plimbări, concedii, delegații
despre unele chestii îmi exprim opinia, ca cercetătorii britanici
să facem mișto de tot ce mișcă (stați nemișcați)
amator, dar pasionat
Am gasit un concert cu David Gilmour (Pink Floyd) la MediaGalaxy, cu un final deosebit: Comfortably Numb, in duet cu David Bowie. Cineva l-a pus pe YouTube deja. Uitati-va la oamenii din public cum savureaza solo-ul de final (de pe la minutul 5:32), fiecare in felul lui. Traind muzica...
Ma amuza de cate ori surprind peisajul asta. Si mi se intampla zilnic. E vorba de moda la tanti gospodina (oricare o fi ea) care sta la bloc si iese la cumparat margarina pt prajitura: in trelingul roz, cu slapi sau saboti, deasupra pus pardesiul cel bun si o palarie in cap ca sa nu inghetze cocul. Pardesiul trebuie sa fie tinut neaparat cu o mana ca sa nu se desfaca, iar in cealalta flutura o punga de plastic. Cica romancele sunt cochete. Mai degraba gospodine.
Almanahul Academiei Catavencu din acest an este foarte reusit. Este un almanah de fitze. Citindu-l, am decis ca e mai bine snob decat fitzos. or exista manelisti snobi? Ca fitzosi sigur sunt. Dar snobi fitzosi? Pretentiozitatea vorbitului in englezo-romana este trendy, fitza sau snobism? Aia cu greseli e "plain stupid". De fapt cred ca se accepta orice, cat timp faci ca la carte si nu devii o caricatura figuranta - cuvinte la moda. Si tot la moda sunt cristalele Swarovski - taierea de precizie dusa la rang de bijuterie. Poate fi doar parerea mea profana dar aceste cristale au valoare doar datorita brandului nu si a materialului. Inca mai cercetez tema, dar nu m-ar deranja niste butoni pt camasa foarte snobi, din respectivele cristale. Casti sau USB stick cu cristale nu ma tenteaza, dar exista.
Ce poate fi mai frumos decat sa-ti impodobesti bradul impreuna cu iubita, ascultand Sophie Zelmani (care are farmec doar cand esti trist sau la momente aniversare ca acesta). Un bradut micutz, asa ca pentru un apartament de bloc, cu cateva globuri, dar impodobindu-l a fost quality time.
To know you
Means a lot of things
Lot of love, lot of dreams
duminica
19:50 ora locala
21:50 ora Ro.
Desi-s treaz de la 6.30 si n-am dormit mai mult de 5 ore azi noapte, ma chinui sa mai stau treaz macar pana la 10 pentru ca altfel o sa ma scol cu noaptea-n cap si o sa fiu chiaun toata ziua si nu-mi permit sa incep saptamana astfel. N-o sa fie usor, asa ca trebuie sa fiu fresh, bine dispus si zambitor - desi-s incordat ca un arc si daca oamenii astia chiar vor sa munceasca productiv de la inceputul lui 2008 cu ce implementez eu, pe 2 ianuarie sunt iar calare pe 3 avioane ca sa le asist trecerea "online" - si va imaginati ca nu e dorinta mea cea mai apriga sa plec cu revelionu'n cap prin lume. Detalii, noi sa fim sanatosi si ei fericiti, ca de aia platesc.
Iata-ma, deci, in Porto din nou. De data asta pe ruta Sibiu-Munchen-Frankfurt-Porto. Mai decenta decat via Madrid, in loc sa ajung la 8 seara, am ajuns la 4 (ora locala). Tot vreo 11 ore de stat cu fundul prin avioane si aeroporturi dar Lufthansa nu se compara cu Iberian, asa ca am avut parte si de o masa buna la bord si timp de micul dejun la Burger King @ Munchen.
In Porto au fost 16 grade la amiaza, iar cand am ajuns eu mai erau 13 si tocmai se oprise ploaia. M-am dus cu taxiul de la aeroport la hotel si asta a fost primul taximetrist care era cu "figlio di puta" (sau cum s-o scrie in portugheza) in gura. Si chiar cand ii dadusem un 10, in gand, ca nu l-a injurat sau claxonat pe batranelul care era sa se bage in noi cand a schimbat banda fara se asigure. A cedat, dupa aceea, pe autostrada si a injurat tot ce nu-i convenea. Cursa scurta, deci ignorabil. Ma amuza cum te taxeaza astia: 0,8 euro daca faci comanda telefonica si 1,6 euro daca te ajuta si-ti pun/iau bagajul din masina. Totul pe ceas, afisat la tarif extra.
De data asta am fost cazat la un hotel din lantul Accor. Acceptabil. Ma uit pe geam, cu jind, la piscina de afara, intre palmieri, frumos luminata. De ce n-am avut bafta asta in septembrie...Dar oricum e doar o noapte aici, maine dimineata pornim spre Oliveira de Azemeis, acolo unde imi voi petrece saptamana.
Ajungand pe lumina, am putut vedea oceanul inainte de aterizare si am ramas surprins cat de similar este cu un deshert. De sus si datorita vitezei mari a avionului, nu sesizezi miscarea valurilor, le vezi doar cocoasa si tot oceanul pare un teren cu dune. Daca n-as fi stiut ca-s peste 10 grade afara as fi zis ca e inghetat. Foarte frumos. Si eu nu aveam aparatul foto la indemana.
In Munchen am reusit sa fac primul electronic check-in din viata mea. Adica in loc sa stai ca prostu la coada la check-in (azi era imensa, cateva sute de oameni) faci acelasi lucru la un terminal. Bagi cardul de credit sau cardul Miles&More Lufthansa si codul scris pe documentele de calatorie si iti emite biletul. Partea frumoasa e ca vezi structura avionului si poti sa-ti alegi locul care-ti convine. Partea proasta e ca nu stie sa-ti treaca in sistem faptul ca bagajul tau e rutat deja pana la destinatie daca tu ai mai calatorit deja cu alt avion inainte (care nu apartine de Lufthansa) - asa ca procesul asta il faci la gate, cu operatoarea de la imbarcare, ca altfel iti ramane bagajul ne-expediat. Bine de stiut. Eu n-am stiut, asa ca m-am trezit chemat la gate sa povestesc cu tanti. I-am dat codul bagajului si s-a rezolvat.
Sa aveti o saptamana frumoasa! Macar voi.
I found a map and draw a straight line
Over rivers, farms and state lines
The distance from me to where you'd be
I touch the place, Where I'd find your face...
(Snow Patrol - Set the fire to the 3rd bar)
Familia mea ma iubeste. Cum am ajuns la concluzia asta? Simplu. Mama si-a luat un prajitor de paine dragut, i l-am admirat si a zis ca-mi ia si mie unul. I-am zis sa nu ia ca nu mai vin la ei la masa si nu ma mai vede. Moment in care a sarit tata (nu mama, nu bunica) - tata: nuuu, ca mai am treaba cu tine! Vedeti? Ma iubeste familia.
Inca un episod din ciclul obiectelor posedate:
A inceput intr-o zi si nu s-a mai oprit. I-a disperat pe ai mei. Tziuia in continuu. In bucatarie si living (sunt unite). Tziuia intr-o gama de frecvente inalte, audibile, de pana si bunica-mea care e relativ surda il auzea. Fara pauze, fara weekend, sarbatori legale sau alte exceptii. Odata s-a oprit vreo doua zile dar a revenit in forta. Altadata am gasit o metoda empirica de a-l opri: daca loveai blatul din bucatarie intr-un anumit loc, se oprea - minunea n-a tinut decat o zi. Cum ziceam, ai mei au fost disperati, a durat vreo 2-3 luni. Nu-ti mai pica bine mancarea sau statul la televizor. La un moment dat incepi sa te obisnuiesti, dar e ca si cand ti-ar fluiera cineva in ureche. Am inceput sa cautam solutii: am oprit curentul in ideea ca provine din vreun aparat electrocasnic, ne-am plimbat cu laptopul si cu microfonul pe langa fiecare obiect din camera, poate in anumite locuri se aude mai tare si detectam variatii, ca sa aflam sursa. N-a mers. Am sunat la statia de radiotransmisie de pe strada vecina, care cateodata ne pune radioul in telefon, de ne conversam pe muzica, dar se pare ca nu mai emite. Ne-am impacat cu ideea. Pana cand, intr-o zi pune maica-mea ceva in frutiera (sau cum s-o numi tzigania aia vizibila in poza in fatza tv-ului) de metal aflata pe servanta din living si zgomotul inceteaza. Nu stim cu ce interfera, nu ne pasa, suntem fericiti ca e liniste!
Bonus: idee de afacere: serviciu de clonat fantome - doar cu materialul clientului. Ehh?
(va recomand sa va uitati la poza marita DUPA ce cititi textul)
De curand o buna prietena a fost plecata la Brussel, cu treaba la UE, de unde s-a intors cu o gramada de poze. Vreo cateva zile la rand am chinuit-o, spunandu-i ca intr-una din poze i se vad chilotii.
Mai jos este lovitura de gratie:
A: niatza
calin_turcu: hello femeie fatala
calin_turcu:
A:
A: am dat peste cineva cu masina, asa-i?
A: ca in alt sens nu cred ca pot fi fi fatala
calin_turcu: n-ai tu treaba
calin_turcu: de cand ti-am vazut pozele de la brussels si chilotii aia..
calin_turcu: mama mia
calin_turcu: *HOT*
calin_turcu:
A:
A: ma, da tu esti de groaza cu chilotii aia
A: ai vedenii
calin_turcu:
A: ca nu erau chiloti niciunde
calin_turcu: te-ai uitat?
calin_turcu:
A: m-am tot uitat la poze sa vad unde naiba ai vazut tu chiloti
calin_turcu: imediat iti arat
A: si am ajuns la concluzia ca sunt rodul imaginatiei tale furibunde
calin_turcu: stai sa gasesc poza
(aratat poza)
A:
A:
A:
Cateodata stau si ma minunez. Ultimul ragnet conversational nu mai este mess-ul ci statusul de mess! Te doare mintea de ce statusuri vezi mai nou. Unele funny gen "stop muncii, viata are prioritate", "stie cineva un apartament de inchiriat pt 2 luni? nu, nu m-au dat parintii afara", "schimb coala A4 cu Audi acelasi tip" . Pe astea le-am inteles si m-au amuzat.
Altele deja tin loc pana si de blog, sunt un dialog cu cineva - oricine - dar la vedere pt toti. Eu ca psiholog amator, mare fan al teoriei lui Freud ca sexualitatea se contureaza la varsta de 6 ani - deci total pe dinafara - cred ca respectivii cer pur si simplu atentie. Pai si atunci ce rost mai are nenorocirea aia de semn "interzis" pus inainte? Maram respectivul e "busy". Ocupat, dar cu destul timp sa-si schimbe statusul din ora-n ora. Sa dam lumii de stire. Orice. Patetic.
Incepe sa-mi fie simpatic copchilul cu "sunt prea prost sa pun un status".
Cand vreau sa cumpar bilete pe internet patesc de fiecare data la fel: probleme tehnice. M-am chinuit pentru Rolling Stones iar acum m-am chinuit la Mark Knopfler ("Mr. Dire Straits"). De data asta pe un site profi, eventim.de. Am zis sa profit si eu ca tot merg cu treaba in Germania si sa-mi fac si un moft, sa urmaresc live unul dintre solistii mei preferati. Asa ca de o saptamana ma tot chinui sa cumpar bilete, dar de fiecare data tranzactia se termina cu eroare. Fara detalii. Azi am sunat in Germania si mi-am cumparat biletele telefonic. A fost interesant sa-i silabisesc strada "Maramuresului" nemtoaicei de la telefon. A fost ceva de genul "M wie Markus, A wie Anton..." Pana la urma cred ca a iesit treaba. Ne-am inteles. Bineinteles ca Romania nu apare in lista tarilor in care se pot expedia biletele si le-am trimis in Germania, la firma. Sper sa nu le piarda. A, concertul e doar in iunie 2008. Köln Arena, ora 20:00. Pica intr-o zi de luni.
Pana una alta sambata vine Scorpions la Sibiu. Cica ploua. Sau ninge?
Luminary is no more...
daca nu stiti ce-ati pierdut, asta-i ultima melodie, pusa pe net dupa ce unul din cei doi componenti ai trupei a aflat ca sufera de o boala incurabila
Isi descrie problemele in blogul personal:
http://blog.myspace.com/index.cfm?fuseaction=blog.view&friendID=6391843&blogI...
Introducere pt cei mai putin familiarizati cu zborurile comerciale in general si cu cele spre Sibiu in particular: pt ca pista din Sibiu nu este suficient de lunga, aici aterizeaza in general doar avioane mici, cu elice si cu pana la 50 de pasageri. Portile (gate-urile) terminalele aeroporturilor sunt dotate cu un tunel mobil care se conecteaza la usa avionului, dar numai in cazul avioanelor mari. Micutele avioane cu elice sunt marginalizate, au coltisorul lor de pista, departe de cladirea terminalui. Asa ca exista si cateva gate-uri speciale, fara tunel mobil dar cu scari care duc la nivelul solului, loc in care asteapta un autobuz care duce pasagerii pana pe pista, la avion.
Din acest punct incepe povestea aceasta. Sambata, Ano Domini 2007, in München, stand in respectivul autobuz si asteptand sa intre toti pasagerii si sa mergem spre avion, ma interpeleaza un domn insotit de nevasta proprietate personala: "nu va suparati, acesta este avionul de Sibiu?". Ma uit in stanga, ma uit in dreapta, ma uit la el, ma bufneste rasul, ma gandesc la celebra propozitie "aceste cuvinte ne doare" si ii raspund "Da, acesta este". Domnul sesizeaza ridicolul intrebarii si rade si el, rusinat, banuiesc eu. Nu prea inteleg cum credea ca s-a urcat in avionul/rata de New York de exemplu, mai ales ca functionara de la gate i-a verificat pasaportul si biletul, pentru ca toata lumea merge pe sistemul antiprost "daca nu scrie pe bilet ce scrie pe ecranul gate-ului, n-ai ce cauta acolo". Era rookie, e ok. Bine ca nu era in slapi si cu plasa in mana ca alt bucurestean pe care l-am vazut eu odata, plecat probabil sa cumpere o lada de bere si un pepene din Germania.
Ce s-a gandit domnul Carlos, cand m-a dus vineri seara din Oliveira de Azemeis la Porto: sa-mi arate oceanul. Si ce plaja putea alege decat cea din Miramar, suburbie a Gaia, orasel cu vile mari si frumoase, strazi largi si linistite, flancate de copaci inalti si umbrosi. Nu stiu cati rinichi si plamani trebuie sa-si vanda toata familia mea ca sa-si permita o vila acolo, dar daca vreodata castig la lotto acolo-mi iau casa de vacanta, pe malul Atlanticului. Vestea proasta: apa e rece si vara. Plaja in schimb are nisip fin, garduletze din lemn care protejeaza zonele cu iarba, iarba care la randul ei impiedica nisipul sa fie imprastiat de vant. Primarul din Gaia a facut o pasarela din lemn pe plaja, care se intinde pe 15 km, intre Gaia/Porto si Miramar, pentru ca oamenii sa se poata plimba fara a distruge vegetatia. Din pacate era deja noapte asa ca nu am reusit sa fac poze prea reusite cu mobilul, sper sa pot gasi cateva pe internet.
Cineva spunea ca portughezii sunt fatzarnici. Mie mi se par deschisi si prietenosi. Acest domn Carlos, angajat al firmei careia ii implementez softul, m-a invitat sa iau masa de seara cu familia lui. Nevasta dansului provine din insulele Azore, asa ca am fost rasfatat cu: ananas cu carnati - dupa o reteta speciala, picanti, cu scortisoara - iar apoi caracatita la cuptor aka "octopussy" in engleza lui Carlos. Totul garnisit cu vin rosu. Desert: strudel cu mar ca la mama lui acasa - in alpii austrieci. M-am hotarat: imi iau nevasta din Azore, o invat sa pescuiasca caracatite in Cibin si lacul lui Binder si mancam lighioana cu mamaliga sau pe varza. Spunea doamna ca si Nelly Furtado este tot din Azore, ca familia ei inca mai locuieste acolo. Noi...cu gipsy nostri. Ce era sa-i zic, ca-l stiu pe rege din vedere? Le-am aratat insa poze cu Sibiul iarna, sub nameti si le-a placut.
Cand o sa ma intorc in decembrie in Portugalia nu o sa am din pacate ocazia sa cunosc o iarna tipica portugheza, cu 5 grade si cu ploaie...incalzirea asta globala le-a distrus spiritul Craciunului. Acum au 10 grade. Not the same winter feeling anymore man...
Am mai facut-o lata odata. Sambata am avut musafiri, le-am aratat Sibiul, am ajuns sa urc si eu in turnul bisericii evanghelice, am luat masa in oras (va recomand Fellini, e classy) iar noaptea am mers in Liquid. Din pacate n-am stat decat pana la ora 2 pt ca la 6.30 trebuia sa ma scol ca sa prind avionul. Interesant e ca oricat de putin as dormi, tot ma trezesc inainte sa sune alarma. Asa ca m-am si ras, am facut si dush si la 6.30 cand am iesit la taxi...bang! alb pe masini. Ninsese. Eu in sweatshirt, fara geaca, ca deh la portocalia cica era cald. N-a fost bai, racit eram deja, mai nasol a fost doar in autobuzul dintre aeroport si avion, dar s-au miscat repede baietii si n-am stat mult la aer. Nenea chilotu a facut cald in avion si am putut dormi linistit pana la Muenchen, unde..bang! ninsoare. WTF, ca e doar octombrie. Asa probabil se intreaba si homelessii care sperau ca incalzirea globala sa le faca viata mai usoara. Se pare ca nu e cazul.
Daca tot am avut ceva vreme de pierdut am facut un pic de shopping, centrul comercial din aeroportul din Munchen e la fel de scump/ieftin ca mall-ul din Sibiu, doar ca difera brandurile: la Sibiu Steillmann si Leonardo, la Muenchen Boss si Zegna. Exagerez, pantofii sunt inca mai ieftini in Ro dar nu mai frumosi si mai rezistenti. Mie-mi trebuia doar un fular. Bifat actiunea.
Urmatoarea escala a fost Madrid. In Spania nu mai fusesem. Nici acum nu pot sa zic ca am fost. Soare si vreo 20 de grade. Coafura rezista dar nasul se dezgheatza. 4,5 ore de pierdut vremea, aeroportul super, preturile super, un sandwich modest si o cola la doza = 6,5 euro. WTF again. Eu mare, portia mica, timpul lung, deci x2 (Iberia airlines nu ofera nik, da nik pe avion). Inca o problema la spanioli: anunta gate-ul de imbarcare doar cu vreo 50 min inainte de zbor, deci plimbari repetate la panoul de afisaj cel mai apropiat. Vizionat Prison Break pe laptop, ajuns americanii din urma. Intre Madrid si Porto, 50 de minute, timp pt o atzipeala scurta. Noaptea inca 10 ore de somic, ajuns cu somnul la zi, just in time pentru o saptamana de sclavagism.
Aici 15 grade si ploua. Fularul sta impachetat bine in valiza, ceea ce nu va doresc si voua; doar daca sunteti chinezi mici si rai, care nu papa tot.
Daca tot s-a redeschis Liquid-ul, am zis sa vedem ce e nou la retro-party, joi seara. Nimic. Nou. Plin de ponei. Vechile bancuri: o fi la liceu, o fi la facultate. Oare ce-i da la teza, la bac...
Merita mentionata o amica mai "nebuna", care de cate ori ma vede imi face cunostinta cu cate o prietena de a ei. De data asta probabil aratam extraordinar de distrus or whatever ca s-a "intrecut" pe sine. I-am soptit un "am prietena" si am fugit, zambind. Pleaca in Anglia asa ca o perioada o sa am liniste. De fapt ultima oara imi povestea ca s-a angajat la Bucuresti si ca nu mai vine acasa decat pt ca au trimis-o cei de acolo la un curs. Dupa vreo saptamana aflu ca au trimis-o pachet acasa. Sa vedem acum cat o rabda englezii. Mi-o mai facut o data o faza, ma intalnesc cu ea la sala si imi povesteste ca n-ar trebui sa faca exercitii ca tocmai s-a operat. Dupa cateva zile o intalnesc pe sora-sa si o intreb de ea, ce face, cum isi revine dupa operatie. Domnisoara se uita la mine siderata si ma intreaba "ce operatie??". 1-0 pt ea, magareatza pe mine. Singura data cand a venit politia la un chick-fight in Caro, ghiciti cine a fost de vina - faza asta am scapat-o, e doar din auzite.
Daca as avea talent v-as descrie toata populatia de noapte, sunt unele cazuri care chiar merita puse in insectar...
Am descoperit ca nu-mi place muzica retro. Adica acele superhituri care se tot repeta in fiecare saptamana la anumite radiouri, la aceste seri si in general pe toate compilatiile. Si exista atata muzica buna...
Saptamana trecuta am avut o close encounter cu un TIR. Yep, dihanie. Mergeam eu cu seful prin oras cu treaba, cand la o intersectie (malul Cibinului) in fatza mea un dement cu masina mica in loc sa opreasca la stop ii taie calea unui TIR cu prioritate. S-a ales cu montantul din spate facut terci iar TIR-ul a oprit in mijlocul intersectiei. In rolul dracusorului, seful: "treci de el ca dupa aia se blocheaza intersectia". Zis si facut, am trecut de mastodont si m-am pus la coada la semafor. Spatiul fiind mic, cand TIR-ul s-a incadrat pe banda de langa mi-a julit spatele masinii cu bara, desi il claxonasem sa opreasca, ca loc ca sa ma feresc nu mai aveam. Damage assessment: tabla sub stop zgariata, stopul un pic julit, bara zgariata. Minune mare ca n-a indoit sau spart nimic. Trag pe trotuar, astept sa apara si ceilalti doi soferi si incepe distractia: soferul de pe tir, dintr-un sat din Galati, incepe sa se jeluiasca ca sa nu mergem la politie. Eu, posesor de bara zgariata, relativ scumpa, sceptic ca nu trebuie schimbata si sceptic ca are atatia bani la el incat sa o plateasca insist pe varianta cu politia. Nu prea stiu de ce n-a vrut la politie, ca platea asigurarea, el motiva ca o sa-l puna tot pe el sa plateasca. Cam aiurea, probabil ii faceau probleme la serviciu, cine stie. Apare si habaucul ala care a cauzat accidentul initial. Zice ca el are o problema cu masina, i-au expirat numerele rosii si nu poate sa vina la politie. Caz penal. Plus ca e dobitoc in trafic. Il iertam, dispare. Parcam TIR-ul pe malul Cibinului si-l duc la vopsitorul meu sa vedem cat il costa distractia. 3 milioane. Ii zice vopsitorul ca a avut mare noroc ca n-a spart bara, stopul sau ornamentele ca altfel platea de il lua gaia. (Un prieten cu o dauna asemanatoare a fost la Sigemo si aia i-au estimat paguba la 8 milioane, dar el avea si tabla indoita). In concluzie, feriti-va de magarus si de TIR si n-ascultati de seful vostru.
Ma iubeste femeile si ma face panarama.
Fraza de mai sus insumeaza destul de bine povestea urmatoare. M-a sunat cineva, chiar in seara cand am venit din delegatie. Cica Simona. Numar ascuns. Ca ne cunoastem si sa iesim la o cafea, ca a doua zi este ziua ei si vrea sa ma invite. Eu nu-mi aminteam de ea asa ca cer detalii. Foarte vagi detaliile. Ii spun ca nu pot sa ies la cafea ca astept musafiri si zice ca ma suna mai tarziu. Asta dupa o discutie in care eu incercam sa deduc cine este si ea foarte ofticata "vai, dar nu-ti amintesti de mine". Ma suna mai tarziu, dar nu la ora la care am convenit, asa ca nu pot sa raspund. Suna de vreo 5 ori. Apoi pauza pana astazi. Cand suna iar telefonul. Invitatie la cafea. Ii spun ca absolut sigur nu o cunosc. Ii merge papagalul si o ia pe aratura. II repet ca nu ies la cafele cu necunoscute, ca-s sigur ca nu am cunoscut-o in ultimele 4 luni asa cum a zis ea. O da cotita, ca cica ultimii 4 ani. Ma bufneste rasul. Intr-un final imi zice aproape furioasa ca-s o panarama si inchide. Asa ca...radeti de mine copii. Sunt o panarama. Dar nu beau cafele cu necunoscute mincinoase.
Sa presupunem, prin absurd, ca traiesti in Sibiu si-ti iei masina.
Vrei sa mergi la Mall. Ntzz. Blocaj total la intoarcere, dureaza ore ca sa intri in Sibiu.
Vrei sa mergi la Brasov. O idee buna. Ai 3 ore la dispozitie ca sa ajungi acolo? Vrei sa te intorci in aceeasi zi? Fraiere. 3 ore la intors plus inca 1-2 in blocajul de la mall.
Vrei sa mergi la Bucuresti pe Valea Oltului. Doar daca nu ploua, nu ninge, nu cad stanci sau tiruri.
Vrei sa mergi la Timisoara, Arad, Ungaria. Inca se mai poate dar in curand o sa inchida drumul intre Arad si Sebes. O sa-l inchida cu totul, cateva luni.
Vrei sa mergi la Cluj. Si drumul ala e in lucru.
Plus ca numarul de bovine cu carnet creste exponential pe cap de sofer normal. Baa donatori de organe! Cica o sa inchida si calea ferata spre Brasov - Bucuresti pentru numai cativa ani. Deci Sibiu - Bucuresti cu trinu o sa fie o alta aventura clasa I.
Concedii de vis la Bazna, Geoagiu si Paltinis. Hai Ocna Sibiului.
Succes la descoperit Romania!
PS. Avem aeroport nou. Inaugurat pe 17 septembrie. Cu tot tacamul, panglica, invitati, discursuri, masline. In 21 am aterizat tot pe ala vechi.
Caro, spre dimineata, cu prietenii. Vine o domnisoara pe care o stiam, povestim, vad ca amicul D sta de vorba cu o fata inaltutza si ii zic donshoarei cu care vorbeam "uite, D vorbeste cu un cal".
Fata raspunde "calul e vara-mea".
Ii dau replica "bine, atunci D vorbeste cu calul de vara-ta".
Si asa s-a facut dimineata.
Azi noapte am fost in Caro, dupa mult mult timp. Nebunie, inghesuiala, caldura. Noroc ca poneii-s usurei si nu calca tare. Caro, deci. Feels home, looks strange. Canapele albe, sub funduri negre. DJ mutat in mijloc. Fetze cvasinecunoscute, ici-colo cate un dinozaur familiar. Tre' sa mai mergem. Dupa atata umblatura urmeaza niste welcome home parties. De la mine pt mine. Fara numar, fara cuvinte ... fara sens.
Barfe din Sibiu: de revelion se incearca aducerea formatiilor Bon Jovi si Scorpions.
Pe bune: Celebrity cauta fete dragutze pentru hostess. No brain damage, easy nights. Se plateste. Daca va intere' va fac intrarea. Fara comision.
Pe drumul de intoarcere spre Ungaria am zis sa facem un ocol de 100 de km si sa iesim de pe autostrada pentru a vizita parcul national Plivlice, pt ca din ce-am vazut pe internet merita vazut. Dupa ce-am ajuns acolo am stat la o ditamai coada ca sa cumparam bilete, pentru ca tocmai venise un autocar si toti turistii erau la coada, iar apoi am constatat cu naduf ca nimeni nu verifica respectivele bilete. Intrati in interiorul parcului, poti sa alegi dintre mai multe tururi, cel mai scurt durand 3 ore iar cel mai lung 8. Noi l-am ales pe cel mai scurt pt ca mai aveam ceva drum de facut in ziua respectiva. Ne-am suit intr-un autocar care ne-a urcat pana in varful parcului si de unde incepi sa cobori pe carari, pe podete de lemn, printre lacuri si cascade. Este pur si simplu superb, pozele descriu locul acela mult mai bine decat cuvintele mele, asa ca daca nu le-ati vazut, va invit sa le vedeti pe flickr. In final ajunsi aproape de punctul de plecare, cireasa de pe tort este traversarea unui lac cu vaporasul. Daca am fi avut mai mult timp ar fi trebuit sa facem turul complet pentru ca includea si o plimbare mult mai lunga cu vaporasul.
Dubrovnik-ul este motivul pentru care am vrut sa merg in Croatia anul acesta. Nu stiu exact de ce, dar mi s-a pus pata. Asa ca ajunsi la Makarska, la 160 de km distanta, era imposibil sa nu sacrificam o zi de plaja pentru o excursie in Perla Adriaticii, denumire care mi se parea un mare BS - pana am ajuns acolo.
Orasul vechi, Stari Grad, este continut intr-o cetate, foarte bine prezervata, monument Unesco. Cred ca de la acolo au venit si banii pentru restaurare. O excursie pe zidurile cetatii este impresionanta, mai ales cand te uiti in jos, in exterior si vezi cum se sparg valurile de stanci. Si daca ai noroc o sa observi si vreo cativa oameni care sar in apa de pe stanci. Turnul cel mare iti ofera o panorama frumoasa asupra regiunii iar piata centrala si piatetele pline de cafenele te imbie la stat la soare si sarbatorit viata. Populatia este eterogena, turisti din toate partile lumii se aduna acolo iar marile linii de vase de croaziera trimit cele mai noi vase acolo. Singura lor problema este cu parcarea, noi de abia am gasit un loc undeva pe o strada din orasul nou si pe caldura aia nu-ti prea arde de urcat dealuri. Recomandarea mea este sa vizitati Dubrovnikul, cel mai frumos oras al Croatiei si probabil al Yugoslaviei, dar sa nu stati acolo pentru ca plaja este destul de mica.
Fiind situat intr-o exclava a Croatiei (danke Irina pt termen), inconjurat de mare si de Bosnia Hertegovina, daca vrei sa ajungi la el dinspre Makarska trebuie sa traversezi o portiune de cativa km de coasta apartinand Bosniei. Acum de cand s-au scos vizele e usor, dar inainte am inteles ca era problematic. Eu nu mi-am facut temele si ne-am trezit in granita Bosniei fara pasapoartele la noi, le lasasem in camera, asa ca am trecut granita doar dupa ce am intrebat un granicer daca se poate. A fost amabil si a zis ca daca stam o singura zi e ok. Oricum te lasa sa treci fara sa te opreasca, dar prima experienta cu Bosnia, in 2003 a fost mai dramatica. Atunci am vrut sa scurtam drumul spre mare si in loc sa ocolim Bosnia sa trecem prin ea, venind dinspre Ungaria, dar ne-au tras pe dreapta, ne-au pus kalasnikovul in piept si ne-au zis ca "no visa, no bosnia". Am facut rapid cale intoarsa, cele doua masini care erau dupa noi fiind deja de mult in marsarier.
Hielau amigos,
daca aveti vreodata placerea sa ajungeti prin Porto va recomand o cursa cu taxiul, in special pe ruta Gaia - Ribiera (orasul vechi). Adica downhill, de pe deal spre promenada raului Douro. Face toti banii! Au niste strazi inguste si curbe de abia incap doua masini, dar taximetristii nu merg incet ci o calca fara nici o problema. Totusi nu-s chiar inconstienti, claxoneaza inainte sa abordeze o curba din aia "in cadere". Nu tre' sa te roage nimeni sa-ti legi centura de siguranta, desi ti-ai dori parasuta. Un punct in plus pentru taximetristii de aici: sunt la fel de nervosi la volan, dar numai gesticuleaza, nu injura. Eventual mai claxoneaza la semafoare, dar n-am auzit nici o "puta madre" sau cum s-o binecuvanta pe aici.
Am ajuns in centrul vechi, cu dorinta de a face si ce-l de-al doilea tur turistic cu autobuzul, intitulat pompos turul podurilor. Asta parcurgea mai mult zonele noi ale orasului si cica nu era la fel de frumos ca si celalalt, dar totusi, am zis sa-i dau o sansa. El mie n-a prea vrut, pentru ca domnul de la bilete mi-a zis ca autobuzul vine la 11.30 si n-a venit. M-am uitat in program si am vazut ca acolo scria 12.30 asa ca m-am dus sa ma plimb pe jos olecutza. Intors in statie am stat de nebun si n-a venit nici un autobuz, dupa care am remarcat ca pe stalp era alt orar, in care scria ca autobuzul fusese la ora 12 si urmatorul era la 13.15, moment in care am inceput sa apreciez nemtii, la care corespunde si pliantul cu orarul, si taxatoarea cu soferul, si scoala cu prefectura (intelegetzi voi). Pana la urma am reusit sa iau mult asteptatul autobuz, chiar in momentul in care a inceput o scurta ploaie de vara, asa ca tot raul spre bine. Turul n-a fost grozav, putine lucruri de pozat, dar am descoperit ca Porto are cartiere frumoase si mall-uri maricele si ca toata zona Porto are peste 1 milion de locuitori.
Reintors pe malul Douro-ului am zis ca e momentul sa aflu ce e asa special la vinul de Porto si pentru ca tot bancul stang (Gaia) e impanat de vechi firme producatoare am ales una dintre ele, recomandata, si am facut un mic tur de 30 de minute (si 3 euro) al pivnitelor de vinuri Sandeman. Sa va explic ce-am inteles ca poate nu-s singurul betziv de pe pagina asta: valea raului Douro e locul ideal pentru vita de vie, datorita climei generoase si solului pietros care asigura o temperatura constanta chiar si noaptea. O mare parte din valea raului a fost terasata si sunt cultivate peste 100 de soiuri de vita de vie. Sandeman este un englez care a ajuns in Portugalia in 1810 si a inceput negotul cu vin. Firma este printre cele mai faimoase, mai ales ca a fost unul dintre pionerii branduirii (pe la 1900) incepand cu silueta cu sombrero-ul spaniol si pelerina de student portughez, desenata pe la 1910 si intitulata "the Sandeman Don". Revenind la vinul de Porto, acesta este special pentru ca fermentatia strugurelui, proces care transforma zaharul in alcool, este intrerupta prin introducerea unui alcool distilat care opreste fermentatia. In acest fel o parte din zahar ramane in vin, dandu-i gustul dulce, recomandat pentru deserturi sau aperitive, dar si gradul de alcool este mai mare ca al vinurilor normale, aproximativ 20%. Dupa strangerea si procesarea strugurilor, acesta era imbuteliat in butoaie de lemn de stejar si trimis pe Douro cu niste barci traditionale intitulate Rabelos (vizibile in poza din postul de ieri) spre Vilanova de Gaia unde erau tinute in pesterile din munte iar apoi livrate mai departe.Turul n-a fost mai lucru, adica vreo cateva incaperi cu butoaie de diferite vechimi si multe explicatii, ca doar in secolul 21 nu se mai lucreaza ca in secolul 19 si vinul este tinut cine stie unde, ca n-am vazut cisterne venind si plecand din centrul istoric, am fost invitati sa degustam un vin alb si un tawny, amandoua excelente, motiv pentru care mi-am si luat o sticla de tawny. Care aveti drum prin Sibiu, aduceti branza (da' nu telemea) ca eu dau un pahar de porto.
Maine dimineata imi iau zborul spre Viena (via Frankfurt si Düsseldorf) si de acolo by car spre Sered, Slovacia, la alt client asa ca nu cred ca mai apuc sa va spun impresii pana in weekendul viitor. Sa munciti cuminti!
Boa noit, lume!
Incepem ca de obicei, ca in compunerile de la scoala: Azi a fost o zi frumoasa. In principal pt ca n-a trebuit sa lucrez, in particular pt ca am scapat de indigestia de ieri si, mentiunea juriului, pentru ca mi-am mutat cuibul din Oliveira de Azemeis, micutz orasel industrial, in Porto. De fapt in Gaia. Urmeaza lectia de geografie: Porto, vreo 250.000 de suflete (mici si negre) e orasul de pe malul drept al raului Duoro, iar Gaia e orasul din partea stanga. Imaginati-va un T. Partea orizontala (cea de sus pt absolventele de filologie) e oceanul Atlantic, iar liniuta verticala e raul Duoro. Misto zona, nu-i asa?
Transportul public in Portugalia nu e mare lucru, asa ca decat sa schimb vreo doua trenuri si sa fac in 2 ore distanta de 30 de km dintre orase am apelat la un taxi. Ajuns in Porto a trebuit sa astept ora 12 pentru a primi o camera la hotel dupa care am chemat alt taxi si m-am dus din Gaia in centrul Porto-ului la Infante, biserica de unde pleaca autobuzele in turul orasului. Noroc cu internetul ca m-am documentat. Pentru 10 euro te poti plimba cu autobuzul descoperit, gen Londra, si sa admiri orasul. Iti dau si casti si-ti explica in 7 limbi istoria fiecarei cladiri sau zone prin care treci. Tot turul dureaza 90 de minute, dar biletul este valabil 24 de ore, asa ca poti sa-l faci de cate ori vrei.
Arhitectura orasului este o combinatie de stiluri, nu intram in detalii ca exista website-uri pt asta, dar e pitoresc si latin. Latin ca in "nu foarte curat", cu case in ruina, cu haine si cearsafuri atarnate la geamuri, cu zone in paragina, dar cu mult farmec. Pe bulevardul Boavista sunt niste vile superbe. Malul Atlanticului are o promenada foarte frumoasa, iar terasele si barurile de acolo arata foarte bine. Principala atractie insa e orasul vechi de pe malurile Duouro-ului. In partea cu Gaia sunt firmele producatoare ale faimosului vin de Porto, acolo au pivnitele si cramele, exista si tururi de degustare (despre asta o sa va zic maine, ca e in program).
Si pentru ca ieri stomacul meu s-a revoltat impotriva carnei de porc afumata, azi am lasat specialitatile la o parte si am luat masa la Pizza Hut.
Pozele: http://www.flickr.com/photos/calin_turcu/sets/72157602032797067/show/
sau http://www.flickr.com/photos/calin_turcu si alegeti albumul Portugalia
see ya!
Azi a fost o zi usoara, am terminat munca la ora 19.15 si am incheiat ziua la restaurantul de duminica, pe colina, pe terasa, la vreo 25 de grade. Peste spada si vin alb. Plus un pepene zemos cum n-am mai mancat, dar nu va mai stresez culinar. Ziua a fost buna, am avut toti spor, inclusiv gaina portugheza care mi-a cantat muzica de telenovele toata ziua. La un moment dat imi venea sa ma duc la seful ei sa-i zic ca n-au nevoie de software pt ca oricum angajatii au prea mult timp liber. Sa va povestesc cum isi deschid niste nemti turnatorie in Portugalia, in the middle of nowhere: cu ani buni in urma vroiau sa se extinda spre Cehia dar unul din familie a fost in concediu in Portugalia si a venit fascinat acasa. Au vandut toate proprietatile din Germania si s-au mutat aici, pentru preturile mici si calitatea vietii. Acum au cea mai mare si mai moderna turnatorie din tara. Alt neamt isi amintea ca in '78 dupa ce a terminat liceul a stat 6 saptamani in Portugalia. O masa completa costa pe atunci 1,5 marci germane, iar cazarea era 50 de pfenningi. Intre timp s-au mai schimbat lucrurile, UE a pompat bani seriosi si au umplut tzara de autostrazi. Cica au si unele paralele, la 2 km distanta una de cealalta, dupa principiul fara numar, fara numar. In rest stradute inguste si serpuitoare, destul de denivelate.Cam atat am avut de relatat din 9/11. Maine alta zi, alta distractie. Boa sorte!
Ah, biet calator inocent! Cum stateam eu la Starbucks in Viena si savuram un Iced Caramel something, surfand "pa" net (weee, singurul wifi gratis din aeroport) nici nu banuiam ca Lufthansa si Austrian au facut un Star Alliance si au complotat impotriva mea, trimitandu-mi bietul geamantan impreuna cu bagajele altor aproximativ 30 de pasageri, frumos introduse intr-un container, prin cine stie ce destinatii exotice. Cat de prost tre' sa fi ca sa faci asta nu pot sa stiu, dar se "sparie" gandul. Asa ca odata ajuns in Dusseldorf ne uitam aproape toti ca boii la banda aia care se invartea de pomana, apoi ne-am trezit anuntati prin statie sa nu mai stam ca e pacat de noi si sa mutam turma la ghiseul de bagaje pierdute. Macar am primit un overnight kit, adica o trusa cu cateva unelte de toaleta si un tricou ca sa am in ce dormi noaptea asta si cu ce ma spala dimineata. Tricoul e xxl - probabil ca la aia mai mici sa poata fi folosit si ca pantaloni. Ceea ce m-a pus pe ganduri a fost pliculetul cu detergent pt haine, ceea ce n-anunta nimic bun, desi ei se lauda ca a doua zi dimineata o sa avem bagajele livrate la domiciliu, respectiv hotel. Trebuia sa se intample si asta odata, asa ca mai bine ca-i Lufthansa si nu Tarom ca nu se stie cum decurgeau lucrurile. Un lucru e sigur, aia nu-ti dau nici un overnight kit, o stat odata un coleg neamt de-al meu 3 zile la Sibiu fara valiza. Aproape ne gandeam sa-i facem birou separat.
PS. Lufthansa really really sucks. Cand mergi la check-in totdeauna la ei din 20 de ghisee merg 2-3 si coada e de cel putin jumatate de ora. Asa ca imi permit sa parafrazez programul lor de fidelizare Miles & More - Stress & Mor.
PS2. O ajuns si valiza sambata dimineata la ora 11.
Scuzati de pauza, dar am lucrat destul de mult in Germania si dupa aia, well..am ajuns acasa si a venit weekendul si acum ma doare spatele - for reasons unknow cum ar zice The Killers :)
Asaaa, sa continuam povestile despre concediul deja de mult apus. Dupa patru zile in insula Krk, intr-o frumoasa zi de luni, cu noaptea-n cap, adica pe la ora 8, am plecat spre Makarska, o statiunea relativ faimoasa in partea de "jos" a coastei dalmate, la 160 km de Makarska. Vreo 4-500 km distanta, nu mai stiu, oricum a fost o calatorie agreabila, in mare parte datorita drumului de coasta si apoi al autostrazii libere si cu peisaj frumos. Croatii aproape au ajuns cu autostrada la Makarska, de acolo ultimul tronson spre Dubrovnik nefiind inca gata dar nici nu cred ca o sa mai dureze mai mult de 2 ani.
Odata ajuns in Makarska, care e un oras in toata regula, ne-am luat dupa indicatoare pana in centrul orasului, am dat o tura ca sa analizam geografia locului si ne-am oprit la o agentie turistica. Doua minute mai tarziu un proprietar de apartamente si-a facut aparitia si ne-am cazat in vila lui, intr-o camera situata la 100 m de mare. 120 de euro pentru 4 nopti de cazare, doua persoane. Plaja de acolo este foarte interesanta, lata de 4-5 metri, strajuita de conifere in care poti sa vezi veverite, iar in fundal avand muntele inalt si golas. Impresionant. in zona falezei in care se face plaja este un fel de bazar, cafelene-restaurant si tonete de inghetata,iar in dreptul portului sunt restaurante, magazine, centrul istoric al orasului (no biggie) si chiar un mic mall. Au si un teren de polo, unde seara se antreneaza formatia locala. Teren = petic de mare ingradit cu niste platforme plutitoare din lemn. Tzeapa, pentru ca exista si o tzeapa, este ca plaja nu este amplasata paralel cu directia soarelui, asa ca inainte de 12.30 coniferele tin umbra pe plaja, soarele venind din spatele arborilor. Preturile din Makarska sunt un pic mai mici decat cele de pe insula, dar in general in Croatia exista o sindicalizare a serviciilor, nu stiu daca legala si autorizata, dar care se practica. De exemplu un cub (ce cub, ca e relativ rotund) de inghetata costa 5 kuna si un amic spune ca s-a scumpit, in 2003 ar fi fost 3 kuna, eu nu mai tin minte. Cursul valutar a ramas cam la fel 7 kuna = 1 euro. In afara de inghetata si felurile de mancare sunt la fel cam peste tot, platouri de peste, cateva chestii din pui si curcan, aceleasi steak-uri si omniprezentul djuveci, adica orezul cu legume cunoscut noua sub numele de ghiveci, mancare traditionala locala. Si mititeii, bineinteles. O alta ramura sindicalizata a turismului este cea hoteliera, desi camerele sunt private, ele se incadreaza in diverse categorii (stele) si din cauza aceasta au preturi standard. Asa ca nu prea ai sanse sa negociezi pretul cu proprietarii de locuinte, fapt care are mai multe avantaje decat dezavantaje pentru ca nu risti surprize neplacute, mai ales daca faci rezervare pe internet.
Partea subacvatica a plajei este acoperita tot de pietricele, dar este si foarte abrupta, dupa vreo trei-patru metri de la tzarm apa deja trece de doi metri adancime. Aici n-am vazut pesti in apa, dar pe plaja e plin de porumbei gunoieri, care ti se urca pe prosop cu nerusinare si cauta de mancare. Cateodata e amuzant, mai putin daca adormi pe plaja si te trezesti ciugulit si inconjurat de un stol - asa cum a patit o doamna "imprudenta". Oricum e de preferat sa ai porumbei gunoieri decat ursi gunoieri, right?
Dupa plecarea din Gyor ne-am intors pe M1 spre Budapesta si de acolo via M0 pe M7/Balaton spre granita cu Croatia. Maghiarii aproape au terminat si aceasta autostrada, doar un segment mai lipseste dar e in lucru, asa ca in curand Croatia va fi accesibila mai rapid. Oricum in Croatia autostrada e gata de ani buni, inca din 2003 acest tronson era facut. Diferenta fata de Ungaria si Austria este ca la croati se plateste autostrada la bariere, nu prin vignieta si din cauza aceasta iesi mai scump, e aproximativ 30 de euro o traversare pe autostrada. Dar nu sta politia sa te hartuiasca asa ca poti sa gonesti confortabil cu 160 la ora. Ce-au reusit croatii sa faca e minunat, un sir de viaducte si tuneluri, multe dintre tronsoane facute de Strabag, adica aceeasi firma care la noi da chixuri - prietenii stiu de ce. Ultima portiune dinainte de insula Krk e doar partial gata, adica doar un sens este terminat si se circula pe cate o banda, dar este efectiv facuta pe varful muntilor si pentru a cobori spre insula trebuie sa cobori pe serpentine. Podul spre Krk este de asemenea impresionant si bineinteles, cu plata.
Krk este cea mai mare insula a croatilor, are si aeroport iar pentru a o parcurge de la un capat la altul iti ia aproape o ora, pentru exista doar doua benzi iar in unele locuri sunt chiar serpentine (imaginati-va un drum serpuind, intr-o parte muntele iar in cealalta marea). Noi ne-am indreptat catre cea mai indepartata localitate a insulei, Baska, pt ca stiam ca acolo e plaja cu nisip. Neavand nici o rezervare am mers la o agentie de turism si am aflat ca mai au un apartament liber la 3 km de plaja, in localitatea invecinata. Pentru ca urmatoarele doua birouri turistice nu avea nimic disponibil am ales-o cu draga inima pe aceasta. Dezavantajul era ca a trebuit sa mergem la plaja cu masina dar nu pot sa zic ca m-a deranjat prea tare. Asa cum se vede si in poze totusi plaja nu a fost cu nisip ci cu pietris, doar in apa fiind nisip - si pesti care iti treceau pe la picioare si pe care ii puteai admira prin apa clara. Pe langa promenada, plaja si portuletz, ne-a placut foarte mult peisajul de sus de la biserica, mormintele de pe marginea dealului cu privelistea spre golf fiind un loc interesant de veci. Pozele de acolo imi plac cel mai mult.
Stara Baska (Baska veche) este un satulez de pescari, cu un drum ingust si serpuitor si cu o plaja in fundul unei rapi adanci, daca va uitati in poze observati ca lumea-si lasa masinile pe marginea drumului si cobora pana in fundul rapei, chestie pe care noi n-am facut-o si ne-am multumit cu poze.
Vrbnik este alt sat pitoresc de pe insula, cu doua golfuri, unul in care isi ancoreaza navele iar celelalt pentru inotat. Fiind situat destul de sus fatza de nivelul marii privelistea este uimitoare, noi am prins si o zi cu vant asa ca marea se izbea cu zgomot de stanci si lasa dare de spuma alba. Spre amiaza s-a mai linistit "briza" si am stat un pic la plaja, am intrat in apa mai mult tras de un contra-val decat de buna voie, pe cand incercam sa stau pe scari si sa ma acomodez cu temperatura apei. Claritatea deosebita si fundul stancos al apei pe care ti se parea ca-l poti atinge cu piciorul au fost iarasi impresionante. Cand soarele a devenit prea puternic ne-am plimbat prin centrul localitatii, stradute mici si intortocheate, unghere, cotloane, flori si mult soare. Pozele vorbesc mai bine decat as putea-o eu face.
Krk, localitatea cea mai mare de pe insula, m-a cam dezamagit. Putine restaurante, portul nu foarte atractiv iar orasul vechi destul de paraginit. Ma asteptam la mai mult, dar nu s-a ridicat la intaltimea celorlalte locuri de pe insula.
PS: au scorpioni. Mici si negri. Am vazut doi intr-o seara cand ne-am intors la apartament. De atunci n-am mai lasat geamul la baie deschis. Restul aveau plasa...
Hielau si salutari din Jermania, unde-s 16 grade si eu inca obisnuit cu canicula – si, ce-i mai trist, cu haine potrivite de canicula. Sa va povesteasca happy hipo ce-o facut in concediu, ca poate v-ati uitat la poze si vreti sa stiti ce se ascunde in spatele lor. O luam organizat, ca-n albumul foto si incepem cu prima zi, drumul si sederea la Gyor.
Intr-o miercuri, la ora 5 dimineata am purces in expeditie: me, my self, my car and my ex (Ali). Totul la plesneala, nimic stabilit, initial trebuia sa fim mai multi dar pana la urma a fost super bine si in doi. Destinatia primei zile era Gyorul, locul unde se afla temporar sora Alexandrei, la prietenul ei. Distanta am parcurs-o repede, 7.30 ore, la amiaza deja eram acolo, instalati confortabil si cu un prosciuto melone in fatza. Plus gulas, ca deh, traditia obliga (yummie). Gyorul este un orasel cochet (140.000 locuitori) si pana mi-am facut eu somnul de dupa-amiaza, numai bun de reincarcat bateriile, fetele s-au plimbat prin magazine. Apoi pe seara am iesit la masa, pe un vapour cu aburi andocat pe malul unui brat al Dunarii si transformat in restaurant international. Foarte buna mancarea, buna si berea locala si tare palinka. Dupa cina ne-am continuat betzia …aaa plimbarea, la un cocktail bar asa cum in Sibiu nu gasesti. Bauturi una si una. De fapt doua: shoturi de flying vodka si grand finale cu zombie-uri. Si zombie ne-am facut, numai bine sa dormim dusi si la 7 sa fiu singurul fara mahmureala, nu inteleg de ce..dar a prins bine ca doar eu eram soferul.
Asta a fost un episod scurt, introductiv, maine urmeaza povestea zilelor pe insula Krk.
Ia uitati-va aici:
http://www.ynet.co.il/articles/0,7340,L-3434851,00.html
Zice Oancea, care stie araba la fel de fluent ca mine dialectul mandarin:
"vreau sa spun ca dupa ce am citit articolul al carui link a fost postat de ovi mi-am dat seama ca ei au copiat articolul scris de dragos popescu pentru prosport iar comentariul de sub poza cu dan marginean este acelasi cu cel existent pe site-ul mediafax. dezamagitoare presa araba. trebuie mentionat faptul ca la final de articol scria ca daca nu se va omologa recordul se va pune o bomba la sediul cartii Recordurilor, nu de alta, da' englejii au mai multe trupe in irak decat noi, romanii"
Oanceo, cum se zice corcodusha in araba?
Later edit, mi se sopteste in casca: nu este araba ci ebraica
Am vazut-o si pe asta. S-a inventat sapunul lichid anti-stress. Da, anti-stress. Copii, multumiti-i la tanti Palmolive si la nenea Colgate pentru acest progres fantastic in domeniul wellness-ului. De acum inainte nu ma mai spal pe maini ca sa omor microbii ci ii fac sa se simta bine - sau eu ma simt mai bine?? Nu mi-e prea clar daca pe langa functia anti-stress are si functia anti-bacteriana. Sper ca da. Ca altfel degeaba ma simt bine...pana la hepatita. E drept ca n-am urlat la nimeni zilele astea dar nici nu pot spune ca am avut ocazia si m-am abtinut. Sapunelul asta mai contine si alte chestii interesante: ylang-ylang. Suna bine, asa-i? Fancy? Ce, n-ati auzit de ylang x 2? Daca era sapun 4x4 poate continea ylang-ylang-ylang-ylang. Asa e doar ylang-ylang si este floarea copacului numit cananga. Dupa "stejar extrema urgenta" avem si "un copac numit cananga". Rime fara numar, de exemplu parca vad bastinasii polinezieni cantand duios din ...whatever... "danga-langa, pica floarea din cananga". Ce rol are ylang-ul asta? Nu mi-e deloc clar, nu scrie. Dar stiu ce-am citit despre tampenia aia de acum cativa ani, cu extract de kiwi. Ajuta la ceva? Cica era plina de vitamine. Pai omul vrea sa se spele sau sa se vitaminizeze? De ce sa nu manance tot kiwi-ul si sa primeasca de n ori portia de vitamine din extract? O fi alergic? Revenind la ylangul nostru. Citesc pe net ca uleiul extras din aceasta floare este folosit in aromaterapia si are ca efect scaderea presiunii sangelui. Daca as fi suficient de tampit mi-as masura tensiunea inainte si dupa ce ma spal pe maini. De fapt ce spalat pe maini, umplut vana cu sapun din asta si facut baitza. Poate-mi scade presiunea sangelui de tot. Care aveti probleme cu hipertensiunea, puneti un pic sub limba, in loc de pastila. Are avantajul ca faceti si baloane si nu mai dati banii pe guma. Mai citesc ca e si afrodisiac dar nu toate uleiurile de masaj sunt afrodisiace? Pana si bietul untdelemn, daca freci bine, e afrodisiac. Parerea mea.
Probabil isi face efectul...altfel n-as putea scrie asemenea tampenii. Sau mai stii...
PS: De unde pot sa-mi cumpar o tufa?
S-a terminat meciul, Sibiul a intrat in Cartea Recordurilor, presa urla, unii ne lauda, altii ne iau la mishto. Este un record stupid? Categoric! Aduce ceva? Ooo da! Intr-o tara in care initiativele civice sunt aproape inexistente, in care in presa auzi doar de omoruri si de ... fotbal, o mana de oameni s-au organizat exemplar si ar putea preda lectii unor asa-zisi profesionisti. Ati auzit de baschet zilele acestea, copiii au auzit de baschet, parintii lor au auzit de baschet. Este o sansa ca ei sa aleaga acest sport. Noua ne place sa credem ca e un sport mai nobil ca fotbalul, pentru ca mana e mai aproape de cap decat piciorul. Categoric este mai spectaculos si mai incitant pentru spectatori. Recordul a fost un omagiu adus jucatorului CSU Elemer Tordai, alintat Toci, decedat in urma cu putin timp din cauza unul cancer si ochii plini de lacrimi ai vaduvei lui, prezenta in sala, sunt un adevarat moment priceless.
Faptul ca nu suntem sportivi ci ca fiecare are o alta meserie la baza a contat enorm in organizarea acestui record si probabil asta nu inteleg oamenii "din fenomen" care isi conduc cluburile sportive cam dupa ureche: ca pe langa jucatori trebuie sa fie o armata de oameni care sa se ocupe de alte domenii, ca e o intreaga logistica care trebuie pusa la punct la orice eveniment si ca cel mai important e sa-ti faci treaba cu pasiune si placere. Am avut medici care au vegheat jucatorii, am avut sponsori puternici care au asigurat bugetul si unele dintre necesitati, am avut oameni de presa care au stiu sa mediatizeze evenimentul si sa-l prezinte, am avut website cu stiri si poze, am avut webcam care a transmis evenimentul live pe internet, am avut stewarzi care au vegheat ca jucatorilor sa nu le lipseasca nimic, am avut grafice si programari pentru orice detaliu, inclusiv rezerve si alternative pentur cazurile neprevazute, am avut cronomentru facut special pentru acest eveniment, ruland pe doua calculatoare cu UPS-uri, am avut generator de curent, am avut toalete ecologice, saltele, muzica, majorete, am avut umor si buna dispozitie. Am avut inclusiv fan-shop de unde puteai cumpara tricouri, sepci sau rucsaci cu mesaje legate de record, am vandut toate produsele si o sa mai facem pentru ca cererea e mare. Asa ca daca o sa vedeti un tricou cu "am facut-o 72 de ore" sa stiti ca e de-al nostru.
Pentru poze intrati aici: http://matiu.ro/main.php?g2_itemId=8844
(o sa mai apara si altele in curand)
Pentru revista presei: http://record.csufans.ro/
si pentru reportaje video:
http://www.tvr.ro/articol.php?id=13897&c=144
http://www.realitatea.net/playlive2.php?file=/media/video/video_001_00080029_...
http://www.protv.ro/filme/tinerii-baschetbalisti-de-la-sibiu-au-reusit-sa-dob...
Blogul si trairile unui jucator: http://www.ivans-life.blogspot.com/
Acum o sa plecam un pic in Brazilia cu banii castigati, pentru ca Guinness ne umple conturile. NOT. De fapt trebuie sa-i platim noi cu 300 lire ca sa omologheze recordul in 48 de ore, nu in 4-8 saptamani. De aceea nici n-am adus oficial Guinness la Sibiu, ne-ar mai fi costat o suma considerabila, bani pe care nu-i avem. Dar o sa trimitem foile de joc, poze, articole din presa, declaratiile martorilor (2 oficialitati la fiecare 4 ore), inregistrati video in care se vede cronometrul si alte hartii pentru a putea fi omologat recordul nostru.
Deja cautam idei pentru anul viitor....
Premisa: pentru mine - absurd, dar asa este - ce nu-i cantat in engleza nu prea exista. Exceptiile sunt rare.
Aseara a fost concert Bregovic in Sibiu. In Piata Mare, gratis, deci full de lume. Nu chiar ca la Iglesias sau ca de Revelion cand au fost 50.000 de persoane, dar s-a umplut piata. Eu nu-s amator de muzica lautareasca sau cum s-o clasifica asta, dar inca de la primele acorduri am fost captivat. Stiam dinainte cateva piese, nu detin nici una, le auzisem intamplator. Am vazut si filmul "cu pisicile" si am citit si prin presa despre el. Deci nu eram din ala crizat la primele acorduri ale unei piese. Melodiile lui Bregovic se impart in doua categorii, asa cum spune si numele orchestrei: de nunta si de inmormantare. La alea de jale te si imaginezi cu capul pe o masa de lemn, cu sticla de vodca in fatza si cu cutitul infipt in masa. La alea de veselie e musai sa dansezi, iti vine pur si simplu sa te misti (ca eu ma misc in acelasi ritm si la bregovici, la rock sau in club e alta poveste, tine de cele doua picioare stangi din dotare). Cateva piese super tari, a fost una cu acorduri orientale cam asa pe la mijlocul spectacolului care mi-a placut la nebunie (care poate sa dea un hint sa o gasesc, fac reclama pe blog). Misto: oamenii in sir indian care mergeau printre spectatori dansand pe ritmurile nebunesti, horele si in general faptul ca toti dadeau din picioare intr-un fel sau altul, cu exceptia babelor care probabil credeau ca a venit apocalipsa. Cel mai bine s-au simtit, bineinteles, strainii, pe care-i durea-n spitz ca se dau in spectacol. Bastinasii au fost mai moderati, cu exceptia Annei the energizer bunny, care n-a stat locului deloc. Incheierea a fost pe o melodie de pahar, traditionala sarbeasca, din primul razboi mondial, cu Bregovic sorbind din pahar si publicul cantand la refren "artileria". Au trecut doua ore mai repede ca la Rolling Stones.
Recordul ca recordu, baschetul ca baschetu, dar tehnica ne omoara! Am mers pe la 10.30 sa vad inceputul meciului (programat pt 11.00). Ajuns acolo ma ia un amic in primire sa-l ajut sa care niste baxuri de Gatorade din magazie in frigiderul din sala. Dupa ce-am stocat sticlele in frigider, chiar inainte sa-i inchidem usa, pusca o sticla de plastic plina cu apa minerala si ma uda din cap pana-n picioare. Bine ca nu era zeama.
Recordmenii au primit spre folosinta trei calculatoare dar nimeni nu s-a obosit sa verifice ieri daca exista softurile pe ele. Asa ca azi vroiau sa printeze niste fisiere Excel. De unde Office..Noroc cu Google Docs, ca poti sa deschizi documente pe net. Am zis printat? Imprimanta era, dar nu instalata. Practic singurul lucru ce mergea era cronometrul de 80 de ore pe un alt calculator. Instalez si imprimanta, in timp ce copiam cd-uri cu muzica in calculator, vrem sa instalam softul cronometrului pe cel de-al treilea calculator, sa-l avem de rezerva (ruleaza ambele cronometre in paralel) dar ...unde e cablul de la al treilea monitor? Nu e! Desfa cablul de la monitorul doi si leaga-l la trei...moment in care crainicul anunta imnul de stat al Romaniei. Shit! Imnul e pe calculatorul 2, ala fara monitor. Proba de indemanare-viteza: desfa cablul de la 3, leaga-l la 2, mufa e undeva dedesubt, intoarce monitorul sa o gasesti, toata sala cu ochii pe mine, soapte "caaaliiiin", eu transpirat instantaneu, inca un rand peste apa minerala, merge monitorul, play, sunet in boxe, ufff. Injuraturi in gand. Sa nu va zic ca n-aveam nici imnul, atunci l-am adus de pe net, noroc ca e in format mp3 pe cateva site-uri. Apoi inca alte cateva problemutze tehnice, rezolvate on the fly si am putut reveni la birou. La 3 imi incepe tura de steward. In concluzie: Adelutza tre sa dea o bere. Se aude? Nu se aude ca-i la sala...
Avertizare: Daca nu intelegi ce-i ala cerc circumscris unui dreptunghi nu citi mai departe
Duminica am fost la o nunta a unor colegi de liceu. Ce mi-a placut mie la nunta? Pedeapsa data mirelui si nasului pentru a recupera mireasa furata. Fiecare din ei a trebuit sa curete trei cartofi, cel care termina ultimul platea nota de plata a "haiducilor". Problema era ca nu prea taiau cutitele iar pentru ca oricum nu avea antrenament la asa ceva mirele a gasit o solutie ingenioasa: a "curatat" cartoful din 6 miscari si a ramas un paralelipiped - 4 miscari pentru laterale si 2 pentru capete. Ca doar nu o specificat nimeni ca tre sa dea jos doar coaja de pe cartof. (Dupa prima miscare hotul ii spunea ca nu l-a pus sa taie felii cartoful ci sa-l curete. S-a prins si el intr-un final de schema)
Clever. V-am spus ca am fost fost colegi de liceu? Sper ca prin inductie sa se fi transmis si la mine un pic de desteptaciune.
Ce pedepse haioase ati intalnit pe la nunti?
Canicula aste ne-o facut pe toti sa ne etalam tatuajele, muschii, celulita, parul de pe spate si de pe piept, picioarele cu sase degete si slipii cu oitze. Asa ca am devenit o tzara de stripari asudati, majoritatea jalnici, bronzati tractoristic si vorba lu' Teo - o da! - cu efect Axe la purtator. Eu am facut o nebunie si am mai descheiat un nasture la camasa, cat lux! Acasa, nu stiu ce sa fac, sa dorm in partea cu strada, unde nu poti sta cu geamurile deschise ca trec tirurile pe centura, sau sa dorm in partea spre curtea interioara, unde n-am jaluzele si ma trezesc dieselurile vecinilor care pleaca la lucru dimineata devreme, blestemata fie tzeava de esapamant "tunnata" ca sa sune jaful a supersonic. Ca veni vorba de avioane, colivia aia zburatoare care aterizeaza la 7 dimineata cred ca a fost facuta intai ca sa huruie si dupa aia ca sa zboare. Astept cu nerabdare avioanele mai mari, la toamna, cand se termina largirea pistei, sa vad cum se zbuciuma mileul de pe televizor si cum tremura batzul pescarului din vitrina. Pestele de sticla a murit de deshidratare, asa ca pe el n-o sa-l deranjeze trenul care trece prin fatza blocului si nici copiii care se joaca afara cand tu te intorci obosit de la Ocna si ai chef de o mica atzipeala pe canapea. Cu avionul nu ma pun, dar pe astia ii mantuiesc eu. Si bai Razvane, daca vrei sa-i dai lectii de pian copilului, du-l la scoala de muzica nu la soacra-ta, ca de aia are timp saraca sa dea cu aspiratorul doar la 10.30 seara. Desi kinderul tau nu m-a deranjat tare, ca nu se auzea de vecinul care-si schimba faianta in baie, de sambata de la 8 dimi una-ntruna.
Presiunea in roti: checked! Cola: checked! Aparat foto: checked! Izopren: checked! Seminte si popcorn: checked! It's rally time!
In weekendul acesta are loc raliul Sibiului. Cea mai spectaculoasa proba este cea de noapte, pe traseul Santa - Curmatura si cu ocazia asta o mare parte din bastinasi se muta pe valea Stezii in fiecare an. Asa si noi, am strans gashca si am pornit sa vedem lumini si sa auzim pacanituri de motor. Mare lucru nu e, putini piloti ruleaza cu viteza, majoritatea de frica sa nu-si strice masinile pt ca raliul este de macadam si este dur sau pentru a nu accidenta spectatorii inconstienti a.k.a "donatorii de organe" sau "ce grupa de sange ai baaa sinucigasule" asa cum ii alinta publicul elevat. De fapt asta este si partea amuzanta a raliului: spectatorii pontosi. Pe la orele 20.30 am plecat din Sibiu, am parcat masina pe marginea drumului in zona Mai - Curmatura si am pornit pe jos pe drumul de Santa catre locurile noastre, marcate cu un X mare inca de acum 4-5 ani. Ajunsi pe coasta dealului, am intins izoprenele, ne-am facut comozi si am inceput sa asteptam. Era 21.15, iar proba trebuia sa inceapa pe la 22.15, cu intarziere cu tot s-a facut 22.40. Stand si asteptand am constatat ca seceta de anul asta a multiplicat cantitatea de praf care se ridica in aer, la fiecare trecere a masinilor de deschidere si safety-car-urilor norii dizlocati facand ca pozele facute cu blitzul sa aibe aspectul celor facute iarna, pe ninsoare. Si incepe...dialogul intre partile vaii, pe latura, langa apa stau unii cu cortul si fac gratar, pe cealalta parte, pe deal, stam noi si alti spectatori de ocazie, unii cu glume in program: "cum o iesit gratarul? praf!" Pentru a-l mai tempera pe glumetzul de langa noi care comenta non stop, se aude de dincolo "Daneeee", dar smecherul nu musca, insa raspunde altul "Daaa!". Toata valea tace, se aude clar raspunsul de la fochisti: "sugi p...". Apoi un hohot imens de ras. Cine a facut greseala sa vina cu copiii cred ca regreta deja. Incepe raliul, putine masini bune, cativa care-si respecta blazonul si ruleaza cu viteza, altii mai moderati sau cu probleme tehnice. Praful nu se mai aseaza, pluteste linistit si ne invaluie pe toti, dar e noapte, nu se observa decat la blitz. Lumea se plictiseste si unii incep sa plece, in huiduielile celorlalti. Zici ca esti pe stadion. Fochistii le canta pe vreo 20 de voci "la revedere, va spunem la revedere" sau "noapte buna, noapte buna". Multi au lanterne puternice sau reflectoare si cand apare in bataia lor cate o fatuca mai dezbracata, incep toti sa fluiere. Prietenul uneia isi ridica mainile a victorie, in timp ce erau insotiti de fascicolul luminii si toata lumea ii fluiera pt ca pleaca. Toata lumea e bine dispusa si incet incet incep sa vina ultimele masini, cele din cupa Dacia, unde deja interesul spectatorilor este diminuat. Ne pregatim de plecare, este aproape 1 noaptea si e devreme. Un dush acasa si reunirea in club. Zorile se varsa cand pun capul pe perna.
Se uita spre mine. Ii zambesc si o chem cu miscarea clasica a degetului aratator. Se preface mirata, isi indreapta mana spre piept si misca din buze “cine, eu?”. "Da, tu" dau eu din cap. E micuta de inaltime, dar bine proportionata, par carliontat ce-i curge pe umeri si un zambet frumos si alb. Dupa ceva timp o sa aflu ca m-a vazut la caminul de batrani cand i-am dus matusei mele, care lucreaza acolo si e colega cu ea, patul pentru bolnavi in care l-am ingrijit pe bunicul meu. Se pare ca tristetea de pe fata mea in momentul acela, cand ma pregateam de despartirea de un om care a insemnat mult pt mine, a impresionat-o....
Suna a romantza dar nu e. A fost doar inceputul unui lung sir de sms-uri agramate.
Dea dea, stiu ca toti stati cu geana pe blogul meu sa va povestesc cum fu la Rolling Stones (ampreluatlegaturaVali).
Deci fu, deci se duse, deci nu-mi pare rau, deci nu fu chiar cum ma asteptam sa fie dar merita.
Am plecat pe la ora 12.15 din Sibiu cu masina personala, tatal personal si varul personal. Varul asculta hiphop, tata asculta rock iar eu ascult tot ce misca (macar o data); doar ProTV te asculta ce vezi - si-i multumesc pt poanta ieftina din titlu ca altfel nu faceam legatura intre Nicu (tata) si canicula.
Traficul pe Valea Oltului a fost in parametri obisnuiti, adica aglomerat dar fara blocaje iar aproape 4 ore mai tarziu am ajuns la portile Capitalei, 41 de grade afara, motiv suficient sa te bucuri ca s-o inventat AC-ul. Am plantat masina iecsact in Piata Hurmuzachi (mare caracter, ciudat nume, cine fu oare nenea Hurmuzachi?) in parcarea OTP Bank si declar cu usurare ca tot acolo am gasit-o dupa terminarea concertului - nu ca m-as gandi sa vin la Bucale fara CASCO, dar sa pleci cu patru roti si sa te intorci cu trinu nu e idealul meu de calatorie reusita). Booon, deci la ora 17:15 eram in parcare, inspiram aroma tare a mandrului orasul. Aproape de ora 18 eram deja pe stadion, bineinteles fara sticla de apa predata la intrare si la fel ca noi, pe stadion era si soarele. Umbra era dupa stadion asa ca acolo am stat pana la ora 20, pe o bordura, citind presa, ascultand concertele Iris si Charlattans si asteptand sa scada temperatura si sa nu mai ne bata reflectorul natural in cap. Concertele de deschidere au fost modeste, Iris ca ei, Charlattans neimpresionant. Vreau sa multumesc firmei StarFoods pentru geniala idee de a amplasa baxurile cu chipsuri in asa fel incat sa-mi asigure un pic de umbra, chiar daca nu am consumat multe produse de la ei eu fost la fel de importanti pt mine ca si Coca-Cola. La ora 20, finally, soarele trecu sub rama stadionului si am putut sa ne punem si noi in tribuna si sa asteptam civilizat ora 21:30 pe scaune. Locurile noastre au fost la tribuna 2, vis-a-vis de tribuna oficiala, vizibilitate buna, in laterala scenei.
Concertul a inceput cu o proiectie pe ecranul din spatele scenei, un filmulet cu "bang-ul" cosmic, terminat cu o jerba de artificii si aparitia pe scena a stonshilor. Prima piesa, "Start me up" m-a facut sa simt ce-o simtit Windows 95 cand o fost prezentat. In prima parte a show-ului au fost cateva melodii bune si cateva modeste, de exemplu cea de pe ultimul album si a doua cantata de Keith Richards asa ca spre jumatatea spectacolului eram un pic dezamagit. Sa-l vezi pe batranelul de 63 de ani, Jagger, cu buricul gol, unduindu-se ca o adolescenta pe manele e totusi ceva. Keith mi s-a parut charismatic si cool, cu ranjetul de betiv drogat care nu prea stie pe ce lume se afla, frazele cam poticnite si tzigara in coltul gurii, dar care isi stapaneste meseria la perfectie. Ronnie si Charlie n-au facut show, au fost discreti in prezenta. La primele cuvinte ale lui Mick in romaneste am zis ca wow, ce mishto, s-a deranjat sa memoreze cate ceva pentru bastinasi, dar apoi cand deja exagera cu romana de pe prompter mi s-a parut un pic penibil datorita regiei, momentul culminant fiind prezentarea deja faimoasa a canterei de la backing vocals, Lisa: "ce rochie frumoasa dar ce papuci ieftini". Cand ma gandesc ca spune aceste lucruri in toate limbile tarilor pe unde au concert ma cam dezumflu, pentru ca am mers sa vad ceva live nu regie dusa la perfectiune. Asta nu le scade cu nimic din meritul artistic dar ma gandesc la Knopfler, Clapton sau Gilmour care canta natural si fara regie. Vorbind de Lisa, tipa are plamani si stie sa-i foloseasca, a avut un duet cu Jagger de nota 10, o melodie dedicata lui James Brown care a entuziasmat sala. La jumatatea spectacolului, Jagger si-a prezentat trupa si apoi s-a retras pt doua melodii, cantate de Keith, apoi la intoarcere a inceput show-ul adevarat. Doar melodii una si una, highlight-urile mele fiind Satisfaction pe scena mobila ajunsa in mijlocul stadionului (cu mama ascultand la telefon) si Simpathy for the devil cu stilul ei deosebit. La final, bisul a fost scurt: Brown Sugar - "and elvis has left the building", hura si la gara, fraierii or ramas se se uita la artificii si la panglicile portocalii care au umplut scena iar baietii si-or luat talpasitza dupa fix 2 ore. Problema tehnica: aveau un panou video care afisa si alte culori decat cele dorite dar pana la urma au remediat problema. Mishto: logo-ul trupei - gura cu limba, gonflabila, imensa, umflata si dezumflata in timp record, intre piese. Scena: faina, dar am vazut si mai bune (Pink Floyd - Pulse). Efectele pirotehnice: slabutze, dar nu pt ele am venit. Atmosfera: cam seaca. Cateva panouri cu mesaje de la fani, "Ronnie we love u" - ma asteptam si la un "Radautzii va iubeste" dar n-a fost sa fie. Un prieten care a fost si la Metallica si George Michael zicea ca "ordinea ar fi Metallica (trupa si public dezlantuite), GM (show f. bun si muzical si scenografia), RS (Jagger in forma si cam atat)". Personalitati in sectorul meu: unul din gemenii Baniciu/Vintila, Chilian si Ciovica. Cam ca peste tot, unde e multa publicitate si abunda superlativele esti un pic dezamagit de evenimentul in sine. Sau poate doar eu, ca-s mai pretentios. In concluzie: a fost un show bun, pe alocuri excelent, si-a meritat banii dar masina de marketing cam exagereaza si nu neaparat in favoarea muzicii.
Show-ul s-a terminat la 23:20, afara s-a "racorit" la 30 de grade iar intoarcerea spre casa a fost lipsita de incidente, pe la ora 1:15 am reusit sa iesim din Bucuresti iar la 5 dimineata adormeam in patul meu visand coloanele de camioane.
Postări
Comentarii
