Kings of Leon la București

N-am să scriu mult pentru că am descoperit un articol similar pe bunescu.ro și o să vă invit să-l citiți pe acela. Noi am stat însă în tribună, perpendicular pe scenă (în spatele porții adversarului, cum ar veni), pe rândul cinci de jos în sus, adică a fost un fel de peluză mai înaltă, cu scaune.

S-a auzit perfect, pentru că aveam linia a doua de boxe (delay line, am învățat ieri de la profesioniști) chiar în față, dead center. Am luat o mică țeapă la Red Hot Chilli Peppers, când am stat undeva sus, în inelul al doilea, la 45 de grade față de scenă și s-a auzit oribil din cauza ecoului, așa că am învățat lecția.

Am prins concertul LP din deschidere, tipa are o voce foarte bună și merită văzută/ascultată cu orice ocazie.

Ce n-a fost perfect: organizarea.  Cozi la jetoane, cozi mai mari la mâncare, cozi la băutură, cozi la baie, plus că trebuia să cumperi multiplu de patru jetoane (7,5 lei fiecare) și nu ți le preschimbau înapoi în bani la final. Însă problema principală au fost locurile, scaunele din sectorul nostru erau marcate fără nicio noimă, ca în poza de mai jos. A trebuit să întrebăm agenții de pază în care parte ar trebui să fie locul 1 și să numărăm noi ca să descoperim pe ce scaune stăm. Bineînțeles, alții au crezut că se numără din partea cealaltă și s-au pus incorect, s-au creat tot felul de discuții și permutări, unele mai amicale altele un pic mai nervoase. 

Cu ocazia asta am descoperit că vânduseră locuri și pe primele rânduri din spatele acelor chioșcuri, deși nu vedeai nimic de ele dacă ședeai sau chiar din picioare, dacă erai mic de statură. 

Nu pot să estimez numărul de participanți, cert e că n-a fost sold out. Așa că s-a stat până la urmă unde s-a vrut, inclusiv pe scări, iar multă lume a văzut concertul din picioare, dansând și țopăind pe muzică - atmosferă faină.

Concertul KOL a început la 9:25 și a durat 90 de minute, au cântat majoritatea hiturilor alerte și vreo două trei piese mai lente, din motive de logistică și tras răsuflarea. Mi s-a părut că au cuprins esențialul și dacă îl mai lungeau era cu piese de umplutură (au omis totuși Closer). Am stat destul de departe de scenă iar pe cele trei ecrane nu a fost o filmare naturală a acțiunii ci o înglobare a artiștilor în diverse secvențe procesate video, dar nu pot să mă plâng, am mers pentru show, nu ca să văd cum își șterge solistul transpirația. Poate înțelegeți mai multe din filmări. Interacțiunea cu publicul a fost destul de limitată, au zis că e prima dată când vin aici, nu li se întâmplă des să cânte într-un oraș nou, dar că au să revină. Au avut momente când au lăsat publicul să cânte versurile și lumea s-a descurcat cu brio, nu ne-am făcut de râs.

Panorama de final:

Citește în continuare

Concert DeStaat@FITS 2017

În buna tradiție a postărilor de la Festival, las pentru posteritate (sau până nu mai plătesc hostingul) două clip-uri cu formația olandeză De Staat, care a cântat aseară în Piața Mare, ca să vă pară rău că i-ați ratat, pentru că prea mulți n-ați fost, dar e de înțeles, dacă nu au chemat Zdob și Zdub pentru a 20-a oară, n-ați avut chef să testați ceva nou :)

Sper să vă placă calitatea sunetului, băieții sunt profesioniști și sculele montate de Set-Up de clasă mondială. Pe lângă ce vedeți pe scenă au avut trei oameni la butoane: mixer audio, lumini și ecran video.

Interesantă și figura asta cu camera video:

Citește în continuare

Concert Marco Mendoza sau ”Cântă, fir-ai al dracu'..."

A fost turneu Marco Mendoza (basist, Whitesnake și altele) în România. În Sibiu n-a avut angajament, așa că am mers cu prietenii la Vâlcea, sâmbătă seara, la Aby Stage Bar. Prin amabilitatea lui Manole și a colegilor de la Antract, am avut locuri foarte bune, la o masă din fața scenei. Mulțumiri încă o dată.

În deschidere a cântat rock și blues formația Rares Totu's Midnight Sun, care a „încălzit” (vorba clișeului) atmosfera timp de o oră, iar pe la 12:30 a urcat pe scenă Mendoza și cei doi muzicieni italieni care-l acompaniază. Vedeți în filmele de mai jos ce profesioniști sunt toți trei. 

Marco e un tip foarte deschis, prietenos, showman, fără fițe și aere de vedetă, tot respectul. Cântă cu un sistem wireless și, datorită acestuia, poate coborâ de pe scenă și interacționa cu publicul. Greșeala lui și dezamăgirea mea, pentru că unii dintre spectatori și-au dat în petec, deși au plătit 60 de lei biletul ca să aibe onoarea să ia parte la concert.

La un moment dat Mendoza și-a dorit să fie acompaniat doar de pocnetele din degete ale spectatorilor. N-a reușit să facă 100 de oameni (repet: plătitori de bilet și veniți să-l asculte!) să tacă, toți, simultan. 

A coborât de pe scenă, printre spectatori, să-i convingă. Le-a arătat cum se face. Unii l-au luat pe după gât, alții l-au bătut pe spate, alții fluierau, cineva a urlat ”mucles!” iar două piți nu s-au deranjat să se oprească din povești. Momentul penibil a durat minute în șir, omul era încăpățânat să dreseze populația, ba chiar a menințat că pleacă și chiar asta a făcut, a părăsit sala pentru câteva minute., spre stupoarea formației, care a trebuit să improvizeze.

Nimic nu i-a convins să tacă, dracului, toți. Mai mult, la un moment dat, cireașa de pe tort, urlă cineva din spatele sălii: ”cântă, fir-ai ai dracu' de boșorog!”.

Motiv pentru care am scris textul ăsta.

Fără concluzii.

(pozele care au sigla barului și numele fotografului sunt luate de pe pagina de FB a Aby Stage Bar)

Citește în continuare

Lansare de album: I'm the Trip

Așa mică cum e șcena muzicală sibiană și tot produce surprize. Nu prin muzicieni noi, pentru că majoritatea componenților (dacă nu toți) de la I'm the Trip cântă și cu alte trupe și sunt cunoscuți în comunitate foarte bine, ci prin compoziții moderne, sunet cu cojones și versuri în engleză. Nouă piese, suficiente pentru un album de debut, lansat în decembrie, după câțiva ani de repetiții, schimbări de formulă și încercări de a-și contura identitatea. 

Tineri, dar deja experimentați muzicieni, nu mai au de mult trac pe scenă, au un sunet bun și un echipament tehnic care le susține talentul, au dus la capăt concertul de aseară de la Oldies Pub fără nicio problemă deși melodiile conțin suficiente distorsuri controlate și alte pasaje care, cred eu, pot să nu iasă așa bine în contextul unei cântări live.

Am apreciat și faptul că niciuna din piesele de pe album nu e de umplutură, ca să iasă numărul, precum și că se descurcă singuri cu toate aspectele auxiliare: coperta e realizată de unul dintre ei iar albumul se găsește pe toate site-urile și aplicațiile de streaming, de la Deezer la iTunes.

Mi-au plăcut și influențele/lick-urile de blues strecurate pe unde era loc, nu cântă doar cu power chords iar faptul că sunt doi chitariști le oferă flexibilitatea să realizeze un sunet bogat, cu multiple layer-e.

Piese de referință (primul și cel mai recent single) mai jos. Acesta e doar începutul, o să mai auzim de ei, aștept cu interes primul concert de 2 ore cu material propriu.

Citește în continuare

Trei ani de chitară

Au trecut mai bine de trei ani de când n-am avut ce face și mi-am găsit hobby nou. Leitmotivul rămâne același: dacă aș fi avut mai mult timp, mai mult talent și dedicație, ce-am învățat în trei ani puteam să fac într-unul singur. De fiecare dată când sunt prea pretențios cu mine mă întreb dacă acum 4 ani aș fi crezut că pot face chestiile astea la chitară și imediat mă simt mai bine. Tot ca de fiecare dată marchez momentul, ca să știu peste ani ce praf eram (și) în 2016. Dacă mă uit acum la ce-am tras în 2014 deja mă simt mai încrezător în viitor.

Ca să nu fie foarte dureros de vizionat, am montat un videoclip cu fanul meu numărul unul, singurul până acum, Alexandra. Mă bucură că-i place muzica, are simțul ritmului și dansează de fiecare dată când aude o melodie. Chiar dacă sonorul nu-i cel original, momentele în care ea dansează corespund înregistrării, așa simte ea să se miște pe ritmul respectiv, iar finalul e priceless și total neregizat - e o rockeriță în devenire, cu simț dramatic.

De câte ori ajunge în birou, unde în mod normal n-are acces fără un părinte, se așează în fotoliu și așteaptă să-i cânt. Alaltăieri mă grăbeam să plec la baschet, dar a făcut așa o față dezamăgită când am vrut s-o iau de acolo, încât am pus mâna pe chitară și i-am cântat o melodie.

Ca de obicei, mulțumiri Monicăi și lui Manole că au răbdare cu mine :)

Articole din anii trecuți pe aceeași temă:

• Doi ani de chitară
• Un an de chitară
• și un video cu un pic de improvizație la final, din ianuarie

Citește în continuare

Muzică nouă via Apple Music

Câteva piese pe care le-am descoperit pe Apple Music și le ascult zilele astea în timp ce lucrez. Un fel de alternative/chillout. Pe unele adorm și copilul. Nu știu dacă sunt pe vreun radio românesc, eu nu le-am auzit.

Citește în continuare

Puterea e în număr: Sibiu Guitar Meeting

În alte părți se bat recorduri pentru cel mai mare covrig/cârnat/șotron/steag cavaleresc din lume, iar la Sibiu 215 chitariști (din care aproape 200 de copii și adolescenți) s-au strâns la prima ediție a Guitar Meetingului ce a avut loc ieri după amiază în Piața Mică. Dacă era organizată doar o simplă întâlnire nu ieșea așa bine, dar cei de la Școala Play au gândit o acțiune de durată, au făcut repetiții cu copiii în ultimele luni - la sediul asociației sau în tabere de chitară, le-au dat caiete cu notele muzicale, partiturile pieselor care vor fi cântate și informații despre artiștii care le interpretează.

În spatele filmulețelor pe care o să le vedeți mai jos se ascunde multă muncă, iar acești copii trebuie aplaudați și încurajați să progreseze; pe de altă parte să încununezi munca de câteva luni cu un concert amplificat, acompaniat de o formație profesionistă și alți 200 de chitariști e un sentiment grozav și nu poate decât să te facă să continui. Îmi povestea un prieten imediat după eveniment că fața luminoasă și zâmbitoare a puștilor a fost priceless, mai impresionantă decât sincronizarea cântării. 

Așadar lumea s-a distrat. Cristi Hrubaru de la Rock FM a prezentat în nota caracteristică, ne-am distrat și noi, puținii adulți care am avut curaj să ne înscriem iar câțiva au făcut spectacol cu chitarele electrice și au dat o notă rock evenimentului, anunțând într-un fel concertul de final dat de profesori. Prietenii amatori de chitară au regretat că nu și-au făcut timp să repete și să participe, dar poate vor reuși să vină la anul, ediția a doua se anunță și mai interesantă, există deja niște planuri ambițioase, iar evenimentul o să fie mai elaborat și mai spectaculos. Bineînțeles, numărul participanților nu poate decât să crească.

Link cu poze: FOTO VIDEO Cum sună 250 de chitarişti care cântă deodată, în Piaţa Mică

Citește în continuare

Focus Festival 2015

Îmi place stilul de muzică pe care-l promovează Focus Festival, dar recunosc că n-avea ce căuta în Piața Mică, așa că decizia de a-l muta în poiana din parcul Sub Arini mi se pare extrem de bună. Avem micul nostru Woodstock, cu hamace legate între copaci, târg de vechituri, activități conexe, bere și noroi. Poate mai mult noroi la anul, de data aceasta vremea a devenit gradual rockeriță și a ținut cu participanții, duminică mai ales fiind o zi foarte faină. Mi-a plăcut că era curat, niciun gunoi aruncat pe jos, pubele la îndemână și lume civilizată.

Unde se mai poate lucra: la marcaje (fosforescente sau reflectorizante), lumini și indicatoare. Era o beznă pe aleile din pădure, dacă n-aveai telefon mobil cu lanternă putea deveni interesant pentru glezne. Pe altă parte, de pe pod, din întuneric, ți se dezvăluia brusc o atmosferă ușor mistică:

Am fost sâmbătă la concertul The Mono Jacks și duminică la Robin and the Backstabbers, formațiile mele preferate pe zona alternative. Sonorizarea a fost cristal, Robin a sunat mult mai bine decât în dățile anterioare când i-am văzut, coerenți și profesioniști- ca să fiu sincer, live-ul n-a fost punctul lor tare până acum, deci surpriză plăcută. La fel și The Mono Jacks, de care îmi pare rău că-s așa puțin cunoscuți, au piese bune și merită să fie la fel de populari ca Robin - doar sunt la fel de depresivi :)

Cred că Focus Festival are șanse bune să crească în următorii ani, întrebarea e ce (alte) trupe poate să aducă, a cam trecut prin toate proiectele interesante din România.

Citește în continuare

Formația Antract revine cu un sound modern

Scurta pauză pare să le fi priit băieților domnilor de la Antract, care au scos recent un nou single, demn de 2015: Îndrăgostiții au aripi. 

Îmi place mult, are versuri bune, sunet modern, spațial, în crescendo, începe minimalist și se umple pe parcurs, fiecare frecvență fiind ocupată de un instrument ce se distinge clar în mix, încheindu-se cu o orchestrație elaborată.

Piesa o puteți asculta pe site-ul lor (alternativ, tot acolo, dar cu link direct aici).

Citește în continuare

26 septembrie: Sibiu Guitar Meeting

Credeați că avem suficiente evenimente, care acoperă toate nișele, în Sibiu? Dacă în 2014 a avut loc prima ediție a festivalului de chitară ”De la Baroc la Rock”, a doua ediție vine cu un eveniment conex: pe 26 septembrie organizatorii au ambiția de a strânge 200 de chitariști în Piața Mică. Deși cred că e vorba de un eveniment unplugged, sper să nu plouă :)

Ambiția nu constă în a strânge 200 de oameni cu chitara în mână, ci de a-i face să cânte împreună zece piese! Primele trei au fost deja puse pe net de Manole și Andrei, căutați chitara aia acustică la care zdrăngăneați în drum spre mare și la colindat, schimbați-i coardele, motivați-vă copiii (ori să cânte, ori să vă lase-n pace) și începeți repetițiile:

Sunt convins că o să iasă o cacofonie minunată, sper că și datorită prezenței mele. Mai multe detalii găsiți aici.

Citește în continuare

Au trecut doi ani de la prima lecție de chitară

La mijlocul lunii februarie s-au împlinit doi ani de când am pus mâna pe chitară pentru prima oară. Am simțit nevoia să marchez momentul, deși n-am cu ce mă lăuda, în afară de faptul că n-am renunțat și că încerc să-mi fac timp măcar cinci zile pe săptămână câte o jumătate de oră pentru exerciții. În primul an am mers la profesor aproape săptămânal, anul trecut am ajuns fix de 12 ori. Din acest motiv și progresul e lent, dar nu mă grăbesc, îmi face (încă) multă plăcere să descopăr lucruri noi și n-am un țel bine definit, e doar un hobby.

Am început anul trecut să învăț acordurile barre, care implică o altă poziție a mâinii față de cele deschise și-s rapid inducătoare de frustrare, dar ca în orice chestie legată de chitară, după zeci de mii de repetiții, încet-încet se duce mâna unde trebuie. Problema e că de aici până la perfecțiune și scos sunetul dorit de fiecare dată mai e necesară o tranșă de zeci de mii de încercări.

În video-urile de mai jos, trase oarecum intempestiv, în perioadele când nu deranjam somnul pruncei, sunt două fragmente din piese cunoscute, vă las pe voi să le identificați. 

În primul clip sunetul e înregistrat din procesorul multi-efect în calculator, doream să văd cât de bine sună chitara asta împrumutată; piesa am învătaț-o mai demult de pe YouTube. În al doilea clip sunetul e captat cu telefonul, din boxele de mici dimensiuni de pe birou - niciunul din ele nu e perfect, dar modalitatea de înregistrare e oricum mult mai puțin importantă decât greșelile mele. 

Despre a doua piesă mai trebuie menționat că pare simplă, dar în practică nu-i chiar așa, nu doar pentru că partea de chitară vine după timpul 1, nu pe el, ci și pentru că se foloseste high-gain (drive) și orice greșeală, oricât de mică, se aude tare - de fapt din aceasta cauză o parte din munca de interpretare se canalizează înspre muțirea coardelor care nu sunt folosite, mai ales când se face bend (împingerea unei corzi în sus, peste celelalte). Filmul se termină când începe partea de legato, procedeul la care probabil voi mai lucra câteva luni. Observați că terminarea fiecărei fraze muzicale e marcată printr-o scurtă pauză, coardele sunt oprite cu mâna dreaptă, dar nu înainte de a le vibra un pic cu stânga. Cât de mult le lași să sune și cât de fin să vibreze sunt lucruri care vin cu timpul sau poate cu talentul, eu mă simt deocamdată ca un elefant într-un magazin de porțelanuri :)

Postul acesta e dedicat prietenilor mei care și-au luat chitare în ultimele luni, să nu renunțe că ne facem cvartet de coarde.

Citește în continuare

Blues On@Imperium

Pentru că sâmbătă a fost rândul meu să ies în lume, m-am dus la Imperium să-i văd pe cei de la Electric Band. Poate nu știați că s-a redeschis Imperium Pub? Au în continuare program ambițios cu muzică live în fiecare seară, am înțeles că marți la blues e plin - surprinzător, poate, pentru un alt oraș de provincie, dar în Sibiu scena muzicală e vie, nu suntem chiar acolo dar sper să devenim Austin-ul Transilvaniei și să avem câteva crâșme unde talentele locale pot să presteze zilnic și să crească în valoare. Emulație, gen.

Ș-am ajuns la Imperium fericit să văd lume cunoscută ș-am aflat că domnu' solist de la Electric e răcit și c-o să fie seară de blues. M-am bucurat, nu de răul lui Cosmin, dar marți la blues sigur nu ajung prea curând și auzisem doar de bine de trupa lui Dorin Pitariu, Vlad Simon, Moldo și Călin Filip. 

Când s-au pornit pe Hey Joe era să-mi cadă paharul din mână, mi-am revenit din uimire la un moment dat și-am sărit să înregistrez, dar cred că am pierdut jumătate din solo. Dacă nu înțelegeți ce se întâmplă la începutul filmulețului de mai jos: e o chitară frecată de un scaun.

Programul de weekend diferă de la o săptămână la alta, sâmbăta viitoare cântă Rym iar pentru alte detalii consultați vă rog noua lor pagină de Facebook.

Citește în continuare

SetUp la Eurovision: cum să transformi o sală de sport într-una de showbiz

Poate nu știați că firma care s-a ocupat de partea tehnică la concursul Eurovision România e din Sibiu. Au publicat alaltăieri pe pagina lor de FB un time-lapse impresionant cu transformarea sălii de sport din Craiova în sală de spectacole, inclusiv draparea pereților. Are patru minute, e spectaculos și-l găsiți mai jos (sau aici).

Poză de la festivalul BlajAlive. (C) SetUp

Mă bucură să văd cum a crescut firma asta în nouă ani, că Ovidiu a avut inteligența să (re)investească și să-și dezvolte afacerea într-una cum rar întâlnești în Europa de Est. De exemplu sistemul audio pe care-l deține e unic în România și toți organizatorii de concerte cu pretenții din ultima vreme apelează la el.

Post by Set Up.

Citește în continuare

Muzică nouă interesantă

Nu știu cum vi s-a părut vouă începutul de an muzical, dar eu tânjeam după o melodie nouă. De curând însă s-a spart robinetul, urmează niște albume interesante.

Începem cu ceva românesc, până lansează Robin and the Backstabbers albumul #2. Nu înțeleg cum n-a ajuns deja piesa asta într-o reclamă la Ursus - regele berii :)

Mumford & Sons au renunțat la banjo și au trecut la chitară electrică. Albumul Wilder Mind apare în 4 mai:

Islandezii de la Of Monsters and Men se pregătesc și ei de lansarea celui de-al doilea album, pe 9 iunie, și de turneu.

Tot pe 9 iunie apare și albumul Muse. Primul single e deja online:

Până și iubita criticilor, Bjork, s-a trezit din amorțeală:

Niște americani de care am auzit recent lansează un album ce conține măcar o piesă veselă și o colaborare cu ”Cornel” (Chris Cornell):

Citește în continuare

Șocant: Tom Petty și Sam Smith nu s-au țigănit

Habar n-am dacă a fost știre și în România, dar în State a făcut ceva vâlvă faptul că piesa ”Stay With Me” a lui Sam Smith pare a fi extrem de similară cu hitul lui Tom Petty ”I Won't Back Down". Nu vi se pare? Nici eu n-am înțeles înainte să ascult mashup-ul ăsta:

Ca urmare a scandalului, Tom Petty a fost creditat drept co-autor al piesei ”Stay With Me”. Bineînțeles, presa în căutare de senzațional a făcut vâlvă, așa că Tom Petty a ieșit cu o declarație de mare lord și le-a închis elegant gura:

About the Sam Smith thing. Let me say I have never had any hard feelings toward Sam. All my years of songwriting have shown me these things can happen.  Most times you catch it before it gets out the studio door but in this case it got by. Sam's people were very understanding of our predicament and we easily came to an agreement. The word lawsuit was never even said and was never my intention. And no more was to be said about it. How it got out to the press is beyond Sam or myself. Sam did the right thing and I have thought no more about this. A musical accident no more no less. In these times we live in this is hardly news. I wish Sam all the best for his ongoing career. Peace and love to all.

Citește în continuare

Simple Minds - Big Music

Scoțienii nu fac doar whisky, ci și muzică bună. Merg bine împreună.

Mi-a plăcut întotdeaua power-pop-ul cântat de Simple Minds, combinația elaborată de ritm, chitară și clape, plus vocea inconfundabilă, ce merge atât de bine în aranjamentul muzical - Stay Visibile e și acum una din piesele favorite de condus mașina.

În toamna anului trecut au lansat un album nou, Big Music, în același stil, dar cu niște efecte și un beat ușor schimbat, adaptat vremurilor. Sună bine, iar favoritele mele sunt:

Citește în continuare

Guilty pleasure

Oricât mi-aș ”cultiva” și diversifica gusturile muzicale, tot îmi place un vocal trance bine făcut, după rețetă: voce feminină, versuri simple, rimă facilă (It’s all or nothing this time/No regrets, we’re just living our lives), beat tipic, la 140, întrerupt de porțiuni lente, eventual cu mici floricele, pentru diferențiere. 

Nu știu ce-ar zice Beethoven despre asta. Sau Freud.

2014:

2007:

Citește în continuare

Having fun with All This Band

A fost o seară frumoasă vineri la Cheers, întâlnire între prieteni vechi, povești și bere, un concert acustic care ne-a binedispus și s-a întins până după ora 1. Deși a fost prima ieșire în public a trupei, în noua formulă și după noul concept, iar Sofia mai are puțin și devine mămică, se vede că au repetat și că-s profesioniști.

Mențiune specială pentru Manole care ne-a delectat cu niște solo-uri elaborate la chitară. S-ar putea să aveți ocazia să-i ascultați și în weekend, în alt bar sibian, urmăriți contul lor de Facebook pentru detalii și anunțuri.

Citește în continuare

Concert All This Band în Cheers

După un spinoff, o perioadă de antrenament și repetiții, diseară avem ocazia să auzim cum sună noua trupă a unor foști membri Oldiz Bend - în caz că nu v-ați prins de unde vine noul nume omofon. N-o să fie stilul cu care sunteți obișnuiți, iar eu unul de abia aștept să-l văd pe Manole mânuind chitarele.

Așadar, cu cine mă văd la 10 pm în Cheers?

Citește în continuare

Poate ultima piesă bună de la Pink Floyd

În stilul formației și perioadei când a fost compusă (anii 90, albumul The Division Bell) dar și cu un solo de chitară pe care-l bănuiesc a fi rescris recent de David Gilmour, preferata mea de pe The Endless River:

Bonus, Nervana, o melodie ușor atipică pentru PF:

iar dacă n-ați auzit încă single-ul albumului:

Citește în continuare