Walter Isaacson - Steve Jobs

Deşi o prietenă americană mi-a scris pe FB că e dezamăgită că citesc o carte despre un "narcissistic bully", n-aş putea să spun că simt la fel, sunt multe chestii de învăţat din ea. Se poate învăţa despre cum să fii un nesimţit, un fixist, un nespălat (a avut vreo 10 ani în tinereţe când era cam certat cu apa, datorită convingerilor că dieta împiedică secreţiile) dar ţinând cont că toată lumea greşeşte mai bine învăţaţi despre succes şi eşec, despre mintea cea de pe urmă, a doua şansă, despre un simţ estetic şi o intuiţie a lucrului frumos construit şi finisat la perfecţie. Jobs n-a fost un om extrem de inteligent, ci un geniu, noţiune care defineşte o persoană capabilă să facă conexiuni şi salturi neliniare care au permis invenţia unei multitudini de produse revoluţionare şi care a fost catalizatorul unei echipe de specialişti din toate domeniile, pe care i-a împins să depăşească barierele performanţelor de care se credeau capabili.

N-am de gând să vă plictisesc cu laude, cartea trebuie citită de toţi cei care apreciază un design industrial de excepţie, de cei interesaţi de best-practice în relaţia cu furnizorii, de motivaţii fără linguşire ("the ride is the reward"), de cei fascinaţi de eleganţa produselor integrate, de cei care vor să înţeleagă cum poţi să fi un geniu într-un domeniu şi lipsit de calităţi în altele, în care majoritatea se comportă onorabil, de plăcerea de a realiza produse de dragul a ceea ce reușești să creezi, nu pentru bani.

Nu-s un mare amator de cărți biografice, am mai citit doar una despre A. Schwarzenegger, pentru a putea înțelege cum a ajuns dulapul ăsta guvernator, și încă două pseudo-biografii romanțate despre Michelangelo și Van Gogh, scrise de Irving Stone, dar o să continui cu altă carte care l-a făcut celebru pe Issacson - Albert Einstein.

Citește în continuare

Pe drumurile patriei e ceaţă şi trenuri

Aseară ne-am întors de la Deta. Cu grijă să nu agităm six-pack-urile de Terapia din portbagaj. Bucuraţi-vă, la anul îşi construiesc o fabrică nouă şi o să livreze în toată ţara. Deocamdată îşi consolidează prezenţa locală prin magazine de desfacere în două Carrefour-uri în Timişoara şi unul în Arad, plus o berărie proprie cu tipic nemţesc (tot la anul).

Ori te grăbeşti, ori nu, am constatat că tot în 4.5 ore ajungi la Sibiu. Am preferat tot varianta Deta - Reşiţa - Caransebeş - Haţeg - Orăştie şi iar a fost bine. 

Am văzut un zimbru roz cu inimioare prin Haţeg şi două trenuri tip personal rebotezat regio. Ştiaţi că între Deta şi Reşiţa sunt şase treceri de cale ferată în 50 de km? Am prins bariera la două dintre ele, bănuiesc că am văzut trecând de la stânga la dreapta şi apoi de la dreapta la stânga acelaşi tren regio pentru care bariera coboară cu zece minute înainte ca personalul obosit să-şi facă apariţia. Distractiv. Cred că cel mai bine s-au distrat proiectanţii drumului înfăşurat în jurul căii ferate, sau invers. 

Lecţia de geografie a continuat cu constatarea că oraşul Bocşa (populaţie 19.023 şi-un arici) are o lungime la şosea de 9 kilometri. Intri în Bocşa şi te tot duci. La fel, în jurul faimoasei localităţi Oţelul Roşu e o densitate de sate încât vreo 40 de kilometri navighezi în mare parte intravilan. Măcar drumul e bun şi pe frigul ăsta nu dorm beţivii în şanţ.

Am observat că se face risipă la banul public, am o soluţie petru a scoate România din criză: există sate în afara cărora există amplasate indicatoare de limitare a vitezei la 70 km/h iar după 10 metri urmează semnul de 50 km/h şi numele localităţii. Ce rost mai avea primul indicator? Gata, punem de-o petiţie.

Citește în continuare

Alte chestii despre timbre

Postul a pornit ca un răspuns la comentariul Gabrielei: "zău dacă te vedeam genul colecţionar de timbre" şi a crescut aşa mult încât merită să-l public separat.


Înainte de 89 nu se muncea pe brânci, nu ne uitam la tv prea mult aşa că toată lumea avea un hobby: fotbalul, cititul, aeromodelismul sau colecţionatul de timbre. Tata a ales a doua şi ultima variantă - pe cea din urmă nu foarte convins, din când în când mai mergea pe la sediul Asociaţiei Filatelice şi cumpăra câte o serie nouă. Cred că am strâns vreo jumătate de clasor de timbre mai valoaroase şi alte 2-3 cu junkuri.

Bineînţeles, mai erau şi alte chestii care se puteau face: ieşiri cu cortul, drumeţii, jucat table sau şah, ştiţi şi voi, ăştia născuţi înainte de 1980.

Noi, copiii, făceam schimb de timbre în parc şi în faţa blocului. Nu exista gumă turbo sau "surprize", aşa că nişte coliţe frumos tipărite, pe hârtie lucioasă, erau ceva deosebit şi "apetisant" într-o lume a tiparului prost şi monocrom. Eu eram fascinat de seria cu tancuri, am studiat fiecare detaliu din fiecare model, cu lupa, şi făceam desene după ele. În plus, timbrele ţineau loc şi de enciclopedie.

In 1990 s-a lăsat aproape toată lumea de pasiunile astea şi s-a pus praful pe clasoare. Personal, nu-s nostalgic după timbre, a avut sens toată investiţia doar în contextul descris mai sus.

Citește în continuare

Despre timbre

Când am fost mic am primit de la unchiul meu niște timbre destul de vechi, de prin anii 1950-60, o serie din Togo. Erau exotice, aveau culori spălăcite și niște negrii relativ despuiați pe ele. După anul 2000 le-am redescoperit într-un clasor, le-am scanat și le-am trimis pe mailul Asociației Filatelice. Eram plin de speranță, poate sunt valoroase, nu-s ele vechi cât alea cu cap de bour dar orișicât. Răspuns: timbrele nu au nicio valoare, eventual dați-le unui copil, să înceapă o colecție cu ele. Fix cum le primisem și eu. Le mai țin, poate peste încă 100 de ani o să le vândă nepotu' pe o lămâie nemodificată genetic.

Citește în continuare

Jobs, panseluța

Îmi place foarte mult biografia lui Jobs, aproape am terminat-o. O să vă spun la final de ce. Pentru moment vă mai prezint două citate despre certurile cu Sculley, CEO-ul adus de la Pepsi pentru a manageria Apple, e relativ amuzant că în primii treizeci de ani de viață Steve Jobs a fost destul de plângăcios și coleric  - mai târziu a fost doar coleric. Și mai amuzant e că și si-i-o-ii plânge, e un adevărat ping-pong cu sughițuri:

He told Sculley he knew nothing about computers, was doing a terrible job running the company, and had disappointed Jobs ever since coming to Apple. Then he began to cry. Sculley sat there biting his fingernails.

The meeting degenerated into a shouting match about who was the worse manager. After Jobs stalked out, Sculley turned away from the glass wall of his office, where others had been looking in on the meeting, and wept.

Citește în continuare

Bucăţele de geniu

Am ratat în primăvară piesa Felii, pe motiv de delegaţie, chiar înainte ca Ofelia Popii să obţină premiul UNITER pentru cea mai bună actriţă. Aseară, într-o sală arhiplină, Ofelia şi-a făcut numărul de magie teatrală încă o dată. Se poate să nu vă placă subiectul piesei sau personajele inventate de Lia Bugnar, dar nu are cum să nu vă placă performanţa actoricească. Deşi rolul din Faust este mai profund şi mai tenebros, rămânând preferatul meu, Felii este un recital de versatilitate iar aplauzele îndelungate de la final confirmă că publicul sibian apreciază munca şi talentul. Muzica, decorurile şi scenografia mi s-au părut şi ele foarte inteligente. 

PS: Nu ţineam neaparat să iasă o cronică aşa plină de clişee, dar nici n-aveam chef să scriu ceva de genul "Ofelia este pentru teatrul sibian ce este untura pentru pita ţărănească" :)

Citește în continuare

Spre Păltiniș

Sibiu - trandafiri glazurați

Curmătură - mai lipsește un zombie cu gumari din peisaj

Între Curmătură și Vălari - întrăm în alt univers

Vălari - soare, toamna rezistă 

Citește în continuare