joi, 21 august 2008
marți, 19 august 2008
Idee de bar
Ce vedeti in poza este "pivnita de vinuri" a unui bar din Mandalay Bay. De fapt mai curand podul pt ca barul este un nivel mai jos iar chelnerita pentru a aduce o anumita sticla de vin trebuie sa se urce pe funie pana la locul sticlei - probabil au un sistem de scripeti. Din pacate in momentul cand am facut poza nu era nici un angajat la lucru, dar ei sunt imbracati in costum de alpinist si se ancoreaza cu carabinele cand se catara dupa vreo sticla. Nu stiu daca coborarea se face in rapel sau nu, dar ideea este geniala, mai greu cu gasitul barmanilor calificati.
joi, 14 august 2008
Adam pe canapea
marți, 12 august 2008
Ascolta
Les_Ambassadeurs Vol.3 Compiled By Bliss And Raphael Marionneau
Bineinteles ca atunci cand vezi Bliss nu stai pe ganduri si asculti cu interes, cunoscatorii stiu de ce.
Asa am dat peste acest nene, Ludovico Einaudi si superba lui piesa de pian si keyboard - Ascolta.
Primele dati cand am auzit-o eram semi-adormit pe avion, asa ca pt mine piesa are o nota ireala, de semiconstienta si a inceput sa devina speciala. Alti poate o gasesc doar trista.
Le Reve
Si cateva detalii tehnice:
Plus o adaptare pt TV dupa fragmente din spectacol (uitati-va pe la min 1 cum merg in oglinda cei doi):
vineri, 8 august 2008
Las Vegas - poze
Aseara am fost invitati la cel mai frumos spectacol pe care l-am vazut - Le Reve (visul), la hotelul Wynn. 90 de minute de acrobatii, inot, sarituri, umor, muzica si jocuri de lumini, toate foarte spectaculoase. Din pacate nu a fost voie sa facem poze asa ca trebuie sa va uitati pe net la https://boxoffice.wynnlasvegas.com/
Dupa show ne-am intors la hotel pe jos asa ca am profitat si am facut multe poze, unele chiar reusite. Le-am uploadat tot in http://calint.photoshop.com, albumul se numeste LasVegas day 5.
Sper sa va placa
joi, 7 august 2008
The Mix
Asa se numeste clubul de la etajul 64, ultimul, al hotelului, locul unde am baut mult prea multa Corona aseara, asa ca azi in loc sa merg la masa o sa fac un pic de nani. Enjoy the pictures.
http://www.mandalaybay.com/dining/mixlounge.aspx
miercuri, 6 august 2008
Grand Canyon
Duminica 3 August - za chenian
Pentru ca nu ne-am inscris la preconferinta, fiind aceleasi teme ca si anul trecut, am avut doua zile libere. De ce am venit asa repede in LV atunci? nu pentru distractie ci pt ca per ansamblu este mai ieftin sa zbori avand un weekend intre plecare si sosire decat pt cateva zile. Regula companiilor aeriene, numai ele stiu de ce, oricum pentru calatorii de afaceri este foarte enervant (dar nu si de data asta).
Avand noi atata timp liber si nefiind descurajati de ziua de sambata ne-am gandit sa vedem si noi Marele Canion. Seful il mai vazuse, dar a cedat rugamintilor noastre. Asa ca ne-am dus sa ne inchiriem o masina. Cea mai ieftina, un PT Cruiser, costa 50$ pe zi - pare putin, nu? La suma se mai adauga asigurarea, in jur de 35-40$, apoi 13$ te costa sistemul de navigatie extra, inca 10$ daca vrei sa fie si al doilea sofer asigurat. La totul se aplica taxa statului (TVA) de 7,5%. Macar am primit un discount de 10$.
Pana la Grand Canyon e destul de simplu de ajuns, trebuie sa tot mergi pe autostrada I93South. Cam 130 de mile din LV. Vrand-nevrand treci peste Hoover Dam, care este mai spectaculos la tv decat in realitate. Un baraj destul de mititel, facut prin 31-35. Trecerea peste el te incetineste considerabil pt ca toata lumea vrea sa opreasca, apoi sunt serpentine si controlate franele fiecarei masini de mare tonaj. Noi am oprit, am facut cateva poze si ne-am vazut de drum. Dupa inca vreo jumatate de ora de mers am trecut de un indicator care arata spre un drum secundar si spunea ca ajungi la Marele Canyon doar in 49 de mile. Noroc ca l-am vazut ca altfel mergeam la alt punct de vizitare, la care ne spunea navi-ul ca ajungem peste alte 3 ore. Fiind rezervatie naturala nu sunt prea multe drumuri spre canion. Am intors masina si am luat-o pe acest drum, pe marginile caruia erau presarate case micute si cactusi. Oamenii care traiesc acolo, in Arizona (Hoover Dam este pe linia intre statul Nevada si Arizona) sunt la fel de saraci ca cei din Romania. Traiesc din cresterea vitelor probabil, pe un pamant care nu-ti permite sa cultivi nimic, fara apa, in rulote sau casute mici si prapadite. Peste tot semne cu "pamant de vanzare" semn ca criza economica este reala. Dupa vreo 20 de mile pe acest drum am ajuns la alta intersectie, unde spre surprinderea noastra drumul spre canion era neasfaltat. Am luat-o pe acest dirt-road, nivelat bine de utilaje, dar care-ti face un masaj la rinichi neindicat alor mei. Poate era mai bine sa luam Hummerul oferit spre inchiriere, desi 8 mile/galon mi se pare un consum nesimtit. Dupa 13 mile de chin si peisaj frumususel, inconjurati de un soi de copac-cactus (trebuie sa ma documentez) numiti Joshua tree si cu peisaje ca in western-uri am ajuns la destinatie. De fapt nu chiar destinatie, la terminalul pana la care aveai voie sa mergi cu masina ta. Ca sa intri in zona aceea trebuia sa platesti 20$ de persoana la bariera. In dreapta era un mic aeroport iar in stanga un heliport, pentru ca poti sa faci tururi aeriene prin canion. Costa vreo 200$ de persoana dar cred ca e superb. Next time. Ajunsi in parcare ne-am indreptat directionati de un indian spre ghiseul de bilete. Cum, alte bilete? Da, pentru ca platisem doar parcarea, calatoria cu autobuzul pana la canion mai costa...30$ de persoana. Si dureaza fix 3 minute. Dar na, trebuie sa mananca si gura lor de indieni nativi americani, pentru ca teritoriul este suveran si apartine indienilor Hualapai. Ajunsi la canyon, daca vrei sa intri pe skywalk, un semicerc din sticla deasupra prapastiei canionului trebuie sa mai decartezi inca 30$. Ceea ce am facut, deja scarbiti de atata hotie, dar peisajul a meritat. Daca te uitai prin podea in jos, te lua cu ameteli. In punctul cel mai adanc, deasupra raului Colorado canionul are 4000 de picioare adancime (aprox 1 km). Sub skywalk probabil e doar jumatate din distanta, dar daca ai rau de inaltime nu e indicat. Iti dau niste pantofi sa-i tragi peste ai tai, ca sa nu le murdaresti sticla. N-a facut poze pentru ca e interzis pe skywalk, exista doar fotografii lor autorizati, care te mai usureaza de alti 30$ - per poza. Dupa ce am iesit de acolo ne-am urcat in autobuz si ne-am dus la al doilea punct al vizitei, un fel de peninsula in canyon cu o vedere superba in ambele parti. Spre norocul nostru, a plouat. In desert. Torential. Marc se jura ca data viitoare sta acasa, prietenii stiu de ce (si celorlalti va explic eu: ori de cate ori calatoreste ba ii ajung bagajele cu 2 zile intarziere, ba e ceata si aterizeaza la Oradea, ba are intarziere avionul). Dupa ce a trecut scurta ploaie si l-am intrebat amuzat pe un paznic cand a plouat ultima data asa tare - nu anul acesta - ne-am apucat sa facem poze cu peisajul iar apoi ne-am intors cu acelasi autobuz la "autobaza", unde ne-a apucat alta ploaie torentiala. Apoi spre casa si dupa alte doua ore de mers eram inapoi in LV, mai usurati de bani, mai obositi dar totusi satisfacuti de ce am vazut. Pentru ca mai aveam masina pana a doua zi nu ne-am oprit la hotel ci ne-am plimbat pe bulevardul hotelurilor (the strip) cautand vechiul centru al orasului, despre care imi spusese mie o americanca mai demult ca e bine de vizitat - poate va amintiti cowboy-ul acela mare si luminat, il vedeti prin diverse filme vechi. Din intamplare am gasit strada, au acoperit-o cu o mare structura metalica, asa ca a fost usor sa ne dam seama odata ce am gasit-o. Din pacate tot ce era vechi a fost renovat si adus la standarde moderne, dar straduta isi pastreaza farmecul ei. Mai ales ca este acoperita nu de o copertina ci de cel mai mare ecran din lume iar pe strada canta o formatie muzica rock, amplificata in difuzoarele puse pe stalpi. Au avut doar doua mixuri proiectate pe ecran: Don McLeand - American Pie si un mix din Queen. Trebuie sa vedeti pozele: calint.photoshop.com
luni, 4 august 2008
Las Vegas - drumul
Sambata, 2 August - ziua cea mai lunga
Helau from Atlanta Airport. Este ora 16:30, adica 22:30 acasa si raportez cu mandrie ca acest ruman n-a avut nici o problema la trecerea granitei in SUA. Am decolat la ora 10 din Dusseldorf, dupa un inceput nu tocmai reusit de zi. Trebuia sa ne intalnim la ora 7 in fata firmei (eu, sefu si Marc) dar n-am fost decat doi. Marc n-a aparut pt simplul motiv ca ora la alarma si-a setat-o bine, dar numai pt zile lucratoare asa ca nu s-a declansat sambata. L-am cules de acasa cu taxiul, apoi in drum spre aeroport dam peste urmatoarea belea - accident pe autostrada, blocaj complet. Noroc ca eram in dreptul unei iesiri si am luat-o prin oras. A durat mai mult dar macar n-am ramas blocati in trafic.
Controalele sunt tot mai absurde, inainte de a ajunge la check-in a trebuit sa raspund la cateva intrebari ale unei functionare. Era interesata de unde am venit, vroia sa vada o chitanta de la hotelul unde am stat azi noapte si o carte de vizita si alte cateva detalii nesemnificative pt mine.
Zborul n-a fost greu, Boeing 767, au pus Kungfu Panda dar nu l-am vazut pt simplul motiv ca nu le mergea sonorul pe randul meu de scaune (sorry Ali). In schimb am vazut doua filme pe iPod. Am patit si ceva funny: stateam cu castile cu noise-cancellation in urechi, ascultam Above & Beyond intr-o totala stare de relaxare, avionul zgaltaia un pic pt ca eram in zona de turbulenta, eram si cu o chestie din aia care face noapte pe ochi cand la un moment dat aud un zgomot nenatural de mi-a inghetat sangele in vine. Dupa un pic de panica ma prind ca trebuie sa-i multumesc muzicianului pt efectele ciudate din melodie. Bine ca n-am urlat.
Noua ore mai tarziu aterizam frumos in Atlanta, unul din cele mai mari puncte de intrare in SUA. Primul lucru - controlul pasapoartelor: durata si motivul vizitei, aduceti pamant, ati intrat in contact cu animale in ultima vreme, luat amprente, facut poza, have a nice stay. Apoi luat bagajul de pe banda si depus pe alta banda unde va fi verificat si rutat mai departe. Operatiunea de asezare pe banda o face un negru de vreo 2 pe 2, care are tot atata respect pt proprietatea privata ca si Iliescu, tranteste valizele intr-o scarba totala. Urmatoarea cazna e controlul de securitate, dat jos curea, ceas, scos laptop, descaltat, trecut prin poarta de control. Apoi urmeaza concursul de imbracat viteza pt ca astia imping lucrurile pe banda aia ca la pompieri. Din ciclul prostia este infinita, tocmai am auzit urmatorul anunt: pasagerul international care a plecat cu pantofii altuia este rugat sa se intoarca la poarta de securitate.
Trecuti si de aceasta etapa, ne-am urcat in trenul inter-terminale si am ajuns la zona urmatorului zbor. Unde stam 4 ore. Cateva restaurante si magazine de carti dar nici o parfumerie (sorry Ana).
Deja incepe sa ma enerveze grija exagerata pt bizonul simpleton american, peste tot mesaje ca pt tampiti: atentie cafeaua poate fi fierbinte, nu va lasati copiii pe scarile rulante nesupraveghiati, mult trafic cu o masinuta care mai mult bipaie si da din girofar decat sa mearga, folosita pentru cei care nu stiu sa se descurce singuri. Oameni dezlanati, majoritatea in slapi, rata mare de obezitate. Dar ce-i nou...
Jet-lag-ul nu e supraestimat, un zbor de 9 ore te da peste cap, mai ales din cauza presiunii mai scazute din interiorul avionului si a deshidratarii. Sunt chiaun de cap (bauram ca baietii si doua beri de bun venit), mai urmeaza un pic de distractie pt ca pana la LV mai e un zbor de patru ore si mai dam inapoi inca trei fusuri orare pt o diferenta totala de 10 ore fata de Romania.
Update din LV: Bineinteles ca nu putea sa mearga totul foarte bine. Asa ca a venit furtuna si am stat in avion pe pista 90 de minute ca sa putem decola. Tot zborul am dormit dus. Odata ajunsi in LV nu ne-am gasit bagajele. Din fericire au ajuns mai devreme, cu alt avion asa ca erau la ghiseul Delta. Pana la urma am ajuns si la hotel, am mai baut o bere si ne-am culcat dupa 26 de ore de drum.