Călătorii

plimbări, concedii, delegații

Lucruri serioase

despre unele chestii îmi exprim opinia, ca cercetătorii britanici

Stupid

să facem mișto de tot ce mișcă (stați nemișcați)

Muzică

amator, dar pasionat

sâmbătă, 30 noiembrie 2013

Teaser: între pășunism și Google poetry

Luni o să public primul meu interviu, acordat de poetul Radu Vancu. Nu știu dacă au fost cele mai tâmpite întrebări pe care i le putea pune cineva - sau cele mai plictisitoare, dar omul a fost amabil și mi-a trimis niște răspunsuri elaborate :)

Stay tuned. Sau doar deschideți din când în când.

(C) semnebune.ro

vineri, 29 noiembrie 2013

La mulți ani, Oldiz Bend!

Azi dimineață, când m-am trezit, aveam două chestii în cap: mahmureală și versurile ”nimeni n-o să-ți explice ce e dragostea”. Am stat până spre ora doi în Oldies, la concertul aniversar Oldiz Bend. Am plecat acasă, cu regret, când încă șcena era plină, un all star de foști și actuali membri, plus prieteni. Erau vreo nouă oameni, doi basiști, trei soliști, o nebunie rock ce suna excelent. Jam session în toată regula.

De-a lungul serii, Bebe, Ionuț și Manole au prezentat întreaga componență a trupei, de la înființare până în prezent. Alături de ei au cântat pe rând (și ulterior de-a valma) Ursu, Vlad, Maria, Andrei, Sofia, Florin și Dragoș. 


N-au trecut decât trei ani de la primul concert, dar au fost trei ani frumoși, cu party-uri animate și entuziasm - văzute de la masa din fața scenei, dar și cu seriozitate, ambiție și multă muncă - observate la cele câteva repetiții la care am asistat.

La mulți ani, Oldiz Bend, sunteți toți oameni faini!

P.S. ca să n-o fredonez singur:


joi, 28 noiembrie 2013

30% reducere de Black Friday pe posterland.ro

Toate posterele tale preferate sunt doar vineri cu 30% mai ieftine pe www.posterland.ro!

Acum e cel mai bun moment să cumperi produsele dorite 
sau cadouri pentru cei dragi.


Promoția are loc pe toată durata zilei de vineri, 29.11.2013, și include toate articolele de pe site, în limita stocului disponibil, cu excepția celor deja reduse la 4,99 lei. Atenție: prețul redus și disponibilitatea în stoc vor fi confirmate printr-un email separat, trimis de angajații noștri ulterior confirmării automate a primirii comenzii.

Detalii și poze: în newsletter sau pe site.

miercuri, 27 noiembrie 2013

Câteva considerații despre învățatul folosirii undiței în IT

Luna trecută am fost în delegație în Germania. Pe avion, la întoarcere, am reflectat un pic asupra unor aspecte ale muncii mele. În ceea ce urmează nu încerc să țin un seminar, o să vorbesc doar din experiența lucrului într-o firmă care și-a păstrat ceva din mentalitatea de ”start-up” chiar și la aproape 11 ani de funcționare, adică, pe lângă felii clare asignate fiecărui angajat, redistribuim sarcini în funcție de priorități și încărcare, iar oamenii trebuie să schimbe contextul în mod frecvent.

La Freiburg, pe lângă două zile de ședințe, mi-am mai rezervat încă două, dacă tot am zburat până acolo, pentru trainingul angajaților din filiala respectivă. Îmi place aspectul acesta al muncii mele, mai ales când nu-s la birou, presat de telefoane, mailuri și stresul zilnic. Îmi place pentru că oamenii nu-s proști, dar domeniul e complex, iar atunci când se așează toate piesele puzzle-ului în mintea lor și încep să înțeleagă cum funcționează întreaga ”mașinărie”, mai ales după o perioadă frustrantă, de bâjbâială, vezi un zâmbet larg pe fața lor. În plus, îmi fac un serviciu mie, pentru că într-un final, toate problemele celor 650 de firme client, fiecare cu 4-100 angajați care ne folosesc sistemul, tot la noi, echipa de programatori, o să ajungă, prin șefii de proiect și consultanți. 

Dacă cei ”de afară” sunt competenți și bine instruiți n-au să aibă constant nevoie de ajutorul nostru și ne putem concentra pe dezvoltarea unor funcționalități noi în loc să ne pierdem timpul explicând concepte. Da, avem și documentație, doar noutățile de la o versiune la alta ocupă 500 de pagini și nu descriu chiar fiecare detaliu practic, e greu pentru cineva care n-a avut de-a face cu implementarea unui ERP să deducă câtă flexibilitate trebuie lăsată pentru a putea acoperi cât mai multe procese diferite, așa că nu totdeauna hârtia poate suplini experiența.

Cred că e important pentru orice firmă să-și perfecționeze, pe lângă produsele din portofoliu, și angajații. Pare evident, însă de multe ori implicarea șefilor și a angajaților cu vechime este superficială, la nivel declarativ, mulți nu doresc să fie deranjați cu lucruri considerate triviale pentru nivelul lor de experiență. Sau n-au timp. E nevoie de de multă răbdare și autoeducare. Mai ales în România, unde cultura și mentalitatea muncii în echipă sunt cam... păguboase, de origine comunistă, propagate de la o generație la alta și nu te învața nimeni cum să te comporți. Poate o să zâmbiți, dar după câteva luni într-o companie din altă țară o să constatați că există diferențe majore.

Câți dintre voi n-ați repezit un subaltern sau n-ați fost repeziți de un superior? Ați stat apoi să vă gândiți dacă ați gestionat bine situația, de oricare parte a conflictului v-ați fi aflat, sau ați dat vina pe ”boul” de șef/subaltern?

Atunci când fiecare are stres și deadline-uri, frustrarea de ambele părți poate escalada destul de repede. E complicat să gestionezi un ”ponei” care are întrebări la fiecare cinci minute, dar se pot asigna intervale orare în care are voie să deranjeze sau i se poate desemna fiecăruia câte un mentor, pentru ca cei mai amabili ”seniori” să nu fie suprasaturați. 

Fiecare companie are rețeta proprie, nu știu dacă un sistem poate fi impus de HR sau trebuie dezvoltat de cei implicați direct în producție, cert e că în multe cazuri, datorită volumului mare de muncă, noii angajați sunt neglijați - se fac câteva traininguri, dar mai departe fiecare învățăcel e obligat să fure meserie cum poate, ceea ce în IT nu e simplu, mai ales când există un framework gândit într-un anume fel. ”Total immersion” e un concept benefic, dar poate fi al naibii de frustrant.

Suplimentar, din cauza curbei de învățare extinse, care la noi durează cam 2-3 ani, apare un alt aspect, ”pervers”: trebuie să anticipezi cu mult înainte dacă vei avea nevoie de oameni, degeaba angajezi când situația devine critică.

Mai există câteva cazuri care subminează lucrul în echipă: overengineeringul sau nerespectarea convențiilor. Fă ceva complex într-un mod nestandard și, garantat, în șase luni o să ajungi în situația decrisă de matematicianul englez Oliver Heaviside: When I wrote this, only God and I understood what I was doing. Now, God only knows.

Concluzia? Mai multă răbdare și conștientizarea faptului că vă faceți vouă un serviciu învățând colegii. O să aveți surpriza plăcută să fiți mult mai eficienți în echipă, să înțeleagă ceilalți cum gândiți și cum trebuie procedat, iar în cazul extrem de fericit o să dezvoltați o o încredere reciprocă și o simbioză care o să facă imbatabili.

marți, 26 noiembrie 2013

O fi România țară săracă, dar nici chiar așa, bananieră

Alături de înjurătura ”picta-te-ar Picasso”, poate sta și ”boteza-te-ar AccuWeather”. M-am jucat cu o tabletă Samsung, iar widgetul AccuWeather știe doar de Sibiu, Reunion:


Parcă sună altfel știrea de ieri cu importul ilegal de banane, nu? Am verificat pe net, nu pare să fie un Sibiu și p-acolo, când cauți Sibiu, Reunion, primul link e AkkuWeather, unde țara noastră, Reunion, arată cam așa:


Bugul pare să fie doar în varianta în limba germană, ceva le-a fâsâit la traducere/localizare și coduri de țară. 

Un film cu șarm: Night Train to Lisbon

În 2009 am cumpărat cartea omonimă dintr-o librărie amplasată într-o fostă biserică, în Maastricht. M-a impresionat atât locul de unde am cumpărat-o cât și scrierea lui Pascal Mercier. De fapt cartea a fost motivul pentru care mi-am dorit să văd Lisabona și cartierele ei istorice. Anul acesta a fost ecranizat romanul, într-un mod european, capturând, oarecum surprinzător totuși, atât esența poveștii cât și farmecul Lisabonei. 

Un film foarte bine făcut, cu actori mari (Jeremy Irons, Charlotte Rampling, Christoper Lee la 91 de ani) și un viitor actor mare, Jack Huston (pe care poate-l știți din serialul Boardwalk Empire). Dacă sunteți sătui de bullshit-ul hollywoodian și căutați un film cu sentiment, poveste complexă, normal, dar nu plictisitor, vi-l recomand călduros.


luni, 25 noiembrie 2013

Se răsucește Steve Jobs în mormânt: iTunes Radio cu Guță și Salam

Îi prezentam iTunes Radio unui coleg. Mă întreabă dacă pot face un post de radio cu Guță. Îi zic că nu cred, ca să meargă iTunes Radio îți trebuie un cont înregistrat în State. În naivitatea mea părea un argument bun, pe lângă convingerea interioară că n-ar pune casele de discuri așa ceva în magazinul muzical Apple. Dar încercăm totuși și... bam! manele în inima Mac-ului, frateee:


De ce să ne oprim la chipsurile cu mititei?

După cum știți, au apărut chipsurile cu aromă de mititei. Mai am câteva sugestii, pentru amatorii de românisme:

  • chipsuri cu aromă de pufuleți;
  • chipsuri cu aromă de ROM și Eugenia;
  • chipsuri cu aromă de semințe (albe, negre și tărcate);
  • chipsuri cu aromă de ceafă de porc;
  • pentru minoritatea maghiară: cu aromă de gulaș;
  • pentru sibieni: cu aromă de Jidvei și Ausbruch;
  • chipsuri cu aromă de țuică de Maramu', respectiv zaibăr;
  • chipsuri cu aromă de zacuscă;
  • chipsuri cu aromă de borș pescăresc și mămăliguță;
  • pentru bănățeni: cu aromă de pleșcăviță;
  • chipsuri de sezon, cu aromă de cârnați, caltaboși, sângerete, piftii, slană și jumări;
și... chipsuri cu sarmale. Musai cu dip de smântână. Am uitat ceva?

sâmbătă, 23 noiembrie 2013

Femei care ar trebui să știe mai bine

Cum stăteam noi aseară liniștiți și studiam din opera nemuritorului Haralamb Zincă, 


la un moment dat vrea un prieten să-i fac o poză. Blițul bun, ceasul rău. Am constatat ulterior că a răsărit luna. 


PS. Titlu se referă la faptul că duduii îi trecuse de multișor întâlnirea de zece ani de la terminarea facultății (if any). Expoziția a durat mai bine de-o oră.

vineri, 22 noiembrie 2013

#sibiu după ploaie

Azi dimineață m-am oprit înainte să intru la lucru și am făcut niște poze, bătea prea oblic și fain soarele pe cetate. Păcat că n-au fost coborâte firele de pe stâlpi în subteran și pe acest bulevard.





F*ck Black Friday Ro, găsiți un prieten în State

Povestea zilei de ieri a fost despre prețuri umflate pe alocuri înainte de reduceri. Povestea zilei de mâine o să fie despre stocuri epuizate în ciuda confirmării comenzii, marfă livrabilă în ianuarie și clienți nemulțumiți. Și, btw, nici măcar nu e BF, am furat startul cu o săptămână. Deoarece noi nu umplem curcanul, putem face BK când vrem, deși, poate n-ar fi deplasat să facem și un Thanksgiving pentru romani sau pentru sași. Parcă văd că vinerea viitoare o să fie adevăratul BF, cu ce nu s-a vândut azi. Interesant cum s-au înțeles ei toți, să-i mute data.

Dar ce vroiam eu să vă zic de fapt: aproape fiecare are un prieten prin State, se apropie sărbătorile, poate vine omul acasă. Nu mai bine profitați de ”măgăruș” și-l rugați să aducă ceva de acolo, la prețuri cu adevărat bune?

Exemplu: MacBookPro 13inch, Retina Display, 2.6GHz, 256 SSD, 8GB RAM. Din aprilie 2013, refurbished (adică l-a dat cineva înapoi în primele 30 de zile și Apple l-a recondiționat - schimbat tastatură, reinstalat SO - practic e nou, are garanție un an). Preț de nou: 1600$, preț refurbished: 1229$, preț de nou la emag.ro: 7000 lei (2000$). Merită efortul?


Atenție, stocurile sunt mici, acesta a stat pe site cam o săptămână, s-a vândut rapid. Dacă vă decideți să cumpărați, acționați repede. E bine să vorbiți din timp cu cel care îl va lua și să vă uitați des pe site. Mai sunt și alte modele. De exemplu un MacbookAir de 13” cu 929$. Nu vă sfătuiesc să așteptați BF din State dacă vreți produse Apple, discounturile de până acum au fost în jur de 3%. Pentru alte produse s-ar putea să merite.

Așa arată Pro-ul refurbished, ca nou. A fost testat și de cel care l-a cumpărat, n-are niciun defect.


Dacă n-aveți prieten în State, poate aveți în Germania sau Austria (în fapt, orice țară cu site oficial Apple Store). Prețurile nu sunt la fel de bune, dar sigur sunt mai mici decât în Ro. În ultimă instanță puteți apela și la secțiunea resigilate, de la Emag (pont de la Tudor), dar se pare că acolo poți să dai și peste rebuturi.

joi, 21 noiembrie 2013

Cum se fac averile în Europa de Est

Unul din cele mai grele proiecte de implementare software pe care le știu a fost într-o țară est-europeană ce începe cu S. Probleme peste probleme, haos, angajați ciudați, investitor străin coleric. Un neamț cumsecade din echipa de implementare aproape a ajuns la nebuni după vreo patru ani de delegații dese acolo; acum face muncă de birou și i se vorbește rar, calm și relaxat.

De la început, băștinașii din echipa IT a firmei client n-au privit cu ochi buni proiectul, n-aveau niciun cuvânt de spus, fusese aranjat între patronul și furnizorul german. Așa că au început frecușurile, cu zâmbetul pe buze. La un moment dat s-a ajuns ca șeful IT-iștilor lor să trimită un email colegului lui neamț, responsabil de proiect, în care spunea că dorește să fie recompensat suplimentar pentru că și-a dat interesul și a rezolvat o problemă cu un scanner care se conecta la un Terminal Server în modul legacy - ceva ce echipa de implementare ar fi trebuit să știe, după părerea lui. Omul căutase pe google și schimbase niște parametri în sistemul de operare, dar se comporta ca și când ar fi scos din flăcări 200 de copii. Neamțul, mai tont, trimisese mailul mai departe către cei care implementau proiectul. Toți au dat din umeri, ei realizau software, nu erau administratori de sistem. S-au mirat însă de tupeu.

După vreo patru-cinci ani, cei care implementaseră proiectul primesc un telefon paranoic: trebuie să schimbăm toate parolele, șeful de la IT a fost dat afară și nu știm cum poate să ne saboteze. Nicio informație sensibilă nu mai circula pe email, se discuta totul pe telefon, s-au schimbat setările de rețea, parole, modalități de backup.

Interesant e de ce a fost dat afară vajnicul lucrător care se bătea cu cărămida în piept de câte ori avea ocazia: omul avea un prieten bun, angajat și el în departamentul IT. Erau ca Pic și Poc, nedespărțiți. La un moment dat s-au certat și Poc a zburat din firmă. Câteva zile mai târziu, un alt angajat important a primit un mail anonim în care i se spunea că toate achizițiile sugerate de cei de la IT îi costaseră dublu, cineva își trăgea partea. Firma era măricică, avea sute de angajați, iar pe parcursul a câțiva ani s-a ajuns la sume bune, de 5-6 cifre, în euro. Ergo, după o verificare sumară, a zburat și Pic. Cred că și la ei în țară se dă cu subsemnatul.

miercuri, 20 noiembrie 2013

Dacă Google ar crea o dudă cu echipa României...

În mod normal logo-ul ăsta poartă numele de doodle, dar la ocazii din astea, speciale (*), merge și dudă. E, dacă Google ar sărbători echipa de fotbal a României în forma ei actuală, cam așa cred că ar arăta prima pagină a google.ro:

________________
* special as in special olympics. Grecii cu olimpiada, românii speciali 

marți, 19 noiembrie 2013

The Straits, o trupă de cover-uri umflată cu pompa de organizatori

Am auzit de câteva ori pe RockFm reclama la concertul The Straits, ce va avea loc la Sala Palatului pe 1 decembrie. Mi se pare publicitate mincinoasă, ținând cont că pe fundal se aud piesele originale, cu vocea lui Mark Knopfler, iar cineva care nu știe prea multe despre trupă ar putea crede că e un mega-eveniment. Dar nu e, e doar o trupă de coveruri, în care se întâmplă să activeze doi oameni (un clăpar și un saxofonist) care au cântat la un moment dat alături de membrii de bază ai trupei Dire Straits. Prezentarea concertului pe eventim.ro poate fi trecută chiar la înșelăciune, marșează pe interesul publicului pentru show-ul Mark Knopfler din primăvara trecută.

Scurt refresh: sufletul DS e Mark Knopfler, compozitorul, chitaristul și vocalistul trupei. Alături de el în formula originală erau David Knopfler la chitară ritmică, John Illsley la bas și Pick Withers la baterie. Să zici că Alan Clark ”primul clapar al trupei (...) a avut o influenta imensa asupra stilului Dire Straits” e ori prostie, ori minciună, mai ales că trupa cânta rock și instrumentul predominant era chitara. Asta nu înseamnă că Clark e un muzician prost, a avut rolul lui în formație, ci că umflă PR-ul - e ca și când ai zice că The Beatles au avut succes din cauza tobelor lui Ringo.

Alături de Clark se mai află Chris White ”responsabilul cu fascinantul sunet de saxofon din Dire Straits”. Câte piese cu saxofon cântate de DS știți? Eu îmi amintesc de vreo două. Ceilalți membri ai trupei n-au treabă cu DS. Poate au vreun văr care avea un cumnat care a copilărit în același oraș cu mătușa vitregă a lui MK.

Deci da, vine o mega trupă. Luați-vă bilete între 345 si 65 de lei, că merită. O să aveți un surogat de chitară și de voce, dar hei, clapele și sax-ul o să sune beton! Rock on! Probabil tanti care a scris recenzia asta la concertul MK din primăvară o să fie mulțumită. 

După mine, prețul corect ar fi fost 50 de lei, n-ar fi dezvoltat așteptări nerealiste de la public, s-ar fi simțit lumea bine și ar fi fost mulțumită de banii dați. Și, apropo, în 2012 The Straits au concertat la Peninsula, la Tg. Mureș. N-am găsit nicio recenzie pe net, însă există filmări. Oamenii cântă decent, dar nu sunt Dire Straits:

luni, 18 noiembrie 2013

iGO, un dezastru tehnic și de PR

După mai mult de o jumătate de an de când a apărut primul beta și la vreo lună dupa versiunea finală de iOS7, marțafoii care produc iGO au reușit în sfârșit să lanseze o aplicație compatibilă, în care să meargă și in-app purchases. Doar că... nu prea funcționează. Dar să o luăm cătinel. 

Episodul anterior aici. Rămăsesem în așteptarea aplicației noi. A apărut, am instalat-o. Am reușit să descarc doar una din hărțile cumpărate, cea a Germaniei. Pentru Italia și Spania nu pornește download-ul, deși am încercat de vreo cinci ori, în zile și pe wirelessuri diferite. La fel, accesarea contului personal nu merge - acesta e important ca să pot descărca și pe alte dispozitive hărțile cumpărate.

Am primit un email de la ei, cum că după trecerea la iOS7 au deblocat conturile (n-au zis niciodată înainte că ar fi blocate), să încerc cu un username și parolă oferite de ei și, dacă am probleme, să le dau detaliile tehnice exacte (oră, ip, cont etc). În buna tradiție IGo, bineînțeles că nu mergea contul. Le-am trimis detaliile tehnice. 

Mi-au trimis după câteva zile o altă parolă. Nu mergea nici asta. Cât de greu e să bagi singur datele în sistem și să vezi dacă funcționează? Îți trebuie doar un simulator și aplicația. S-a împlinit anul de când corespondez cu ei și nu-mi trimit decât sugestii tâmpite, mai mult ca să răspundă ceva decât ca să ofere o rezolvare. Le-am mai scris un email, la nervi. L-am șters. Le-am scris unul chiar un pic mai decent:
Marie,
no, it doesn't work. Moreover, the maps cannot be downloaded, they appear in the list but nothing happens after I press the download button, no progress occurs.
I've given up on your sadistic customer support, have you realised that we started this conversation/torture one year ago?
I don't want to hear from your again, don't reply with the usual crap, please forward my email to a superior that understands what is going on and can provide an honest answer.
Au răspuns cu același text standard, au să trimită problema la tehnic. De 10 zile e liniște. N-am de gând să-i las așa, nu doar pentru că e dreptul meu de cumpărător să pot folosi ceva pe ce-am dat bani buni, dar și pentru că mi se pare incredibil să scapi nepedepsit când ai angajați atât de incompetenți și de indolenți.

Dacă vreți să vă distrați și cruciți, intrați pe pagina lor de FB și citiți comentariile utilizatorilor revoltați. Atâta feedback negativ nu cred că încasează multe firme. Mi-a plăcut ăsta:
In sept. 2014 iOS8 is coming. Just for your information and preparation...
Lumea e la capătul răbdării și pe bună dreptate. Nu înțeleg însă cum de nu a apărut nimic în presa tehnică internațională ceva pe tema asta.


vineri, 15 noiembrie 2013

După fotbal și ciclism, urmează baschetul

Există o parte pozitivă în baschet: mulți antrenori români de 30-40 de ani, care sunt serioși și dedicați meseriei. Atât. Restul e putreziciune, pentru că ei luptă cu o caracatiță a cărei tentacule sunt adânc înfipte în politică, de unde-și trage fonduri pentru echipă, influență și spăgi pentru arbitri. Câștigătorul competiției se cunoaște în fiecare an și e același. Asesoft.

Mitică a zburat de la Ligă, cu ajutorul lui Ponta. La Ciclism, Eduard Novak are parte de un puci, la care pun umărul și oameni din Ministerul Sportului. În 2 decembrie urmează alegeri la Federația Română de Baschet, unde echipa cea mai valoroasă, cea mai iubită de arbitri și cea mai urâtă de public (toate-ntr-una ca șamponul) îi aparține lui Sebastian Ghiță, țuțăr de-al lui Victoraș. 

Pe lângă sponsori, o mare parte din fondurile multor echipe de baschet vin de la primării (CSM) și universități (CSU), deci tot de la Stat și Guvern. Să-i spunem partea stabilă, pe care te poți baza mai mult decât pe fluctuațiile economiei. Unele dintre cluburi fiind conduse în mod feudal, aproape lăsate moștenire din tată în fiu (cele mai vizibile clanuri: Vulc la Sibiu, Ziguli la Pitești), n-o să riște prea mulți controale și tăieri de fonduri, așadar au să voteze ”pentru binele baschetului”. 

Carmen Tocală, fostul președinte FRB, a fost promovată în MTS pe post de secretar de stat, interimatul fiind asigurat la Federație de oamenii ei. Câteodată doamna Tocală merge la meciurile Asesoftului alături de Ghiță și Ponta, iar la un moment dat exista un zvon cum că mașina pe care o conduce e înmatriculată pe una din firmele lui Ghiță. O recentă declarație de-a ei, ușor ilogică, legată de Eduard Novak găsiți aici

FRB e o cloacă în care se învârt aceiași oameni de acum 30 de ani. Se schimbă între ei, fac alianțe de moment și se înjură în privat. Nu există transparență și multe decizii sau implementări de reguli se fac după ureche (consultați arhiva și editorialele TotalBaschet). Se autodenumesc ”marea familie a baschetului românesc”, dar li se potriveștemai bine motto-ul ”la vremuri noi, tot noi”. 

Concluzia? Nu cred că are nimeni speranțe de mai bine, cel puțin până când Ghiță o să înfunde pușcăria. Sunt convins că o să vină și ziua aceea.

joi, 14 noiembrie 2013

Grecia-România (și retur) la JustBeerPub

Mâine seară toată lumea o să fie în oraș, cu ochii pe Echipa Națională. Vă dau un pont: mergeți la Just Beer Pub, puteți sărbători calificarea cu o bere excelentă sau puteți să înecați amarul cu una la fel, dar mai neagră și mai tare :)

Pagina eventului și detalii despre rezervări aici.

PS. Acum câteva zile a avut loc o degustare de bere englezească despre care puteți citi în Turnul Sfatului. Au să repete acțiunea în curând.


Oleacă de photoshop între vecini

Sătui să o vadă zilnic pe doamna cu Matizul cum se chinuie să parcheze, ocupând câteodată două locuri prețioase, colegii mei i-au făcut o schemă, foarte respectuoasă, pe care i-au amplasat-o pe parbriz. A funcționat... de atunci doamna nu mai parchează în zona clădirii noastre.


P.S. În dreptul porții verzi din dreapta se poate parca, vecina n-are intrarea în curte amenajată (sau mașină).

P.P.S. fără legătură: AMR 3 luni până la V-day

miercuri, 13 noiembrie 2013

Părinții, netul și filmulețele funny

Tot mai multe categorii de populație descoperă internetul. Circuitul e același: începe cu o adresă de email, prin care își trimit cu entuziasm filmulețe funny, într-un final ajungând la finețuri gen filme-pe-net, musai cu subtitrare, dacă-s bărbați, respectiv rețete-pe-net sau seriale-pe-net, dacă-s femei.

În cadrul unei firme de consultanță pe care am vizitat-o săptămâna trecută în Germania lucrează atât fondatorul ei, cât și soția lui plus unul din fii. Doamna se află în stadiul incipient, trimite la toată familia (soț și trei ficiori) lucrușoare amuzante pe email.

După o zi lungă de ședințe, ne-am dus seara la restaurant, tot grupul. La un moment dat mă îndrept spre baie, unde m-am intersectat cu acest domn foarte cumsecade. În timp ce priveam faianța de pe perete, îl aud râzând undeva în spate. Nu era momentul să mă întorc să văd ce naiba face, dar mi s-a părut dubios, mi-au mers rotițele în gol câteva secunde, până când l-am întâlnit în camera adiacentă, în fața unei chiuvete, uitându-se la mobil. Mi-a arătat o reclamă trimisă de nevastă-sa.

Două zile mai târziu, la masa de amiază, fiu-so ne povestește cum îl spamează maică-sa cu mailuri amuzante, cu conținut pe care el l-a văzut deja acum 4-5 ani. În plus, dacă nu-i dă feedback, îl oprește când îl vede prin birou și-l întreabă dacă i-a plăcut ce i-a trimis. Nu prea vrea să-i spună de fiecare dată că-s chestii vechi - și ea este o doamnă foarte cumsecade și nu vrea să o supere - așa că-i dă reply cu un smiley și atunci are liniște. L-am întrebat dacă a primit și el reclama văzută la restaurant. Bineînțeles că n-o primise. Nu știu ce l-a pus pe gânduri mai tare, că are maică-sa mai multe liste de distribuție, în funcție de conținut, sau că și părinții se distrează de aceleași tâmpenii ca și noi.

marți, 12 noiembrie 2013

Culmea evaziunii

Prin supermarketurile noastre rar găsești delicatese, de multe ori lumea nu știe ce sunt și nu le cumpără, câteodată se vând cu discount atunci când ajung la limita valabilității. Au avut la Kaufland reducție de oțet balsamic, două la preț de una, la jumătate de preț față de ce-am cumpărat în Franța, dar nu cred că au să mai importe curând. Să nu vorbim de-o brânză de capră decentă (nu știți ce-i o capră decentă, așa-i?).

Știam că unii proprietari de restaurante aduc din străinătate, cum pot, ingredientele necesare mâncărurilor mai deosebite pe care le servesc. În cel mai bun caz există un distribuitor în București. Până luna trecută n-am întâlnit însă cola la jumătate ”importată”. Ar fi putut fi o excepție, însă ieri am luat masa de amiază la același restaurant cu specific italienesc ca acum șase săptămâni și iar am împărțit o cola cu un peninsular:


Cât de rentabil să fie să aduci baxuri de cola cu microbuzul în loc să le iei de la Metro? O fi din cauza TVA-ului de 24%? O fi din cauza impozitelor? Asta în condițiile în care știm cu toții cam câte bonuri fiscale dau restaurantele.

luni, 11 noiembrie 2013

Două cu nemți și columbieni

Doi nemți în concediu în Columbia, la Medellin. Ei no habla espanol, gazdele de la pensiune no habla ingles. De germană nici nu poate fi vorba. Tipica situație în care încep să doară mâinile după o jumătate de oră de conversație.

Îi întreabă băștinașii dacă cunosc paella. Ei da, cum să nu, Villariba și Villabajo! Gazdele se uită mirate, sună a spaniolă, dar nu-s cuvinte cunoscute. Nemții insistă: Fairy Ultra! Columbienii tot nu înțeleg. Scot nemții iPad-ul și le arată reclama (din 1992!). E în germană, nu se face lumină nici așa. Sfârșit sec de poveste; există undeva o familie de sud americani care are în dictionar trei-patru cuvinte noi, fără sens pentru ea.

Orașul fiind faimos pentru traficul de droguri, la plecare își iau oamenii măsuri de precauție, învelesc valizele în folie protectoare. Ajunși la Amsterdam, după două zboruri, așteaptă la bandă să le apară bagajele. Vin toate, mai puțin ale lor. Apoi se oprește banda. Se duc să facă reclamație că li s-au pierdut geamantanele. Îi întreabă reprezentantul companiei aeriene de unde vin și când aude că din Columbia le spune să aibă răbdare. Se întorc la bandă. După încă ceva vreme fanta pe unde ies bagajele le scuipă și pe ale lor, despuiate de folie. Logic, niște valize sosite din Medellin, bine ambalate, ridică un steag roșu în capul oricărui polițist de frontieră. Bine că au scăpat de cavity search.

sâmbătă, 9 noiembrie 2013

Poze din Monte Carlo

Îmi amintesc că aveam o lehamite profundă în ziua respectivă, îmi displac locurile cu faimă, dar tot am tras câteva poze:






vineri, 8 noiembrie 2013

Câteva ore în Monaco

Astă vară am ajuns și la Monte Carlo, în stil de adevărat nabab. Cu autobuzul din Nisa, ca să fiu mai exact. Nu m-a impresionat excesiv, singurele chestii pe care nu le mai văzusem erau defibrilatoarele amplasate pe străzi. Probabil pentru moșii care plesnesc de sănătate și lipesc Rolls-urile de buza yachtului.


În fața Cazinoul tronează mașini de lux, iar plebea stă la cafeneaua de lângă, ca la teatru, toată lumea  cu fața spre stradă, admirând circul. Trebuie să mărturisesc că am băut cafea mai scumpă la Zürich. Mai bună în nenumărate alte locuri.



Nu m-a impresionat nici statutul de rezident, o fi ăla lux să locuiești, de exemplu, în blocul roz din poza de mai jos? Sau în celelalte două din spatele lui? 



Sus la castel e cel mai frumos. Ambient medieval, priveliște superbă, sandwichuri bune. Albert nu era acasă. Nici Mihaela. O să mai pun și mâine niște poze.




joi, 7 noiembrie 2013

Noutăți posterland.ro

La posterland.ro avem discounturi masive la unele produse, lista completă o găsiți chiar pe site.


Suplimentar, pentru a vă ține la curent cu noutățile, am creat un newsletter. Vă puteți abona la el aici:

   

Nu uitați, costurile de transport pentru sibieni sunt zero.

miercuri, 6 noiembrie 2013

Echivalentul unui slam-dunk în taekwon-do

În pauza unui meci de baschet, în septembrie, am văzut la Sala Transilvania o demonstrația a sportivilor de la Clubul Puma. Cu un pic de ajutor, băiatul ăsta dă cu piciorul într-un lemn aflat la înălțimea unui coș de baschet, adică 3 metri.

marți, 5 noiembrie 2013

Muzeul Satului #sibiu

Într-una din recentele zile călduroase de toamnă am făcut o plimbare prin Muzeul Satului, un highlight al Sibiului încă de pe vremurile când Centrul era în paragină și n-aveai unde să duci musafirii. E un decor din altă lume și timp, extrem de potrivit pentru filtrele retro din Instagram, iar zona cu morile de vânt e preferata mea.

Mai jos, câteva poze realizate cu telefonul. Multe altele pe contul meu Instagram, față de care am manifestat o rezistență acerbă până de curând.