Călătorii

plimbări, concedii, delegații

Lucruri serioase

despre unele chestii îmi exprim opinia, ca cercetătorii britanici

Stupid

să facem mișto de tot ce mișcă (stați nemișcați)

Muzică

amator, dar pasionat

luni, 30 decembrie 2013

Filme de văzut în vacanță

Ok, a trecut Crăciunul, probabil încă simțiți în gât sarmalele și filmele cu elfi. Dacă doriți să vă spălați un pic creierul, există niște filme mai dure sau mai ușoare, dar recomandabile:
  • Prisoners aka bătaia mâțului. Foarte dur, dar și foarte bun. L-aș revedea, cu subtitrări, ca să înțeleg toate nuanțele. Cu Hugh Jackman, Jake Gylllenhaal și Paul Dano, tipul ăla foarte priceput la roluri de retardat;
  • Out of the furnace, drama a doi frați, Christian Bale și Casey Affleck, dar și cu Woody Harrelson, alt personaj negativ puternic;
  • Rush - ca să înțelegeți un pic ce înseamnă să fii pilot de formula 1;
  • Alan Partridge: Alpha Papa - comedie englezească ușurică, dar cu unele poante decente, despre un DJ de radio și o situație cu ostatici;
  • Clear History: cu Larry David! mai trebuie adăugat ceva? Jon Hamm, Eva Mendes, Michael Keaton? E doar tv movie, dar bun;
  • 2 Guns - Denzel și Marky Mark, armata, CIA, traficanți de droguri mexicani, exact la ce vă așteptați de la ei, dar nu foarte previzibil.
Pentru că e și sezonul lansării comediilor stand-up pe dvd, vă sugerez:
  • Jimmy Carr - Laughing and Jocking. Aveți grijă când beți, o să vă iasă berea pe nas;
  • Russel Brand - Messiah Complex. Îl știți pe nebun, e în formă;
  • Milton Jones - Live on the Road. Un domn îmbrăcat în cămașă înflorată, cu față de prost și cu poante un pic mai greu de digerat dacă nu ești englez, bazate pe jocuri de cuvinte. Merită văzut și doar pentru faza cu proiectorul. Nu-i pe net încă, așa că nu pot să v-o arăt, dar e savuroasă. Mai jos un fragment dintr-un show mai vechi.
Dacă mai apucați să ajungeți și la Revelion, foarte bine, altfel vizionare plăcută și La mulți ani!



duminică, 29 decembrie 2013

Finala #Sibiu Streetball Winter Edition

Am trecut pe la Sala Transilvania să văd finalele turneului de streetball. La ediția aceasta nu ne-am mai băgat, după chestia cu ochiul mi-a trecut cheful de competiție (cam până după Revelion), iar puținii înscriși la categoria +35 au fost mutați la Open, unde se dau lupte grele între profesioniști, fiind vorba de premii consistente.


În finala mică Choco Loco a învins echipa sibienilor Moș Crăciun și prietenii lui, iar în finala mare Pensionarii Asigurați (cu Angel Santana) au cedat în fața Sălăjan Huslers, echipa pentru care au jucat doi sârbi, unul din ei fiind numărul patru mondial (Dusan Bulut, numărul 11, tricou alb).

Multe poze găsiți pe pagina de FB a organizatorilor, iar mai jos este filmul finalei. S-a terminat înaintea expirării timpului de joc, datorită regulii celor 21 de puncte marcate.


joi, 26 decembrie 2013

Vocea României, sub nivelul karaokelui din puburile sibiene

Cum ziceam în postul anterior, de Crăciun am încercat să fiu mai bun. N-am rezistat decât până acum, pentru că m-am uitat la tv o oră. Deși i-am dat o șansă celui mai profesionist post autohton, Vocea României mi s-a părut o emisiune proastă, lungă și plictisitoare. N-am urmărit prea mult celelalte producții de acest gen, însă din clipurile postate de lume pe Facebook pot trage niște concluzii: kitch cu varietăți (enunț făcut înainte să-l zică Moga), pentru nostalgicii anilor 80. În caz că nu v-ați mai uitat recent la muzică internațională, ceea ce se întâmplă la VR e mult în urmă, cap-coadă, de la concept la interpretare. 

În primul rând din cauza juriului: Loredana în HD arată ca o vrăjitoare, iar dialogurile dintre Moga și Brenciu sunt niște mitocănii, deși ei probabil se consideră sarea și piperul șoului (show înseamnă altceva). Smiley, săracul, până termină fraza, nu mai înțelegi ce vrea să zică, de bine sau de rău.

Apoi decorul: se abuzează de fum, sticlă și lasere, ca în anii 80-90. Pupitrele și scaunele juriului arată extrem de ieftin, o combinație de vinilin și rumeguș presat, vopsită strident. Hainele sunt penibile, mai ales simulacrul de kimono al prezentatorului - tipul care seamănă cu Baldwin.

Catindații la faimă: a avut cineva din public un moment wow și a pus pe FB un fragment cu vreunul care cânta surprinzător de bine? Dacă da, respectivul n-a ajuns în finală, căci eu nu l-am văzut. Să-i spună cineva prietenei Shakirei că pentru piesa aia îți trebuie o voce puternică, cu volum, nu plată - dacă nu ți se ridică părul pe mână când o asculți, e cântată degeaba. Te voglio bene assai a fost cea mai decentă interpretare dintre toate, dar asta numai pentru că italiana aduce cu româna, ceea ce mă face să ajung la principala problemă a oamenilor din concurs, pe lângă vocile neremarcabile, stau prost și cu pronunția. Mă refer la engleză, căci de fado și portugheză n-are rost să discutăm, sunt mult mai melodice decât ce-am auzit eu la Nour (enunț scris înainte să-l zică Smiley)

Momentul cu Corina Chiriac a fost cel mai cinstit: ăla-i nivelul emisiunii și publicului. Din păcate și pe ăsta l-au ratat, că nu s-au sincronizat. Ok, a venit momentul boy-bandului care falsează la greu, mă duc să-mi văd de viață.

Sincer? Dacă aș fi producător și asta ar fi într-adevăr ce are România mai bun, n-aș face emisiunea. Dar nu e, atât se pricep ei să încropească.... sau penibil sells. Am învățat în 2013 că muzica bună se face greu. Oamenii ăștia nu muncesc nici pe departe suficient pentru ceea ce afirmă ei că este visul lor de-o viață, iar o brumă de talent nu-i de ajuns. 

P.S. pentru că până am scris ultimul paragraf a miorlăit Sânzi pe Killing me softly, cum vi s-a părut: mai mult penibil sau mai mult pueril?

Later edit: am găsit și aspectul pozitiv al orei pierdute - am aflat cum arată Moga.

miercuri, 25 decembrie 2013

Colinde și amintiri

Primul lucru pe care mi l-a zis nevasta-mea astăzi a fost ”de Crăciun trebuie să fii mai bun!”. Nu știu de ce, probabil pentru că-mi pregătește un maraton de filme tematice. Am dat replica clasică ”am încercat o dată și a fost groaznic”, dar n-am îndrăznit mai mult, de abia am reînceput să văd cu stângul. Introducerea asta a fost pentru cei care nu-s amatori de colinde, să aibă și ei ceva de citit.


La noi în familie e o tradiție drăguță, ne întâlnim toate generațiile în Ajun. Când eram mic era și mai frumos, cântam colinde germane și românești lângă pom, împreună cu bunicii, deschideam cadourile, luam masa împreună. Eram mulți, vreo patru nepoți și adulții din dotare. Era și zăpadă afară.... așa că pentru mine Crăciunul ideal e cel din anii 80.

De câțiva ani primim colindători profesioniști, cunoștințe de-ale mamei - o parte din corul Catedralei (nu știu denumirea oficială). Au acompaniat preotul și în timpul slujbei de căsătorie, deși am optat pentru o altă biserică, mai micuță - asta așa, informativ, poate aveți nevoie vreodată :)

Aseară i-am înregistrat. Chiar dacă n-au intrat toți în cadru, îi puteți auzi clar.

Sărbători fericite!




luni, 23 decembrie 2013

Revoluția la 12 ani

Nu-mi amintesc multe lucruri despre Revoluția ”reală” de la Sibiu, mai ales că din cauza vârstei eram consemnat la domiciliu cu încă trei veri mai mici și ne puneau părinții să stăm departe de ferestre, deși ardeam de curiozitate să vedem elicopterele. Locuiam în Ștrand, lângă câmp, exact pe axa dintre Aeroport și Centru, era ca-n filmele despre războiul din Vietnam: vedeam de departe, cum vin peste câmp, dinspre Turnișor, formațiunile de elicoptere cu ușa laterală deschisă (dacă or fi avut ușa acolo) iar prin ea se vedea mitraliorul în combinezon. Cam pe deasupra cartierului nostru începeau să tragă spre Centru. De aia nu prea ne uitam pe geam ci la tv, așa că am văzut ce-a văzut și restul țării și am priceput cam cât pricepe orice alt adolescent. 

Am strâns în primele luni din 1990 o întreagă colecție de cartușe folosite: de la micuțele tuburi de Carpați la cele de mitralieră. N-a fost greu, din păcate se estimează că s-au tras un milion de cartușe la Sibiu. Până și acum, după atâția ani, mai sunt clădiri nerenovate, unde se mai pot vedea găurile făcute de gloanțe în tencuială.

Mai știu povești de la tata, cu câțiva studenți urcați pe acoperișul Facultății de Inginerie de pe Rațiu, luați în colimator și împrăștiați rapid de elicoptere, sau despre cum s-au organizat în holul blocului, ca să apere scara de teroriști - cu o coadă de mătură, picior de scaun sau ce-or fi avut ei atunci. Întâmplarea asta a relatat-o cu incredulitatea că a avut vreodată atât de puțină minte încât să facă așa ceva, dar ilustrează perfect starea de spirit de atunci, cât de puțin realizau oamenii ce putea să li se întâmple, câtă manipulare și haos a fost - teroriști într-o scară de bloc amplasată ”strategic” lângă câmp, really?, ca să ce? să le fure borcanele de zacuscă din pivniță? 

Nu mă înțelegeți greșit, le sunt recunoscător tututor celor care au ieșit în stradă la Revoluție, este evident pentru oricine se uită la imaginile de arhivă și compară că direcția luată de România a fost bună, chiar dacă manipulările și dezinformările continuă și astăzi.

Post inspirat de Groparu, care își încheie postul cu o observație esențială: 
(...) merită să ne amintim de ei, cei care au avut mai mult curaj atunci decât a avut România de atunci încoace.

duminică, 22 decembrie 2013

Localuri mici și prietenoase

Aseară am trecut prin Old Friends Pub, recent renovat. După ce-au ”crescut” cinci generații de elevi de la liceele din zonă, și-au adăugat un sufix la nume: Old Friends - Next Generation. Aceiași oameni prietenoși, acum într-un spațiu mai larg, cu mai multe mese. Trebuie menționat peretele despărțitor dintre camere, scos de sub rigips, pentru că face parte din prima centură de fortificații a orașului, poate o să-l priviți cu atenție știind această informație.


Atât la ei cât și la Just Beer Pub, cealaltă pivniță prietenoasă din centrul istoric, găsiți oferte individuale sau de grup pentru Revelion.


vineri, 20 decembrie 2013

Ce nu te orbește te chiorăște temporar

Marți, seara de baschet, aproape ca de obicei, doar că am transferat trei înlocuitori pentru titularii de drept, plecați în concediu. Din experiență știu că atunci când introduci mai multe necunoscute în sistem sunt șanse sporite să iasă prost. Nu e vina nimănui, așa se întâmplă când nu sunt ajustate relațiile de joc, până se obișnuiesc oamenii unul cu celălalt. S-a întâmplat de-a lungul anilor să fac o entorsă severă, fiind călcat pe gleznă la ora de sport de un tip care n-avea nicio treabă cu baschetul, dar insistase proful să ne vadă pe toți jucând; sau să se ia la bătaie doi băieți perfect normali, doar pentru că era o fată în sală și unul din ei devenise subit macho.  

Ei bine, deși jucam mai relaxați decât de obicei, marți a încasat un prieten o lovitură în trahee de ne-a speriat câteva minute cu horcăielile lui, iar eu era să-mi scot un ochi, recuperând o minge dintre alți doi jucători. Cineva, cumva, la învălmășeală, mi-a redirectat mâna care trăgea mingea de sus în jos și degetul mare a ajuns în ochiul proprietate personală. N-a fost motiv să plec acasă, am mai jucat două meciuri, se ameliorase senzația de corp străin și până la urmă culoarea roșiatică, dată de capilarele sparte, dispare singură, cu timpul. Doar un coechipier era ușor nedumerit în timpul jocului, i se părea că-i trag frecvent cu ochiul. Prima lecție: nu vă lăsați dus de val, jucați prudent, mai ales când nu cunoașteți coechipierii, nu trebuie să le demonstrați că sunteți cel mai bun din curtea școlii.

Ajuns acasă, am pus niște antibiotic (picături) ca să nu se infecteze și m-am culcat. Am rezistat ispitei să caut informații pe net, de obicei găsești niște povești de groază, cu complicații, de ți se ridică părul pe ceafă. N-a fost o noapte liniștită, m-a cam durut, plus gândurile negre, așa că a doua zi dimineață m-am dus la oftalmolog, după o vizită la mama, care-i medic. Am aflat că mi-e zgâriată corneea, de aceea mă supăra lumina. Nici picăturile pe care le-am pus n-au ajutat, se folosesc când nu există răni deschise, dacă continuam singur putea ieși grav. Așadar avem a doua lecție, banală și de bun simț și ea: consultați specialistul.

M-am dus acasă și am stat două zile relativ liniștit, încercând să nu forțez ochiul. E complicat, poți doar să asculți știrile, muzică și documentare. Nici condusul nu-i amuzant fără un ochi, îți lipsește vederea în spațiu. În plus, orice concentrare suprasolicită ochiul bun, așa că se lasă cu dureri de cap, amețeli și oboseală. În a doua noapte am dormit buștean, eram epuizat, deși nu făcusem mare lucru toată ziua. A treia lecție: iubiți-vă ochii ca pe... ochii din cap.

Mi-am amintit de un episod anterior plecării la baschet. Mi-am verificat unghiurile, pardon, unghiile. De obicei mi le tai, ca să nu zgâriu pe cineva, de data asta am amânat momentul, nu mi s-au părut de mari, dar au fost suficient de mari încât să producă o zgârietură mică într-un loc sensibil. Lecția patru: iubește-ți aproapele, că poate ești chiar tu acela. Mă rog, înțelegeți voi.

Azi, după două zile de repaus, am fost la control, sunt 90% vindecat, așa că m-am întors la serviciu. Am stat și m-am gândit: în peste 13 ani de lucru acestea au fost primele zile de concediu medical, am venit la lucru inclusiv cu branula în braț, după o criză de rinichi care a implicat drumuri matinale la  spital pentru perfuzii. Încă aștept statuia (lecția cinci).

Să ne vedem cu bine. Literalmente.

P.S. se pare că-mi trebuie și ochelari, așa că dacă nu vă salut și mă holbez încruntat, apropiați-vă. Nu mușc, așa e fața mea când încerc să văd la distanță.

miercuri, 18 decembrie 2013

iOS: notificări bazate pe localizare, acum și în Sibiu

Apple a făcut de curând un update pe partea de server iar acum apar numele străzilor din Sibiu pe hărțile lor. Atât sub iOS cât și MacOS Mavericks. Asta înseamnă că putem folosi în sfârșit notificările bazate pe locație*. Și hărțile, bineînțeles :)


Primul lucru care trebuie făcut este configurarea informațiilor proprii din agenda telefonică. În Settings - Mail, Contacts, Calendars există secțiunea Contacts iar acolo găsiți elementul My Info. Probabil se află deja un contact selectat. Verificați dacă e cel corect și editați-l în agenda telefonică, pentru că trebuie setată adresa de acasă și, eventual, în funcție de preferințe, alte adrese suplimentare, cum ar fi cea de la lucru. 



Adresele mele au strada și numărul despărțite prin virgulă, fără alte prefixuri gen ”str.” sau ”nr”. Numărul casei nu e obligatoriu, hărțile nu cunosc deocamdată amplasarea numerelor pe stradă.


După ce ați introdus adresele pe care vreți să le folosiți, intrați în aplicația Reminders și creați o notificare nouă, în care să fie activată opțiunea ”Remind me at a location”, apoi alegeți din listă adresa dorită. Mai e un parametru important care se poate seta: ”when I leave” sau ”when I arrive” (at location).


Asta e tot, când intrați sau ieșiți de pe strada aleasă, în funcție de parametrul de mai sus, veți fi notificat. Cum ziceam, nu știe amplasarea numerelor, așa că vă va anunța de la colțul străzii.
________
(*) Știu că "locație" are altă semnificație în DEX, dar mi se pare cel mai potrivit termen, dat fiind că ”localizare” semnifică în IT traducerea și adaptarea unei aplicații la o anumită piață. Până la urmă, limba e vie și se transformă. Cam ca Jana

marți, 17 decembrie 2013

Despre poezia digitală

În loc de motto, o compoziție proprie:
Foaie verde și-o surcică,
I-am dat buzz lui Ionică.
Ionică nu-i pe mess,
Îi dau poke și sms.

Monicuța mă iubește,
ea pe Twitter m-urmărește.
Mai vorbim pe-un chat online,
Asl plm, asap fraulein!

Să continuăm cu treburi serioase :) În interviul pe care i l-am luat lui Radu Vancu, acesta vorbește despre câteva sub-genuri ale poeziei moderne: mail poetry, Google poetry, cyber poetry. Am căutat câteva mostre:

Cyber poem:
VERSION CONFLICT
Theresa Haffner

we need a new computer
hidden mouse tales
realign our print head alibi to the
daisy wheel mentality
urban distance colder than
the arctic snows on main street
printer won't print
scanner can't scan
i can't troubleshoot my
entire life alone
without technical support
probable cause
in the dent of the dangerous
was loneliness 

(mai multe aici)

Google poetry se bazează pe funcția de autocomplete a motorului de căutare:


(alte exemple aici)

Email poetry poate însemna atât poezie colaborativă, extinsă printr-o conversație prin email, cât și o sub-specie de cyber poetry:

YOU CAN'T EMAIL YOUR FACE
Mia Relevio

I tell you about my day,
Through text,
And I don't get a reply,
Which makes me perplexed.
(...)
I'm still talking,
Wondering when I get to see you,
So write to you I will,
And my love will continue.

(tot poemul aici)

După cum se vede, în afară de Google poetry, restul sunt poezii normale influențate de IT. Am găsit un articol interesant pe tema aceasta, care explică într-un mod artistic conceptul:
Simply put, Digital Poetry fuses text with technology; combines words with computers; marries poets with machines, to create new works. 
Vă invit să-l citiți aici, are multe detalii interesante.

P.S. Interviul meu a ajuns în revista LaPunkt.

luni, 16 decembrie 2013

Beculețe și circ

În weekendul recent încheiat Sibiul a făcut parte din categoria orașelor lumină. Las Vegas, New York, Hong Kong, păzea, azi-mâine vă întrecem! 

A ieșit lumea ca la urs, inclusiv poliția a fost pe străzi, redirecta traficul, nu mai existau locuri de parcare libere. Toată lumea își făcea poze cu instalația. Nu pozau instalația, se pozau pe ei cu instalația în fundal. Cu toată familia. Happy times. Mulți foloseau blitzul, pentru că există. 


În Târgul de Crăciun forfotă de oameni. Ceea ce e bine, inclusiv pentru business. Cel puțin până nu vine comisia specială a lu' Cindrea și le mai dă niște amenzi (5.000 lei) pentru că n-au ”vas volumetric verificat metrologic pentru măsurarea porțiilor de vin fiert de 200 ml” și servesc, ochiometric, 250 ml. 


Cine crede că din cauza a câtorva metri de luminițe, care n-au nicio legătură cu restul zonei, am devenit un oraș mai frumos, se înșeală. Deschideți ochii, oameni buni.


P.S. Acum 24 de ani lumea ieșea la Revoluție. Ieri, la București, se dădea cu gaze lacrimogene în protestatari. La Sibiu, fascinația pentru beculețe colorate atingea cotele maxime.

duminică, 15 decembrie 2013

Update util la #Sibiu City App

Nu știu dacă a văzut cineva din echipa dezvoltatoare ce-am scris de aplicația lor, cert e că tocmai a apărut în AppStore o versiune nouă, cu următoarele îmbunătățiri:


Utilă funcția cu webcam-urile, puteți vedea rapid, de pe telefon, starea pârtiilor. Îmi place cum este afișat acum întregul program de funcționare în popover. A fost inclus și restaurantul Tango în baza de date, iar Oldies Pub are orarul corect acum. 



sâmbătă, 14 decembrie 2013

James Vincent McMorrow: If I were you, I'd have a little trust

Un cântec la sentiment: James Vincent McMorrow - We Dont Eat.


I'd remember all the things my mother wrote
That we don't eat until your father's at the table
We don't drink until the devil's turned to dust

Two thousand years, I've been in that water
Two thousand years, sunk like a stone
Desperately reaching for nets
That the fishermen have thrown
Trying to find, a little bit of hope

Dacă vă plac versurile, pe restul le găsiți aici.

vineri, 13 decembrie 2013

Popular near me - varianta românească

Cum ar trebui să arate niște sugestii Apple iOS7 autohtone. There isn't an app for that.



PS dupa o discuție cu un coleg dezvoltator: facem app. Crowdsourcing pt Maricica, cowsourcing pt restul.

Gravity: între joyride și insticte primare

Am văzut Gravity aseară și, wow, încă îmi persistă în minte. Foarte rar am dat peste un film așa bine realizat, cu niște efecte speciale realiste, făcute pentru că era nevoie de ele, nu pentru că se puteau face. N-aș putea spune exact de ce captivează filmul, probabil pentru că sub aspectul hi-tech și spectaculos se joacă tot cu emoțiile fundamentale ale oamenilor - o combinație de efect. Bineînțeles, există o oarecare doză de bullshit și predictabilitate, doar e producție americană, dar e minimă, ținută grațios sub control.

Mi-am propus să-l revăd pe un ecran mare, la rezoluție cinematografică, eventual 3D/IMAX, un tv de 102 inch e prea puțin pentru ce are de oferit vizual. Parcă ar fi momentul să avem cinema-ul ăla în Sibiu...


joi, 12 decembrie 2013

La Piraeus Bank approved are un sens special

Vineri, de Sf. Nicolae, ca să evit aglomerația din magazinele mari, am intrat într-o mică alimentară de cartier să cumpăr câteva chestii. Am făcut aroganța să plătesc cu cardul, iar vânzătoarea, amabilă, n-a avut nimic împotrivă. După ce-am băgat pinul, aparatul a scuipat o chitanță lungă, din care aceeași doamnă amabilă a dedus că tranzacția a eșuat. Explicația a făcut toți banii (blocați): aici scrie aproved, deci nu-i bine. Simultan, primesc sms de la BT, cum că banii au fost retrași de pe card.

Ușor nervos, îi zic că approved înseamnă confirmat și că banii mi-au fost retrași de pe card. Nu mă crede, iar eu constat că deasupra acestui approved mai scrie și tranzacție respinsă. Moment WTF... adică banca a aprobat respingerea tranzacției sau ce? 


Punem amândoi mâna pe mobile, ea sună la Piraeus, eu la Transilvania. Operatorul ei confirmă că tranzacția a eșuat, la mine durează mai mult, sunt pus întâi în așteptare, apoi întrebat unde stau, cnp-ul și mărimea la sprâncene - de parcă îi cerusem să-mi spună soldul sau să mute douj' de milioane într-un cont din insulele Cayman. Într-un final îmi confirmă superconfidențiala informație că tranzacția a eșuat, bag seama că nu s-a pupat ceva în sistemul interbancar. Banii, însă, tot blocați au rămas, a trebuit să plătesc cash. 

Din fericire, două zile mai târziu, am primit alt sms prin care eram anunțat că suma a fost deblocată, n-a mai trebuit să trec pe la bancă și să completez un refuz de plată.

miercuri, 11 decembrie 2013

Străinii încă au grijă de copiii noștri

La o întâlnire în Germania, la începutul lunii noiembrie, ne întreabă un coleg din Dresda dacă vrem să donăm câte 40 de euro fiecare, pentru cadouri de Crăciun - Christmas-in-a-box. După ce dăm banii, aflăm că erau pentru... copiii din România. Am simțit o ușoară jenă, transportat înapoi în mijlocul anilor 90, când orfelinatele horror și copii străzii țineau capul de afiș al presei internaționale. Cam penibil să mai strângă alții, la 24 de ani după Revoluție, cadouri și bani pentru copiii orfani din România, nu credeți? Însă asta arată că situația nu e roz, iar înțelepții conducători ai țării noastre sunt preocupați de chestii mai importante, gen superimunitate, n-au timp de fleacuri.


Știu, avem și noi grijă de ai noștri, există o grămadă de acțiuni și cauze pentru care se strâng bani de-a lungul întregului an și, cel puțin în Sibiu, orfelinatele primesc mâncare de la voluntari iar Christmas-in-a-box nu e un concept necunoscut nici aici. 

Spuneam că donațiile fac parte din normal în Sibiu, însă din câte am văzut pe la târgurile de Crăciun din Germania, unde de multe ori exista un stand care vindea vin sau țuică fiartă iar profitul ajungea la o casă de copii din România, banii strânși de ei merg în regiunile sărace, unde situația e mult mai tristă. Așadar concluzia e la fel de tristă: încă avem nevoie de sponsorizări de la străini și, per ansamblu, tot desculții Europei am rămas.


marți, 10 decembrie 2013

Sushi în Sibiu

Am fost trist când s-a închis restaurantul Taiji, era singurul loc cu sushi din oraș, însă vineri am descoperit site-ul O-Sushi, iar aseară am făcut o comandă la domiciliu. Produsele au fost proaspete și au avut un gust bun, imi place că nu fac grosolănia să amestece wasabi-ului în sosul de soia (ca cei de la Taiji), iar livrarea a avut loc la ora comunicată în momentul comenzii.


Din câte văd pe site, pe lângă sushi au și platouri pentru party, mâncare caldă, salate și deserturi, dar și meniul zilei, condimente și sosuri. Sună interesant karage de pui și supa picantă cu pui crocant

Trebuie specificat că nu există un restaurant propriu-zis, mâncărurile se pot consuma doar la domiciliu, pe bază de comandă. Programul de funcționare nu mi se pare cel mai bine ales, dat fiind că sâmbăta livrează doar comenzi anticipate, mai mari de 120 lei, iar duminica este închis - eu zic că vineri-duminică sunt zilele când se răsfață românul, are musafiri, comandă ceva exotic de mâncare. Sunt convins că  au să ajusteze orarul dacă o să existe cerere constantă.

P.S. Au și pagină de Facebook, bine făcută.

luni, 9 decembrie 2013

Aerisire forțată cu paleta de tort

Fiecare firmă are ”inventivul” ei, cu excepția celei la care lucrez, unde se pare că ne-a strâns soarta pe toți talentații. Unul e responsabil cu aerul condiționat indirect, altul cu serverul de email care ne anunță când trebuie să curățăm espressorul și mai e cineva care se pricepe la făcut poze, Paint și parcare

Azi trecem la un nou capitol, bucătăria. Mașina de spălat vase e foarte utilă, dar are o problemă. Toate o au, fiind etanșe, nu doar a noastră. Tot bagi în ea vase, așteptând să se umple, până când, atunci când o deschizi ca să mai adaugi o cană, te izbește un miros de stătut de-ți cade părul din nas. Problema se poate corecta simplu, cu o paletă de tort și o geometrie corectă a mobilei, după cum ne-a demonstrat colega noastră Alinuța:


Rolul paletei în societate e acela de a ține deschisă ușa raftului (pe roți), care, la rândul ei, nu permite ușii mașinii de spălat să se închidă. Aerul circulă, toată lumea e happy... poate mai puțin posesorul paletei ușor curbate la mijloc.

sâmbătă, 7 decembrie 2013

La Sibiu, Moș Nicolae a venit mai târziu

Astăzi am jucat cu Asesoft Ploiești, campioana en-titre și echipa clasată pe primul loc, cu doar o înfringere până acum. O statistică aproximativă a meciurilor directe din ultimul deceniu consemnează 19 victorii pentru ei și doar patru pentru noi, așa că modul în care i-am spulberat astă seară - pentru că o diferență de scor de 23-30 de puncte poate fi denumită așa - merită sărbătorit și savurat din plin.


Exagerând un pic, așa frumos și coerent au jucat ai noștri, încât dacă s-ar realiza statui pentru singur meci, echipa ar merita din plin una. Procentaje rar intânite: 70% la 3 puncte în prima jumătate, încredere și siguranță în joc, apărare agresivă, totul într-o atmosferă fantastică a fanilor care au umplut sala ca pe vremea când eram campioni sau ne antrena Schomers.

Coregrafie frumoasă de început de meci, surprinsă de Adela Mohanu:


Cireașa de pe tortul neputinței a fost dată de un președinte ploieștean, scandalagiu cu caracter discutabil, vechi client antipatic tuturor tribunelor din țara asta, care crede că i se cuvine totul, prin orice mijloace. Mai jos o poză marca Turnul Sfatului care-i surprinde ieșirea ”triumfală” din sală, cu escortă, după ce-a fost dat afară de un arbitru sătul de vociferările și manifestările lui:


Meciul s-a încheiat fără emoții, deși mulți dintre noi aveam inima cât un purece, așteptând un forcing de final al campionilor. Au fost demoralizați atât de jocul echipei, cât și de atmosfera din Sala Transilvania și nu le-a ieșit nimic. Niște pufoșenii. E greu când nu te împinge arbitrul de la spate.


Sunt convins că atunci când se va îngroșa gluma vor apela la Mastercard și la presiuni politice (că doar de aia merge Ponta în concediu pe banii lui Ghiță), dar azi a fost seara noastră, a suporterilor care apreciază baschetului curat, jucat cu plăcere, pentru public, și a formației cu un buget mic, de locurile 8-10, dar cu un antrenor inteligent, care a știut să-și pună în valoare jucătorii, să-i transforme într-o echipă omogenă și să ajungă pe locul întâi în clasament. Felicitări, CSU Sibiu! Suntem mândri de voi!

Filmul finalului de meci și coregrafia tribunei, văzută de sus:





Howdy! Recomand niște muzică interesantă

Ce-i mai fain din ce mi-a sugerat iTunes Radio bazându-se pe Mumford&Sons. Nu foarte noi (2009-2012), dar bune și cu stiluri diferite:







vineri, 6 decembrie 2013

Robin and the Backstabbers - live@Oldies Pub

La pomul lăudat să nu te duci cu sacul, iar la concertul mult așteptat să mergi cu așteptări coborâte preventiv. Sau, mai îndulcit un pic: formație simpatică + sunetist afon + public tânăr = love, party și atmosferă faină. Păcat de domnul de la butoane, că nu le nimerea nicicum, atâtea indicații transmise de pe scenă către pupitru mai rar. Prea mult bass în monitoare, prea multe înalte, prea puțină voce. Plus microfonie. Dar asta nu i-a împiedicat pe mulți să se simtă bine, așa cum se poate vedea în înregistrările de mai jos. S-au cântat și piese noi, vreo patru pe care nu le știam, iar hiturile au venit, cum era și normal, la final, când s-a mai adjustat și sunetul. Din păcate am ratat începutul la Spnzrtr, a avut piesa un intro schimbat.

Culmea, la Pinholes, în deschidere, s-au auzit mai bine, a făcut altcineva sunetul. Băieții promit, o să mai auzim de ei - de fapt, dacă ar fi avut un cd de vânzare la intrare, l-aș fi cumpărat.

joi, 5 decembrie 2013

Ne vedem la concert Robin and the Backstabbers deseară?

I-am ratat pe cei de la RATB de fiecare dată când au concertat în Sibiu. Din motive obiective. Deseară mi-am propus să nu mai scap ocazia, chiar vreau să aud cum sună live, pentru că le-am ascultat intens (nevastă-mea nu mai poate să audă versul cu treij' de ani pentru omor) în ultimul an albumul de debut  - devenit unul dintre preferatele mele.


Vă puteți face încălzirea cu asta:


În deschidere cântă trupa Pinholes - indie/alternativ ieșean care sună foarte bine:


Săptămâna viitoare urmează Toulouse Lautrec. În Oldies Pub, bineînțeles.

Pe scena medicală sibiană s-a închis cercul

Până de curând, singurul aparat cu rezonanță magnetică din Sibiu era la Spitalul Militar, cu care Spitalul Județean avea încheiat un protocol de colaborare. La începutul anului, în presa locală au apărut articole în care directorii spitalului județean ziceau:
Pentru 2013, pentru a menține actualul grad de clasificare a spitalului suntem obligați să intrăm în posesia unui aparat de rezonanță magnetică nucleară
Un alt detaliu din ce-am citit acolo:
În cazul comodatului, ar trebui găsit un proprietar de RMN, care să amplaseze un astfel de aparat în spațiile Spitalului Județean, aparat pentru care să fie încheiat un contract de comodat.
De curând spitalul privat Polisano a achiziționat un ”RMN ultraperformant și unic în țară”, lăudat în toată presa locală, din care rețin paragraful:
examinările se pot face în regim de Casa de Asigurări
Acest RMN este amplasat în Centrul de Imagistică Polisano, de pe strada Izvorului, adică gard în gard cu Spitalul Județean, pe un teren pus la dispoziție de CJ. Un articol pe tema aceasta găsiți aici.

Un medic tânăr din Spitalul Județean mi-a spus că din acest moment RMN-ul Spitalului Militar ”s-a stricat”, toate RMN-urile se fac la Polisano. 

Toată lumea e mulțumită: pacienții că beneficiază gratis de investigații cu echipament modern; Consiliul Județean că n-a trebuit să investească câteva sute de mii de dolari într-un RMN nou, ci doar să predea un teren; Polisano că-i amortizează CJAS investiția, iar Spitalul Județean pentru că își va păstra clasificarea.

Voi ce părere aveți?

miercuri, 4 decembrie 2013

Review #Sibiu City App

Am instalat de curând pe iPhone noul app pentru telefoane inteligente (cu sistem de operare Android sau iOS) al orașului Sibiu, intitulat Sibiu City App. Ca dezvoltator de aplicații mobile și turist, îmi permit câteva păreri, mai ale că e aplicația oficială, plătită de Primărie.


În primul rând, e foarte bine că ea există, iar criticile de mai jos pot fi ușor corectate în versiuni ulterioare - poate le au deja pe masa de lucru. V-o recomand, mai ales dacă sunteți sibieni sau turiști români, pentru că, deși interfața folosește limba sistemului de operare (cel puțin româna și englezăa sunt suportate), descrierile obiectivelor turistice sunt exclusiv în românește.


Principala limitare e cauzată de nevoia de a fi conectat la internet. Am utilizat app-uri similare care salvează offline principalele obiective turistice, alături de hartă, foarte util dacă ești străin și nu vrei să cheltui mult pe roamingul de date, îți permite să te orientezi și să găsești ce are orașul mai importat de oferit. În plus, la trecerea din online în offline în timp ce aplicația rulează, apare un mesaj de eroare într-una din pagini - chestie care se poate evita grațios prin programare.

Mi-a plăcut că are trasee turistice, ghizii locali, harta parcărilor și a automatelor de parcare (nici eu nu prea știu unde sunt amplasate), dar și rutele autobuzelor. Aici s-ar mai putea extinde sistemul, pe Google Transit există deja orarul mijloacelor de transport în comun locale (am scris aici despre asta). Ar fi frumos, cândva, să avem și ETA-ul pentru fiecare autobuz și stație de pe traseu, în timp real, din app.



Un alt lucru bun e că folosește hărții Google, cele de la Apple nu știu în acest moment numele străzilor din Sibiu.

Pe partea de eveniment, restaurante, hoteluri și muzee, aplicația este cuprinzătoare, dă linkuri către site-urile lor, orar de funcționare, pagină Facebook, număr de telefon de contact, descriere (tot în românește) și poze. I-am găsit niște limite:

  • programul muzeelor e arătat doar pentru ziua curentă, dacă vreau să-mi planific vizitele zilei de mâine trebuie să intru pe fiecare website în parte și să aflu programul de funcționare;
  • restaurantele Tango și Akropolis nu sunt incluse în listă;
  • Oldies Pub apare ca fiind deschis lunea, deși el e închis (mai nou) luni și marți;
  • concertul de joi cu Robin and the Backstabbers cică ar fi gratis - mă îndoiesc.

Or mai fi și altele, minore, dar totuși, trebuie întreținută baza de date (a Primăriei) pentru a putea furniza informații utile și actuale - altfel ne-am putea rezuma la pliante și prospecte. Nu mă încântă foarte tare nici că la evenimentele zilei curente îmi apare filmul săptămânii de mai multe ori, cu o prezență pentru fiecare oră de difuzare, se pierde din privirea de ansamblu a zilei.


Mai lipsesc câteva categorii necesare turiștilor: firmele de taxi (cu număr de telefon), amplasarea ghișeelor de schimb valutar, respectiv a băncilor, amplasarea spitalelor și a secțiilor de poliție, respectiv a consulatelor. Cum spuneam, poate fi extinsă pe viitor, e un început promițător, încercați-o, e un bun punct de intrare în viața orașului, o să descoperiți multe evenimente de care nu știați sau puteți face rapid o rezervare la majoritatea restaurantelor importante.

marți, 3 decembrie 2013

Merge termostatul Nest în România?

Stau cu ochii pe un termostat inteligent american Nest de ceva vreme, dar niciodată n-am avut curiozitatea să investighez dacă merge și în Europa. Până de curând. 

Termostatul fiind legat la rețeaua wireless, i-am zis nevestei că dacă ne montăm așa ceva și plec în delegație, când văd că face saună în casă i-l reglez eu de la distanță, din aplicația iPhone. Mi-a replicat că nu-i bai, scoate wi-fi-ul din priză - și e perfect capabilă de asta și chiar de mai mult, ultima oară când a încercat să rezolve o problemă cu internetul în loc de restart i-a dat reset total routerului.

(C) http://community.futureshop.ca
Revenind la subiect, văd că încet-încet Nest intră și pe piața europeană, mai ales prin utilizatori cu mult timp liber și chef de încercări și bătăi de cap. La început n-a avut suport pentru grade Celsius, doar Farenheit, apoi n-a avut coduri poștale europene, necesare pentru aflarea temperaturii exterioare și a altor parametri, acum suportă câteva țări vestice (UK, Germania, Austria, Spania, Franța etc.), dar nu și România. Problema aceasta e ușor de fixat de ei, într-o viitoare versiune de software, însă momentan dificultățile tehnice vin din conectică: termostatul folosește curent de 24V iar, din câte am citit, centralele europene folosesc 220/240V. Există transformatoare și regulatoare ce se pot instala, dar și complicații induse de acestea. Nu-s electronist și nici nu mă pricep la centrale, așa că n-am să elaborez subiectul, dar lectura câtorva experiențe m-a descurajat momentan. 

Pentru mai multe detalii, recomand paginile de mai jos:


luni, 2 decembrie 2013

Scurt interviu cu poetul Radu Vancu despre literatură, IT și Sibiu

Am scris despre cazul Revistei Transilvania acum câteva luni iar Radu a văzut postul și ne-am împrietenit pe Facebook. Am descoperit o foarte activă prezență online și o lume ”paralelă”, a oamenilor interesați de literatură, care folosesc bine și cu dexteritate platformele electronice. L-am rugat să-mi acorde un mini-interviu și îi mulțumesc că a acceptat.

P.S. Cu Revista Transilvania, din păcate, a rămas așa cum au stabilit mai marii județului.


Mai e interesată lumea de poezie? 

Sper să nu par un caz de demență veselă & optimistă dacă-ți voi răspunde: da, ba chiar e tot mai interesată de poezie. ☺ Uite, ca să vorbim pe date concrete, tehnice: un studiu comandat de guvernul Franței la finele anului 2011 avea drept obiect relația dintre Internet și literatură. Opinia intuitivă era că Internetul e nociv pentru literatură, fiind primul pas dintr-o despărțire definitivă de Galaxia Gutenberg. Ei bine, rezultatele studiului au fost de tot surprinzătoare: Internetul, în fapt, a revitalizat literatura. Mai întâi, a revitalizat corespondența – care era aproape extinctă, după apariția telefonului mobil. Acum, scriem cu toții zilnic mailuri – care, chiar dacă au un protocol mult mai simplificat față de corespondența clasică, sunt totuși scrisori. Apoi, Internetul s-a dovedit un mediu ideal pentru poezie: au apărut enorm de multe site-uri și bloguri de poezie, oameni care altfel n-ar fi publicat în reviste sau la edituri clasice postează poeme de-ale lor sau de-ale altora, le comentează, le distribuie pe Facebook etc. Încât aș putea spune liniștit că, pentru poezie, sunt vremuri cât se poate de prielnice. 

Tehnologia și-a făcut loc în multe domenii - cum o folosește un poet? Știu că ai blog și văd că ești activ pe Facebook, cu informații culturale interesante, sunt curios dacă o utilizezi și în actul de creație.

Tocmai ce am vorbit despre importanța tehnologiei pentru difuziunea poeziei în răspunsul anterior. În ce privește scrisul propriu-zis, există destule subgenuri care încearcă să combine tehnologia cu poezia: există mail poetry, Google poetry, cyber poetry și destule alte forme de poezie care tind spre hibridarea limbajelor cyber (inclusiv a limbajelor de programare) cu limbajul poetic. În ce mă privește, deși n-am deloc o atitudine mefientă față de sci & tech (după cum știi, am făcut mate-fizică la Lazăr, și eram realmente pasionat de analiza matematică & fizică, citesc și azi cu gusto cărți de popularizare a fizicii de avangardă, de la Stephen Hawking la Brian Greene), nu cred că asta-i soluția înnoirii limbajului poetic. Chiar dacă vorbesc, în ultima mea carte de poezie, despre quarci & Heisenberg, știu că nu imitarea morfosintaxei limbajelor fizicii & informaticii poate revoluționa tehnologiile poeziei – ci numai căutarea poeziei în continente ale umanului care n-au mai fost până atunci explorate. (Spun „numai” – dar e unul dintre cele mai grele lucruri care se pot face. Fiecare poet serios are o sarcină imposibilă: trebuie să reinventeze de fiecare dată teoria relativității. De aceea poeții serioși sunt la fel de rari ca Einstein. ☺ ) 

Cu toate că diseminarea informației în formă electronică e foarte frecventă și simplă, încă se practică întâlnirile cu cititorii, lansările de carte și lecturile în cadrul diverselor acțiuni. Care este trendul? Cum se combină digitalul cu „analogul”?

Se combină de minune – se face întâi lansarea clasică, cu uzualul public de 30-50 de persoane, apoi se pune pe Facebook, și publicul poate ajunge la câteva mii. Ba chiar se pot combina în moduri chiar mai profunde & mai tulburătoare: anul ăsta, la festivalul internațional de poezie al revistei Transilvania, era invitat și Alexandru Mușina, unul dintre cei câțiva mari poeți de azi. Cum el a murit în iulie, iar festivalul era în septembrie, am ținut totuși să deschidem festivalul cu el – și am proiectat o înregistrare de pe Youtube cu el, încât am putut să-i simțim energia colaborând cu energiile celorlalți poeți prezenți la festival. Împreună, Internetul & poezia pot face absențele prezente. Chestiune magică de-a dreptul, la care imaginarul nostru a visat dintotdeauna.  

Când vine vorba de orașul nostru auzim destul de des de sintagma „capitală culturală europeană” - uneori, după părerea mea, în mod forțat. Foarte franc, te rog: cum vezi tu, ca insider, poziția Sibiului pe scena culturală românească? Dar internațională? Avem motive să fim mândri? Există o creștere a calității evenimentelor culturale?

În ceea ce privește poezia, pot să spun că niciodată lucrurile n-au arătat mai bine: am făcut, împreună cu Dragoș Varga (alt lăzărist, iată), câteva ediții de festival internațional de poezie (prin revista Transilvania, cum spuneam), zece ediții ale colocviilor Transilvaniei, câteva zeci de ediții ale serilor de poezie, am adus la Sibiu practic pe toți poeții importanți care scriu azi în limba română. Însă, pe de altă parte, trebuie s-o spun pe șleau: e foarte greu să găsești susținere publică pentru proiectele legate de literatură. Prin 2005, am scris & depus zece proiecte care aveau de-a face cu literatura pentru Sibiu Capitală Culturală Europeană 2007. Au fost respinse toate – și erau câteva chiar mișto, crede-mă. Acum, lucrurile stau ceva mai bine – însă mai e mult până departe. Oricât de branșat ar fi publicul cultural sibian (și chiar e), decidenții politici sunt anchilozați într-un mod de reprezentare & înțelegere a culturii cam de sfârșit de secol 19 – ei sunt contemporani mai degrabă cu Coșbuc & Goga decât cu Mircea Ivănescu, să zicem. Sunt ultranaționaliști & hiperconservatori; sau, ca să fiu mai sintetic, pășuniști. Cultura înseamnă pentru ei aproape exclusiv muzică populară, mici & țuică. Fără să înțeleagă că, dacă națiunile mari înseamnă ceva în cultură, nu prin varii producții etno o fac, ci exact prin cei care s-au ridicat deasupra (și deseori împotriva) acestora. Grecia antică n-a rămas prin folclorul ei, ci prin Socrate (executat tocmai pentru acuza de a se opune tradițiilor); Anglia renascentistă, prin Shakespeare, un cosmopolit; și așa mai departe. Așadar, dacă Sibiu e o capitală culturală europeană, atunci este prin calitatea publicului său, în nici un caz prin decidenții politic, încă primitivi & involuați sub raport cultural. 

Ca o continuare la întrebarea de dinainte: vine cineva din urmă, pune ULBS sămânța cum și unde trebuie?

O, da! Uite, în ce privește poezie, există un grup excelent de tineri poeți sibieni, Zona nouă, cei mai mulți dintre ei studenți la ULBS – dar sunt și liceeni, din Lazăr și Goga. Ne întâlnim săptămânal, din mai 2010 încoace, și discutăm despre scrisul lor. Oamenii ăștia scriu grozav, și n-o spun doar eu, ca prieten al lor; primul debutat în volum, Anatol Grosu, a luat cel mai important premiu pentru debut din România – premiul Mihai Eminescu de la Botoșani. Iar a doua debutată în volum, Krista Szöcs, a luat deja vreo patru-cinci premii, și are șansa ei reală la premiul Eminescu de la anul, din ianuarie. Sunt chemați pe la festivaluri naționale, publicați în reviste importante, editurile umblă după ei – deci e realmente foarte bine ce se întâmplă, e o efervescență cum n-a mai fost de la Cercul Literar încoace. În plus, și-au făcut și o revistă a lor (finanțată de Transilvania), tot Zona nouă se cheamă, al cărei redactor-șef e Vlad Pojoga (student în anul I, tot lăzărist și el). Arată excelent, s-a impus deja ca cea mai bună revistă de literatură tânără din România – pdf-urile pot fi găsite pe blogul lor, al zoniștilor. Deci, poezia se mișcă foarte bine la Sibiu – și se va mișca multă vreme de aici înainte, zoniștii sunt cam toți scriitori de cursă lungă, vor mai fi activi câteva decenii bune. Spre bucuria & profitul nostru, al tuturor.

Pentru că se apropie momentul sărbătorilor, ce cărți recomanzi a fi făcute cadou celor dragi?

Minunata Poveste de Crăciun a lui Dickens. Și Alte glasuri, alte încăperi a lui Truman Capote – o carte de o inocență atroce, numai bună pentru aniversarea nașterii unui Dumnezeu. (Cu care, strict tematic, n-are de altfel nici o legătură. Cel puțin nici una la vedere.) Și, în fine, Povestirile despre bunul Dumnezeu ale lui Rilke, traduse extraordinar & răvășitor în română de Mircea Ivănescu – ca să închei cu numele celui mai puternic & modest dintre toți poeții care au trăit vreodată la Sibiu. Și de la care, într-un fel, a început toată efervescența asta despre care vorbeam. 

sâmbătă, 30 noiembrie 2013

Teaser: între pășunism și Google poetry

Luni o să public primul meu interviu, acordat de poetul Radu Vancu. Nu știu dacă au fost cele mai tâmpite întrebări pe care i le putea pune cineva - sau cele mai plictisitoare, dar omul a fost amabil și mi-a trimis niște răspunsuri elaborate :)

Stay tuned. Sau doar deschideți din când în când.

(C) semnebune.ro

vineri, 29 noiembrie 2013

La mulți ani, Oldiz Bend!

Azi dimineață, când m-am trezit, aveam două chestii în cap: mahmureală și versurile ”nimeni n-o să-ți explice ce e dragostea”. Am stat până spre ora doi în Oldies, la concertul aniversar Oldiz Bend. Am plecat acasă, cu regret, când încă șcena era plină, un all star de foști și actuali membri, plus prieteni. Erau vreo nouă oameni, doi basiști, trei soliști, o nebunie rock ce suna excelent. Jam session în toată regula.

De-a lungul serii, Bebe, Ionuț și Manole au prezentat întreaga componență a trupei, de la înființare până în prezent. Alături de ei au cântat pe rând (și ulterior de-a valma) Ursu, Vlad, Maria, Andrei, Sofia, Florin și Dragoș. 


N-au trecut decât trei ani de la primul concert, dar au fost trei ani frumoși, cu party-uri animate și entuziasm - văzute de la masa din fața scenei, dar și cu seriozitate, ambiție și multă muncă - observate la cele câteva repetiții la care am asistat.

La mulți ani, Oldiz Bend, sunteți toți oameni faini!

P.S. ca să n-o fredonez singur:


joi, 28 noiembrie 2013

30% reducere de Black Friday pe posterland.ro

Toate posterele tale preferate sunt doar vineri cu 30% mai ieftine pe www.posterland.ro!

Acum e cel mai bun moment să cumperi produsele dorite 
sau cadouri pentru cei dragi.


Promoția are loc pe toată durata zilei de vineri, 29.11.2013, și include toate articolele de pe site, în limita stocului disponibil, cu excepția celor deja reduse la 4,99 lei. Atenție: prețul redus și disponibilitatea în stoc vor fi confirmate printr-un email separat, trimis de angajații noștri ulterior confirmării automate a primirii comenzii.

Detalii și poze: în newsletter sau pe site.

miercuri, 27 noiembrie 2013

Câteva considerații despre învățatul folosirii undiței în IT

Luna trecută am fost în delegație în Germania. Pe avion, la întoarcere, am reflectat un pic asupra unor aspecte ale muncii mele. În ceea ce urmează nu încerc să țin un seminar, o să vorbesc doar din experiența lucrului într-o firmă care și-a păstrat ceva din mentalitatea de ”start-up” chiar și la aproape 11 ani de funcționare, adică, pe lângă felii clare asignate fiecărui angajat, redistribuim sarcini în funcție de priorități și încărcare, iar oamenii trebuie să schimbe contextul în mod frecvent.

La Freiburg, pe lângă două zile de ședințe, mi-am mai rezervat încă două, dacă tot am zburat până acolo, pentru trainingul angajaților din filiala respectivă. Îmi place aspectul acesta al muncii mele, mai ales când nu-s la birou, presat de telefoane, mailuri și stresul zilnic. Îmi place pentru că oamenii nu-s proști, dar domeniul e complex, iar atunci când se așează toate piesele puzzle-ului în mintea lor și încep să înțeleagă cum funcționează întreaga ”mașinărie”, mai ales după o perioadă frustrantă, de bâjbâială, vezi un zâmbet larg pe fața lor. În plus, îmi fac un serviciu mie, pentru că într-un final, toate problemele celor 650 de firme client, fiecare cu 4-100 angajați care ne folosesc sistemul, tot la noi, echipa de programatori, o să ajungă, prin șefii de proiect și consultanți. 

Dacă cei ”de afară” sunt competenți și bine instruiți n-au să aibă constant nevoie de ajutorul nostru și ne putem concentra pe dezvoltarea unor funcționalități noi în loc să ne pierdem timpul explicând concepte. Da, avem și documentație, doar noutățile de la o versiune la alta ocupă 500 de pagini și nu descriu chiar fiecare detaliu practic, e greu pentru cineva care n-a avut de-a face cu implementarea unui ERP să deducă câtă flexibilitate trebuie lăsată pentru a putea acoperi cât mai multe procese diferite, așa că nu totdeauna hârtia poate suplini experiența.

Cred că e important pentru orice firmă să-și perfecționeze, pe lângă produsele din portofoliu, și angajații. Pare evident, însă de multe ori implicarea șefilor și a angajaților cu vechime este superficială, la nivel declarativ, mulți nu doresc să fie deranjați cu lucruri considerate triviale pentru nivelul lor de experiență. Sau n-au timp. E nevoie de de multă răbdare și autoeducare. Mai ales în România, unde cultura și mentalitatea muncii în echipă sunt cam... păguboase, de origine comunistă, propagate de la o generație la alta și nu te învața nimeni cum să te comporți. Poate o să zâmbiți, dar după câteva luni într-o companie din altă țară o să constatați că există diferențe majore.

Câți dintre voi n-ați repezit un subaltern sau n-ați fost repeziți de un superior? Ați stat apoi să vă gândiți dacă ați gestionat bine situația, de oricare parte a conflictului v-ați fi aflat, sau ați dat vina pe ”boul” de șef/subaltern?

Atunci când fiecare are stres și deadline-uri, frustrarea de ambele părți poate escalada destul de repede. E complicat să gestionezi un ”ponei” care are întrebări la fiecare cinci minute, dar se pot asigna intervale orare în care are voie să deranjeze sau i se poate desemna fiecăruia câte un mentor, pentru ca cei mai amabili ”seniori” să nu fie suprasaturați. 

Fiecare companie are rețeta proprie, nu știu dacă un sistem poate fi impus de HR sau trebuie dezvoltat de cei implicați direct în producție, cert e că în multe cazuri, datorită volumului mare de muncă, noii angajați sunt neglijați - se fac câteva traininguri, dar mai departe fiecare învățăcel e obligat să fure meserie cum poate, ceea ce în IT nu e simplu, mai ales când există un framework gândit într-un anume fel. ”Total immersion” e un concept benefic, dar poate fi al naibii de frustrant.

Suplimentar, din cauza curbei de învățare extinse, care la noi durează cam 2-3 ani, apare un alt aspect, ”pervers”: trebuie să anticipezi cu mult înainte dacă vei avea nevoie de oameni, degeaba angajezi când situația devine critică.

Mai există câteva cazuri care subminează lucrul în echipă: overengineeringul sau nerespectarea convențiilor. Fă ceva complex într-un mod nestandard și, garantat, în șase luni o să ajungi în situația decrisă de matematicianul englez Oliver Heaviside: When I wrote this, only God and I understood what I was doing. Now, God only knows.

Concluzia? Mai multă răbdare și conștientizarea faptului că vă faceți vouă un serviciu învățând colegii. O să aveți surpriza plăcută să fiți mult mai eficienți în echipă, să înțeleagă ceilalți cum gândiți și cum trebuie procedat, iar în cazul extrem de fericit o să dezvoltați o o încredere reciprocă și o simbioză care o să facă imbatabili.

marți, 26 noiembrie 2013

O fi România țară săracă, dar nici chiar așa, bananieră

Alături de înjurătura ”picta-te-ar Picasso”, poate sta și ”boteza-te-ar AccuWeather”. M-am jucat cu o tabletă Samsung, iar widgetul AccuWeather știe doar de Sibiu, Reunion:


Parcă sună altfel știrea de ieri cu importul ilegal de banane, nu? Am verificat pe net, nu pare să fie un Sibiu și p-acolo, când cauți Sibiu, Reunion, primul link e AkkuWeather, unde țara noastră, Reunion, arată cam așa:


Bugul pare să fie doar în varianta în limba germană, ceva le-a fâsâit la traducere/localizare și coduri de țară. 

Un film cu șarm: Night Train to Lisbon

În 2009 am cumpărat cartea omonimă dintr-o librărie amplasată într-o fostă biserică, în Maastricht. M-a impresionat atât locul de unde am cumpărat-o cât și scrierea lui Pascal Mercier. De fapt cartea a fost motivul pentru care mi-am dorit să văd Lisabona și cartierele ei istorice. Anul acesta a fost ecranizat romanul, într-un mod european, capturând, oarecum surprinzător totuși, atât esența poveștii cât și farmecul Lisabonei. 

Un film foarte bine făcut, cu actori mari (Jeremy Irons, Charlotte Rampling, Christoper Lee la 91 de ani) și un viitor actor mare, Jack Huston (pe care poate-l știți din serialul Boardwalk Empire). Dacă sunteți sătui de bullshit-ul hollywoodian și căutați un film cu sentiment, poveste complexă, normal, dar nu plictisitor, vi-l recomand călduros.


luni, 25 noiembrie 2013

Se răsucește Steve Jobs în mormânt: iTunes Radio cu Guță și Salam

Îi prezentam iTunes Radio unui coleg. Mă întreabă dacă pot face un post de radio cu Guță. Îi zic că nu cred, ca să meargă iTunes Radio îți trebuie un cont înregistrat în State. În naivitatea mea părea un argument bun, pe lângă convingerea interioară că n-ar pune casele de discuri așa ceva în magazinul muzical Apple. Dar încercăm totuși și... bam! manele în inima Mac-ului, frateee:


De ce să ne oprim la chipsurile cu mititei?

După cum știți, au apărut chipsurile cu aromă de mititei. Mai am câteva sugestii, pentru amatorii de românisme:

  • chipsuri cu aromă de pufuleți;
  • chipsuri cu aromă de ROM și Eugenia;
  • chipsuri cu aromă de semințe (albe, negre și tărcate);
  • chipsuri cu aromă de ceafă de porc;
  • pentru minoritatea maghiară: cu aromă de gulaș;
  • pentru sibieni: cu aromă de Jidvei și Ausbruch;
  • chipsuri cu aromă de țuică de Maramu', respectiv zaibăr;
  • chipsuri cu aromă de zacuscă;
  • chipsuri cu aromă de borș pescăresc și mămăliguță;
  • pentru bănățeni: cu aromă de pleșcăviță;
  • chipsuri de sezon, cu aromă de cârnați, caltaboși, sângerete, piftii, slană și jumări;
și... chipsuri cu sarmale. Musai cu dip de smântână. Am uitat ceva?

sâmbătă, 23 noiembrie 2013

Femei care ar trebui să știe mai bine

Cum stăteam noi aseară liniștiți și studiam din opera nemuritorului Haralamb Zincă, 


la un moment dat vrea un prieten să-i fac o poză. Blițul bun, ceasul rău. Am constatat ulterior că a răsărit luna. 


PS. Titlu se referă la faptul că duduii îi trecuse de multișor întâlnirea de zece ani de la terminarea facultății (if any). Expoziția a durat mai bine de-o oră.

vineri, 22 noiembrie 2013

#sibiu după ploaie

Azi dimineață m-am oprit înainte să intru la lucru și am făcut niște poze, bătea prea oblic și fain soarele pe cetate. Păcat că n-au fost coborâte firele de pe stâlpi în subteran și pe acest bulevard.





F*ck Black Friday Ro, găsiți un prieten în State

Povestea zilei de ieri a fost despre prețuri umflate pe alocuri înainte de reduceri. Povestea zilei de mâine o să fie despre stocuri epuizate în ciuda confirmării comenzii, marfă livrabilă în ianuarie și clienți nemulțumiți. Și, btw, nici măcar nu e BF, am furat startul cu o săptămână. Deoarece noi nu umplem curcanul, putem face BK când vrem, deși, poate n-ar fi deplasat să facem și un Thanksgiving pentru romani sau pentru sași. Parcă văd că vinerea viitoare o să fie adevăratul BF, cu ce nu s-a vândut azi. Interesant cum s-au înțeles ei toți, să-i mute data.

Dar ce vroiam eu să vă zic de fapt: aproape fiecare are un prieten prin State, se apropie sărbătorile, poate vine omul acasă. Nu mai bine profitați de ”măgăruș” și-l rugați să aducă ceva de acolo, la prețuri cu adevărat bune?

Exemplu: MacBookPro 13inch, Retina Display, 2.6GHz, 256 SSD, 8GB RAM. Din aprilie 2013, refurbished (adică l-a dat cineva înapoi în primele 30 de zile și Apple l-a recondiționat - schimbat tastatură, reinstalat SO - practic e nou, are garanție un an). Preț de nou: 1600$, preț refurbished: 1229$, preț de nou la emag.ro: 7000 lei (2000$). Merită efortul?


Atenție, stocurile sunt mici, acesta a stat pe site cam o săptămână, s-a vândut rapid. Dacă vă decideți să cumpărați, acționați repede. E bine să vorbiți din timp cu cel care îl va lua și să vă uitați des pe site. Mai sunt și alte modele. De exemplu un MacbookAir de 13” cu 929$. Nu vă sfătuiesc să așteptați BF din State dacă vreți produse Apple, discounturile de până acum au fost în jur de 3%. Pentru alte produse s-ar putea să merite.

Așa arată Pro-ul refurbished, ca nou. A fost testat și de cel care l-a cumpărat, n-are niciun defect.


Dacă n-aveți prieten în State, poate aveți în Germania sau Austria (în fapt, orice țară cu site oficial Apple Store). Prețurile nu sunt la fel de bune, dar sigur sunt mai mici decât în Ro. În ultimă instanță puteți apela și la secțiunea resigilate, de la Emag (pont de la Tudor), dar se pare că acolo poți să dai și peste rebuturi.