Călătorii

plimbări, concedii, delegații

Lucruri serioase

despre unele chestii îmi exprim opinia, ca cercetătorii britanici

Stupid

să facem mișto de tot ce mișcă (stați nemișcați)

Muzică

amator, dar pasionat

miercuri, 27 aprilie 2016

Aeroportul Sibiu 2016

Zic insiderii că de când a plecat sasu' la Cotroceni și șeful de autobază la bibliotecă s-a deschis cerul Sibiului și pentru low-costuri. Ca urmare, a crescut numărul de pasageri, unii dintre ei având nevoie și de mașină. Față de acum trei ani când se plictisea o domnișoară în birou, acum personalul Avis conține șase persoane care manageriază vreo 50-60 de mașini. Asta e doar una din cele 4-5 firme care oferă asemenea servicii, estimările fiind că fiecare ele au minim 30 de mașini. Se vede lucrul ăsta și privind parcarea, care e mult mai plină/rezervată ca în alți ani și dacă continuăm tot așa va trebui extinsă. Am înțeles că mașinile nu stau degeaba, altfel ar fi redistribuite.


Costul unei zile de închiriere este de aproximativ 40-60 de euro, există toată tipurile de automobile în ofertă, de la compacte la mașini de teren sau de lux. Predarea în altă țară e scumpă, dar poți trece granițele atâta timp cât te întorci la bază - unii fac asta când merg în Bulgaria în concediu, ori din motive de spațiu ori pentru a nu risca să rămână fără a lor. Musai să ai card de credit.

S-a închis info-point-ul Primăriei, un spațiu mare și cam trist. Să vedem cum îl refolosesc.

Tot referitor la low-costuri, probabil o să avem aceeași problemă ca și Clujul: cozile mari la ghișee, care au să se întindă de la un perete la altul. Niciunul n-a fost gândit pentru îmbulzeala românească. Există și o mică diferență, problema Clujului e în sala de îmbarcare, a noastră în spațiul public al terminalului.

În halul ăsta arată un automat de bilete al unui aeroport internațional. De ce să nu scriem texte mari, de mână, în românește, în secolul XXI? Penibil.


marți, 26 aprilie 2016

Săptămâna altfel@TLBS

Frumos articolul de PR din TS: "Elevii de la Lazăr au petrecut o săptămână altfel la Industrial Software” și bună inițiativa celor de la Lazăr de a trimite elevii de la clasele de informatică la firme, ca să înțeleagă mai bine meseria pe care doresc să o învețe. 

Am avut și noi trei elevi în practică, doi dintr-a XI-a și unul de a X-a, dar am cerut profesoarei de info să trimită niște copii care știu C#, limbaj care nu se predă la liceu (se învață C/C++), pentru a putea aborda latura practică a meseriei. Pentru că încă mai avem adolescenți deștepți, care participă la concursuri, a avut pe cine să recomande.

N-am vrut să fie amuzant, să facă teste de inteligență, ci să pună mâna și să învețe/testeze uneltele pe care noi le dezvoltăm și le folosim. Am început în forță, luni, cu o pauză de cheesecake, fiind ziua unei colege. Restul dimineții și l-au petrecut primind explicații despre ce înseamnă un software ERP, cât de complex este și cum poate ajuta firmele.


De marți au trecut la treabă, le-am dat un exemplu ușor de înțeles, dar care acoperă toate funcțiile  clasice ale unui modul ce lucrează cu baze de date (master/detail, căutare, navigare între înregistrări etc): să sgestioneze o colecție de cd-uri/albume muzicale.

Bineînțeles, nu i-am lăsat singuri, marți le-a explicat o colegă lucrul cu bazele de date, cum crează tabele noi și SQL-uri. Miercuri altă colegă le-a arătat cum își construiesc interfața grafică iar joi au scris codul necesar. Vineri au făcut un modul cu informații statistice. În total au lucrat cu cinci oameni diferiți, care i-au consiliat și în alte subiecte: de la stocarea surselor pe GitHub și librării utile pentru scris jocuri până la cea mai bună șaormă de lângă ULBS.

La final toți trei s-au arătat dornici să se angajeze peste vară la noi.


joi, 21 aprilie 2016

Două din IT, poate nu știați cum arată:

1. un badge iOS care indică 18.000 de mailuri. Nu mă întrebați cum s-a reușit performanța, că nu știu.



2. ambalajul Windows 10 Home Edition retail, cu stick de instalare. Asta-i pusă pentru cei care descarcă kiturile de pe internet, fie ei utilizatori enterprise sau pirați.



miercuri, 20 aprilie 2016

Un chelner kafkian

Îmi iau șeful de la aeroport duminică și-l scot la o bere că era vreme bună. Îi propun terasa de la Pardon Cafe, un loc foarte aproape de firmă, dar în care n-a călcat niciodată, i s-a părut ”ceva” pentru turiști, ca să nu zic ”capcană”.

Ne punem la masă, vine chelnerul, un domn 50+, ne ia comanda de bere. Eu comand un Ursus Cooler, șefu' un Ursus normal. 

Se întoarce domnul cu comanda: în loc de Ursus normal, Peroni. Șeful acceptă berea, deși explicația a fost că au Ursus doar la 0,33 - dar Peroni se vinde în sticle de aceeași dimensiune!

După ce-mi toarnă Coolerul în pahar văd pe doză (restul barurilor din Centru vând la sticlă) că e fără alcool. Îi spun chelnerului că n-am zis nimic de F.A. și îmi dă replică că el n-are alt tip de Cooler în frigider. Îi zic că nu am făcut comanda pe baza stocului din frigider, ci din meniu, unde sunt trecute ambele. Se duce la frigider să verifice și-mi aduce o doză de Ursus F.A. argintie, să-mi arate că doar din aceea are în frigider. Total ilogic și neinteresant. Îl iert, păstrez berea.

Comandăm mâncare. Partenerul de povești se uită în meniu și cere un cotlet cu cartofi prăjiti. Ni se spune că nu au cartofi prăjiți, doar copți. Remarcăm că și-au ales perfect numele localului: pardon.

Ne întreabă chelnerul dacă ne mai trebuie meniul, îl predăm fără regrete, oricum e inutil. Ceva îmi spune că șefu nu o să mai calce curând pe acolo. Păcat de strada frumoasă.

Poză din alt loc, care servește bere la sticlă, chiar și radler cu alcool

Update 5 septembrie 2016: am primit azi un telefon de la patronul localului, și-a cerut scuze și mi-a spus că respectivul ospătar a fost dat afară pentru incidente similare. Nu citise articolul meu până de curând, când i l-a indicat un prieten, de aceea reactia întârziată.



marți, 19 aprilie 2016

Cum era să nu mai vând mașina

O colegă de serviciu susține că i-am făcut un preț bun pentru mașină: 15.000 euro. Eu zic că nu-și aduce bine aminte, dar asta nu a oprit-o să mi-o coacă. În vinerea în care am avut ofertele de 11k și eram aproape sigur că o să o dau așa, am mai făcut o strigare în firmă, poate o vrea careva la aceiași bani, chiar mi-am dorit să o ia un cunoscut. N-a vrut nimeni. 

A doua zi, după ce trecusem prin tot procesul de testare și mă aflam la biroul de intermediere acte cu clientul, tocmai semnasem contractul de 10 secunde când primesc un sms de la colegă: ”ne-am hotărât să cumpărăm mașina cu 12.000”. Aproape mi s-a făcut rău, nu neaparat pentru bani ci pentru toată complicația prin care trecusem, când puteam să o dau mult mai simplu. I-am scris că s-a vândut și i-am spus și clientului că tocmai primisem o ofertă de 12k.

Am avut totuși o bănuială, după câteva secunde îi scriu din nou: glumești?

Răspunsul: trecuse întâmplător prin dreptul biroului de intermediere acte și văzuse mașina parcată taman sub semnul acestuia, făcuse conexiunile și s-a gândit că e amuzant să-mi scrie. Poate îl trimiteam pe om acasă. Bineînțeles, nu i-am mai zis nimic acestuia...


luni, 18 aprilie 2016

Cum se vinde o mașină în 2016

Am dat BMW-ul acum o săptămână, la două luni de când l-am pus pe blog. Sunt mai multe teorii legate de durată, pe lângă prețul inițial umflat: a) piața din România la început de an e praf (tot vreo două luni mi-a luat să vând și amplificatorul de chitară), până în martie nu s-a dezmorțit sau b) lumea cumpără iarăși apartamente.

N-am făcut o cercetare de piață foarte elaborată, m-am uitat cu cât se vând automobile comparabile și am adaugat niște bani pentru kilometri puțini. N-am avut cu cine negocia după anunțul pe blog, în ciuda multor share-uri, așa că l-am pus pe OLX și Autovit. Ca să nu vă țin în suspans, prețul țintă a fost 12.500, până la urmă l-am dat cu o mie mai puțin. 

Nu stăteam în banii ăștia, mi-am permis să reduc gradual din preț și să văd ce se întâmplă Am primit câteva oferte de schimb plus diferența, neinteresante, am mai primit din start o ofertă de 50.000 lei, adică aprox 11.150 de euro, dar persoana n-a putut/vrut să ne întâlnim la jumătate, așa că în final l-a pierdut. Am primit și un mesaj tupeist gen ”am cumpărat anul trecut una la fel, dar cu navi și trapă la 9.500, mai mult de 9.000 nu primești” - i-am urat să o stăpânească sănătos. Mașina avea 51.500 km, nu era în stare rea, am văzut care-i concurența, deci n-avem motive să las chiar așa jos prețul.

Am dedus, din povești, că se caută mai mult motoare diesel, ceea ce nu-i în avantajul tău dacă doar o freci prin oraș, respectiv mașini cu navigație și ecran pe bord, dar nimeni nu se întreabă cât de folositor e un sistemul de navigație cu hărți neactualizate (dvd cu hărți noi: peste 1000 lei la dealer) când există aplicații mult mai complete pe smartphone, plus notificări de trafic (Waze).


Până la urmă m-a găsit un sibian după naștere, bucureștean după buletin, care a decis că o mașină cu km puțini merită un premium de preț față de una mai dubioasă, așa că a venit acum două sâmbete să o vadă. 

Față de celelalte două mașini pe care le-am deținut și vândut pe Autovit în câteva zile, situația s-a schimbat drastic. Pe prima am vândut-o în 2006 parcă, un Audi A4, a venit un clujean, samsar, sâmbătă noapte la 11, am plecat din club ca să i-o arat, a lăsat aconto-ul fără probă de drum, doar după o inspectie sumară la lumina unui bec chior. Nu i-am dat-o atunci, ci luni, cand am făcut actele, dar tot n-a condus-o înainte. Cea de-a doua a fost vândută pe lumină, dar nu mult mai complicat.

De data asta, însă, au distrus samsarii toată încrederea în oameni.

Prima ”problemă” a apărut la cartea mașinii, deșteptul de inginer RAR a trecut culoarea gri, deși ea e neagră. Când am cumpărat-o au operat modificarea, dar la mențiuni. Pentru cumpărătorul meu părea dubios. Noroc că poți verifica numărul VIN pe net și îți spune și culoarea originală. 

S-a convins omul că e doar o greșeală și a doua zi a venit la Sibiu. Ne-am întâlnit, a început să studieze actele, i-am adus facturile și am întâmpinat câteva probleme. De exemplu pe factura de extindere garanție scrie ”diverse”. Apoi când i-am spus că am avut un accident cu mașina și au fost schimbate niște faruri și capotă pe casco, m-a întrebat dacă pot dovedi că am făcut reparația la BMW. Nu puteam, că s-a ocupat asigurarea de tot. Ultimul schimb de ulei și filtre l-am făcut în afara garanției extinse, la service-ul unui prieten recomandat călduros, dar nu i-am cerut factură pe manoperă că n-aveam nevoie, era doar eticheta prinsă pe motor cu kilometrii și tipul uleiului. Piesele erau luate de la alt prieten, cu discount, tot fără factură, eu am perfectă încredere în acești oameni dar cum să-i dovedești altcuiva că e totul ok și n-ai pus piese slabe sau n-ai făcut revizia. Altă dandana: în cartea de service erau trecute reviziile pe pagini anapoda, nu în ordine,  fiecare a scris unde a vrut. Ulterior, când am fost la BMW, am constatat că ce scrie în cartea de service nici nu prea bate cu ce scrie la ei în sistem, e diferență de o zi și câțiva zeci de kilometri. Toate astea sunt bine de știut, de notat corect, de arhivat și de luat în calcul din timp, chiar dacă n-aveți intenția de a vinde mașina în acel moment.

Altă intrebare drăguță și ușor paraonică: numărul mașinii (CNT) înseamnă Contempo (numele dealer-ului BMW)? L-am convins ușor că-s inițialele mele (Contempo are CTP la mașini, bine că mă cheamă Nicolae și nu Petre).

A chemat omul un cunosc, care mai vinde mașini, mă așteptam la un samsar cu tupeu, dar a fost un tip cuminte, care i-a zis că mașina arată de câți kilometri zic că are.

Apoi ne-am dus la BMW, vorbisem cu o zi înainte să ne primească și să ne arate istoricul mașinii, cu intervențiile făcute în service. Am ridicat-o inclusiv pe elevator. Nu-l cunoșteam nici pe mecanic, nici pe domnul de la relații clienți, dar au fost foarte amabili și nu ne-a costat nimic.

Trecuseră deja de când tot testam și studiam acte.

Următoarea probă: o tură pe autostradă, pe centură, numai bine ca să ajungem la Mall, să mergem la singura filială Raiffeisen deschisă sâmbăta, să scoată bani. Căci nu venise pregătit. Stăteam în dubiu că poate scoate 11k euro din cont fără programare, ”noroc” că n-a mai fost cazul să aflăm, funcționara era în concediu taman în sâmbăta aia. 

A trecut la planul b: nevasta, aflată în București, a mers la o filială Raiffeisen și a făcut un ordin de plată, noi am mers la un birou de intermediere acte și am semnat contractul, respectiv obținut fișa de radiere ce trebuia dusă la primărie. Tanti de la bancă i-a zis doamnei că plata se procesează luni și în aceeași zi primesc banii, iar eu trebuie să fiu bun la suflet și să dau mașina doar pe baza unei poze după ordinul de plată vizat de bancă. Am dat-o, ca să nu-l țin pe om până luni la rude, dar am păstrat cartea mașinii până am văzut banii în cont.

Miercuri. Yep, a durat trei zile. Ăia de la bancă i-au zis că intră luni, apoi că sigur marți am banii. Nope, miercuri au intrat, cum mi-au zis mie doamnele de la Banca Transilvania, care par mai cunoscătoare: un transfer interbancar în valută durează trei zile lucrătoare.

Acum aștept fișa de radiere de la Poliția București, ca să primesc banii înapoi pe RCA-ul făcut pe 6 luni. Impozitul plătit pe tot anul nu-l primesc înapoi. Înainte să-i dau cheile, l-am dus pe om la Petrom și l-am pus să plătească taxa de drum pe 30 de zile, ca să știu că n-am surprize.


joi, 14 aprilie 2016

Curs practic: strategii de comunicare online

Oltea Zambori, Tița pentru prieteni, sibiancă mutată la Timișoara unde a fondat, printre altele, o agenție de PR, organizează în această primăvară în diverse orașe din țară un curs de strategii de comunicare online. Pe 21 și 22 aprilie ajunge acasă, la Sibiu.

Dacă aveți blog și vreți să-l monetizați, dacă vă ocupați de PR sau marketing, dacă vreți să știți de ce, contrar zicalei, publicitatea negativă nu e totdeauna benefică, dacă vreți să fiți pregătiți și să știți cum să reacționați când brand-ul pentru care lucrați are o problemă de imagine sau dacă, pur și simplu, nu vreți să fiți un troll de net, atunci faceți-vă timp două zile și participați, aveți ce învăța de la Tița.

Găsiți agenda și alte detalii aici.

P.S. Din punctul meu de vedere, poneii de la Aeroportul Sibiu, dacă mai lucrează acolo, ar trebui să fie prezenți.



vineri, 8 aprilie 2016

Trei ani de chitară

Au trecut mai bine de trei ani de când n-am avut ce face și mi-am găsit hobby nou. Leitmotivul rămâne același: dacă aș fi avut mai mult timp, mai mult talent și dedicație, ce-am învățat în trei ani puteam să fac într-unul singur. De fiecare dată când sunt prea pretențios cu mine mă întreb dacă acum 4 ani aș fi crezut că pot face chestiile astea la chitară și imediat mă simt mai bine. Tot ca de fiecare dată marchez momentul, ca să știu peste ani ce praf eram (și) în 2016. Dacă mă uit acum la ce-am tras în 2014 deja mă simt mai încrezător în viitor.


Ca să nu fie foarte dureros de vizionat, am montat un videoclip cu fanul meu numărul unul, singurul până acum, Alexandra. Mă bucură că-i place muzica, are simțul ritmului și dansează de fiecare dată când aude o melodie. Chiar dacă sonorul nu-i cel original, momentele în care ea dansează corespund înregistrării, așa simte ea să se miște pe ritmul respectiv, iar finalul e priceless și total neregizat - e o rockeriță în devenire, cu simț dramatic.

De câte ori ajunge în birou, unde în mod normal n-are acces fără un părinte, se așează în fotoliu și așteaptă să-i cânt. Alaltăieri mă grăbeam să plec la baschet, dar a făcut așa o față dezamăgită când am vrut s-o iau de acolo, încât am pus mâna pe chitară și i-am cântat o melodie.

Ca de obicei, mulțumiri Monicăi și lui Manole că au răbdare cu mine :)


Articole din anii trecuți pe aceeași temă:




marți, 5 aprilie 2016

Domino's Pizza din Sibiu

Update: domnul care se ocupă de afacere a sunat colega care a făcut comanda, și-a cerut scuze pentru calitatea serviciilor, a recunoscut că ce se vede în poză nu e conform rețetei standard, a afirmat că vina aparține unei noi angajate care n-a prelucrat cum trebuie mai multe comenzi și a propus să returneze banii sau să ofere un set nou de pizze. Colegii mele n-au dorit să abuzeze de amabilitatea dânsului, dar m-au rugat să public această actualizare.

Colegii mei n-au citit cronica din Turnul Sfatului și au comandat pizze de la Domino's ieri. Le-au promis livrarea în 30 de minute și au apărut după mai mult de o oră, în condițiile în care sediul nostru e la 5 minute distanță. 

Le-am gustat și pozat pe toate. Prima impresie: cam mici. N-am fost impresionat nici de gust.


Unii și-au luat pizza cu blat subțire, care e o chestie uscată, gen talpă, nu cred că și-a mâncat cineva toată porția, chiar și cu ajutorul meu. 


Mai câștigați au fost cei care au comandat varianta cu blat pufos, umplut cu brânză, măcar nu s-au tăiat la colțuri.

Entuziasmat n-a fost nimeni, nu cred că au să-și mai comande curând, nu că nu e la fel de bună ca cea de la Twenty, dar nu se compară nici cu restul pizzelor decente din oraș. E o țeapă de centru, pentru turiști.