E bine să ai forță și nu prea

Când îți stă capul doar la muzică, orice bec lunguieț aduce a lampă de amplificator de chitară. Adică presupui că are piciorușe și tragi de el până iese din slot. 

Prin lampă mă refer la tuburile astea electronice clasice
(C) Wikipedia

În acest context, când mi s-a ars becul de la hotă, am dat jos sticla de protecție și am tras de becul lunguieț până a ieșit. Mai corect spus: până a cedat. Cu ocazia asta am descoperit că becurile de hotă au soclu filetat (E14), nu piciorușe. 

Am reușit să recuperez și soclul, cu ajutorul unui clește.

Cred că am mai povestit pe blog, acum vreo 10 ani am reușit aproape să smulg manerul unui scaun de avion, pentru că pe rândul de la ieșirea de urgență tăvițele sunt încorporate în aceste mânere, se extrag din ele. Doar că în acest caz tăvița era în mânerul celălalt. În apărarea mea, mânerul respectiv avea deja joc, mai încercaseră și alții înaintea mea să scoată la lumină tăvița inexistentă.

Citește în continuare

Rostul paharelor cadou

Am o nedumerire: de ce e nevoie de seturile compuse din sticle de tărie și unul sau două pahare? Sunt tot mai frecvente și, bineînțeles, mai scumpe decât varianta sticlei singure. Cine le cumpără? Există așa mulți oameni care vor să aibe pahare disparate în bar (nici măcar primite moka)? E strategie de marketing, ca să-l faci pe om să ajungă la seturi de 6 pahare, eventual 8 dacă sparge două la beția indusă de golirea atâtor sticle?

Suntem sofisticați și rafinați când dăm un așa cadou? Se simte bine gazda ? Nae, ți-am adus un whisky să-l bem împreună, dar am venit și cu pahare curate, că știu că la tine e cam jeg - e social acceptabil? 

Citește în continuare

Am fost la țară să-mi cumpăr pantofi

Dupa ultima ninsoare/deszăpezire a curții mi-am dat seama că o șosetă era fleașcă: crăpase de-a latul talpa unei ghete. 

Din obișnuință, experiențe anterioare și calitatea produselor, eu fac shopping la pantofi din două magazine în orașul ăsta: Otter pe Centru, unde mai des se întâmplă să nu aibe mărimea mea (44, nimic extrem) și Humanic la Mall. Întâi m-am dus la Otter, erau vreo 3 modele care îmi plăceau dar niciun 44 pe stoc. Magazin mic, sortimentație redusă la articole de sezon, chirie mare, 2-3 angajați pe tură; nu știu cum își acoperă cheltuielile și i-am întrebat asta. Mi-au recomandat să comand online, de pe site-ul lor. Mie-mi place să probez chestiile în care o să-mi bag picioarele următoarele două ierni, așa că m-am dus la Humanic. 

Din fericire era după Crăciun și concetățenii încă digerau sarmalele acasă, Șelimbărul era practicabil. Am găsit un model care să mă satisfacă, dar pentru că era pus la categoria Bestseller, am încercat un spirit de glumă cu vânzătoarea și am întrebat-o dacă a vândut multe perechi și e plin orașul de bocanci din ăștia. A replicat, serioasă: eh, or mai fi cumpărat și de pe sate. 

Citește în continuare

The Apprentice

Poza asta e făcută într-un aeroport. Toamna, târziu. Flip-flops și jumătate de șosete, asta e noua metodă de a te simți confortabil în călătorie. Copiii din generația bunicilor purtau pantaloni scurți și șosete chiar și iarna, de sărăcie. Acum e fashion statement. 

Citește în continuare

Delia - ce are ea? Picioroange, logică nu

Nu pot să evit piesa asta când ascult radio-ul în mașină, pot doar să schimb canalul, pentru că partea din mine care ține la logică e foarte iritată de versul 

”poate n-am oferit/ce are ea”

Știu că-i doar pop și se adresează adolescenților, totuși, nu i-a păsat nimănui din lanțul de creație și producție de versul ăsta? care alterează o piesă mediocră stil Adele și o face ușor penibilă pe buzele unei femei de 40 de ani. 

Dacă nu  e clar ce e în neregulă: nu poți să oferi ceva ce altcineva are. Da, poți să mergi să-ți pui silicoane în diverse locuri, dar dacă vorbim de IQ, simțul umorului sau talent la pictură, să zicem, stai ca proasta pe marginea patului, cu ursulețul în brațe, și plângi că tu ti-ai tăiat urechea, ca vanGogh, pentru el și n-a fost suficient, când cealalată expune la MOMA. 

12 meleoane de vizualizări și 50k like-uri de pe YouTube (versiunea live) - trăim în ignoranță :)

Citește în continuare

Sibiu. De la fân la pizdulici

Diverse lucrușoare din oraș:

Un domn la vreo 55-60 de ani se dă, bine de tot, cu rolele:

Butoiul de Aur e un dichisit, și-a vopsit până și aerul condiționat în auriu

Cea mai lentă traversare ever: un domn de abia se mișcă pe trecerea de pietoni iar coada de mașini  (care se întindea și în spatele meu) așteaptă în tăcere. Niciun claxon, deși era ora de mers la lucru. Cum era aia? Faith in humanity restored? Am fost un pic mândru.  

Decid să o încadrez și pe asta la umanism: cine vrea fân și haine vechi găsește lângă tomberoane. Pardon, găsea, între timp au dispărut.

În Sibiu restaurantele copiază între ele la greu. A băgat una niște aripioare de pui picante, absolut delicioase? Fiecare bodegă cu clona ei. Se remarcă una cu, pardon, pizdulici de porc? Să dăm cu, pardon, pizdulici în populație! Pentru că ”oareșce-bucată-de-carne-de porc-gătită-prost” era prea banal. 

Meniul e de la Akropolis, dar am aflat că există și în oferta El Gringo, iar acest articol din 2014 ne explică etimologia cuvântului și că se vinde(a) și în Cristian. Veganii nu suferă, există atâtea plante cu denumiri la fel de porcoase...

Idee pentru blogeri și jurnaliști: cum alții fac turul burgerilor, puteți încerca un tur al, pardon.. nu mai repet.

Citește în continuare

Cum am schimbat dramatic situația din Aeroportul Sibiu

Scriam pe 27 aprilie despre aeroportul Sibiu și penibilele automate de bilete de acolo. Cineva a reacționat:

După cum se poate vedea în poză am fost sceptic și-mi cer scuze, ei și-au dat silința, pentru că situația vineri, 20 mai, e mult mai bună:

A dispărut paharul de cafea, deci se poate! Revoluție! Bravo băieți și fete! Întotdeauna mi-am dorit să schimb lumea cu blogul ăsta și acum mi-a reușit.

Citește în continuare

Început de banc: doi politiști într-un Polo

Veneam spre birou și am văzut un ditamai malacul, în uniformă de politist, cocârjat peste volanul unui Polo. Dacă gogoșar în borcan e metafora clasică pentru politist în punct de control trafic, pentru cazul ăsta metafora ar trebui să fie gogoșar în cutie de chibrituri. 

Polo nu doar mic, dar și cu motor de 1.2l cu 90 CP. Spunea cineva că pe termen lung o să ne distrăm cot la cot cu politiștii, din banii noștri bineînțeles - sunt motoare foarte puțin fiabile. Aș vrea să văd o urmărire pe autostradă, în care vitejii noștri blochează calea infractorului. Pui două polo de-a latul, mai rămâne o bandă liberă.

Iar un coleg povestea cazul politiștilor germani care se plâng de BMW-urile lor Seria 3 și lipsa de spațiu: n-au loc în portbagaj pentru tot echipamentul și o parte din el e amplasat în interiorul mașinii, așa că dacă transportă pe cineva trebuie să pună un coleg lângă, atent ca respectivul pasager să nu pună mâna unde nu trebuie.

Ai noștri, săracii, n-au probleme că nu le încape casca și vesta antiglonț în portbagaj și mitraliera în portieră, ei nu încap cum trebuie nici în costum de baie și chipiu în mașină. S-ar putea să vedem în curând polo-uri de poliție dotate cu tulă (ăsta-i un cuvânt gen adidas, vine de la marca Thule, sunt cutiile alea care se pun pe mașină când pleci în concediu cu jumătate de casă după tine).

Capotă, portbagaj din plastic și girofar deasupra. Aș vrea să văd asta.

Am auzit că următoarea comandă o să fie pentru VW up! sau Lupo second-hand că deja e prea mult lux în poliție.

Poza asta e atât de mișto pentru o poză de presă încăt mi-am permis să o ciordesc (doar vorbim de poliție) fără permisiune, iar titlul articolului din care face parte e demențial, oscilează între click-bait, mândrie, tâmpenie și umor absolut: ”VITEZOMANII Galațiului, URMĂRIȚI cu mașini germane. Poliția Rutieră a primit o brumă de DOTĂRI noi”.

(C) http://www.viata-libera.ro

Citește în continuare

O mașină de spălat distrusă de altceva decât calcarul

În urmă cu vreo șase luni a început nevastă-mea să se plângă de mirosul pe care-l emană mașina de spălat atunci când e folosită. E drept, de o vreme puțea de nu puteai intra în baie, un miros greu și chimic, total neplăcut și nu putem lăsa nici ușa deschisă, pe motiv de copil curios. În mod ciudat, mirosul apăruse brusc, de la o spălare la alta, în toți anii anteriori mașina nu dăduse semne că o doare burta.

În concediul de iarnă am desfăcut filtrul - era curat, dar am avut nevoie de trei încercări (cu inundațiile aferente) ca să-l pot pune corect la loc. N-a fost cel mai fain mod de a petrece dimineața primei zile libere. Nici garnitura cuvei nu prezenta urme de mucegai, mașina părea ok. N-am mulțumit-o pe doamna, bănuia că furtunul de evacuare are ceva sedimente, dar i-am explicat că ăla n-ar trebui să pută când trece apă prin el, ci în repaos, când e doar aer.

De atunci ne tot ciondănim pe tema asta, ea insistă să-i rezolv problema, eu îi explic că-s inginer de calculatoare și o pot ajuta doar cu o căutare pe Google iar soluțiile de acolo le-am încercat deja. Presimțeam că urmează o investiție într-o mașină nouă, dar m-am ținut tare pe poziție. 

Sâmbătă dimineața am spălat eu și, culmea, n-a mirosit baia. Am analizat ce-am făcut diferit și am ajuns la concluzia că un mic și aparent inocent șervețel captator de culoare e cauza problemei. Încă un test duminică, cu șervețel, iar concluzia a fost clară. Nenorocitul ăsta mic, când ia contact cu apa devine sconcs sub asediu.

Dacă nu știți ce-i aia ”servețel captator de culoare” nu vă bateți capul, dar mai bine nu-l folosiți.

Citește în continuare

Transformarea unei școli de la țară

Am citit acum vreo lună articolul din TS despre școala din Țichindeal și starea ei precară, precum și faptul că e cauză la semimaratonul din Sibiu, 28 mai. I-am trimis linkul unui coleg care are casa parintească acolo și i-am dat un mic imbold prietenesc: să dea dracu să nu participi! 

Două ore mai târziu el era înscris și eu îl sponsorizasem - era mai scump pe kilometru ca Uber; ce-i drept, se băgase doar la plimbarea de 5 kilometri.

Descrierea din articol era destul de tristă: ”școala din sat nu este dotată cu materialele absolut necesare pentru a învăța: podeaua este din pământ, nu au lumină și nici bănci. ”

Poză furată din articolul Turnul Sfatului

Deși n-au lumină, podea sau bănci, m-am gândit că le-ar prinde bine niște calculatoare, am decis să strângem toate cele pe care nu le mai folosim dar sunt în stare bună (de la lucru sau acasă) și să vedem dacă le putem dona. Ideea era că poate se strâng suficienți bani de la maraton pentru curent și renovare, să facem ceva peste minimul necesar. Așa că i-am sugerat colegului să intre și pe la școală când mai trece pe acolo, să vadă dacă putem colabora.

S-a intors cu informația că școala a fost renovată anul trecut, are curent și podea, ba chiar și calculatoare, n-au nevoie de vechituri! Ne-am uitat unul la celalalt, ne-am scărpinat în cap și am încercat să ieșim din momentul demn de Caragiale. El fuge, eu am donat, vor găsi ei ceva de făcut cu banii.

Citește în continuare

Cum era să nu mai vând mașina

O colegă de serviciu susține că i-am făcut un preț bun pentru mașină: 15.000 euro. Eu zic că nu-și aduce bine aminte, dar asta nu a oprit-o să mi-o coacă. În vinerea în care am avut ofertele de 11k și eram aproape sigur că o să o dau așa, am mai făcut o strigare în firmă, poate o vrea careva la aceiași bani, chiar mi-am dorit să o ia un cunoscut. N-a vrut nimeni. 

A doua zi, după ce trecusem prin tot procesul de testare și mă aflam la biroul de intermediere acte cu clientul, tocmai semnasem contractul de 10 secunde când primesc un sms de la colegă: ”ne-am hotărât să cumpărăm mașina cu 12.000”. Aproape mi s-a făcut rău, nu neaparat pentru bani ci pentru toată complicația prin care trecusem, când puteam să o dau mult mai simplu. I-am scris că s-a vândut și i-am spus și clientului că tocmai primisem o ofertă de 12k.

Am avut totuși o bănuială, după câteva secunde îi scriu din nou: glumești?

Răspunsul: trecuse întâmplător prin dreptul biroului de intermediere acte și văzuse mașina parcată taman sub semnul acestuia, făcuse conexiunile și s-a gândit că e amuzant să-mi scrie. Poate îl trimiteam pe om acasă. Bineînțeles, nu i-am mai zis nimic acestuia...

Citește în continuare

Dragobete: între șampanie și colivă

La mine-n familie Dragobetele are o semnificație specială: acum patru ani s-a mutat nevasta în vastele (*) apartamente ale Turcului. Au urmat momente frumoase, gen mai puțin club și mai multă curățenie, mai multe cafele cu fetele și mai puține beri cu băieții, mai puține filme cu sânge și mai mult roz, mai multe flori în vaze (habar n-am de unde apar). După care a apărut Alexandra și s-au împuținat și cafelele cu fetele și filmele de dragoste. De roz nu duc, în continuare, lipsă.

(*) aliterație intenționată

Citește în continuare

Organizez pelerinaj

... la scara acestui domn, resursă națională.


Dacă nu sunteți convinși încă, citiți aici și aici. Într-o zi, acum câțiva ani, arunca cu dopuri și nuci în mașina în care mă aflam, doar pentru că era staționată sub balconul lui și pentru că putea. Eu eram pasager, mașina era trasă lângă un zid care bloca portiera din partea mea, urma să plecăm repede de acolo, încă nu știam ce hram poartă și am crezut inițial că o fi vreo cioară care aruncă nucile din zbor încercând să le spargă. Ce să zic, m-am uitat cam mult la Animal Planet. Bine că n-am bicicletă...

Citește în continuare

Idee de afacere: un Uber roz

Povesteam sâmbătă cu GG, în timp ce lucra la sursa durerilor de cap, și a avut o idee prea bună ca să o păstrez pentru mine, poate cineva o dezvoltă în afacere. E cu copii, dar nu-i despre ei.

Înainte, contextul: Brylu și alți părinți cu care am mai discutat îmi spuneau cum își plimbau bebelușii cu mașina prin oraș, ca să adoarmă. Nu-i nimic ieșit din comun, toată lumea știe poveștile astea. La unii, însă, asta se întâmplă destul de des, 3 din 5 nopții - dar și părinții vor să doarmă, așa că, după cum există bonă ziua, ar putea exista un serviciu Uber/Lyft pentru bebeluși, noaptea.

N-adoarme copilul la ora 22? Pui mâna pe aplicație, faci comandă, vine o mașină neagră roz, dotată cu tot ce trebuie, de la scaun/scoică la muzică relaxantă și webcam să-și vadă părintele odrasla, îi zici șoferului la ce oră să o aducă înapoi, și gata, toată lumea la nani.

Poză împrumutată de aici.

Bineînțeles, ca și în cazul Uber, șoferii ar trebui să aibe cazierul curat, eventual să fie babysitteri cu certificat sau foste bone. Nu cred că e neaparat ceva pentru piața românească, nici pentru norvegieni, dar în alte țări poate ar prinde.

Citește în continuare

Îți iei informațiile de pe efemeride? O să-ți placă asta!

Senzațional, ne-au mințit rușii de două ori*, Laika trăiește!

Conform DuckTv, Laika the Space Dog e bine mersi, pe Lună, are trei pui și roade oase. Precis au prezis Dacii și treaba asta în timp ce-și distrugeau viile.

_____
* prima oară că Laika a murit sedată, a doua că a murit de foame

Citește în continuare

România, 2016

Am strâns câteva chestii cu români.

1. Am publicat o altă operă a acestui domn în decembrie 2014.  Interesant că fumați e scris fără cratimă, spre deosebire de arunca-ți. 

2. Primită de la un prieten, poate a mai apărut pe undeva. Turcia, pământ românesc.

3. De la click bait la idiot bait nu e decât un pas. Părintele Necula candidează - la mântuire. Chiar dacă Turnul Sfatului a dat știrea ca un click bait amuzant și în textul de sub titlu se vedea și partea cu „nu-și dorește să intre în politică”, au fost câțiva care nu s-au obosit să citească înainte de a se oripila:

4. Social media fail. Nu vorbești de funie în casa spânzuratului și de probleme de aderență la o mașină de peste 300 CP cu tracțiune spate și slick-uri :)

Citește în continuare

Childproofing sucks

Ca un tată responsabil ce sunt, am răspuns apelurilor repetate și tot mai insistente ale nevestei și am început să transform casa dintr-un ex-cuibușor de burlac într-o zonă sigură pentru practicanții de fotbal american și pentru copii.

Pardoseala pentru copii, conformă standardelor SR EN 1177, EN71 și DIN A4, e încă într-un container, probabil pe drum din China, deci n-am ce să comentez despre ea. Încă. O aștept cu nerăbdare, ah, parchetul meu lăcuit...

Înainte de a continua, trebuie menționat că am cumpărat numai lucruri de calitate, nemțești, ca să fiu sigur că nu-mi stric mobila și că țin.

Un success total au fost protecțiile pentru sertare, chestiile alea care în teorie împiedică bebelușul să umble prin dulapuri și în practică enervează pe toată lumea. ”Io” nu-mi pun țigănii în casă, așa că am ales un model invizibil, care se montează în interiorul sertarului. La sertarele din bucătărie am constatat că n-am de ce prinde partea fixă, decât de fundul sertarului de deasupra. În sufragerie am descoperit că ar trebui să întorc mobila cu fundul în sus ca să pot să prind șuruburile, altfel n-am loc de manevră și-mi întră în deschizătura sertarului doar o șurubelniță de ceasornicărie, mult prea firavă pentru înfiletarea șuruburilor necesare. O să mai încerc să văd dacă-s bune la dulapuri - n-am luat ”decât” 12 bucăți.

Alt succes parțial, potențial fâs, căci durează 24-48 de ore până se lipeste, e protecția pentru frigider. Am descoperit că nu-mi intră mâna între mobilă și frigider, ca să o lipesc pe laterala lui, așa că am apelat la o foarfecă și niște carton, pentru aplicat presiune. Mâine știu dacă deschidem ușa cu tot cu protecție sau chiar ține. N-am mari speranțe, citiți mai jos de ce.

O altă investiție de excepție a fost în protecția pentru marginile și colțurile meselor, Întâi am făcut un mic calcul și am descoperit că nu câștig destul ca să-mi permit să acopăr toate zonele potențial periculoase, așa că am luat 2 seturi, de probă. Am curățat și degresat zonele care urmau să fie acoperite, iar aseară așa arăta sufrageria noastră (de unde și analogia cu domnii aceia care joacă un fel de rugby în tampoane).

Azi dimineață, trei minute după trezire:

Concluzia: cred că mai bine învelesc dirct copilul cu spuma poliuretanică rămasă.

P.S. Prea devreme pentru așa ceva sau e amuzant doar la băieței?

Citește în continuare

Geantă de laptop cu autocurățare

Acum 6 ani am primit de ziua mea o geantă de laptop faină, Samsonite; a costat probabil o cârcă de bani. După vreo patru ani de folosință zilnică, am început să am un respect foarte mare pentru ea, nu doar că era indestructibilă, nu se cojea, rupea, julea dar era tot timpul curată! De fapt părea că se curăță singură sau că în materialul ei nu intră praful. N-am spălat-o niciodată, dar câteodată o frecam de mașină sau o puneam pe jos și avea zone gri, prăfuite. După câteva zile însă, acestea dispăreau singure. Mare minune.

Am trăit cu respectul ăsta exacerbat până într-o zi când am văzut-o pe femeia de serviciu cum o curăță.

Citește în continuare

Ajutați un biet tătic să nu se facă de râs

Pentru voi, ăștia mai pricepuți în parenting și semiotică, se dă următoarea situație: eu, tată, sex masculin. Ea, bebiță și fetiță. Cum e corect să i te adresezi:

• ”mami, furnicile nu se mănâncă” sau
• ”tati,  dacă nu mai plângi mergem la maimuțe”

Dacă era băiat, era clar ”tati”. La fel și dacă eram amândouă fete (clar, nu tati). Dar așa?

Citește în continuare

Dovada clară că IQ-ul colectiv o ia la vale

Ca locatar din 1983 al unui bloc de pe strada Maramureșului, mai exact ”în curbă, la gunoaie” (așa cum direcționăm taximetriștii), pot să zic că viața nu e niciodată liniștită. Am avut parte de trafic greu, tiruri care zdrăngăneau toate capacele de canal 24 de ore din 24; am avut parte de vitezomani beți care au intrat în curbă și n-au mai ieșit din ea, înfipți în bloc, mașini parcate sau stâlpi (2x); am avut parte de ploi torențiale când strada s-a transformat într-o mică spre medie Veneție. Am avut ”noroc” să ne aflăm sub culoarul de aterizare al elicopterelor militare și al avioanelor și vis-a-vis de calea ferată. În spatele blocului e o școală, se auzea clopoțelul și urletul hoardelor de copii care năvălesc în pauză (zgomotul ăsta chiar îmi lipsește). Ce mai, dacă puneai o băncuță în fața blocului și o băbuță pe ea, nu s-ar fi plictisit toată ziua.

Cu timpul s-au remediat toate. Am pus termopane, s-a construit Centura, s-a remediat canalizarea, vitezomanii fac raliu în alte părți, unitatea de elicoptere și-a luat zborul. Au mai rămas trenurile și avioanele, șuieratul unei măgăoaie cu aripi care încetinește pentru aterizare e încă impresionant, iar Lufthansa de după miezul nopții o decizie proastă. 

Situația se normalizase și băștinașii nu mai aveau simțurile ascuțite de pericol. Moleșiți de căldură, antena trei și captivitate, au început să treacă calea ferată, aflată în plin câmp, fără să se asigure. Ca urmare, în câteva luni am avut parte de patru accidente, mai multe decât în ultimii 20 de ani. N-am o problemă cu selecția naturală, dar mai nou trenurile trec extrem de încet, semnalizând acustic non-stop. Adică mecanicul de pe locomotivă ascultă manele și înfige mâna în claxon. Partea cu manelele o presupun doar, cine ar putea să audă altceva decât claxonul ăla blestemat. 

Afară e cald și, coincidență, și în casă e cald, așa că stăm cu geamul deschis. Încă n-am învățat-o pe aia mică să doarmă cu dopuri sau căști cu noise cancellation dar probabil urmează. Stimați vecini, treceți cu atenție calea ferată, că-mi sculați copilul!

P.S. Aștept cu nerăbdare Cibinul navigabil

Citește în continuare