Călătorii

plimbări, concedii, delegații

Lucruri serioase

despre unele chestii îmi exprim opinia, ca cercetătorii britanici

Stupid

să facem mișto de tot ce mișcă (stați nemișcați)

Muzică

amator, dar pasionat

Muncă

IT, ERP, apps, magazin online

miercuri, 24 mai 2017

Gânduri random despre jogging

M-am apucat de jogging, că sala de baschet e în renovare din decembrie și prin martie am resimțit lipsa de activitate sub formă de burtă. Conform principiului că cel mai afon își cumpără cele mai tari schiuri, așa și eu m-am apucat temeinic de investiție: teneși noi, de fugă, musai cu un număr mai mare, că se umflă laba; tricou dry-fit că bumbacul reține transpirația; pantaloni scurți și șosete speciale; borsetă în care să pun cheile și telefonul (n-am suficient braț să-mi atașez iphone-ul de el). N-am spart pușculița, că au fost reduceri pe emag, dar mi-am adus aminte de momentele când eram tineri, maică, și în putere, fugeam și în clăpari sau ne dădeam pe biciclete din fier, cu dinamul pus pe roată.

Mi-am pus Apple Watch-ul la treabă și în 16 martie am fugit fabuloasa distanță de 2,35 km! M-am simțit extraordinar... de groaznic, sub 10 grade afară, vânt nebun și splină care bătea ”ca surdu-n tobă” (am auzit expresia asta de curând, în alt context, și mi-a plăcut). 7 încercări și o lună mai târziu, ajunsesem la 6 kilometri, moment în care mi-am dat seama, cu ajutorul prietenilor mai experimentați, că fug prost. De fapt nu prost, ci prea repede. După alte două săptămâni și patru antrenamente, într-un ritm ardelenesc și molcolm, pe 1 mai muncitoresc am ajuns la 10 km - cum scrie la manual: ținut puls sub observație, jos, ca să consume corpul grăsimile, nu să creeze mușchi. De atunci fug 8-9 kilometri în weekend, dimineața, cam o oră, cu sprint la fiecare km, de la Zoo spre Rășinari, pe pista de biciclete, aș face poate mai mult sau mai des, dar genunchii nu-s chiar noi și scârțăie.

Sincer, n-am crezut niciodată că o să pot fugi 10 km, mă plictisea doar gândul, dar organismul a făcut, surprinzător, salturi mult mai repede decât credeam, îmi propusesem să ating borna asta doar weekendul viitor când e maratonul (la care nu particip, că am alte obligații).

Înapoi la Apple Watch: eram de mult curios să-l testez și la sport, are mod de alergare, așa că e util pentru antrenamente de bază: îți arată distanța parcursă, timpul, viteza medie, pulsul, dar ai și acces rapid la playlist și notificări. Odată ce ai telefonul în husă, la spate, e complicat să ajungi la el, ceasul și butoanele de pe căști rămân singura variantă rapidă de control. Nu e foarte stabil când ai un playlist de pe Apple Music, nedescărcat pe telefon, dacă n-ai semnal de date cum trebuie se întrerupe. M-am trezit la un moment dat apăsând frenetic pe butoane, încercând să pornesc orice piesă, în timp ce fugeam - intr-un final a pornit o melodie Loreena McKennitt, care cântă niște balade de priveghi celtic, foarte nepotrivite pentru jogging. Altă dată am uitat să scot modul de repetiție a unui singur cântec, cu care îmi adorm fata. Pățăști, înveți...



joi, 27 aprilie 2017

Ușor cu Faust pe scările Olimpiadei

Astăzi două dintre cele mai serioase instituții culturale și de presă din Sibiu s-au certat un pic cu limba română. Marcăm momentul cu roșu în calendar, pentru că e rar.

De dimineață mi-a atras atenția un titlu de pe Turnul Sfatului, nefericit scris:


Iar la amiază PR-ul Teatrului Radu Stanca s-a dedat la palinka și o masă copioasă pe Vaci Utca, a încurcat numărul de i-uri din ”fii”, a mâncat o literă din ”această” și a ieșit chestia asta, pe care nici formatarea n-o ajută. Însă problema principală e: oare ce-a vrut să zică autorul?

luni, 24 aprilie 2017

E bine să ai forță și nu prea

Când îți stă capul doar la muzică, orice bec lunguieț aduce a lampă de amplificator de chitară. Adică presupui că are piciorușe și tragi de el până iese din slot. 

Prin lampă mă refer la tuburile astea electronice clasice
(C) Wikipedia
În acest context, când mi s-a ars becul de la hotă, am dat jos sticla de protecție și am tras de becul lunguieț până a ieșit. Mai corect spus: până a cedat. Cu ocazia asta am descoperit că becurile de hotă au soclu filetat (E14), nu piciorușe. 


Am reușit să recuperez și soclul, cu ajutorul unui clește.

Cred că am mai povestit pe blog, acum vreo 10 ani am reușit aproape să smulg manerul unui scaun de avion, pentru că pe rândul de la ieșirea de urgență tăvițele sunt încorporate în aceste mânere, se extrag din ele. Doar că în acest caz tăvița era în mânerul celălalt. În apărarea mea, mânerul respectiv avea deja joc, mai încercaseră și alții înaintea mea să scoată la lumină tăvița inexistentă.

joi, 6 aprilie 2017

Concert Marco Mendoza sau ”Cântă, fir-ai al dracu'..."

A fost turneu Marco Mendoza (basist, Whitesnake și altele) în România. În Sibiu n-a avut angajament, așa că am mers cu prietenii la Vâlcea, sâmbătă seara, la Aby Stage Bar. Prin amabilitatea lui Manole și a colegilor de la Antract, am avut locuri foarte bune, la o masă din fața scenei. Mulțumiri încă o dată.


În deschidere a cântat rock și blues formația Rares Totu's Midnight Sun, care a „încălzit” (vorba clișeului) atmosfera timp de o oră, iar pe la 12:30 a urcat pe scenă Mendoza și cei doi muzicieni italieni care-l acompaniază. Vedeți în filmele de mai jos ce profesioniști sunt toți trei. 


Marco e un tip foarte deschis, prietenos, showman, fără fițe și aere de vedetă, tot respectul. Cântă cu un sistem wireless și, datorită acestuia, poate coborâ de pe scenă și interacționa cu publicul. Greșeala lui și dezamăgirea mea, pentru că unii dintre spectatori și-au dat în petec, deși au plătit 60 de lei biletul ca să aibe onoarea să ia parte la concert.

La un moment dat Mendoza și-a dorit să fie acompaniat doar de pocnetele din degete ale spectatorilor. N-a reușit să facă 100 de oameni (repet: plătitori de bilet și veniți să-l asculte!) să tacă, toți, simultan. 



A coborât de pe scenă, printre spectatori, să-i convingă. Le-a arătat cum se face. Unii l-au luat pe după gât, alții l-au bătut pe spate, alții fluierau, cineva a urlat ”mucles!” iar două piți nu s-au deranjat să se oprească din povești. Momentul penibil a durat minute în șir, omul era încăpățânat să dreseze populația, ba chiar a menințat că pleacă și chiar asta a făcut, a părăsit sala pentru câteva minute., spre stupoarea formației, care a trebuit să improvizeze.


Nimic nu i-a convins să tacă, dracului, toți. Mai mult, la un moment dat, cireașa de pe tort, urlă cineva din spatele sălii: ”cântă, fir-ai ai dracu' de boșorog!”.

Motiv pentru care am scris textul ăsta.

Fără concluzii.

(pozele care au sigla barului și numele fotografului sunt luate de pe pagina de FB a Aby Stage Bar)

vineri, 31 martie 2017

Detectivism cu un monitor Philips

Noul meu monitor Philips Brilliance 258B cu docking station (de care am scris aici) e superb dar are o problemă mare: când încerc să copiez în rețea fișiere mai mari de 1 MB cade legătura cu rețeaua și trebuia să repornesc serviciul de rețea din MacOS. Deloc plăcut când lucrezi la birou, intensiv, cu rețeaua firmei.

Am încercat diverse soluții: prima a fost să schimb cablul USB-C care a venit cu monitorul cu cel folosit de Apple pentru incărcător. Spre surpriza mea, n-a mers deloc, nu se vedea nici imaginea pe monitor cu el. Apoi am așteptat cu interes noul release Mac OS 10.12.4, dar n-a adus nicio îmbunătățire și am căutat alte soluții (redenumit fișiere, schimbat extensii, folosit comanda dot_clean de care probabil n-ați auzit, folosit versiunea 1 de SMB în loc de 2), nimic n-a funcționat.

Pe site-ul Philips sunt 3 drivere, niciunul pentru Mac:

iar suportul lor tehnic e inutil. Le-am scris pe site, am primit email de confirmare cu promisiunea că-mi răspund în 4 zile lucrătoare și asta a fost tot. Au trecut 15 zile calendaristice de atunci:


La un moment dat am citit un articol care mi-a aprins o luminiță, m-am uitat în System Information la detaliile despre hub-ul din monitor, din fericire e raportat corect și detaliat:


De aici am dedus că adaptorul Ethernet e produs de Realtek și are ProductId = 0x8153. Căutând pe Google, am dat de pagina producătorului și, din fericire, chiar există un controller ethernet RTL8153.


De acolo a fost simplu: am intrat în secțiunea Downloads, am descărcat driver-ul pentru Mac, l-am instalat și de atunci merge transferul în rețea ca uns.

O fi fost greu pentru Philips să facă procesul mai transparent sau oi fi eu singurul care a legat monitorul ăsta la un Mac? Articolul e scris în ideea că poate se confruntă cu problema asta și alți oameni, monitul e printre puținele dotate cu USB-C disponibile (încă) pe piața din România.

vineri, 10 martie 2017

Apollo n-are prezență pe web dar are meseriași

Ieri mi s-a blocat broasca ușii de la intrare, din fericire în poziția deschis - nu mai ieșea limba. Am demontat-o după serviciu și m-am pregătit psihic pentru o alergătură prin tot orașul, pentru că ultima oară am căutat în toate cele patru puncte cardinale o broască potrivită pentru cea stricată (la o poartă) iar la final n-am găsit decât una care putea fi adaptată, așa că s-a lăsat cu găuri noi și lovituri de ciocan.

De data asta am avut noroc, doamna de la magazinul de cartier Gospodarul m-a trimis la Apollo, pe când eu m-aș fi dus la retailerii mari. Am ajuns cu 15 minute înainte de închidere iar domnul de la departamentul feronerie a găsit un model similar cu al meu, mi-a spus că și butucul agață un pic și ar trebui schimbat = total 160 lei. Dar apoi s-a uitat la cea defectă și a zis că n-are nimic, trebuie doar curățată, idem și butucul, așa că mi-a recomandat un spray WD40 de 15 lei de la ei, mi-a demontat-o și a executat operația chiar el, mie mi-era ușor groază de arcuri și tije împrăștiate prin casă. Am vrut să-l cinstesc cu niște bani de bere, dacă vânzare nu le-am făcut, dar m-a refuzat categoric.

Am plecat fericit că de data asta n-am pierdut trei ore și am dat și peste niște oameni faini care-și fac meseria cu plăcere și fără acreală, chiar dacă îi deranjează cineva cu câteva minute înainte de ora închiderii. Într-un magazin mare dai numai peste blazați care-ți răspund cu jumătate de gură - și asta în cazul fericit în care-i găsești.

vineri, 24 februarie 2017

Azi nu m-a întrebat nimeni dacă am bilet pe numele din buletin

Am ajuns acasă din delegație și mi-am dat seama că am reușit performanța să zbor de la Frankfurt la Sibiu via Munchen fără să-mi ceară cineva să arăt în același timp buletinul și biletul. Puteam călători cu biletul altcuiva.

Checkin-ul l-am facut online, am primit boarding pass-ul (numit BP de aici înainte) pe telefon. La Frankfurt e automatizat procesul de predare a bagajului de cală, verifică cineva la intrarea în zona respectivă dacă ai bilet Lufthansa și atât. Pui codul de bare al BP-ului pe un scanner, iți tipărește mașinăria eticheta, o lipești pe bagaj și gata.

La intrarea în zona securizată am arătat doar BP-ul, iar la urcarea în avion am trecut printr-o poartă automată, care se deschide la scanarea aceluiași BP.

La Munchen am trecut din terminalul Schengen în cel non-Schengen pe la poliția de frontieră, care mi-a verificat doar buletinul.  (Teoretic puteam evita și controlul uman al buletinului, există porți automate la care prezinți pașaportul). Apoi la gate-ul spre Sibiu era același sistem cu poartă automată care verifică BP-ul.

Dacă stau să mă gândesc, și la plecarea din Sibiu a fost la fel, cu excepția momentului când am predat bagajul de cală unui operator uman.

Văd două potențiale probleme la această relaxare:

1. Dacă nu mai poate merge un coleg în delegație îmi dă mie biletul, chiar dacă e nominal și netransmisibil. Am șanse mari să economisesc taxa de schimbare de nume (50 eur) percepută de compania aeriană. Am șanse la fel de mari și să fac pușcărie dintr-o prostie :)

2. Una mai gravă, dar poate nu stau lucrurile așa cum îmi imaginez eu: dacă un terorist roagă un prieten să cumpere bilet, poliția nu o să știe că respectivul pregătește ceva (presupunând că acum se poate lega la sistemele de rezervare a biletelor și n-are alți informatori). Dacă respectivul terorist nu e pe lista celor cu interdicție de călătorie, poliția află doar în momentul în care se urcă în avion că respectivul a plecat. Bineînțeles, omul nu o să poate aduce materiale periculoase la bord (deși am văzut niște articole pe baza unor investigații TSA anul trecut și nu era chiar roză situația).

Presupun că există totuși niște mecanisme de siguranță invizibile mie, nu vă isterizați :)

Bonus: un bagaj se odihnește pe pista de la Munchen, fără să-i pese cuiva. O fi căzut din căruț?