Călătorii

plimbări, concedii, delegații

Lucruri serioase

despre unele chestii îmi exprim opinia, ca cercetătorii britanici

Stupid

să facem mișto de tot ce mișcă (stați nemișcați)

Muzică

amator, dar pasionat

duminică, 29 aprilie 2012

1 Mai muncitoresc și productivitatea la români

Chiar ne trebuia o minivacanță, inclusiv ziua de luni liberă, că doar economia duduie.

Se dă o firmă străină cu filială în România. Fac producție. Ce urmează e un fel de citat din experiența a doi expați care au venit să pună filiala pe picioare. Clienții vor din start prețuri cu 20-30% mai mici pentru că lucrează în Europa de Est, dar materia primă costă la fel și nici energia nu-i mai ieftină. Doar salariile sunt mai mici, dar acestea n-ajung la 20-30% din costul de producție. În plus oamenii încă n-au experiență și productivitatea e mult scăzută față de firma mamă. Cireașa de pe tort: ”dacă acasă îi zic unui muncitor să facă ceva, vine după două zile și-mi raportează că a făcut. Aici, îi dau totul în scris cuiva și dacă-l prind după 10 zile și-l întreb dacă a rezolvat problema zice: a, da, o să mă ocup.”. Adăugați costurile de transport, pentru că locația e mai departe de clientul final. Rezultatul? Optimism și multă încredere în viitor. Da, sunt ironic.

Să nu uităm Statul, cel mai bun prieten al investitorilor: ”Dincolo se face analiza aerului și a apei o dată pe an. La fel și a podului rulant. Aici în fiecare lună vin patru oameni care analizează apa și aerul. Analiza apei ne costă 300 de euro pe lună și noi folosim apă doar la toalete, nu în procesul de producție. La fel, vine lunar cineva de la ISCIR și se uită la podul rulant dacă-i în stare bună. Doar se uită și marcă banul.”

Nu mai suntem o țară ieftină de ceva vreme. În schimb suntem o țară ultrabirocratică care-și mulge IMM-urile sub orice pretext. Când citiți articole economice în care scrie că productivitatea e mai redusă în România decât în alte țări, nu vă gândiți doar la voi, cei în birouri, ci la muncitorii obișnuiți să tragă mâța de coadă, să folosească orice pretext pentru a se eschiva de la muncă, să fure materiale și să-și ia șefii în derâdere, după formula ”ce dracu mai vrea și ăsta”. Cine a călcat într-o fabrică știe la ce mă refer. Nu că noi, cei din birouri, am fi mai productivi, dar o greșeală în producție e mai costisitoare și ca timp și ca bani decât una într-un fișier (cu unele excepții, bineînțeles).

În mediul celor care fac producție suntem percepuți ca mediocri, leneși, delăsători, fără mândria și satisfacția lucrului bine făcut pe care merită să-ți pui semnătura. Fiecare acțiune trebuie verificată de un șef. Aproape niciodată vorbitul frumos și politicos nu dă rezultate. Nu există inițiativă personală, dacă nu-i cineva acolo să aprobe nu se execută nimic, oricât de simplu. Fără să știe de frică muncitorul român tipic nu-i interesat de calitate și de ce scrie în fișa postului. Scopul lui e să aibe pretexte și acoperire pentru toate cele 8 ore de lucru, nu să muncescă. 

Sunt convins că rădăcinile nu provin doar din comunism ci și din ocupația otomană. Când nu o să mai avem avantajul, deja diminuat, al prețurilor și costurilor reduse nu o să mai investească nimeni în România. Niciun guvern n-a avut o strategie coerentă legată de producție, nu s-a făcut o recalificare reală și nici investiții în retehnologizare. Norocul de a face parte din UE nu poate ține loc de profesionism (nu vă amăgiți, a fost noroc chior, am citit un interviu cu Monica Macovei, sunt doar câțiva oameni care au dus procesul în spate, nu o structură bine organizată - e înspăimântător nivelul de diletantism din țara asta).

Așadar să ne bucurăm de minivacanță. Eu mi-am luat luni liber din concediul de odihnă, cum ar fi trebuit să facă toți cei care își permit acest lucru, nu pomeni de la Stat - pentru că ”recuperatul” știți foarte bine cum se face.

sâmbătă, 28 aprilie 2012

Ce să faci când stai în coloană: tv live pe ipad

Am pus alaltăseară poza asta pe FB. Eram opriți în coloană înainte de Săliște, un accident la Săcel a generat o coadă de câțiva kilometri. Era târziu, veneam de la Timișoara și începuse meciul. Semnalul era bun la Orange 3G așa că am folosit iPhone-ul ca să facem un wi-fi hotspot și iPad-ul cu aplicația TV Premium (sub 1 eur) ca să vedem o parte din semifinala UEFA League la fotbal pe unul din canalele englezești pe care le oferă aplicația respectivă. Sonorul l-am scos prin boxele mașinii. Spre surpriza mea s-a văzut fluid și fără întreruperi. Apoi am încercat și un canal HD (Eurosport), a mers onorabil și el, dar nu mai aveam lățime de bandă și pentru FB sau altceva.

Da, e reclamă la Coca Cola

vineri, 27 aprilie 2012

Sfaturi pentru zboruri lungi

Pe lângă sfaturile clasice de micşorare a jet-lag-ului, mai sunt câteva lucruri bine de ţinut minte dacă vă aşteaptă un zbor lung:

- luaţi un pulover în bagajul de mână, unele companii aeriene (mai ales americane) menţin o temperatură scăzută în avion. Am stat sub pătură, dârdâind, măcar o dată într-un zbor transoceanic;
- încercaţi să rezervaţi loc pe un sector cu două scaune, nu cu trei. Mai ales dacă sunteţi în mijlocul segmentului de trei scaune o să fie greu de ieşit pentru a vă lua obiecte din bagajul de mână sau pentru a merge la baie. Pe segmentul cu două scaune puteţi opta ori pentru locul de la geam - pentru a dormi mai uşor, cu capul sprijinit de peretele avionului; ori pentru locul de lângă culoar pentru a vă întinde picioarele şi a avea libertate de mişcare mai mare;
 - nu rezervaţi loc pe rândurile de lângă toalete, o să vă deranjeze traficul constant de pasageri către acestea şi zgomotul uşii;
- pe ultimele rânduri sunt mai multe şanse să nu se ocupe toate locurile şi să staţi singur, dar dezavantajul e că o să vă zgâlţâie mai tare, cele mai stabile locuri sunt cele din dreptul aripilor;
- luaţi-vă nişte dopuri sau căşti, s-ar putea să nimeriţi un zbor cu adolescenţi gălăgioşi, copii plângăcioşi sau cupluri povestitoare;
- se practică datul pantofilor jos, mie personal nu-mi place, dar dacă vreţi să faceţi asta luaţi-vă ciorapi curaţi :) Luaţi în calcul că dacă sunt turbulenţe o să fie fain să vă căutaţi slapii pe sub toate rândurile de scaune din avion.
- la poarta de securitate, mai ales în State, descălţaţi-vă şi daţi-vă cureaua jos din timp, cozile sunt mari şi oamenii se grăbesc, o să se uite urât la voi dacă ţineţi rândul în loc. Uitaţi-vă cum procedează cei dinainte, nu vă bazaţi că pe voi nu o să vă descalţe.

joi, 26 aprilie 2012

Problema mea cu articolele-reclamă de pe bloguri

Fiecare are dreptul de a alege cum îşi monetizează blogul, la fel cum eu am dreptul să-mi formez o părere pe baza subiectelor abordate şi tratate în respectivul blog. Mai nou multă lume testează chestii - servicii sau produse din IT, auto, telecomunicaţii sau chiar finanţe. Problema mea e că o fac din motivele greşitele, gratis sau contra-cost - nu contează, dar nu din pasiune şi interes pentru domeniu. Din această cauză apar nişte review-uri călduţe şi mediocre, făcute de obicei de cineva care aproape că n-are nicio treabă cu domeniul respectiv şi care nu ştie piaţa suficient de bine pentru a putea trage nişte concluzii pertinente. Dacă omul e profesionist şi produsul slab apare dilema dacă să scrie corect şi să supere nişte oameni care s-au purtat frumos cu el, de unde tonul lălâi şi impersonal, distant - eu n-am citit un review de genul acesta care să zică că produsul X e o mare mizerie, dacă chiar este. Auzim de "raport corect preţ/performanţă/calitate" sau "baterie bunicică" -> mă leşhi? În acest punct mi-am făcut o părere despre blog şi autorul lui.

Am auzit opinia că dacă nu se plânge niciun cititor de un asemenea articol e ok - păi şi dacă se plânge ce-l opreşte pe autor să-i şteargă comentariul? Plus că aproape nimeni nu pierde vremea să-i spune cuiva că nu-i obiectiv. Pur şi simplu nu-l crede. Dacă se plânge o să o facă în altă parte, poate pe alt blog, moment în care cică nu se mai plânge "un cititor" ci  "un blogger" - din invidie, bineînţeles. 

Un articol publicitar de acest gen contează mult, pentru că la o căutare Google rezultatele pertinente o să fie îngropate într-un maldăr de junk-review-uri, efectiv nu o să ştii pe cine să crezi, fiindcă de multe ori n-ai timp să stai şi să sapi (poate ajuţi un prieten, nu cumperi pentru tine).

Prefer un articol scris de cineva care are o problemă concretă şi încearcă să-i găsească o soluţie. Un testimonial de genul acesta, onest şi practic, are o valoare infinit mai mare pentru mine, pentru că poate şi eu mă lovesc de aceeaşi problemă şi mă ajută să învăţ din experienţa lui. 

Nu uitaţi că Google arhivează tot - poate mai încolo o să vă ruşinaţi de primii 50 de lei câştigaţi din blog :)

miercuri, 25 aprilie 2012

Scurte şi vesele

- Cei de la Apple au făcut un design de excepţie la laptopuri, s-au gândit la tot: cablul de curent are mufă magnetică, dacă te împiedici de el se desprinde fără a trage laptopul jos. Tare, nu? Eh, dacă te împiedici de cablul de reţea ai încurcat-o, ăla are mufă standard şi e bine fixat de carcasă;

- Ştiţi reclama aia stupidă la Dedeman, care a împânzit Transilvania? "Orice ai avea în plan vino la Dedeman". Mergeţi şi spuneţi-le să vă organizeze întâlnirea de 10 ani, să vă recomande o unealtă ca să vă bateţi nevasta sau să vă ţină copilul o seară, că mergeţi la film. Lista de sugestii tâmpite e deschisă....

- Idee de afacere: cămăşi de forţă pentru pisici în călduri;

- Am vrut să-mi iau un arici, ca pet. Apoi m-am gândit mai bine, dacă năpârleşte?

- Idee de afacere: copiere chei după dictare;

- Unele stingătoare se agită înainte de folosire şi se întorc cu capul în jos. Altele nu. Ce faci dacă eşti pus în situaţia de-al folosi? Citeşti instrucţiunile sau îl scuturi şi îl intorci ca să fii sigur?

- Faceţi un sondaj de opinie la ţară cu întrebarea: sunteţi audiofil? şi vedeţi dacă scăpaţi nebătut.

marți, 24 aprilie 2012

Valve şi organizarea organică

Compania Valve crează jocuri - Half Life şi Portal s-ar putea să vă spună ceva, chiar dacă nu sunteţi gamer înveterat. De curând a apărut pe net manualul lor intern destinat noilor angajaţi. L-am citit şi e extraordinar - pe lângă umor, dezvăluie o ierarhie atipică unei companii: toţi sunt egali. Nu există şefi, nu există subordonaţi. şi evident că în procesul de angajare intră multă muncă şi responsabilitate, dar oricare din angajaţii existenţi poate să-l declanşeze dacă simte că proiectul la care lucrează are nevoie de competenţe şi forţe proaspete. Nu există echipe fixe, fiecare angajat decide în ce proiect să lucreze, unde crede el că e cel mai folositor şi îi face plăcere. Din această cauză angajaţii se grupează temporar în "cabale", nu există posturi fixe de lucru, birourile sunt mobile, locul în care ţi-ai băgat computerul în priză este detectat în reţea şi oamenii care te caută te vor găsi pe baza unei hărţi dinamice din intranet. Nu există şefi care te critică, atâtat timp cât înveţi din greşeli (şi nu le repeţi) se consideră a fi o experienţă benefică şi, din acelaşi motiv, pentru evaluările anuale se constituie o comisie de angajaţi care intervievează colegii care au lucrat cu tine în ultimul an (Peer Review) şi pe baza celor spuse de ei ţi se calculează valoarea pentru companie (Stack Ranking, pe categorii: Skill Level, Productivity, Group Contribution, Product Contribution). Pe baza acestei evaluări ţi se determină nivelul salarial.

Uitaţi-vă peste manual când aveţi timp, nu-i foarte gros şi conţine multe detalii interesante:

luni, 23 aprilie 2012

Medic rezident în Austria vs România

Faci șase ani de facultate de medicină, după care ai șansa să-ți iei rezidențiatul și să profesezi pe frumoasa sumă de 800 de lei în niște spitale deprimante. Sau ai norocul să știi un pic de germană, să ai un prieten care să te susțină și să-ți depui actele pentru o practică într-un spital din Austria. După cele trei luni de practică în care ți-ai perfecționat limbajul medical în germană te angajezi la un spital de acolo, pentru că e penurie de medici și angajează rezidenți pe bandă rulantă. Mai dai un test de limbă și dacă îl iei e totul ok, diploma din România e recunoscută complet. Dezavantaje: 1) o birocrație stufoasă, trebuie să scrii o grămadă de rapoarte în termeni medicali germani pentru Casa de Asigurări, 2) studiul în România e mai mult teoretic, pe când colegii de acolo au parte de practică intensivă încă din timpul facultății și ai multe de recuperat. Avantaje: 4000 euro brut încă din prima lună, rămâi cu un pic mai mult de jumătate după ce plătești impozitul și asigurările. O gardă de 24 de ore îți aduce 270 de euro.

sâmbătă, 21 aprilie 2012

Două piese progressive house pt weekend

Foarte faină piesa asta. Pusă de DJ Pitch la Oldies joi seara, Shazam-ul nu o găsea, aşa că l-am rugat să-mi spună cine o cântă - Lifehouse - Storm Ascultaţi şi originala.



La fel, alta reuşită în original, dar ca să meargă cu cealaltă pun remixul - Lana Del Rey - Video Games:

vineri, 20 aprilie 2012

Guess Who@Oldies Pub

Am făcut-o şi pe asta, m-am dus la un concert hip-hop la Oldies. Dacă nu-l recomanda călduros Bebe, că o să fie cu formaţie live şi că face show, nu ieşeam din casă. Şi călduros a şi fost, au venit o grămadă de puştani care nu cred că intraseră până atunci în Oldies, s-a umplut locul ca la deschidere iar când am plecat era lume şi pe stradă, la aer, ca la Costineşti pe faleză. Adevărul e că omul îmi devenise simpatic după ce am citit de el în Decât o Revistă, că-i curăţel, are unghiile tăiate şi vorbeşte frumos, că s-a promovat singur pe net, fără o casă de discuri în spate, aşa că e victoria lui personală că a devenit faimos. 
Concertul a început la 11.30, a durat 70 de minute şi, ca să vorbim în clișee, ”a captivat audienţa încă de la prima piesă, a fost o atmosferă de bună dispoziţie cum vezi mai rar”. Formaţia de acompaniament conţine 5 membri şi un Mac, din cauza asta n-a fost hip-hop de studio ci un mix de genuri ce-aducea a Voltaj câteodată. E drept, omul nu şi-a cântat doar piesele proprii, au fost compoziţii GrasuXXL (Maria Ioana, tu eşti campioana; LaLa song) sau Maximilian (Sophie, aia sofisticată mă) ce prind la public. Un grup ce serba o zi de naştere a dat tonul iar fiecare piesă a fost urmată de un cor de voci care urla "1, 2, 3, ce fain ne distrăm", strigătură care s-a propagat în tot pubul, spre amuzamentul celor de pe scenă. Bisul a avut două piese, una pe muzica lui Sting - Englishman in NY şi versurile din Tot mai sus şi alta o variantă reggae a Locul potrivit.



Aşadar n-a fost rău, ba din contră, a fost o seară reuşită, cu multă muzică house, ceea ce nu prea se întâmplă în templul rockului care e Oldies-ul, lumea s-a simţit bine şi am fost surprins să văd ce succes la public are Guess Who. În luna mai lucrurile se întorc la normal, pentru că urmează nişte concerte tari de rock şi rock alternativ: Les Elephants Bizarres, Viţa de Vie, Byron şi Kumm.

miercuri, 18 aprilie 2012

Cabo da Roca - am făcut o piesă chillout

Vă spuneam acum câteva zile că m-am distrat cu GarageBand-ul pe iPad. A ieșit piesa asta, care pentru muzică e cam ce-a fost Ienăchiță Văcărescu pentru poezie, adică no biggie. Imaginati-vă că stați pe o terasă la malul mării cu un pahar de sangria în față, că apune soarele deasupra plajei și bate o briză călduță - pentru o asemenea stare de spirit e concepută. Ca să nu fie prea seacă audiția am combinat niște poze din Portugalia, de la Cabo da Roca, cel mai vestic punct al Europei continentale și-a ieșit videoclipul următor:

De Înviere

Am stat acasă. Ne-am uitat la Coldplay@Glastonbury Festival şi la Mariza - Concerto em Lisboa. N-am descoperit acum fado, o ştiu pe tanti Mariza de când a apărut pe Buddha Bar, dar acum am avut chef de ceva nou şi am luat concertul ăsta. A mers taman bine cu atmosfera paşnică, biografia lui Cohen şi paharul de single malt. Ba chiar am devenit şi un pic nostalgic, pentru că scena concertului e chiar lângă Torre de Belem. Mi-am amintit că mai am material de vreo două posturi cu poze din Portugalia, o să urmeze în zilele următoare. Până una alta relaxaţi-vă cu Loucura şi dacă vă place căutaţi pe YouTube şi restul:

marți, 17 aprilie 2012

Parcare ilegală, dar totodată respectuoasă

N-a blocat nici intrarea, nici maşinile care staţionau deja. Poate doar fluxul pietonilor. Inedită soluţie:


PS. V-am mai povestit de vecinul doctor care lăsa maşina la noi în poartă şi apoi se enerva când îl chemam să şi-o mute, că el n-are unde parca. Între timp şi-a făcut parcare în curtea proprie. Eh, mi-au povestit colegii că într-o zi, i-a blocat cineva ieşirea şi n-a putut să scoată maşina. A început să claxoneze şi a făcut scandal, chiar dacă respectivul om era taman client al clinicii sale. Priceless.

Sherlock Holmes: A Game of Boredom

Dorm la filmele lui Robert Downey Jr. grupa mare. And it's not me, it's him. Am adormit la Iron Man, am adormit la Sherlock Holmes. Mie mi-a plăcut SH, dar în varianta asta nu mai e gentlman ci un lunatic. Exact ca Downey de altfel. Ăsta în orice film joacă, musai să se strâmbe. Se strâmbă dacă e comedie, dacă e dramă, dacă e film de groază sau dacă e scenă de dragoste. Când nu se strâmbă are faţa aia de peşte mort cu ochii goi şi inexpresivi. Cred că se roagă regizorul de el să se strâmbe, ca să nu pară că joacă dublura cu o mască pe faţă. Bine, şi DeNiro se strâmbă, doar că la el îţi dai seama ce emoţie vrea să transmită, la Downey ai impresia că trebuie să fugă la baie şi e un pic dezorientat pentru că n-o găseşte.

Destul despre acest mare actor care nu va lua Oscarul prea curând, trecem la câteva sugestii de filme noi şi bune. Poate cam dark, dar merg bine cu zilele astea ploioase:

- Shame - dacă vă place Michael Fassbender şi vreţi să-l vedeţi cum l-o făcut mama lui, drama aceasta despre un obsedat sexual e şansa voastră. Un fel de American Psycho mai puţin violent, dar la fel de dus cu sorcova;

- The Hunter - Willem Dafoe vânează ultimul tigru tasmanian în nişte peisaje superbe. Mânca, plângea, mânca;

- Man on a Ledge - Avatar, stai că mă arunc! Dap, e cu Sammy. Care până la urmă se aruncă. Dar uitaţi-vă totuşi că nu e spoiler ce-am scris;

- Contraband - Thriller cu Mark Wahlberg. Poveste clasică cu băiat bun ieşit din rahat, dar obligat să se bage la loc ca să-şi salveze familia. Marky are talent, nu se strâmbă şi îmi plac filmele de acţiune cu el, de obicei sunt reuşite şi au suspans. Nici ăsta nu-i o excepţie.

vineri, 13 aprilie 2012

iPad, AirPlay, AppleTV

Urmează un post greu şi întortocheat :) Dacă pierdeţi firul, citiţi doar primul şi ultimul paragraf. Sorry.

Apple a patentat două tehnologii fără fir, care nu s-au impus încă, dar încep să prindă uşor avânt. AirPrint e clar la ce se referă - printare wireless la echipamente care suportă protocolul respectiv - iar AirPlay e un pic mai complexă, poate transmite de exemplu muzica de la un iPhone la nişte boxe sau poate conecta un iPad la un AppleTV pentru a vedea filme şi a face prezentări pe ecran/proiector.

Ca de obicei, tot ecosistemul este gândit în mod proprietar, adică device-urile iOS permit vizualizarea filmelor codate in format H.264 (şi poate în alte câteva formate agreate, nu mkv de exemplu) prin iTunes. Din fericire au permis şi dezvoltatorilor de aplicaţii să folosească AirPlay, aşa că s-au găsit diverse soluţii la limitările iniţiale. Dar să o luăm pe rând:

- ca să vezi orice tip de film pe iPad ai nevoie de un player suplimentar. Eu am ales AVPlayerHD, nu e gratis, ci vreo 2-4 euro, dar suportă toate tipurile de codecuri şi subtitrări. Una din facilităţile lui este că poate face un server http/ftp pentru a transfera wireless filmele de la orice calculator. Varianta prin cablu este mai rapidă însă. Există şi alternative, bineînţeles. 

- că să conectezi un iPad la TV ai două variante: prin cablu cu adaptorul VGA/HDMI vândut separat sau prin AirPlay, cu ajutorul Apple TV - şi el vândut separat. AppleTV e o cutiuţă un pic mai mare decât un card de credit, cu mufe HDMI şi audio optic, ce rulează o versiune de iOS cu interfaţă simplificată şi cu care poţi vedea filme de pe YouTube sau, dacă eşti în state, meciuri din sporturile americane. Mai are o listă exhaustivă de posturi de radio, suport PhotoStream şi poate face playback la muzica de pe calculatoarele cu iTunes prin HomeSharing. Preţul lui în State e de 100 dolari, în EU de 100 euro şi în România vreo 550 lei. După cum se vede, valoarea lui individuală, ca echipament, nu-i foarte mare, dar în combinaţie cu un alt dispozitiv Apple te scapă de fire prin casă, pentru că e şi server AirPlay. Are şi telecomandă minimală, dar poate fi controlat şi prin Apple Remote, applicaţia pentru iOS.

De pe iPad poţi opta ca imaginea şi sonorul să fie afişsate atât pe ecranul încorporat cât şi trimise la un echipament AirPlay (AppleTV) - funcţie numită mirroring sau poţi decide ca filmele să ruleze direct pe echipamentul AirPlay. Ofertă cu steluţă pentru că aşa cum spuneam, sunt suportate nativ doar anumite codecuri. AVPlayerHD, de exemplu, nu suportă AirPlay decât pentru aceste codecuri, dar există un alt tandem de programe - AirVideo pe iPad şi AirVideoServer pe Mac, care foloseşte Mac-ul (are şi variantă Windows) ca server de fişiere şi transcodează filmul din formatul original în format compatibil AirPlay, prin iPad, către AppleTV. Totul se întâmplă aproape live, cu o mică întârziere. De ce e nevoie şi de iPad? Pentru că MacOS nu are suport nativ pentru AirPlay, o să fie implementat doar la vară, în noua versiune de MacOS - Mountain Lion. Până atunci trebuie folosit iPad-ul sau un program Mac experimental numit AirPlayer, nu foarte friendly sau uşor de folosit, ce se integrează cu VLC-ul de exemplu. Sunt convins că situaţia se va schimba în bine în următoarele versiuni.


Dacă v-am ameţit total, trebuie să reţineţi că se poate (sau o să se poată în curând) trimite wireless imagine FullHD şi sonor pe 6 canale de la un echipament iOS (iPhone, Ipad etc) la un televizor sau proiector, cu ajutorul unui receiver AppleTV. Chestia devine de efect, dacă trebuie să faci o prezentare elegantă, de pe tabletă, umblând prin sală şi nefiind legat de pupitru - portabil şi uşor - există atât versiuni de Keynote cât şi viewere de PowerPoint pt iOS. De ce-i aspectul wireless important? Pentru că majoritatea dintre noi vizionează filme de pe calculator în ultima vreme şi cele două cabluri care-l conectau de tv şi echipamentul audio sunt de obicei cele mai vizibile, mai ales dacă-i un laptop care stă în mijlocul camerei.

joi, 12 aprilie 2012

Despre salarii, abilităţi profesionale şi capitalism

Iar a apărut în ziar un top al celor mai mari salarii din judeţ şi iar murmură târgul. De la ăia care zic că de ce l-au publicat, că le creşte tensiunea la proletari, la cei care-i acuză pe cei din top că-s hoţi sau că nu-şi merită banii, deşi clasamentul e anonim. Or fi hoţi o parte, cine ştie, dar sigur sunt mai hoţi ăia care au venituri la fel de mari şi nu-s impozate, că doar Sibiul abundă de bunăstare. Câţi patroni declară tot la stat şi nu eludează legea în toate felurile posibile? Piaţa neagră şi gri e în floare, ca întotdeauna, dar pe noi ne umplu de fiere ăia cinstiţi sau relativ cinstiţi. Unii mai suferă că nu trăim în comunism şi nu toată lumea câştigă la fel, de parcă toţi am făcut aceeaşi scoală, am muncit cot la cot şi ne duce capul la fel. Să nu uităm norocul, că şi ăla e un factor important. 

Nu vorbesc de protecţie socială, care trebuie să existe şi să funcţioneze, ci am un dinte împotriva comentatorilor (de obicei online şi anonimi) deranjaţi de ce-şi permite unul sau altul, fără a se gândi câtă muncă, şcoală şi pregătire individuală implică anumite activităţi. O ducem mai prost, per ansamblu, ca acum 20 de ani? Categoric nu - populaţia ţării scade, populaţia oraşelor scade, dar mărimea lor creşte. Apar cartiere noi, care nu stau goale, după boom-ul imobiliar preţurile s-au aşezat suficient încât multe familii tinere îşi permit o rată la bancă pentru o locuinţă. Toţi oamenii pe care-i ştiu eu şi care au măcar o inteligenţă medie nu o duc rău, iar cei cu adevărat buni o duc de la bine în sus fără să plece din ţară, în orice domeniu lucrează, fie el gazetărie, PR, avocatură, arhitectură, inginerie, IT, medicină, contabilitate sau asigurări. Muncesc şi se stresează pentru asta? Categoric. De la directorul de logistică care e tot concediul cu telefonul la ureche şi ia xanax ca să poată dormi liniştit la (semi)corporatiştii pentru care beţia de vineri seara e remediul pentru stres, de la cei care iau calciu şi magneziu ca să scape de nodul în gât sau în piept cauzat tot de stres la freelancerul care mai pierde o noapte în oraş făcând conversaţie cu cineva nu foarte interesant, pentru că nu se ştie când îţi ajută o relaţie în plus în acest domeniu. 

Cam ăsta-i costul succesului, nu ruptul porţii fabricii la ora 5 şi comentatul aiurea pe net. Tare-s curios cum o să arate prima generaţie burnout, că presupun că o să vină scadenţa stresului la mulţi, cât de curând. Aşadar, dacă eşti unul dintre cei căruia i se pare că unul sau altul câştigă cam mult şi îşi permit una sau alta, încearcă să înţelegi şi combinaţia de abilităţi profesionale sau sociale pe care o deţine respectivul, poate o să ai o revelaţie. Să nu uităm nici din ce bani provin pensiile, pensiile de boală şi ajutoarele de şomaj. Normal, nu-i bine să frustrezi oamenii prin opulenţă, prost gust şi toate cele, protecţia socială trebuie să existe şi să funcţioneze, politicienii şi sectorul public trebuie să-şi facă treaba, discursul meu se referă strict la comentatul despre veniturile altuia. Să ne reamintim că sectorul privat, din cadrul căruia provin mulţi dintre cei cu bani, e singurul care funcţionează cât de cât în Romania, în ciuda, nu cu ajutorul legilor. Nu zic nimic nou sau original, aşa că mă opresc aici.

PS: pe mine nu mă deranjează topul, ba din contră, mă ambiţionează să fac mai mult.

O selecţie de aplicaţii pt iPad

Spuneam ieri că am descoperit o grămadă de moduri în care iPad-ul s-a făcut util, pe lâgă citit. Lucrul cu el e mult mai amuzant decât cu un PC pentru simplul motiv că interfaţa tactilă e mai "intimă" în relaţia cu un computer decât tastatura şi mouse-ul. Nu vorbesc de productivitate, unde scrisul pe tastatură fizică se impune oricând în faţa unui dispozitiv virtual, fie el şi configurabil (split al tastelor în stanga şi dreapta ecranului, float etc) ci de plăcerea mânuirii echipamentului. Inovaţiile interfeţei dezvoltate de Apple sunt puse în valoare mult mai bine pe ecranul mare al tabletei decât pe telefon.

Revenind la aplicaţii: pentru citit e musai nevoie de iBooks, dar pentru a deschide şi alte formate puteţi instala şi Stanza. Dacă aveţi nevoie şi de dicţionare vă recomand aplicaţiile Dex (ro) şi Dictionary.com (en). Pe lângă Safari, dacă aveţi o conexiune la net proastă, instalaţi şi Opera Mini care descarcă comprimat paginile web şi vă ajută în cazuri extreme.

Vă recomand un agregator de ştiri/site-uri configurabil, eu am ales Flipboard, mi se pare excelent şi ca grafică şi ca conţinut, pe lângă site-urile deja existente poţi adăuga contul de FB, de Twitter, Google Reader sau feed-uri RSS individuale. Alternativ, puteţi încerca Pulse şi Zite. În tandem şi integrat cu acestea şi cu Safari, o altă aplicaţie extrem de utilă care descarcă pagini web pentru citire offline este Read It Later. Dacă doriţi să citiţi cărţi de pe scribd.com puteţi folosi Float. Toate sunt gratuite.

Coperta Flipboard, cu secţiunile disponibile
Varianta wi-fi nu are modul GPS, aşa că navigaţia nu o să funcţioneze decât cu aproximaţie, dacă există conexiune wi-fi şi deduce locaţia prin ea, în Google Maps. Navigon nu funcţionează.

Pentru productivitate vă recomand Evernote, un progrămel care salvează şi sincronizează pe toate dispozitivele informaţiile pe care le introduceţi în el, inclusiv poze. Util pentru salvat cărţi de vizită, informaţii despre firmă sau orice altceva s-ar putea să vă fie util oriunde vă aflaţi. TurboScan costă unu-doi euro, dar e util pentru scanat documente cu ajutorul camerei foto, transformat în pdf şi trimis acestea prin email. Bineînţeles, puteţi trimite şi ca format jpeg fotografia, dar atunci fişierul o să fie mai mare, color şi pentru documente nu e necesar totdeauna acest lucru. Dă rezultate bune şi-l folosesc pentru scanat mostre de documente ale clienţilor. N-am găsit o suită de aplicaţii gratuite compatibilă cu MS Office, una decentă costă cam 10 dolari, dar momentan n-am nevoie de aşa ceva. Zvonurile spun că Microsoft e aproape de a lansa ediţia Office pentru iPad. TeamViewer e o altă aplicaţie ultracunoscută care are variantă pentru iOS.

Pentru vreme vă recomand aplicaţia TheWeatherChannel, n-am înţeles de ce Apple a omis aplicaţia proprie care vine cu iPhone-ul. Dacă doriţi un pic mai mult control asupra camerei foto Camera+ costă un euro, dar îşi merită banii, mai ales când faceţi poze în locuri umbroase sau pentru efectele incluse.

Pentru multimedia (filme, muzică) o să fie un post separat, în care o să vorbesc şi despre AirPlay.

Se spune că tableta încurajează productivitatea şi într-adevăr, există câteva aplicaţii aproape geniale. Una dintre ele este Paper (53), care e gratuită, dar pentru a cumpăra mai multe unelte de desenat se plăteşte. Rezultatele sunt impresionante, dacă ai talent artistic:
Paper: sus: unul din exemplele de desen,
jos: carneţelele virtuale în care poţi să-ţi păstrezi creaţiile
Alta pe care o folosesc zilnic este GarageBand, m-am apucat să compun o melodie, rezultatul o să-l auziţi în câteva zile. Nu e gratis (aplicaţia, nu melodia), dar îşi merită din plin cei 4 euro cât a costat. Cu ea am petrecut cele mai multe ore, cu excepţia cititului. Pentru cineva care n-a învăţat să cânte la un instrument muzical, dar îi place muzica, e o şansă nesperată. Nu că s-ar ridica creaţiile mele mai sus de piciorul broaştei, dar dacă ai talent e o modalitate de compunere facilă şi ultraportabilă. Are o mulţime de chitare, bass, clape, cvartet de coarde, poţi înregistra voce şi sample-uri. O iubesc pur şi simplu. Prietena mea însă nu-mi mai suportă improvizaţiile aşa că folosesc spăşit căştile :)

miercuri, 11 aprilie 2012

Ză iPad

De ce mi-a trebuit mie brusc iPad, după ce doi ani am rezistat tentaţiei şi am afirmat că nu-i văd rostul dacă eşti toată ziua la calculator? Pentru că, logic, nu mai sunt toată ziua la calculator. Am o grămadă de delegaţii, unele cu maşina, de exemplu în turele lunare până la Timişoara îl las pe colegul să conducă şi eu citesc diverse pe iPhone, drumul durează aproape 5 ore. Telefonul e un pic cam mic şi laptopul un pic cam mare pentru sportul ăsta, mai ales când se şi frânează. Sau pe avioane, e mai uşor cu tableta, ţine şi bateria suficient - întoarcerea din Portugalia a durat 10 ore şi am schimbat trei avioane, nu mai trebuie să car şi o carte voluminoasă şi să existe riscul că n-o să-mi placă şi să mai cumpăr una. Când ai laptop, încărcător, camera foto, documente şi alte prostiuţe în bagajul de mână e cam nasol să mai vâri şi una-două cărţi care ocupă şi ele destul de mult loc. Alt avantaj e folosirea în pat, seara sau în dimineţile de w-end, sau într-un loc public, aşteptând să-ţi ajungă partenerul. Principala mea problemă în situaţiile astea e că nu pot să pierd timpul uitându-mă la trecători, prefer să citesc ceva, nu trebuie să fie conexiune la net ci doar să am ceva interesant de lecturat. De aceea mi-am luat modelul cel mai mic, de 16gb, fără 4G, doar wi-fi, în caz de urgenţă poate telefonul să facă hotspot, chiar nu văd rostul unui al doilea sim şi abonament de date.

Câteva impresii după mai mult de două săptămâni de folosire zilnică: noul iPad are un ecran incomparabil cu orice altceva, totul arată mai bine pe el chiar dacă nu-i optimizat pentru retina display, nu se încălzeşte foarte tare dacă nu esti gamer, probleme cu semnalul wi-fi am avut, dar rar, poate un update de software să le corecteze, dar nu-i o problemă majoră în cazul meu pentru că nu-s dese şi nu durează mult. Se mişcă repede iar bateria ţine o eternitate mai mică: pe terasă, la soare, cu intensitatea dată la maxim a ţinut bateria 6 ore. În lumină puternică nu are o lizibilitate foarte bună, dar e totuşi folosibil dacă găseşti un loc cu un pic de umbră . Pe drumul spre casă din Portugalia, cu niţel acces wi-fi, vizionat două filme, citit mult, după aprox. 10 ore de folosire mai avea 60%. Da. îi ia mult timp să se încarce, eu îl las peste noapte, dar procesul nu e zilnic. Foarte util e şi smart cover-ul cu cele două poziţii ale sale, una care-l amplasează înclinat la 30 de grade pentru tastare uşoară iar alta în picioare, pentru văzut filme.

Scopul principal al achiziţiei e lectura iar combinaţia de ecran retina cu posibilităţi tehnice face toţi banii. Cărţile în format nativ se citesc foarte bine, tema sepia de exemplu e foarte plăcută la o folosire îndelungată, funcţiile de bookmark, de adnotare, de căutare în dicţionar sunt utile, dar şi pdf-urile în care apar majoritatea revistelor se văd excelent, deşi dacă-s hi-res şi au multe poze durează o secundă până randează toată pagina. Am descoperit nişte reviste digitale care-l pun în valoare: New Scientist, Decât o Revistă. N-am încercat încă Dilema Veche şi m-ar interesa şi Caţavencii dacă se hotărăsc vreodată să facă o ediţie electronică. Sunt convins că sunt mai multe şi au să apară pe viitor o grămadă, deci aştept sugestii. Nu GSP, ok? :) Există şi unele programe dedicate cititului de pe net, dar despre ele într-un post separat, în care o să vorbesc şi despre celelalte moduri de utilizare pe care i le-am descoperit tabletei.

marți, 10 aprilie 2012

Prinţul Harry Potter şi cursa vrăjitoare

Cică prinţişorul Harry a zburat la Tg.Mureş cu WizzAir. Dacă tot e into kinky shit, să facă turul Transilvaniei cu Dacos-ul  iar dacă va repeta greşeala şi la întoarcere, îi recomand experienţa completă, fără priority booking şi extra leg room, amplasat între o băbuţă care-i duce brănză la nepot şi un întreprinzător plecat la furat în Londra. A, şi musai să aplaude la aterizare. Poate cu ocazia asta scoate şi Wizz stewardesele alea bune, de sărbătoare, şi descuie odaia din faţă, să bea ceaiul cu piloţii. Dacă tot e prinţ cu sânge albastru nu înţeleg de ce n-a optat pentru BlueAir.

De 40 milioane de ori pe secundă

În şase ani avem vaccin anti-cancer, nici SIDA nu se simte mai bine - se pare că "treatment as prevention" dă rezultate foarte bune, dacă descoperim şi bossonul Higgs pot să dorm liniştit. :) Vorbind de bosson, am aflat câteva chestii tehnice despre detectoarele folosite pentru a-l poza: patru dispozitive comparabile cu camere 3D de 100 megapixeli colectează imagini de 40 milioane de ori pe secundă. Nu există dispozitiv de calcul care să poată stoca atâta informaţie, aşa că o parte din cadre sunt analizate real-time şi şterse, ceea ce implică multă putere de calcul (un grid de servere) şi nişte criterii de selecţie. La final rămân 15 milioane de GB anual, prin care cineva trebuie să "sape" după informaţii, dar nu doar în cadrul CERN, pentru că informaţiile sunt împărţite cu peste 130 de centre de calcul din 34 de ţări. 

BTW: am văzut pe FB o poză cu centrul CERN care cică folosea PC-uri iar lângă o poză cu o cafenea plină de copchii cu MacBook-uri. Lucrurile nu stau chiar aşa iar situaţia e mai eterogenă, conform articolului ăsta, plus că softul e scris în Java, deci merge executat pe orice sistem de operare are respectivul laborator.

luni, 9 aprilie 2012

Aeon Blank - Auguries Of Innocence

Când am auzit piesa asta pe Guerrilla vineri după amiază era să fac accident. Shazam-ul nu o găsea, n-am înţeles numele formaţiei sau numele melodiei ci doar că sunt români, au versuri de William Blake şi îşi lansează luni (azi) primul album. Până la urmă am găsit-o pe site-ul radioului, la Top Show. Nu toate versurile sunt din poezia omonimă a lui Blake, mai brodează şi ei frumos pe lângă, iar per total a ieşit ceva genial:

Belem

Cele mai cunoscute monumente ale Lisabonei nu se află în oraşul propriu zis ci în Santa Maria de Belem, o suburbie aflată la 6 kilometri de centru, chiar la vărsarea fluviului Targus în ocean. Principalele atracţii sunt Mănăstirea dos Jeronimos şi turnul Belem, construit în acest punct strategic pentru protecţia oraşului. Frumoase sunt şi străduţele din zonă sau parcul imens care pune în valoare mănăstirea. Noi am ajuns aici în ziua următoare plimbării prin Lisabona, în drum spre Porto, aşa că n-am stat foarte mult.

Belem, spre parc
Mosteiro dos Jerónimos
Mosteiro dos Jerónimos
Mosteiro dos Jerónimos
Torre de Belém
Torre de Belém

duminică, 8 aprilie 2012

Lisabona - long exposure photos

Alte câteva poze din Lisabona, ne-am jucat cu timpul de expunere. N-am avut trepied aşa că am improvizat.




sâmbătă, 7 aprilie 2012

Băi, învățăm să apreciem și noi artiștii?

Încep să am o mare problemă și să-mi fie tot mai greu să tolerez băiețeii care exagerează cu băutura, se lasă duși de val și fac lucruri prostești prin cluburi, puburi și alte locuri publice. Cu timpul am învățat că nu ai ce discuta cu ei, în primul rând că li se împleticește limba în gură și o să fie foarte greu să-ți dai seama ce vor să zică și apoi pentru că oricum nu o să înțeleagă ce le spui tu. 

Aseară la Oldies, trei panarame au făcut atmosferă la concertul formației, pe lângă micile înghionteli și călcături unul a prins suficient curaj încât să se urce pe scenă și să agite un fular cu Voința, moment în care trupa s-a crispat, solista a primit fularul mai de voie, mai de nevoie, până la urmă au trecut cu toții peste momentul de deconcentrare și au continuat cântarea. Suporterul, după încă vreo câteva prostioare, a ajuns în stradă. Câteva piese mai încolo alt ficior care nu știe când să pună cep s-a urcat pe scenă iar după câteva momente de dans penibil a fost rugat frumos să coboare. Un dihor într-un tricou alb îi arăta solistei semne de încurajare cu o mare exuberanță.

Sunt dezgustat de țărănia unora care nu știu când să se oprească cu băutul și au impresia că dacă sunt clienți li se permite totul. Probabil nu realizează câtă muncă se ascunde în spatele unei formații, câte repetiții și efort sunt necesare, câtă concentrare implică o cântare live. Au trăit prea mult printre manele, lipind bancnote de un leu pe fruntea unor acordeoniști, ca să mai poată aprecia orice altceva, mai ales ceva oferit gratis. Nu că dacă ar fi concertul pe bani nu ar face prostii la băutură, dar măcar ar avea un pic mai mult respect pentru banul dat. Pe de altă parte eu n-aș tolera nicio secundă comportamentul ăsta, client sau nu, dacă nu știi să respecți ce se întâmplă în fața ta n-ai decât să mergi în altă parte.

Alte chestii din Lisabona

Hotelul unde am stat avea cea mai strâmtă parcare subterană pe care am văzut-o vreodată. Ne-am chinuit să băgăm un Polo acolo şi fără ghidaj îl puteam zgâria de câteva ori. La fel de distractiv a fost să întoarcem maşina printre stâlpi pentru a o pune cu faţa spre ieşire.

Marţi seară a fost meci Chelsea cu Benfica, aşa că oraşul era plin de englezi care beau bere, cântau şi şi-au arborat steagurile şi bannerele pe unde au putut. Paşnici totuşi, n-am sesizat incidente ci doar multă gălăgie.

Şi la ei e plin de ţigani, băştinaşi însă, nu de import, că vorbeau limba. La fel de neplăcut ca acasă să iei masa pe terasă cu cineva care-ţi recită o jelanie la câţiva centimetri în faţă. Ba au şi homleşi prin parcuri, trăind în cutii de carton.

Întorcându-ne spre hotel aproape de miezul nopţii am văzut pe unul din bulevardele aproape goalela ora aceea un grup de vreo 30 de tineri care făceau downhill pe skaturi, pe stradă. Sper că portughezii nu obişnuiesc să treacă pe roşu, căci altfel ar fi ieşit un masacru dacă ar fi apărut careva de pe o arteră secundară. Oricum, trebuie să fie foarte incitant să o iei la vale preţ de câţiva kilometri, pe asfalt drept şi bun.

Ăştia au statuie cu Păunescu:

vineri, 6 aprilie 2012

Lisabona

Lisabona nu arată a capitală de ţară, agitată, gălăgioasă şi murdară, ci a oraş vechi şi liniştit, similar centrului Vienei, dar pe dealuri. Deşi s-a extins mult şi la periferie sunt cartiere întregi de blocuri moderne, centrul şi-a păstrat aerul aristocratic, cu clădiri vechi de peste 100 de ani, bulevarde largi, cafenele, lume liniştită şi trafic relativ redus şi civilizat. De alfel oraşul propriu-zis are doar 600 mii de locuitori iar întreaga zonă metropolitană 3 milioane. Multă verdeaţă, parcuri în care palmierii coabitează cu coniferele şi foioasele, exemplul cel mai interesant fiind bulevardul Av. da Liberdade, lung de câţiva kilometri, cu magazine de lux, care are pe ambele părţi câte o fâşie de parc umbros. Interesante sunt şi pieţele centrale Praca dos Restauradores, Dom Pedro IV sau do Comercio, ultima cu deschidere spre malul râului Tagus şi aflată în prelungirea pitoreştii străzi pietonale Rua Augusta. Pe promenadă poţi să ai ocazia să asişti la concertul vreunei trupe stradale, ce merge numai bine cu briza, cu foşnetul apei şi cu soarele.

Mai merită menţionat oraşul vechi, Bairro Alto, cu străzi înguste şi întortocheate, toate amplasate în pantă, acesta fiind de altfel principala problemă a turistului: e uşor să cobori spre mare, dar începe să fie greu să urci înapoi pe dealuri, mai ales dacă e o zi călduroasă - şi care-s şansele să nu fie. Multitudinea de terase te ajută însă să-ţi recapeţi pulsul normal sau oricând poţi opta pentru tramvai. Dacă mai ai chef de explorare poţi urca până la cetatea ce domină zona, pentru nişte poze panoramice - noi n-am mai avut chef. Am optat pentru o masă copioasă în centru, pe o terasă, ascultând concertul de fado din interiorul restaurantului, apoi am luat iar dealul în piept ca să ajugem la hotel. În total ne-am plimbat de la 15:30 până spre miezul nopţii, iar la final simţeam fiecare piatră cubică prin talpa pantofilor.

Av. da Liberdade
Rua Augusta
Praca do Comercio
Concert pe malul răului Tagus
Cartierul Bairro Alto
Piazzetă în Bairro Alto
Praca Dom Pedro IV
Teatro Nacional

joi, 5 aprilie 2012

Joia verde, rebranding

Am avut o revelație: asta e sărbătoarea cu cea mai eco și bio denumire din tot calendarul. Ar putea fi adoptată de ecologiști (fii verde în joia verde), de naturiști și vrăjitoare (mănâncă spanac în joia verde ca să ai noroc tot anul) sau chiar de entuziaștii Earth Hour care în restul anului dorm cu veioza aprinsă pentru că le e frică de întuneric (oprește curentul în joia verde și vezi stele verzi - dacă cumva juca echipa preferată a soțului sau era la 99% download-ul unui fișier mare). Vouă cine vă face joia verde?

PS. da, nu-i azi joia verde la ortodoxi, doar la catolici.

Decât o Revistă

Unul din motivele pentru care mi-am dorit o tabletă a fost să pot citi cărţi şi reviste electronice confortabil,  în maşină, în avion, într-o cafenea sau în pat. Mai multe despre subiectul utilităţii iPad-ului în alt post, acum vreau să vă recomand revista cu numele din titlu, una din puţinele lecturi de calitate din presa şi blogosfera românească. Sunt sătul de senzaţional, de articole targetate şi promo, am ajuns la saturaţie şi puţine surse din media îmi oferă plăcere când le citesc. Decât o Revistă e altfel, e inteligentă de la cap la coadă, e bine scrisă şi are corector care-şi face treaba, e variată şi-şi merită preţul de trei euro pe ediţie trimestrială. M-am delectat cu ea sâmbătă, am cumpărat-o pe net şi am citit-o în format pdf. Stătea cuminte în coada de aşteptare de când am citit articolul lui Tolontan şi apoi un lung şi onest post al fondatorului revistei, Cristian Lupşa, pe blogul personal - De ce mă ratez ca jurnalist - pe care vi-l recomand când aveţi timp şi sunteţi relaxat.

Revenind la revistă, dacă nu vă incită formatul electronic o găsiţi şi la Humanitas, dar sunt şi câteva articole pe site-ul lor, gratis, cel despre Inna e scris fără dispreţ, cu tandreţe şi umor şi sigur o să vă placă: http://www.decatorevista.ro/cazul-inna-dor-7-2/

Urmează Dilema Veche.

marți, 3 aprilie 2012

Luís André de Pina Cabral e Villas-Boas

Când Villas-Boas a ajuns antrenor la Porto m-a frapat un pic numele. Mi-era cunoscut de la clienții mei, unul din directori are același nume, nu am avut contact direct cu el, dar vorbeau toți cu respect despre dânsul, îl știam din vedere și toate rapoartele ajungeau la el. Vineri, după cinci ani, mi-am amintit să întreb și eu pe cineva de la fabrică dacă e grad de rudenie între cei doi sau e doar un nume comun. Domnul de aici e tatăl antrenorului. Se pare că au locuit în același bloc cu Bobby Robson când acesta era antrenor la Porto, Sir l-a luat să fie asistentul asistentului său (Mourinho) iar apoi i-a facilitat niște studii de specialitate. Mai amuzant e că într-o perioadă tatăl său nu știa ce să se mai facă cu el, nu i-a plăcut școala sau munca în industria părintelui, fotbalist profesionist n-a fost, dar până la urmă a ieșit bine - milionar la 34 de ani și cu mai multe titluri importante ca alții după o viață în fotbal.

De ce-mi place Mad Men

luni, 2 aprilie 2012

Abundenţă de autostrăzi inutile, plătite de UE

Portughezii ar trebui să-i ridice o statuie lui Barroso, că sub el a înflorit ţara. Deşi acum o cam iau în freză, au absorbit fonduri EU la greu în trecut. Situaţie paradoxală: între Oliveira şi Porto sunt 40 de km iar între Oliveira şi ocean sunt 20. În dreptunghiul ăsta există o autostradă principală, A1 şi încă două alternative: A29/IC1 şi IC2. Una din ele e prea scumpă (2 euro) şi toată lumea le foloseşte pe celelalte două: una gratuită şi una care costă 1 euro. Mai mult, când au pus taxe pe autostrăzile gratuite (care se numesc în continuare gratuite) oamenii au sabotat şi vandalizat aparatele fixe de taxare.

O duminică relaxantă

Pentru că mi-a ajuns maratonul din cursul săptămânii, încheiat cu marșul de sâmbătă, am hotărât ca duminica să mi-o petrec pe cea mai drăguță terasă pe care o identificasem la Atlantic. Am analizat și alte posibilități (mers la unul din cele 4 malluri, pe malul dinspre Gaia sau în centru), dar asta a ieșit câștigătoare, mai ales că era un pic înnorat, dar totuși plăcut afară. Am luat un mic dejun târziu, la 11, iar la 12 am chemat un taxi care m-a dus la Praia da Luz (praia e plajă, pentru cei care nu vă uitați la telenovele). Dacă tot vorbim de telenovele, mă amuză moldoveneasca asta a lor teribil, mă distrez de exemplu cu expresii ca ”doș cafeșinioș” (scris fonetic, =două cafeluțe) și cu modul cum își spun prenumele complet - aici n-aș fi Căli pentru prieteni, ci Călin Nicolae. 

Un sfert de oră mai târziu staționam pe o canapea confortabilă, cu o cafea și cola în față și cu ipadul în brațe, loc în care m-a prins și ora 18, când am ajuns la 5% baterie (în lumină puternică trebuie să dai intensitatea la maxim ca să vezi ceva, așa că bateria nu mai ține 10 ore ci 6). Am mai tras o tură de roșeață pe față, dar am acoperit restul corpului ca să nu evolueze bronzul tractoristic - din Lisabona, unde am stat la masă cu nasturele al doilea de la cămașă descheiat, am un triunghi roșu la baza gâtului, bronz prin deschizătura cămășii, dacă aveam lanț cu un S era ca logo-ul lui Superman ;)

Am trecut de la o cola la alta, apoi la o sticlă mică de vin alb, apoi la altă cafea, niște antreuri cu pate de pastă de ton, unt și măsline și vreo două sandwichuri. Nota a fost surprinzător de mică pentru locație, dar Portugalia nu-i o țară vestică foarte scumpă, o cafea e sub 2 euro și un fel principal copios nu trece de 15 aproape niciodată. M-aș putea obișnui aici, în compania potrivită :)




duminică, 1 aprilie 2012

Plimbare pe malul Duoro

Ieri am pus doar poze de la Atlantic, dar mai mai câteva din partea a doua a plimbării, dinspre revărsarea râului spre orașul vechi. O să comentez la fiecare din ele:
Confluența dintre Duoro și Atlantic are formă de pâlnie,
îngustată brusc în dreapta de un banc de nisip iar în stânga de dig.
Ambele extremități sunt marcate cu faruri.
Zona unde pescărușii își fac cuiburi. Are și punct de
observație pentru birdwatchers.
În plan îndepărtat podul Arrabida, construit în 1963.
Mai aproape de oraș, lângă podul Arrabida,
se vede deja centrul.
O alternativă la plimbarea cu autocarul: elicopterul pt turiști: de la 10min/45eur
Mi-am adus aminte de Colin McRae.

Ribeirinha: promenada orașului vechi. Deși e plin de turiști,
n-au nicio greață să-și atârne hainele la uscat.
Peste râu, în Gaia, au inaugurat o telegondolă cu traseu scurt, de aproximativ un kilometru. Are doar un stâlp și te duce de pe malul râului la o mănăstire de pe deal - clădirea rotundă, cea mai de sus, din poza următoare. Clădirea telegondolei este mai jos decât mănăstirea, un pic în dreapta, cea gri cu o deschidere neagră. Punctul de început e pe malul opus, un pic mai jos de locul de unde am făcut poza.