Organismul meu s-a gandit ca daca tot am trait 30 de ani fara nici o problema, e momentul sa-i dau atentie si bautura. Mai multa bautura si nu neaparat alcoolica. Eventual pepene verde. Totul a pornit ca o durere de stomac, un mic ulcer de stres, gandeam eu aproape bucuros de cat ma streseaza serviciu si ce persoana constiincioasa sunt eu pt ca-i permit. Dupa vreo luna de dureri si intepaturi, acum o saptamana, sambata, a inceput sa ma doara in dreapta fatza si mi-a pierit zambetul. To be or not to be apendicita? Noroc ca mama-i medic si e mama, chiar si cand trebuie sa plece la o nunta si apar eu in ultimul minut. Si noroc ca stie ce face si nu pare sa fie nici apendicita. Duminica a fost o frumoasa zi de stat la ocna, la soare, fara nici o durere, pana seara la 10, cand a inceput sa ma doara in lateral dreapta. Rinichiul carevasazica. Am indurat eu vreo doua ore, dupa care mi-am facut sumar bagajele si mi-am mutat domiciliul la parinti, mai aproape de seringa. Algocalminul injectat in muschi doare, dar la 3 dimineata orice durere care nu vine din lateral dreapta e binevenita. Un pic de somn si intram in saptamana experientelor medicale. Incepute cu algocalmin intravenos, luat sange pt analize, ecografii, o semi-internare (de la 8 la 11 dimineata), perfuzii pentru clatirea rinichilor si cautat piatra. De joi pana duminica am facut perfuzii si mi-am umplut de invidie colegul de salon cu regularitatea cu care mergeam la baie, el saracul batranel simpatic avand un blocaj de vreo 3 saptamani din cauza prostatei. Nu credeam ca poti face in ciuda cuiva daca mergi des la baie. Apoi inevitabilele horror-story-uri cu experientele anterioare din spital ale batranelului, ca eu eram novice, cu pacientul "de varsta dumneata" care si-a pierdut rinichiul si alte alea, totul asezonat cu ceva urlete dementiale auzite dinspre sectia de chirurgie. In sfarsit ieri, luni, dupa ce tot n-am eliminat piatra, mi-a venit si mie randul la o fotografie röntgen, ca sa vedem unde se ascunde blestemata de roca, in drumul ei spre vezica. Vestea buna e ca nu se ascunde nicaieri, se pare ca era doar nisip, asa ca pot sa renunt la branula si sa incep sa beau bere pe gura, nu cu pipeta in vena si fara spectrul unei interventii chirurgicale. Ce putea fi mai bine pe canicula asta...
Sa va spun si ce doare cel mai tare: leucoplastul. Ala cu care se ancoreaza branulele si care se da jos cu tot cu blana de pe maini.
Nu ma compatimiti, sunt bine si sunt foarte norocos, ce cazuri am vazut prin spitalul ala...
Postări
