Călătorii

plimbări, concedii, delegații

Lucruri serioase

despre unele chestii îmi exprim opinia, ca cercetătorii britanici

Stupid

să facem mișto de tot ce mișcă (stați nemișcați)

Muzică

amator, dar pasionat

joi, 29 ianuarie 2015

Porto - un oraș din alt film

Dacă n-ați fost în Portugalia, vă recomand să o vizitați. Oameni faini, mâncare și băutură bună, orașe frumoase, cu istoria unui imperiu decăzut în spate. Preferatul meu, Porto, e unic și deosebit: amplasat pe ambele maluri ale râului Duoro, chiar la revărsarea în ocean, unit de poduri arcuite, plin de terase și de viață atât pe plajă, malul râului sau în piețele din centru, combinație de zone moderne, vile construite la începutul secolului XX și clădiri în ruină.


Ca peste tot, și pe ei i-a lovit criza, dar n-o să auziți poveștile grecești. Strâng cureaua și își văd de muncă. Ba chiar inovează. Am citit recent despre masiva rețea mobilă de internet creată de cele 600 de autobuze și taxiuri ale municipalității. Cea mai mare și mai sofisticată din lume, realizată de un startup fondat de un tip de la Universitatea din localitate. Pe lângă accesul gratuit oferit călătorilor, rețeaua e folosită pentru colectarea și transmiterea datelor necesare pentru îmbunătățirea infrastructurii rutiere și a serviciilor publice.


Senzorii de pe suspensiile vehiculelor trimit informații atunci când detectează un șoc puternic, cea mai probabilă cauză fiind o groapă. Containerele de gunoi anunță când sunt pline, ca să poate fi optimizat procesul de golire. Ce mai, definiția orașului smart.


miercuri, 28 ianuarie 2015

Trei filme bune

Din valul de filme cu diverse pretenții din ultimele două luni am selectat trei care mi-au plăcut. Nu m-a entuziasmat The American Sniper (până și americanii îl fac praf), John Wick, The Imitation Game (povestea e departe de adevăr), Predestination, Taken 3 (vorba unui coleg: în curând apare Taken 20, când cineva răpește pisica unui necunoscut), Unbroken sau A Most Violent Year. Birdman n-a fost pe gustul meu, dar dacă doriți să vedeți ceva similar, cu o tentă de umor, încercați The Humbling

Gone Girl mi se pare ușor tras de păr; n-am văzut încă The Theory of Everything dar de-a lungul timpului am citit și vizionat alte materiale despre Hawking și nu știu cum m-ar putea surprinde ăsta, Interstellar interesant, pe alocuri foarte bun, mai ales dacă citiți un pic despre cercetarea găurilor negre și modelul matematic care stă la baza simulărilor. El ar fi prima recomandare, nesurprinzătoare.


Surpriza vine din Turcia, câștigătorul Palme d'Or: Winter Sleep. O poveste lungă de peste 3 ore, în care nu se întâmplă mare lucru dar nici nu pierde timpul cu clișee, cu o tensiune mocnită și niște imagini spectaculoase de-ți vine să pleci mâine să vizitezi Anatolia. Faceți-vă timp pentru el. 


Mi-a plăcut mult Whiplash, dacă iubiți muzica, de orice gen, o să stați lipiți de televizor la filmul ăsta, vă promit. Iar J.K. Simmons merită un Oscar. Nu vă povestesc mai mult și nu vă uitați la trailer, porniți direct filmul :)


marți, 27 ianuarie 2015

Know the difference

Niște meme despre kiwi:




luni, 26 ianuarie 2015

Griji pe care nu le aveam acum 10 ani

Ca în fiecare an, ianuarie e luna când strângem banii ca să plătim sala unde jucăm baschet. 

Anul trecut am făcut operațiunea asta printr-o asociație sportivă, căci ele beneficiază de 20% discount, și, surpriză! - a dat membrul fondator de greutăți financiare, a schimbat orașul și am rămas fără suma pe care urma să o vireze trimestrial pentru plata utilităților (căldură, curățenie etc). Însă nu despre asta voiam să povestesc.

Anul acesta ne-am adunat mai mulți decât anticipasem, așa că am rămas cu bani și au început să curgă ideile pentru cheltuirea lor: prima a fost, normal, să-i bem - dar am anticipat probleme de logistică, suntem 17 și nu cred că ne putem sincroniza toți; a doua a fost să luăm o minge, însă avem destule; a treia a fost să ne cumpărăm maieuri de joc, cu două fețe, ca profesioniștii. Cineva a propus combinația alb-negru și atunci a venit întrebarea la care nu ne așteptam, altcineva sesizând un detaliu de care nu ne-ar fi păsat acum câțiva ani: alb-negru la ce culori îl bagi în mașina de spălat?


Am optat pentru roșu-negru. După metrosexual și lumbersexual cred că tocmai s-a inventat sportsexual.

vineri, 23 ianuarie 2015

Popcorn Time

Nu-i frumos să încurajezi pirateria, dar dacă însuși Netflix o menționeză pe nume, să vedem de ce se teme industria de filme/tv/streaming de aplicația Popcorn Time

Pentru cine nu o cunoaște, sistemul e următorul: nu mai trebuie să cauți filme pe torenți și să aștepți până se descarcă complet, doar îți alegi ce vrei să vezi iar aplicația începe să aducă fișierul și, după ce s-a creat un buffer inițial, filmul începe să ruleze, în același timp descărcându-se mai departe în fundal.


Pe lângă filmul propriu-zis, mai sunt oferite câteva opțiuni utile: rezoluția (720/1080p), subtitrare în diverse limbi, VPN pentru anonimitate și posibilitatea de a șterge fișierele downloadate atunci când aplicația este închisă. 


Pe lângă versiunile pentru Windows și Mac OS, există și variante pentru sisteme mobile și Linux, pentru iOS necesită, logic, jailbreak. Țind cont că eu fac streaming pe Apple TV,  Popcorn Time nu-mi e util, însă cine se uită la filme direct pe laptop sau conectează o tabletă Android la tv s-ar putea să o considere o opțiune interesantă, nu mai trebuie să-și bată capul cu torenți, trackere, site-uri cu release-uri, subtitrări și transcodare.

În matie 2014 Zoso scria: ”mare minune să reziste 3 luni”. Aproape un an mai târziu, Popcornul e încă valabil, merge decent, oferă filme și seriale actuale - tot gratis, că doar nu dau de la ei. Ne mirăm în continuare.

joi, 22 ianuarie 2015

Ce nume să dai copilului dacă vrei să ajungi la azil

Căutând pe diverse site-uri o inspirație de nume pentru pruncă m-am distrat copios și n-am găsit aproape nimic utilizabil. Nu știu exact din ce texte religioase sau povești teutonice sunt extrase, dar mi-am notat câteva mai puțin cunoscute, just for fun. 


Deshi - ăsta ar da naștere unor bancuri perpetue: deși ce?

Darla - Darla sau Dârla? 

Carla - ăsta-i un nume frumos, folosit și la noi în familie. Problema e explicația lui: om, bărbat, armată, războinic. Ar merge foarte bine împreună cu Darla.

Briseida - de parcă nu-i suficient că toate fetele se cred oricum prințese

Heavynne - până o strigi îți trece supărarea

Glennis - un nume bun, dacă ești single malt

Sadie  - vorba bancului: io zic să n-o batem

Twila - Twila scrie pe Twitter despre twill

Așadar o să optăm pentru ceva neaoș: Aglaia, Rafila, Espadrila Coacăză.

miercuri, 21 ianuarie 2015

Un ceas special

Am un ceas digital de noptieră, care proiectează ora pe tavan, să știi noaptea când deschizi ochii cât mai poți să te lăfăi în pat. Prin 2006 se sincroniza cu un turn din Germania și arăta ora lor, după câțiva ani și câteva pene de curent nu se mai sincroniza cu nimic și mergea cu un decalaj de vreo 30 de minute +/- 60 de minute, în funcție de ora de vară/iarnă. 

Era ok totuși, mă trezeam noaptea, făceam o scădere, aflam ora, mă culcam la loc - e plăcut să vezi că e aproape opt, dar să fie doar șase și ceva. Am încercat să-l reglez, dar cred că nu i-au conectat toate butoanele chinezii care l-au făcut, e un no name banal, însă primit de la bunicul meu, așa că nu-l arunc cât timp merge. Marți aproape i-a venit sorocul: l-am scos din priză, i-am scos și bateriile, apoi l-am repornit. Arăta minute industriale... cred:


Tot încercând să-l reglez am reușit să-i setez și alarma. I-am zis soției că nu pot estima exact momentul, dar să nu se sperie dacă o trezește un țiuit la 5:87.

I-am mai dat o șansă și l-am resetat din nou. Și-a revenit. Pentru că era aproape ora 23:00 și pentru că știam să reglez orele, dar nu și minutele, am așteptat până la fix și l-am setat cum trebuie. Până la următoarea pană de curent suntem ok. 

P.S. N-are sens să vă chinuiți să-mi explicați cum ar trebui reglate minutele, că am încercat orice variantă și combinație, știu să reglez un ceas digital normal. Însă ăsta e special. De exemplu apăsând pe tasta aia cu săgeți nu se întâmplă nimic, niciodată. Poate e ca-n bancul cu Bono care aplaudă pe scenă.

marți, 20 ianuarie 2015

Plină țara de james blonzi

Citind ieri la Andrei povestea câștigătoare a concursului, cea cu spionul, mi-am adus aminte de alți ”autointutilați” spioni, ăia cu numărul SPY la mașină, de obicei niște sportive vechi și casate prin alte părți. Unul, de care știu din auzite, a pus-o pe nevastă-sa să ia credit pentru limuzină și i-a pus numărul spy. 


Înainte de perioada spionajului, a fost era numerelor SPP sau WST, pe motiv că-s speciale și te lasă poliția în pace când te vede gonind pe străzi. Sunt curios câte amenzi au luat oamenii ăștia, nici polițiștii nu-s bătuți în cap.

Dacă stau să mă gândesc, nici numerele mele n-au fost prea reușite: primul a fost un XXX, că așa am luat mașina - mi-am auzit toate bancurile posibile. Următorul a fost aleatoriu, DGW, iar cel actual are inițialele, e mai ușor de ținut minte (ajută dacă toată familia are o schemă clară), respectiv de confundat de alții cu mașinile de la Conti.

luni, 19 ianuarie 2015

Buzz, buzz, SBZ

Începând de anul trecut, Aeroportul Sibiu are o echipă care se ocupă de PR și social media. Aproape tot tacâmul: newsletters, blog, cont Facebook, Twitter, Instagram și LinkedIn. Lăudabilă inițiativă, doar că-i lipsește un pic de maturitate. Nu-s convins că-i supervizează cineva sau internetul e locul lor de joacă nesupravegheat, ceea ce nu-i chiar bine, vorbim despre un aeroport cu un anumit public țintă, nu de fashion pentru domnișoare.

Extras din newsletter, textul e aproape identic în ultimele trei:


Cum, mă copii, ”DOAR la Sibiu avem wireless gratis”, cărucioare pentru bagaje, birou de schimb valutar, restaurant/cafenea și birou de informații? Cu ce vă comparați, cu autogara din Mîrșa?

E drept, în cel mai recent email au scos al doilea DOAR, acum suntem ”doar” singurul aeroport din țară cu wireless gratis, se pare că celelalte aeroporturi s-au rușinat și au cumpărat cărucioare de bagaje, au deschis birouri de informații etc. Oricum, putea fi mai rău, putea fi DECÂT la Sibiu.

Altă perlă e cel mai recent post de pe blogul lor: Haideți să mergem într-o aventură de iarnă la SBZ. Din nou, lăudabil că au petrecut o zi pe acoperiș, iarna, iar pozele sunt făinuțe, dar fiecare paragraf se încheie cu un smiley sau un semn de exclamare, abundă de expresii gen ”la greu” și ”agitaţie  constructivă”. Nu-i tonul pe care-l aștept din comunicarea OFICIALĂ a unui AEROPORT. 

Știu o sibiancă care se ocupă de PR și v-ar ajuta cu drag. Dați-i un telefon. Dacă nu, măcar inspirați-vă din ce fac alții sau scrieți despre chestii utile, gen posibilități de tranzit din aeroporturile destinație pentru low-costuri, o grămadă de lume e interesată de variante de a pleca mai departe din Dortmund/Stuttgart/Luton (taxi, autobuz, shuttle).

Copii, nu vă supărați, includeți și postul ăsta la ”altă agitație constructivă” (o expresie pe care n-aș vrea să o mai citesc vreodată, sună ca naiba), faceți-vă temele și creșteți o dată cu aeroportul (și țara).

P.S. Mai actualizați și secțiunea linkuri de pe site.

vineri, 16 ianuarie 2015

New York: mănânci și câștigi

New York e renumit (și) pentru abundența de tonete și vânzători stradali, pe care-i găsești lângă fiecare obiectiv turistic important. N-au prețuri mici (100 grame de alune prăjite = 5 USD), dar sunt cea mai rapidă variantă de a-ți potoli foamea când n-ai timp să aștepti să se elibereze o masă într-un bar sau restaurant. Cel mai mare ”bordel” culinar e în districtul financiar, unde Broadway dă în parcul Bowling Green, cunoscut pentru statuia Charging Bull. Uneori nu vezi la doi metri în față de fumul grătarelor.


Într-o zi, după o dimineață petrecută prin muzee, mi s-a făcut foame taman unde se întâlnește 5th Avenue cu Central Park. Loc bun pentru un snack, sunt câțiva vânzători stradali și bănci în parc. Mi-am luat o șaorma de la un indian/pakistanez, de hot-dog eram sătul. 


Omul, foarte profesionist, cu mânușă de plastic pe mână, mi-a ”gătit” și ambalat mâncarea în lipie și folie de aliuminiu, după care, fără să-și dea jos mânușa, mi-a luat banii și mi-a dat restul. Vânzătoarele din magazinele alimentare din Sibiu au devenit brusc mult mai apreciate, am simțit instantaneu cum răsare herpesul, mă imaginam încuiat în toaletă pentru tot restul sejurului, dar mi-era prea foame ca să mai îmi pese. Din fericire, am scăpat fără efecte secundare.


joi, 15 ianuarie 2015

Simple Minds - Big Music

Scoțienii nu fac doar whisky, ci și muzică bună. Merg bine împreună.

Mi-a plăcut întotdeaua power-pop-ul cântat de Simple Minds, combinația elaborată de ritm, chitară și clape, plus vocea inconfundabilă, ce merge atât de bine în aranjamentul muzical - Stay Visibile e și acum una din piesele favorite de condus mașina.


În toamna anului trecut au lansat un album nou, Big Music, în același stil, dar cu niște efecte și un beat ușor schimbat, adaptat vremurilor. Sună bine, iar favoritele mele sunt:






miercuri, 14 ianuarie 2015

Manhattan Underground

Mi-am adus aminte cât am mai pătimit în tranzitul din New York în toamnă. 

Am ajuns pe aeroportul din Newark într-o sâmbătă după-amiază, împreună cu soția și colegul Titi. Închiriasem un apartament, undeva pe 53rd Street, între 1st și 2nd Avenue, o zonă bună, relativ aproape de partea interesantă a 5th Avenue, Grand Central, muzee și Central Park. 


Singurul inconvenient al apartamentului era preluarea cheii: se făcea undeva în Harlem, pe strada 135 (135 - 53 = 82 de străzi mai sus). Dar aveam un plan.

De la aeroport ne-am dus cu AirTrain-ul până în gara Newark, de unde am luat trenul spre Penn Station. De acolo urma să luăm metroul (linia E) până la colțul străzii pe care era amplasat apartamentul. Simplu. Am hotărât că eu și cu nevastă-mea luăm toate bagajele (3 valize de aproximativ 20 kg fiecare, plus geanta de laptop de vreo 10) și mergem la apartament iar colegul Titi joacă rolul cavaleriei ușoare, se duce rapid, fără să care nimic, cu alt metrou după cheie. Urma să ne vedem în fața apartamentului. Doamna mea era gravidă în 6 luni la momentul acela, dar hei, bagajele aveau (toate) rotile, trebuiau doar trase sau împinse. 


Nu ne-am despărțit bine în Penn Station că am întrat direct în coșmar: între diverse etaje ale imensei gării erau scări, un labirint subteran împuțit și fierbinte. Urcam câte două bagaje, o trimiteam sus pe nevastă-mea să le păzească, coboram și luam celelalte două genți. N-ar fi fost așa greu, dar s-a repetat de mai multe ori decât îmi doream, pentru că... linia E era în revizie. Așa că în loc să intrăm într-un metrou și să coborâm la destinație, a trebuit să schimbăm trei linii, cu tot ce înseamnă asta: etaje de urcat/coborât, pasaje de legătură (destul de lungi) de străbătut, porți de acces de manipulat, totul într-o mare de oameni cu aceleași probleme de tranzit ca și noi. 

Era să cedez psihic la un moment dat, când de abia am băgat soția și bagajele în cabina ticstită a metroului, lovind oamenii peste picioare fără să-mi mai pese, iar eu nu mai încăpeam, eram prins între uși. Cu o ultimă sforțare și foarte multă bunăvoință din partea călătorilor am intrat și eu, nici acum nu știu cum, sistemul meu nervos era la limita colapsului și derula filme de groază, cu ea plecată cu toate bagajele iar eu rămas pe peron.

Ceea ce trebuia să fie o călătorie de 11 minute s-a transformat în aproape 2 ore de chin. Într-un final am ieșit din stația de metrou destinație cu liftul - căci descoperisem lifturile pentru handicapați la un moment dat, nici nu mai conta că puțeau a pișat și doar așa mai schimbam nivele. Eram leoarcă. A trebuit să mai mergem pe jos vreo jumătate de kilometru, căci linia asta avea stația doar la strada 51, împingând valizele printre bălți.

Nici lui Titi nu i-a fost mai bine, nu doar pentru că linia E îi afectase și lui planurile, dar era și prima oară în metroul new-yorkez. Nu mi-a povestit niciodată ce-a pățit exact, știu doar că până a ajuns el au mai trecut două ore, am intrat într-un restaurant chinezesc cu tot calabalâcul, am mâncat și-am băut vreo două beri. Se pare că se rătăcise și o luase în direcții greșite de atâtea ori încât a preferat să vină pe jos, câteodată chiar în fugă. Deh, cavalerie ușoară.

Nici la plecare nu ne-a fost chiar bine, dar povestea aceea merită alt episod.

marți, 13 ianuarie 2015

O inițiativă ratată: chioșcurile de presă

Dacă am compara Sibiul cu Alexandria sau Calafatul am observa că suntem mult în față. O comparație cu Viena nu este în avantajul nostru, așa că, deși obositor, ar mai fi câte ceva de criticat la orășelul nostru și onor administratorii lui.

Să fie clar: o fac pentru că-mi pasă și sper că se îmbunătățește ceva, nu din schadenfreude și cârcoteală gratuită. Nu cred că rolul nostru e să fim cetățeni pasivi, doresc ca toți cei cu funcții publice să simtă presiunea opiniei publice. Nici n-am impresia că nu doarme cineva noaptea dacă-i ating domeniul aici, dar câteodată valurile se amplifică. Știu, există și alte modalități, vă invit să le abordați voi dacă doriți.

Scriam în ianuarie 2014 de marele fâs al chioșcurilor de presă amplasate prin cartiere, în era Internetului. Cel din poza de mai jos, de pe strada Hațegului, stă abandonat de mai bine de un an. Între timp are geamurile sparte și în curând va deveni un focar de infecție, fix în fața unei școli. E cazul ca Primăria să-și recunoască eșecul și să-l trimită acolo unde se duc chioșcurile să moară sau să-i găsească o altă utilitate, că vremea presei tipărite în mega tiraje nu se mai întoarce. Păcat de el, că era șic și modern, precis n-a fost ieftin.


luni, 12 ianuarie 2015

Mac OS X: the good, the bad and the ugly

Trei chestii descoperite în ultimele săptămâni pe diverse laptopuri MacBook Pro:

The good #1: deschid Apple TV-ul și văd că în lista de calculatoare partajate în rețea apare atât al meu, care era pornit, cât și laptopul nevestei, care era închis. Îl selectez pe al ei, să văd ce se întâmplă. Îmi arată fișierele disponibile în iTunes (muzică și filme). Uimit, dau click pe un film și începe să ruleze! Mă duc și caut laptopul, era într-adevăr închis, cu capacul pliat peste tatastură.

Am săpat pe net și funcția se numește Wake on Demand, ofertă cu steluțe: merge doar dacă calculatorul ”doarme” și dacă e conectat la curent. Se poate folosi atât tipărirea cât și partajarea de fișiere normale, nu doar din iTunes.

The good #2: unui prieten i s-a stricat hard diskul, așa că mi-a adus Mac-ul și un SSD scos dintr-un PC cu Windows 8. Am băgat SSD-ul și i-am dat curent Mac-ului, fără să fac alte configurări. A pornit Windows-ul, cu toate driverele detectate! 

Nu mă miră foarte tare că merge, mă miră că nu mai e nevoie de Bootcamp sau de drivere. Cred că doar instalarea directă a Windows-ului nu o să reușească (sistemul de boot e mai special), dar dacă vreți să renunțați vreodată la Mac OS, formatați și instalați un Windows pe un alt calculator și mutați hard diskul în Mac, cred că o să pornească fără probleme în majoritatea cazurilor, toate componentele hardware sunt standard.

The good #3: dați-mi voie să mă mai laud o dată cât de mult ține bateria, chiar și după 5 ani.


The bad: probabil nu l-am lăsat să se încălzească suficient după ce l-am scos din mașină, dar de dimineață, când am pornit din sleep mode laptopul la serviciu, s-a restartat automat sistemul de operare (Yosemite), după care nu mai mergea bluetooth-ul. L-a rezolvat un reset al SMC-ului (System Management Controller), adică apăsarea simultană a tastelor Ctr, Alt, Shift și Power la pornire pentru câteva secunde.

The ugly: alt prieten a venit cu un laptop primit fără parola de admin, nu putea instala nimic. Era o mașină de prin 2007-2008, cu un sistem de operare mai vechi (10.6). În cinci minute l-am rezolvat: pornești Mac-ul în Single User mode, bagi două comenzi și dai restart. Adică îi ștergi fișierul care-i spune că e înregistrat. O să pornească în modul ”calculator nou” și poți să-ți faci un nou cont cu drepturi depline. Nu mi-a venit să cred cât de simplu e.

Sper din toată inima că varianta asta nu mai e disponibilă pe sisteme mai noi, n-aș vrea să le fie viața chiar atât de ușoară hoților. Detalii aici

Nu săriți, și pentru Windows există șmecherii de genul ăsta.


vineri, 9 ianuarie 2015

Guilty pleasure

Oricât mi-aș ”cultiva” și diversifica gusturile muzicale, tot îmi place un vocal trance bine făcut, după rețetă: voce feminină, versuri simple, rimă facilă (It’s all or nothing this time/No regrets, we’re just living our lives), beat tipic, la 140, întrerupt de porțiuni lente, eventual cu mici floricele, pentru diferențiere. 


Nu știu ce-ar zice Beethoven despre asta. Sau Freud.

2014:


2007:


joi, 8 ianuarie 2015

Platanii

Aveam altceva pregătit pentru astăzi, dar nu potrivește cu momentul. Citiți aici și aici niște opinii decente. 

Și-a dorit patronul niște platani în curtea firmei, așa că într-un an au apărut patru bețe firave. Au crescut frumos, au făcut crengi și au înfrunzit; niște frunze extrem de mari și interesante. Am făcut grătare la umbra lor. 

Până și toamna era interesantă curtea datorită lor, cu acest covor de frunze pe jos.


A venit apoi grădinarul și asta a mai rămas din ei:


Șeful, aproape cu lacrimi în ochi, se uita pe geam la platanii lui cheliți și se întreba dacă au să-și mai revină. Culmea, deși toți eram sceptici, în anul următor au crescut mai frumoși.

Sfârșit. 

miercuri, 7 ianuarie 2015

Iarna pe ulița încă troienită

M-am grăbit cu laudele în decembrie, între timp situația a revenit la ”normal”. Strada Gimnasticii arată așa, la trei zile după ultima ninsoare consistentă. Toate străzile secundare sunt la fel.


N-am pretenția să vină Primăria să-mi curețe trotuarul, l-am deszăpezit, așa cum am strâns zăpada din curtea alor mei, am eliberat două locuri de parcare pe strada lor și încă patru în fața blocului, poate-poate o să prind și eu unul seara când mă întorc acasă. La serviciu am curățat împreună cu colegii atât curtea cât și locurile de parcare de pe stradă. 

Umblu, ca un domn, cu laptopul și lopata în portbagaj. E drept, lopata ajunge și-n mașină, noroc cu deschiderea pentru schiuri. E bună, cu ea am eliberat toate acele locuri de parcare și o mai țin, că nu știi unde ajungi prin oraș și dai de un dâmb alb. Nu, nu vreau lopată compactă, la câtă zăpadă a fost încă aș mai fi văslit cu ea. Nici tracțiunea spate nu e un factor, vorbim de scos strada de sub nămeți.



Poate am pretenții absurde, dar măcar acum, după trei zile, aș vrea să intre un plug și pe străzile secundare, să nu-mi fac praf spoilerul și bara prin nămeții ăștia înghețați. Sau măcar să înceapă să strângă zăpada din giratoriile importante. Știu, costă, dar nu trebuie des, doar atunci când ninge consistent, de 4-5 ori pe sezon. Nici nu e nevoie de ditamai utilajul, acele jeep-uri cu plug sunt suficiente.

marți, 6 ianuarie 2015

Din basmele horror ale românilor: Capra cu trei iezi

E o delectare să citești povești copiilor, nu? Îi poți învăța multe despre bine și rău din Wes Craven Ion Creangă, inclusiv cum să-ți pedepsești dușmanii. Să moară capra vecinului, ninja style!
”... lupului ii scaparau ochii si-i sfaraia gatlejul de flamand ce era. Si, nici una, nici doua, hat! pe ied de gat, ii rateaza capul pe loc si-l mananca asa de iute si cu asa pofta,”
Daca vede lupul si vede ca nu mai gaseste nimic, isi pune in gand una: asaza cele doua capete cu dintii ranjiti in feresti, de ti se parea ca radeau; pe urma unge toti peretii cu sange, ca sa faca si mai mult in ciuda caprei, s-apoi iese si-si cauta de drum.
(c) universdecopil.ro

luni, 5 ianuarie 2015

S-a redeschis Felinarul

Am scris despre câteva restaurante din Sibiu în ultimul an, dar am omis să menționez că s-a redeschis Felinarul. Probabil unii dintre voi vi-l amintiți, cu nostalgie (aripioarele picante!) din prima lui perioadă de funcționare și, la fel de probabil, știți că e back in business. 


Renovat, cu mici îmbunătățiri atât în meniu cât și de confort, m-am bucurat de gastro-hiturile vechi la căldura șemineului, e foarte plăcut să stai într-o clădire veche, din lemn, să te uiți la foc și să bei un pahar de vin roșu în mijlocul orașului înzăpezit.



În lista preferințelor mele a reintrat direct în top 3 și chiar mă bucur că aripioarele acelea au rămas la fel de bune, mi-era dor de ele. Alte favorite recente: vita thailandeză picantă și ceva ce nu întâlnești prea des, couscous-ul cu legume, iar supa cremă de ardei nu-i de lepădat nici ea.

Supă cremă de ardei
Vita thailandeză
Când ajungeți acolo uitați-vă cu atenție la bar: e un vechi dulap medical, cu multe sertărașe, adus de proprietar dintr-o fostă farmacie din județ.

Couscous cu legume