Călătorii

plimbări, concedii, delegații

Lucruri serioase

despre unele chestii îmi exprim opinia, ca cercetătorii britanici

Stupid

să facem mișto de tot ce mișcă (stați nemișcați)

Muzică

amator, dar pasionat

vineri, 31 octombrie 2014

Unleash your Inner Evangelist: arta vorbitului în public

Dacă aveți o oră liberă vă recomand să urmăriți sesiunea aceasta non-tehnică, la care am asistat în cadrul conferinței Xamarin Evolve din Atlanta. E o introducere în arta vorbitului în public: tehnici de captare a atenției audienței, modalități de a reduce tracul, puncte cheie în discurs, rostul pauzelor și alte lucruri de care trebuie să fie conștient un bun orator. 


Pentru ca prezentarea să nu fie foarte seacă, a chemat pe scenă un voluntar și l-a folosit pe post de cobai. Nu mi-a venit să cred cum a transformat un vorbitor nesigur, care a făcut toate erorile din manual, într-un povestitor coerent, sigur pe sine, ba chiar cu oarecare charismă, doar prin câteva sfaturi. 


Mai multe detalii despre Terry Gault și acest subiect găsiți pe site-ul lui: Speakfearlessly.com

joi, 30 octombrie 2014

Cum temperezi un shopping spree

SMS alert mi se pare cel mai bun serviciu bancar. E extrem de banal, dar totodată util: primești un sms la orice încasare sau plată. Te ajută să știi exact când îți intră salariul, nu trebuie să stai vineri la 5 cu mâna pe butonul de refresh al browserului ca să vezi când se schimb în internet banking soldul contului din zero într-un număr cu șase cifre*.

Gulerele albe l-au gândit ca metodă anti-fraudă, ca să poți reacționa rapid când îți debitează contul un infractor care ți-a clonat cardul, dar utilitatea lui maximă e atunci când micuțul plastic e la nevastă**. 

Ting ting! 100 lei plăți la Zara. 
Ting ting! 50 lei plătiți la Meli Melo. 

Când se întoarce de la mall și-ți zice ce a luat, ai deja totalul făcut și poți să i-o tai scurt și neprietenos: știu! Sau, teoretic, să o feliciți că e econoamă

Dacă se adună prea multe ting-ting-uri și n-a ajuns în domiciliul conjugal primește și ea un ting-ting: ”mai hai și acasă”.

Dacă numele comerciantului nu vă spune nimic, poți s-o descoși instantaneu: ce plătiși?

Vă dau un pont: pentru efectul maxim, poți să blochezi temporar cardul din ibanking. Și să începi să faci valiza.
______
din care două după virgulă. 
** bine, vorbesc din auzite, de la alți băieți, nu mă înțelegeți greșit, nouă nu ni se întâmplă din ăstea :))



miercuri, 29 octombrie 2014

Votați, nu micționați

Există un curent puternic printre oamenii educați cu privire la necesitatea prezentării la urne, contra hipsterelilor gen ”mă piș pe el de vot”. Subscriu. Detalii și o campanie genială găsiți aici.

Cred că fata o să-și mai blesteme alegerile... "vestimentare" o perioadă 
Personal, deși am un colț împotriva lui nea Iohannis, dacă intră în turul 2 am să-l votez. Nu ca să scape Sibiul de el și nici pentru că-l consider răul cel mai mic, ci pragmatic, pur și simplu consider că are cea mai bună imagine externă și o să ne aducă un capital de simpatie internațională pe care nu l-am mai avut de la Revoluție încoace. În rest, am mici așteptări de la președinte, cum o fi el, jucător sau mutalău. Să dea bine în poze și să aibă cu cine le face. În plus, doamna Iohannis mi-a fost profesoară și știu că o să fie o Primă Doamnă decentă și care va putea susține o conversație în engleză. Contează și asta, dacă vrei să treci de relațiile diplomatice formale.

Colțul ăla de care vorbeam mai sus e măricel, n-o să votez cu inima ușoară și încă nu m-am hotărât dacă în primul tur am să o aleg pe doamna Macovei sau tot pe KJ, dar sigur o să fie un candidat al dreptei. 

Niște opinii argumentate pro-vot găsiți aici:
Votați și voi, că unii care se ascund în peșteră la eclipsă n-au grețuri. Poate se schimbă ceva și o să puteți să fiți mândrii că sunteți români tot anul, nu doar când joacă Halep.

marți, 28 octombrie 2014

Alabama: sweet home, da' sărăcuță

Ca să ajungi din Atlanta (Georgia) la ocean (Florida) trebuie traversată Alabama. Drum de vreo șase ore, mai mult de jumătate din el pe străzi normale, nu pe freeway, așa că ai ocazia să savurezi ”the local flavour”, oricare ar fi aceasta, că pe mine nu m-a prea impresionat. Câteva poze și comentarii din road trip, mai jos.


Când vine vorba de mașini, americanii au două defecte: 

1. sunt înebuniți după motoare mari, pe benzină, de peste 2.5 litri. Acum 10 ani costa un dolar galonul (3 litri) de benzină, acum e cam un dolar pe litru - pare ieftin, dar cum oamenii locuiesc în suburbii, fac naveta, cam 50-60 de mile pe zi (dus-intors). Autostrăzile sunt pline și toți respectă limita de viteză, mult mai abitir decât în Europa unde se cam merge cu 10% peste viteza legală. Acolo rar sunt limite de 70 de mile (112 km), au multe drumuri cu limită de 60 sau 50 de mile, deci ca european te plictisești crunt în mașină.

2. nu există regula trasului pe banda din dreapta după depășire, fiecare merge pe unde are chef, cu excepția benzilor pentru car-pooling (unde au dreptul să circule doar cei care-s mai mulți în mașină). În cazul din poza de mai jos, a trebuit să depășim motocicliștii prin dreapta, la fel în multe alte situații. Nu că-s ei proști, pur și simplu nu există regula asta, nici legal, nici tacit.

În schimb au asfalt perfect și marcaje excelente pe timp de noapte, atât exterioare, cât și pentru delimitarea mediană.



Am crezut că potaia a ieșit la geam doar atunci când mașina era oprită la semafor, dar nu, acolo era locul ei. Doamne ferește să aibe chef de joacă sau să sară afară din mers.


Fireworks - best bang in town (a small town):


Muzeul satului lor:


Sărăcie, erau destul de multe ”abandonuri” din ăstea în orășele. În rest, case destul de mici și trailer parks. Dar musai truck-ul în față.



Politețe sudistă, cum să nu-i iubești: Happy fall, ya'all! Imaginați-vă așa ceva în fața Mitropoliei; dacă puteți.


luni, 27 octombrie 2014

Contraeditorial: gulere albe și capul pe umeri

Alin se întreabă în editorialul de azi din Turnul Sfatului de ce nu sprijină mai mult firmele din zona industrială evenimentele și echipele din Sibiu. Probabil știe și el cum stă treaba, dar încearcă să pună niște ”presiune” pe ele, acum când Grand Master J e mai puțin implicat în viața urbei și n-are cine să le sugereze sponsorizările - pentru că opinia mea este că aceste firme internaționale nu fac acte caritabile fără să primească binecuvântarea tătucului, observați doar în ce festivaluri și turnee sunt implicate.


Fără îndoială, resursele sunt limitate, mai bine să avem un festival de teatru de talie internațională decât câte o contribuție modestă la 80 de evenimente, ca să nu se repete modul în care împarte Primăria bugetul agendei culturale.

Poate, totuși, cuiva îi place sportul și ar vrea să sprijine vreo echipă locală. Ce variante are? Avem sportul rege pe plan național, fotbalul. Cum să vă zic, uitându-ne la faună și sponsorii actuali, dacă aș fi patron și mi-aș câștiga banii onest și cu multă muncă, nu l-aș lua în calcul, nu doar pentru că sunt șanse mari ca jocurile să nu fie corecte, dar nici nu aș putea concura cu unii care fură de sute de ori mai mult decât pot eu produce. 

Mai avem sportul regină pe plan local, baschetul, unde mi-aș dori și eu mai multe investiții, dar legile sunt prost făcute, iar jucătorii străini nu sunt plătiți de club ci (din câte știu) de o fundație aparținând domnului Vulc. Suporterii cer de cel puțin cinci ani o oarecare transparență, să știe cât e bugetul și pe ce se duc banii, dar în afară de flit nu primesc nimic. Ce investitor cu capul pe umeri ar băga zeci sau sute de mii de euro într-o fundație, neauditată, fără control și fără garanția că banii sunt investiți cum trebuie și nu merg în salarii și mașini pentru toată familia domnului Vulc? Ca CSU Sibiu să beneficieze de sponsorizări, e nevoie de o schimbare din interior, de formă, de o onestitate și o carte deschisă, pentru care în acest moment, din păcate, nu există disponibilitatea celor care varsă lacrimi de crocodil că nu vine nimeni să-i ajute. 

Știu că avem și echipe de handbal și volei, dar nu cunosc prea multe detalii despre ele. Poate merită mai multe șanse.

Nu pot condamna pe nimeni că nu sprijină sportul profesionist sibian (sau românesc), nu cred că jocurile sunt curate. În schimb i-aș invita pe cei cu bani să sprijine cluburile de juniori, private sau nu, acolo e mult de făcut, avem puști dornici de performanță iar satisfacțiile sunt pe măsură. Poate dacă creștem sănătos bazele, o să avem echipe naționale puternice și manageri onești.

P.S. Încerc să ignor cazul unora din expații din Clubul Oamenilor de Afaceri Germani care-și privesc cu oareșce scârbă angajații români, nu cred că-s definitorii pentru starea sponsorizărilor din oraș.

P.S.2: Completările unui prieten, referitoare la multinaționale (eu nu m-am referit doar la ei): ca sa sponosrizezi trebuie sa ai profit - nu exista multinationala cu profit, cu exceptia Petrom

sâmbătă, 25 octombrie 2014

Fun pe Twitter: și-a făcut KJ cont

La spartul târgului.


De fapt nu el, ci omul angajat pe Social Media.
De fapt nu știm dacă-i al lui.
De fapt e mai multe conturi.

Nu contează asta, tot amuzant rămâne dialogul de ieri între niște români fără funcții:




vineri, 24 octombrie 2014

Descoperit la iTunes Festival: Elbow

Deși cântă din 97 și au mai avut albume bine plasate în topurile britanice până anul acesta, cred că multe lume a descoperit formația Cot (Elbow) doar odată cu lansarea discului ”The Take Off and Landing of Everything” în 2014. Are multe piese bune, povești muzicale, iar vocea solistului și stilul curat și melodios îl fac extrem de potrivit pentru fundalul unei zile de lucru sau al unei călătorii.


Preferata mea, Real Life:
Blue and white the light and sound surrounded
As the music pulls you through
And on that hallelujah morning
In the arms of new love, the peace that you feel's real life



New York Morning:
The way the day begins
Decides the shade of everything
But the way it ends depends on if you're home
For every soul a pillow at a window please
In the modern Rome where folk are nice to Yoko


My Sad Captains:
Another sunrise with my sad captains
​With who I choose to lose my mind
​And if it's all we only come this way but once
​What a perfect waste of time


De ascultat într-o dimineață liniștită de sâmbătă, la cafea.

joi, 23 octombrie 2014

Visul american, în imagini (2)

Cea mai tare reclamă la Jack, într-un teatru de pe Broadway:


Măcar omul recunoaște cinstit că-i lăudăros:


Următorul pas evolutiv. Vorba bancului: Biscuiți, oștenii mei! Triscuim, Măria ta!


Până și homleșii sunt bine primiți la Rockefeller Center. Cafea Starbucks, nu alta. Două ore mai târziu, tot acolo era.


10 dolari pe zi costă închiriatul unei biciclete pe stradă, în Manhattan. Proces automatizat complet.


Pe Wall Street: stâlp cu prize la care să-ți încarci dispozitivele electronice. Probabil alimentat de la panouri solare.


La cât costă chiaria pe metrul pătrat, e mai convenabil să-ți ții murăturile în depozit:


miercuri, 22 octombrie 2014

Un mod simplu de a-ți sabota firma

Încercam să trimit prin email CV-ul unui prieten către un alt prieten care lucrează în HR, poate îl angajează. Îl trimit atașat ca fișier doc. Primesc răspuns: 
A message that you sent could not be delivered to one or more of
its recipients. This is a permanent error. The following address
failed. Denied by policy

Arhivez doc-ul în format zip și retrimit emailul. Același răspuns. Îi scriu prietenului meu. Îmi zice:
Trimite-l doc si scoate rubrica: SEX
E un filtru destept pus de IT.
Râd cinci secunde, scot rândul cu ”sex: masculin” și retrimit. Același refuz. Îl fac pdf. Același rezultat. Până la urmă l-am pus pe un serviciu de stocare și i-am trimis linkul.

Mă întreb câți potențiali angajați au renunțat să-și mai trimită CV-ul și cât timp pierd cei de la HR ca să ajusteze documentele din cauza unei politici de securitate ușor stupide.

marți, 21 octombrie 2014

Cum nu mi-am luat iPhone 6 din State

Prima oară când l-am ținut în mână într-un magazin T-Mobile am avut reacția standard: wow, dar chiar că e mare, oare intră în blugi? N-am putut încerca, era legat cu un cablu de masă. Nu m-a impresionat, ba din contră, am cochetat câteva zile cu ideea unui 5S, dar pentru că nici acesta nu s-a ieftinit prea tare, IT-istul din mine s-a hotărât că dacă își cumpără ceva, să fie un 6 de 64 de GB, pe care să-l folosească și pe post de cameră video, respectiv aparat de test pentru dezvoltare.

Culmea, deși în alte părți erau cozi, în Destin, Florida, la T-Mobile aveau varianta de 16 GB în stoc. Spre deosebire de aparatele vândute la Apple cu cartelă T-Mobile, cele vândute direct de T-Mobile sunt blocate în rețeaua lor, dar ți le deblochează la cerere după 40 de zile. Am aflat ulterior, pe moment am zis pas.

În Atlanta, la Apple Store-uri, n-aveau pe stoc nimic, dar m-am uitat pe site și în Alabama apăreau disponibile. Am trecut de vârsta la care să mă entuziasmeze un telefon în așa hal încât să mă duc 200 de mile după el, așa că pas. 

L-aș fi putut comanda online de pe site-ul Apple, dar timpul oficial de tranzit era de 7-10 lucrătoare, iar estimarea concretă la introducerea comenzii de vreo 12-14 zile lucrătoare, cum nu stăteam atât în State, n-am riscat și am mai zis o dată pas.

La New York nu era nimic disponibil, nici măcar la 200 de mile distanță. Deh, oraș mare, mulți oameni cu bani. Mi-am adus aminte de un magazinaș din Times Square, unde acum doi ani am văzut proaspăt lansatul iPhone 5, la fel, nedisponibil în alte părți.

Am redescoperit magazinul, iar în vitrină trona mare: avem iPhone 6. Intru, vorbesc cu tipul de acolo, îmi spune că vând aparate deblocate, îmi notez modelul și prețul și plec. Mă documentez pe internet, văd că e modelul care merge și în România, văd și că e mai scump cu 150$ decât la Apple (în loc de 650 era 899 plus taxa de 8%), dar totuși mai ieftin decât în Europa, unde prețul e la fel, doar că în euro.


Trec a doua zi pe acolo, se schimbase vânzătorul, îl întreb dacă pot proba, îmi dă un telefon, bag cartela, merge bine, vede rețeaua și pot suna. Îl întreb dacă-s dealeri Apple: zice că da, altfel cum ar putea vinde telefoanele? Zâmbesc și nu zic nimic, dar un dealer nu vinde niciodată la suprapreț. Îl întreb cum se numește firma: Best Buy Inc, cică. No, oi fi eu străin, dar am mai văzut un Best Buy și n-arată ca toneta lor unde repară telefoane. Garanție? Da, cum să nu, de la Apple. Aha. Culmea pentru un magazin din aglomeratul Times Square, pe internet nu apare nici o mențiune a firmei lor, deși era acolo și acum doi ani.

Trei-patru beculețe roșii de avertizare pâlpâie în creierul meu, dar telefonul din mână merge (o variantă argintie de 16 GB), aș fi dispus să-i cred, cu o condiție: să pot testa aparatul pe care-l cumpăr. Nici nu vrea să audă, întâi să plătesc și apoi pot desface cutia sigilată, ce maram conține un iPhone 6 gri de 64 GB. N-aș da aproape 1000 de dolari și datele de card pe o cutie sigilată, vândută cu ”toată încrederea” de o firmă dubioasă, ca apoi să aflu ce-i în neregulă - un scenariu plauzibil fiind că e un aparat defect, pe care o să-mi propună să mi-l schimbe cu un 5s bun și încă vreun gadget până la diferența de bani. Nu zic că ar trebui să desigileze cineva o cutie originală pentru un cumpărător, mai ales dacă-i prețul corect și un magazin autorizat, dar în situația dată nimic nu inspiră încredere, așa că mai insist o dată. Se enervează, îmi zice că-i pierd timpul și încă ceva care mă scoate și pe mine din pepeni: dacă cumperi o pizza întâi o mănânci sau o plătești? Păi, în locurile unde merg eu de obicei vine pizza, mânânci și la final plătești. Chiar dacă o cumperi de pe stradă tot vezi că în cutie e pizza. E neprietenos și nu mai stă la discuții, un semn în plus al problemelor pe care le-aș putea avea dacă nu-i ce trebuie în cutie, așa că renunț și plec.

Pe 31 se lansează 6-le și în România.

luni, 20 octombrie 2014

Biz-ul din ShowBiz: cum fac americanii bani din distracție

Vrei să asisti la un meci de baschet în NBA? Bilete sunt pentru toate buzunarele, dar berea costă la fel pentru toată lumea: 7,5 dolari în Atlanta, 10 dolari în Madison Square Garden. Capacitate: 20.000 de oameni, 82 de meciuri într-un sezon, plus playoff-ul. Un tricou de joc original: 90-110 dolari. Faceți calculele, adaugați drepturile tv și vedeți de ce rentează salariile superstarurilor.

Vrei să vezi un film? 11 dolari biletul, dar două Cola mici și un popcorn mediu costă 30 de dolari.

Vrei să vizitezi un zgârie-nor, o navetă spațială, CNN/NBC? 20-40 de dolari intrarea, dar în majoritatea cazurilor trebuie să treci și prin fața unui fotograf, care te pozează pentru modica sumă de 15-25 de dolari per fotografie. Asta o să afli doar la ieșire, când îi întrebi de preț pe cei care te pozează: is it free? No, it's fun! 

Dacă treci mai departe fără să vrei poză, scurt-circuitând și coada, auzi în urma ta fotograful ofticat: Skipping is not nice! Dă-mă în judecată, că în ritmul ăsta nu văd nimic din ditamai orașul! A, învață ceilalți că nu tre' să stea ca oile la coadă la rip-off? Ghinion!

Ca să fie țeapa și mai mare, în fundal ai un ecran verde sau o imagine a obiectivului, nu-ți face nimeni poză cu naveta spațială în spate sau pe zgârie-nor. Așa, poate, ai fi înțeles de ce costă atât distracția.

Amuzant a fost la ultimul tur, la Madison Square Garden, când ne-am nimerit un grup de europeni. Doar doi din 31 au vrut foto în echipamentul uneia din echipele care joacă acolo. L-am auzit disperat și dezumflat pe fotograf: chiar nu vrea nimeni poză?


La Radio Music City Hall (în imagine) puteai face poză cu una din fetele din faimosul corp de dansatoare The Rockettes. Moment penibil: nu s-a dus nimeni. Până la urmă, din milă, a spart gheața o doamnă și ne-am dus toți pe rând, dacă tot s-a costumat săraca domnișoară (nici măcar nu era prea frumoasă). Bineînțeles, n-a cumpărat nimeni pozele la ieșire. Poate de aceea și costă atât, ca să acopere costul imprimării degeaba a altor sute de fotografii.

sâmbătă, 18 octombrie 2014

Încercați asta cu Windows

I-am făcut upgrade la ultima versiune de OS X Mac-ului meu de aproape 5 ani vechime. În aeroportul din München, între două avioane, după ce-am descărcat kit-ul de 5 GB pe wireless-ul lor. Totul pe baterie. Aproape o oră download-ul și încă 20 de minute upgrade-ul în sine.


Probabil o să mai instalez câteva patchuri, în sub 10 minute, în lunile următoare și cam asta a fost, o să am liniște încă un an. Mi-ar plăcea să am așa spor și cu Windowsul, care numai la update-urile de securitate lunare stă câte 45 de minute, pe același PC. Spre aducere aminte: jelania cu upgrade-ul la Win 8.1

joi, 16 octombrie 2014

Dracula Untold, un film cu români buni

Nu contează că mănăstirea Cozia e fantezistă sau că există un castel Dracula, e bine că Vlad Dracul e băiat fain, sexy, iubitor de familie și degrabă vărsător de sânge de otoman cu freză cool 2014. Adică un film care ne pune în valoare, pe noi, ca popor. Nici măcar nu e horror și nici nu se compară cu Van Helsing de la care au trecut 10 ani. Nu vi-l povestesc, dar vă spun cum am impresionat o casieriță de cinematrograf newyorkez.


Ne dă biletele și ne zice: mazel tov!
Eu: nope
Ea: brazilieni?
Eu: nope, români. Chiar mai mult, din Transilvania. Și am plătit pentru biletele la Dracula cu un card de la Banca Transilvania.

miercuri, 15 octombrie 2014

Numele românești și Starbucksul american

Florin, un prieten stabilit în SUA nu se complică: le zice că-l cheamă Ray. Mie mi-au pocit numele de câteva ori până m-am învățat: Collin. 

Colegul Traian, la prima experiență, a încercat să-i învețe. A ieșit ce vedeți în poză.


A doua zi încă s-a chinuit, i-a spus numele pe litere angajatei, ba chiar a făcut mișto de varianta Tryin. Însă în a treia zi s-a săturat și la întrebarea ”cum te cheamă”, l-am auzit răspunzând: ăăă, Collin!

marți, 14 octombrie 2014

Când ai încredere în clienți: self check-out

Văzută într-un non-stop din Atlanta: te duci la mașinărie, îți scanezi singur produsele, le bagi în plasă, treci cardul prin fantă și pleci. N-am remarcat niciun paznic care să supravegheze procesul. Pozele sunt făcute dinspre casele de plată clasice.



luni, 13 octombrie 2014

Dacă doriți să investiți în artă

... și mai aveți un pic de loc pe verandă, vedeți că o să urmeze licitația pentru Balloon Monkey a sculptorului Jeff Koons. Artistul fiind în mare vogă, prețul estimat e de 20-30 de milioane de dolari. Stați liniștiți, e din oțel, nu din cauciuc, nu se sparge cu acul, dar poate v-o fură careva pentru fier vechi.


joi, 9 octombrie 2014

Meduze pozând

Evenimentul serii de ieri a fost organizat la Georgia Aquarium, care e frumos, dar similar oricărui alt acvariu mare din Europa (Barcelona sau Lisabona, de exemplu). Cele mai fotogenice au fost meduzele:







miercuri, 8 octombrie 2014

Poveste americană

Îmi plac conferințele internaționale pentru că de fiecare dată întâlnesc personaje interesante, iar americanii sunt uimitori de flexibili, au cultura de a ieși din zona de comfort când viața o cere.


Ieri ne-am nimerit la aceeași masă de prânz cu un domn la 50 de ani, care s-a apucat de facultatea de IT la 45, încercând să schimbe cariera care nu-i mai aducea suficiente venituri. Anterior fusese instructor de scuba în Hawaii iar ulterior inginer de sunet: a lucrat în tinerețe cu Bob Dylan și Mark Knopfler la un studio din New York, când Mark a produs albumul Infidels pentru Bob. Pe lângă asta, îi mai știe pe Stevie Ray Vaughan și Eddie Val Halen. Acum scrie soft pentru aplicații mobile...

marți, 7 octombrie 2014

La un meci din presezonul NBA

Pe lângă meciul de Euroligă de la Belgrad, o altă dorință baschetbalistică a fost să văd și un meci din NBA. De obicei mă nimeream în State în perioada de vacanță sau când juca echipa din localitate în deplasare, însă aseară am profitat de faptul că Philips Arena, sala în care joacă Atlanta Hawks, e în apropiere de hotel, mi-am luat companionii și i-am dus la baschet.


N-a fost cine știe ce partidă, primul amical din presezon contra unei echipe slabe (New Orleans Pelicans), așa că sala a fost aproape goală, am ajuns cu 10 minute înainte de începerea partidei și am găsit bilete. Din păcate ăștia nu reduc prețul la bilete chiar dacă nu vine nimeni, costul unui tichet la cucurigu e 15 dolari, iar cu cât sunt mai bune locurile cu atât sunt mai scumpe (25, 35, 45 etc). Amuzant tipul de la ghișeu: ”v-am găsit trei locuri împreună” ne-a zis, iar când am intrat am descoperit că tot sectorul era gol.

Tricourile retrase și titlurile de campioni
Despre meci nu-s multe de spus, nu s-au stresat jucătorii, s-au folosit mult rezervele, măcar l-am văzut pe Anthony ”unibrow” Davis; la Atlanta n-a jucat Kyle Korver dar am descoperit un jucător nou: Mike Muscala. 


Interesant (de văzut o dată) a fost însă ”circul”, tot ce se întâmpla pe teren în pauze, lucrurile pe care nu le vezi la tv, marea artă cu care americanii știu să țină antrenat publicul. Au avut corul de copii care cântă imnul, majoreta imensă care dansează pe muzică, preluări pe cubul video cu publicul și ”kiss cam”-ul, când un cuplu din public apărea pe ecranele imense iar cei doi trebuiau să se sărute - amuzant era când nimereau oameni care nu formau un cuplu și erau presați să se pupe.

Panorama
Au fost și alte prostioare, gen concurs karaoke, recunoașteți melodia cântată de un jucător, ”beat the hawks” - un concurs între un jucător (înregistrat) și un membru din public, care din ei știe mai multe piese Michael Jackson în 30 de secunde. La pauză a fost clasica aruncare de la mijlocul terenului și concursul de îndemânare. Bineînțeles, totul animat de majorete. Spre final au început să arunce spre public tricouri cu acele tunuri cu aer comprimat, iar la final au luat interviu celui mai bun jucător.

Deși timpul net de joc e doar cu 8 minute mai lung decât în Europa, durata totala a meciului a fost de 2,5 ore, aproape 45 de minute mai mult decât la un meci de acasă.

Ce n-am știut: acele jingle-uri care sunt puse în timpul meciului sau în pauze nu sunt înregistrate, ci live, e un tip care le cântă la o orgă în funcție de inspirație și de fază (de exemplu, dacă atacul e pe terminate iuțește tempo-ul). Mi-a mai plăcut expresia comentatorului la fault în atac: that foul was offensive. Nu mi-au plăcut în schimb prețurile (duh!): o bere light de aproximativ jumătate de litru costa 7,5 dolari, iar articolele promoționale sunt relativ scumpe: o șapcă 26 dolari, un tricou de joc 110 dolari. Probabil un produs cu numele unui superstar este și mai scump. Nici cu curățenia nu se prea stresează,  nu erau resturi de mâncare, dar lipea podeaua peste tot.

Sala din colțul cel mai de sus
În concluzie: mult show, mai puțină acțiune (dar totuși mai multă decât la baseball sau fotbal american). M-aș mai duce, dar la un meci spre final de sezon, cu mai multe vedete și miză mai mare.

Un review profesionist aici.

luni, 6 octombrie 2014

Două zile la ocean - Destin, Florida

De joi până duminică am făcut o mică escapadă cu prietenii noștri din Atlanta, ne-au dus în Destin, Florida, să vedem Golful Mexic, în porțiunea din Florida supranumită Emerald Coast pentru apa albastru-verzuie și nisipul alb ca făina.


Destin, o stațiune liniștită, de care nu auzisem anterior, amplasată pe o mică peninsulă,  e o înșiruire de clădiri despărțite de o șosea lată în mijloc, unde nu sunt prea multe hoteluri ci blocuri cu apartamente de închiriat (condo sau studio). Dacă viața de noapte e redusă, fără cluburi și petreceri, în schimb au multe mall-uri și restaurante, plus un port în care s-a nimerit să fie Seafood Festival - cam țeapă seafood-ul, am primit șase ”shrimps” și niște cartofi prăjiți la 12 dolari. În schimb muzica live a fost bună, căutați formația Longreef pe YouTube.


Încă sunt 29 de grade în perioada asta a anului, deși vineri dimineață a plouat, după amiază am făcut baie, surpriza fiind că apa era mai caldă decât în august, în Corfu. Au fost și niște valuri mai sănătoase, așa că în 15 minute o persoană dăduse cu capul de nisip, alta s-a ridicat din apă cu slipii pe la genunchi, speriată că o să o năucească următorul val, iar prietenul meu a întâlnit o meduză și s-a ales cu o mică iritație a pielii. Pentru că tocmai băusem o bere, m-am oferit să încercăm metoda populară de tratament, bazată pe urină, dar m-a refuzat, a zis că o să se chinuie să supraviețuiască și fără.

Mai trebuie menționat că drumul din Atlanta până în Destin durează vreo 6 ore, o mare parte din el prin Alabama, iar din Destin până în Miami ar mai fi 9-10 ore cu mașina.




vineri, 3 octombrie 2014

Visul american, în imagini

Ultima fiță în materie de dotare auto: avertizor de unghi mort montat în oglinzile laterale. Se aprinde când detectează prezența unei mașini, chiar dacă o vezi.


Ca să poți să bei un bourbon liniștit. Oamenii pun mare preț pe protecție în suburbii.


Iar muniția e de mai multe tipuri: de antrenament, cu impact mare (”pentru a opri pe cineva permanent și imediat” zice descrierea tehnică) sau, dacă vrei să fii foarte sigur, magnum. Bineînțeles, nu se ține pe masă, ci în cutie specială. Nouă ne-au spart casa de două ori în Sibiu, celor de aici, în suburbie, descuiată, cu pădurea în spate, niciodată.


Un ambalaj ușor confuz:


Până la urmă, ce să vezi, era totuși baby food înăuntru:


Americanii au talent la a-și proteja idioții, cu condiția ca aceștia să nu fie analfabeți: