau fried gluten?


Am intrat și în supermarket, ca la muzeu. N-am avut interes să întreb ce-s drăciile astea, vă las pe voi să le identificați. Or fi comestibile, că altfel nu s-ar vinde.




Cu micul dejun de la hotel am avut oareșce probleme, în sensul că serveau tăieței de-ai lor, diverse aluaturi și plăcinte cu tofu sau soia, respectiv găteau supe. Tinând cont că în România era ora 3 dimineața, mergea o supă, ca atunci când te dregi după o noapte grea.

Una peste alta, nu mori de foame nici în China. N-am cel mai tare stomac din lume, m-a pus uneori în pat mâncarea din Germania sau Croația, dar cu chinejii n-am avut probleme.

Anecdotic, dar totuși util, dacă întrebați pe stradă și se uită lumea ciudat la voi, trebuie să știți că McDonalds se pronunță Madalau, hamburgerul e hambabau, cheers/noroc se zice can bei (foarte potrivit: cam bei, bă băiete). Iar tanti de la financiar de la firmă nu făcea diferența în pronunție între customs și customers, a fost foarte interesantă conversația cu ea, dar asta e altă poveste.

joi, 6 iulie 2017

China: chinezisme

Cum ziceam și în episodul anterior, chinezii se modernizează, dar e un proces gradual și cei mai inteligenți dintre ei își dau seama nu doar că au probleme de calitate dar și că trebuie să facă ceva în acest sens. De aceea preferă mărci, furnizori, consultanți sau agenți de vânzări vestici, iar europenii și nord-americanii au o reputație bună - e foarte mult loc de făcut business acolo pentru noi. 

(Bineînțeles, vă spun ce-am văzut, auzit, înțeles într-o săptămână de stat acolo, nu am devenit expert în economie chinezească peste noapte, e clar că situația e mult mai complexă și mai nuanțată)

Clădire cu decupaj pentru dragon
Statul și partidul se asigură că investițiile sunt executate după regulile lor, există o luptă contra corupție în plin avânt, dar oricine ia în calcul să activeaze acolo trebuie să le înțeleagă întâi cultura, obiceiurile și superstițiile. Nu te sună aproape nimeni dacă ai număr de telefon cu 4 iar 14 e altă cifră nenorocoasă, lipsește atât ca etaj la hotel cât și ca număr de versiune la software. Dragonul, simbolul pe care-l vedeți în forma acoperișurilor lor, trebuie să poată zbura, unele clădiri înalte au goluri în ele ca să-i permită trecerea, nu e bine să te lauzi că i-ai frânt spiritul și poți declanșa (cu suficient talent) o criză bancară doar panicând populația. Nu întorci peștele în farfurie de pe o parte pe alta, pentru că înseamnă că o să se scufunde barca de pescuit și poți ofensa gazda, dacă e de modă veche.

Numărul 4 lipsește
Pe stradă încă se practică jocuri de noroc, pe o pătură întinsă pe portbagajul unei mașini, cu banii la vedere, sub ochii poliției. Ringtone-urile telefoanelor sunt niște slagăre chinezești tânguitoare. Fumatul e permis în multe locuri, i-am văzut pe unii cu țigara în gură și la masă, dar nu mulți fac asta și atmosfera e respirabilă.

În Nantong m-am simțit ca un negru aterizat în Vaslui: se holba lumea la noi. Din fericire sunt prietenoși, încearcă să vorbească cu tine sau își fac semnul de OK pe geamul mașinii, râzând. Își trimit copiii să te cunoască, să-și exerseze engleza și le fac poze. Habar n-au de România, pronunțată în engleză, am aflat prea târziu că numele e cel fonetic: Lou-Ma-Nia (nu există Ro) așa că habar n-am dacă ne știu ori ba. Poza de mai jos e din Shanghai, foarte simpatice fetițele. Observați ce face mama în fundal:

Faceți poză cu maimuța. În acest caz și maimuța face poză fetițelor.
Apropo de calitate și de munca cu hei-rup-ul: deși îți livrează 80% rebut, cer să fie plățiti 100%, altfel nu mai primești altă comandă. Pișoarele din wc-ul halei erau toate conectate la apă, aveau fotocelulă care le declanșa dacă te apropiai de ele - dar nu toate erau conectate la scurgere. Random. Un fel de ruletă chinezească. În apărarea lor trebuie să zic că firma era încă în construcție.


În ghereta portarului care permitea accesul în parcul industrial era și expozitie de cămăși, cu vânzare,  fără cabină de probă, într-una din dimineți am văzut un bărbat la bustul gol care proba.


Porsche Cayenne cu îmbunătățiri:

miercuri, 5 iulie 2017

China: Nantong

Impresia generală despre bucățica de Chină pe care am văzut-o eu, cea din jurul celui mai cosmopolit oraș al lor, este că aduce foarte mult cu civilizația vestică - cel puțin în aparență - și mai exact cu SUA. Aceleași spații largi, bulevarde cu 3-4 benzi, clădiri înalte (unele mai noi și mai luxoase, altele mai vechi și mai dărăpănate) dar și mașini noi, putere de cumpărare decentă și mall-uri prospere. Le plac mărcile și produsele de lux la nebunie, mașina e foarte importantă, trebuie să-și arate toți statusul și bunăstarea. Recunoașteți vreun tipar?

Pe o rază de câteva sute de kilometri de Shanghai sunt concentrate foarte multe fabrici iar forța de muncă nici nu mai e așa ieftină (undeva între 300 și 900 de euro câștigă un muncitor în producție, 300 luând cel necalificat iar maximul cel specialist, inclusiv cu ore suplimentare) dar dacă regiunea Shanghai are 20 de milioane de suflete, Nantong 7 milioane plus restul provinciilor invecinate, la un calcul rapid se ajunge la o populația cât jumătate de Germanie - toți dispuși să muncească și majoritatea încântați să facă asta într-o firmă cu un patron străin, mai educat și mai puțin despotic decât unul localnic.

Partidul ține tot sub control: criminalitate redusă, poliție peste tot, la ora 22 se închid restaurante și barurile iar chinezul merge la culcare. Întâi se construiesc autostrăzi, blocuri de 15 etaje, apoi apar investitorii și se populează zona. S-a eliminat regula copilului unic pentru că a început să îmbătrânească populația iar acum chiar se încurajează facerea celui de-al doilea copil - dar dacă a crescut nivelul de trai și chinezul poate pleca prin lume în excursii cui îi mai trebuie?


Blocuri noi, terminate, fără nicio lumină aprinsă
Autostrada dintre Shanghai și Nantong are 3 benzi pe sens, două intre ele pline de camioane, unele mult mai lungi decât tot ce am văzut eu în lume. Majoritatea au luminițe colorate pe ele, în stilul chinezesc destul de puțin subtil, al culorilor de bază. Am văzut niște noduri de autostradă foarte elaborate în Shanghai, se intersectau trei rute la diverse nivele de înălțime. Am văzut însă și aberații gen benzile din extreme (stânga și dreapta) obligatoriu la dreapta, iar banda din mijloc înainte. Traficul e cu atât mai haotic cu cât te îndepărtezi de Shanghai: în Nantong circulă scuterele pe unde vor ele, dar măcar opresc la roșu, în alte zone nici măcar asta nu se întâmplă. Pietonul nu are prioritate niciodată - prioritate are cel cu mașina mai mare sau mai veche, eventual cel care claxonează mai tare. Însă n-am văzut accidente, chinezul claxonează ca să-și anunțe intenția de a trece, chiar dacă nu are prioritate, dar nu o face ca berbecul, merge foarte încet prin intersecții, rezultând un vals în slow-motion fără nici un fel de regulă evidentă de circulație.

Siguranța circulației nu e un subiect, nu există motorist cu cască, am văzut pe scuter femeie cu bebeluș în brațe și copil mic în coșul din spate sau o familie de patru (tată, mamă și doi copii) care circula noaptea fără far - toți pe un scuter, nu în mașină.

Domnul din dreapta trage și un căruț după el

În Nantong ne-am petrecut timpul într-o suburbie nouă, unde se construia mult, ce avea un mall și alte două în construcție, hoteluri și restaurante, dar și multe blocuri înalte și zone mai dărăpănate.
Mall-ul din Nantong

Hotelul unde am stat în Nantong
Centrul nou era la distanță de 20 de minute cu mașina - pe autostradă și era construit pe tipic american: mega-mall, zgârie nori cu hoteluri și firme. Există și un centru vechi, dar n-am ajuns în el.

Mega-mall și zgârie nori
Autostrada spre centrul Nantongului

marți, 4 iulie 2017

China: Drumul spre Shanghai

În caz că nu v-ați prins de pe hartă: China-i cam pe unde a înțărcat mutu iapa. Un zbor din Frankfurt sau München către Shanghai dureaza 11-12 ore. În primele două treci de Europa, după care îți rămâne "doar" fostul URSS, Mongolia și China însăși.

Ruta noastră a fost complicată ușor de venirea din concediu a colegului Vali care mă însoțea în delegație  pe Otopeni, în ultima zi în care nu era prea târziu să plecăm la chineji, așa că am mers și eu încolo cu mașina, am zburat amândoi spre Frankfurt și de acolo spre Shanghai (SH), apoi a intervenit soarta și furtuna din Shanghai și am aterizat în Nanjing, un oraș aflat la vreo 300 km de SH. După care am stat cinci ore jumătate pe pistă, în avion, așteptând să primim permisiunea de decolare. Total zbor: 16,5 ore. Ajunși într-un final pe aeroportul din SH, n-am mai avut decât să trecem de controlul vizelor și să ne luăm bagajul, apoi să ne suim în mașina care ne aștepta și să mai mergem două ore până în Nantong, micuțul oraș de 7 milioane de locuitori unde este amplasată firma (daneză) la care aveam treabă. Total general: 31 ore de când am ieșit din casă până am intrat în hotel.

În arhiva blogului o să găsiți și alte peripeții de pe avioane, se pare că astrele zâmbesc de câte ori am un zbor intercontinental. De fapt l-am și avertizat pe Vali la început. M-a crezut, că a citit și el pe aici de-a lungul anilor, dar n-a avut oroarea să încerce pe pielea lui până acum. 

Așadar nici zborul de întoarcere nu putea fi lin: am urcat în avion punctuali, ne-am pus în mișcare și... ne-am oprit la un moment dat, un senzor de temperatură la sistemul de frânare dădea cu virgulă. Așa că iar am stat pe pistă, până cei de la hotline-ul technic din Frankfurt al Lufthansa au zis că e ok, dar mai trebuie să confirme un tehnician de la fața locului. Au chemat tehnicianul iar după altă jumătate de oră acesta a zis nem, haideți voi cu măgăoaia înapoi în locul de parcare că eu nu pot interveni în zona de decolare. Logic. Așa că ne-am mai plimbat pe pistă un pic (aeroportul Pudong e imens, de la pista de aterizare la terminal faci 10-15 minute cu avionul - rulând, nu zburând). După care a venit mini technicus și a dat ok-ul. După care a trebuit să facem plinul măgăoaei. După care am mai stat locului o oră până am primit permisiunea de decolare: total bonus = 3 ore. Deja ne gândeam că pierdem legătura spre Sibiu, dar am prins-o, a fost aproape la limită.

Despre Nantong pot să vă spun că are: McDonalds, KFC și pizza Papa John's, șantier naval și recunoaștere (inter)națională pentru fabricile de textile - care între timp au fost mutate în Cambodgia. Practic a devenit locul ideal pentru a deschide o turnătorie: există hale de producție părăsite de textiliști iar muncitorilor de la șantierul naval turnătoria li se pare muncă de birou, fac același tip de activitate dar nu în aer liber și nu cu piese de zeci de tone.

Câteva poze:

Podul peste râul Yangtze, autostradă cu 3 benzi pe sens

Blocuri relativ vechi, fiecare balcon e un fel de cușcă

Toate mașinile sunt moderne, dar sunt și extrem de multe scutere și alte drăcii cu 2-3 roți

Alt bloc relativ vechi, o să arăt ce se
construiește nou în episodul următor

Priveliștea de pe geamul hotelului. Trebuia să fie o zi însorită.
Vizibilitatea e până la al treilea rând de blocuri din cauza smogului.

To be continued..

luni, 19 iunie 2017

Kings of Leon la București

N-am să scriu mult pentru că am descoperit un articol similar pe bunescu.ro și o să vă invit să-l citiți pe acela. Noi am stat însă în tribună, perpendicular pe scenă (în spatele porții adversarului, cum ar veni), pe rândul cinci de jos în sus, adică a fost un fel de peluză mai înaltă, cu scaune.

S-a auzit perfect, pentru că aveam linia a doua de boxe (delay line, am învățat ieri de la profesioniști) chiar în față, dead center. Am luat o mică țeapă la Red Hot Chilli Peppers, când am stat undeva sus, în inelul al doilea, la 45 de grade față de scenă și s-a auzit oribil din cauza ecoului, așa că am învățat lecția.

Am prins concertul LP din deschidere, tipa are o voce foarte bună și merită văzută/ascultată cu orice ocazie.


Ce n-a fost perfect: organizarea.  Cozi la jetoane, cozi mai mari la mâncare, cozi la băutură, cozi la baie, plus că trebuia să cumperi multiplu de patru jetoane (7,5 lei fiecare) și nu ți le preschimbau înapoi în bani la final. Însă problema principală au fost locurile, scaunele din sectorul nostru erau marcate fără nicio noimă, ca în poza de mai jos. A trebuit să întrebăm agenții de pază în care parte ar trebui să fie locul 1 și să numărăm noi ca să descoperim pe ce scaune stăm. Bineînțeles, alții au crezut că se numără din partea cealaltă și s-au pus incorect, s-au creat tot felul de discuții și permutări, unele mai amicale altele un pic mai nervoase. 


Cu ocazia asta am descoperit că vânduseră locuri și pe primele rânduri din spatele acelor chioșcuri, deși nu vedeai nimic de ele dacă ședeai sau chiar din picioare, dacă erai mic de statură. 


Nu pot să estimez numărul de participanți, cert e că n-a fost sold out. Așa că s-a stat până la urmă unde s-a vrut, inclusiv pe scări, iar multă lume a văzut concertul din picioare, dansând și țopăind pe muzică - atmosferă faină.

Concertul KOL a început la 9:25 și a durat 90 de minute, au cântat majoritatea hiturilor alerte și vreo două trei piese mai lente, din motive de logistică și tras răsuflarea. Mi s-a părut că au cuprins esențialul și dacă îl mai lungeau era cu piese de umplutură (au omis totuși Closer). Am stat destul de departe de scenă iar pe cele trei ecrane nu a fost o filmare naturală a acțiunii ci o înglobare a artiștilor în diverse secvențe procesate video, dar nu pot să mă plâng, am mers pentru show, nu ca să văd cum își șterge solistul transpirația. Poate înțelegeți mai multe din filmări. Interacțiunea cu publicul a fost destul de limitată, au zis că e prima dată când vin aici, nu li se întâmplă des să cânte într-un oraș nou, dar că au să revină. Au avut momente când au lăsat publicul să cânte versurile și lumea s-a descurcat cu brio, nu ne-am făcut de râs.



Panorama de final:



joi, 15 iunie 2017

Detalii despre viza de China

Un articol reportaj-utilitar despre câteva aspecte ale obținerii vizei de business de China, poate ajută pe cineva vreodată. 

Secția consulară se află în cadrul Ambasadei RP Chineze și are programul oficial de funcționare 9:00 - 11:30. Nu se fac rezervări sau programări pentru viză, trebuie să mergeți să luați bon de ordine acolo, de obicei intră toate persoanele care primesc bon, dar am auzit că ar fi și excepții. Cert e că trebuie să verificați pe site-ul ambasadei dacă nu cumva ziua respectivă e sărbătoare chinezească, căci atunci nu au program cu publicul (între 2-5 octombrie e un fel de festival al recoltei, deci grijă).

Noi am ajuns pe la 9:30 și am luat bonurile 51-52, probabil era deja coada formată la ora 9. Sunt multe persoane care intermediază acest proces, fac coadă pentru clienți sau depun ei actele, nu știu cum funcționează, căci la prima cerere de viză e nevoie să te prezinți personal.

Sunt trei ghișee și doar unul prelucrează tot timpul cereri de viză. La altul se ridică pașapoartele, fără bon de ordine și fără să fie necesară prezentarea personală, dar se ocupă și de cereri dacă nu e nimeni la ridicat. La cel de-al treilea ghișeu e o doamnă chinezoaică, ce deservește în special alte cazuri, însă se mobilizează atunci când se apropie ora închiderii și au rămas doar cei cu viză. Azi a pus umărul la treabă însuși consulul, pentru că nouă ne-a venit rândul abia spre ora 12, asta în condițiile în care unii dinainte au renunțat iar după noi mai erau persoane.

Actele necesare sunt cele de pe site (repet, pentru viză de business): formularul de pe site completat, invitație de la partenerul de afaceri chinez, adeverință de asumare costuri și angajare de la firma din Ro, rezervare de zbor și hotel, poză, pașaport și copie după el (doar cum se deschide la fila cu poză, nu tot). Dacă aveți un pașaport nou, aduceți-l și pe cel vechi, o să vi-l ceară. Nu plătiți nimic în avans (detalii mai jos).

Există toalete iar accesul în consulat nu e strict, se poate sta și pe scări, la aer. Este pe acolo un domn care se ocupă de ordine și care vă poate răspunde la întrebări. Îl recunoașteți ușor, e singurul care poartă geacă vara și o să vă explice cu detalii de ce e mai bine la chinezi decât la americani.

Referitor la formularul care trebuie completat: vestea bună e că e mult mai puțin stufos decât la americani, vestea proastă e că e scris în chineză. Glumesc, are și parte în engleză. Degeaba bifați că vreți viză pe un an, vă pune la ghișeu să corectați și să rebifați o singură intrare. Cam stupid, pentru că pe formular scrie că acordarea vizei și tipul ei sunt la latitudinea angajatului consular, iar pe formular scrie să alegi tipul de viză dorită. Eu doream pe un an. La fel, am scris că o ședere va avea maxim 14 zile, dar m-a pus să corectez și să aleg fix perioada dintre zboruri. Data și semnătura cred că trebuie trecute musai de mână, dar data trebuie să fie ziua depunerii, nu a completării. Nu sunt clare pe site aceste aspecte. 

Dacă vă aprobă viza, trebuie să plătiți taxa trecută pe bonul pe care o să-l primiți la una din cele patru sucursale bancare indicate de ei. Una e chiar după colț, ajungeți ușor la ea. Dar musai plata în ziua ridicării documentelor! 330 de lei pentru o intrare (cu taxa urgență) nu-i chiar așa ieftin.

Cu taxă de urgență durează două zile procesul (dacă depui miercuri ridici vineri), în procedură normală durează cinci zile lucrătoare.

Succes și vânt din pupa. 

P.S. Nu mâncați zăpadă, chiar dacă nu e galbenă, poate avea urme de smog.

P.P.S. Pe un bișnițar care voia viză turistică, ca să "viziteze" bazarurile, l-au întrebat ce obiective turistice vrea să vadă și l-au trimis la plimbare.



marți, 13 iunie 2017

Spațiul neconformist ca expresie a impotenței organizatorice

Nu-mi place să-mi bat joc de bani și puținul meu timp liber. Nu mă bucură un act cultural ce pare a fi aruncat în bătaie de joc, ca un os unui maidanez. Am venit foc și pară după spectacolul de aseară. Artiștii n-au avut nicio vină, sistemul e defect până la măduvă, însă. 

Dar să o luăm de la început. Știam din anii anteriori că dansurile israeliene sunt de văzut. De obicei aceste spectacole se țineau la Casa de Cultură, îmi luam bilete din primele zile și prindeam locuri bune, în față. Strike 1: anul acesta dansurile se țin la Redal Expo. Bilet cu loc? Da, "loc pe scaun", așa scrie pe bilet. Am mai găsit loc în penultimul rând. 

Nu ar fi fost grav, doar că sala Redal Expo e de fapt o hală în care s-au montat gradene iar ultimele locuri sunt sub tavan. Ce bine că ați mutat festivalul din lunile ploioase în cele caniculare! Ieri au fost aproape 30 de grade la Sibiu, tot cam atâtea erau și sub tavanul halei. Aer condiționat, ventilator? LOL. "Decât" 40 de lei biletul și condiții de bou vagon. Strike 2.

Ăia din ultimul rând au stat în picioare tot spectacolul ca să vadă ceva, eu am făcut slalom din gât ca să pot să văd de cei din față părți din acțiune. Nu era vina lor, și ei făceau la rândul lor același lucru. Înghesuială maximă. Strike 3.

De pe la jumătatea momentului artistic nu îmi mai doream decât să ajung acasă, sub duș. Dar mi-aș fi temperat cât de cât postarea dacă n-ar fi fost finalul. A durat 10 minute să cobor de la cucurigu. Nu putea ieși lumea de scaunele suplimentare amplasate în fața primului rând, pentru cei care au dorit să cumpere bilet la intrare. Nu i-a dus capul să le ia de acolo ca să lărgească culoarul. Strike fără număr.


Și nici asta n-ar fi fost așa deranjat dacă nu i-aș fi văzut pe cei trei pompieri de la ISU, fiecare cu câte un extinctor în mână, cum se îndreptau spre ieșire. Fraților, suntem niște tâmpiți. Stă ditamai Casa de Cultură închisă din lipsă de avize dar strângem peste o sută de oameni în spații improvizate, pe gradene abrupte care au doar două scări înguste de evacuare și toată protecția noastră la incendiu sunt trei pompieri cu trei extinctoare! Dacă luam cu mine extinctorul din mașină mă simțeam cu 12,5% mai în siguranță! Cum poate fi mai sigură hala asta de căcat decât Casa de Cultură, unde sunt culoare largi, spații mai mari între rânduri, fiecare rând cu ieșirea lui și mult mai mulți metri cubi de aer?  Counter strike.

1/3 din protecția la incendiu
Dacă tot m-am ambalat mai am niște comentarii:

Spectacolul de circ cu motocicletele pe cablurile suspendate. Plină Piața Mare și vineri și duminică. I-a dat cuiva prin cap să traducă în română ce vorbea tanti nemțoaica la microfon? Nope. Om fi noi oraș săsesc, dar nici chiar așa. Femeia zicea în limba ei ce fac acrobații, din când în când mai spunea ceva în engleză (dar nu traducere la explicațiile în germană) și asta a fost. Noroc că Applaus sună ca în română, de știa băștinașul când să bată din palme, că în rest se uita ca la urs (au scăpat neîmpușcați, totuși).

Cum ziceam și ieri, a fost concert. Duminică. Nu vineri sau sâmbătă, ci duminică la 22:30, când românul se pregătește de o săptămână nouă de lucru.

Știți că festivalul are app? Normal că nu știți, ce, scrie undeva? ca doar nu e făcut pentru voi ci trebuiau mutați niște bani. În acest timp Urby vă oferă mai multe informații, poze și linkuri către bilete, pe gratis.

Avea perfectă dreptate Alin Bratu în editorialul de ieri, festivalul stă într-un singur om. De mai bine de 10 ani nu reușim să clădim nimic pentru el sau în jurul lui; teatrul e la fel de meschin, proiectul celui nou la fel de futurist și imaterial, sălile se degradează și se închid, nu reușim să construim un spațiu expozițional deși suntem amplasați ideal, în centrul țării. Mai mult distrugem. Poate că e momentul să  tragem cortina.

P.S. Am bilete și la dansurile de mâine seară. Tot acolo. O să mă duc ca un lord, în maieu, bermude și flip-flops.

P.P.S. Titlul e click-bait pentru intelectuali prețioși