Călătorii

plimbări, concedii, delegații

Lucruri serioase

despre unele chestii îmi exprim opinia, ca cercetătorii britanici

Stupid

să facem mișto de tot ce mișcă (stați nemișcați)

Muzică

amator, dar pasionat

luni, 24 septembrie 2007

Enclava Sibiu

Sa presupunem, prin absurd, ca traiesti in Sibiu si-ti iei masina.
Vrei sa mergi la Mall. Ntzz. Blocaj total la intoarcere, dureaza ore ca sa intri in Sibiu.
Vrei sa mergi la Brasov. O idee buna. Ai 3 ore la dispozitie ca sa ajungi acolo? Vrei sa te intorci in aceeasi zi? Fraiere. 3 ore la intors plus inca 1-2 in blocajul de la mall.
Vrei sa mergi la Bucuresti pe Valea Oltului. Doar daca nu ploua, nu ninge, nu cad stanci sau tiruri.
Vrei sa mergi la Timisoara, Arad, Ungaria. Inca se mai poate dar in curand o sa inchida drumul intre Arad si Sebes. O sa-l inchida cu totul, cateva luni.
Vrei sa mergi la Cluj. Si drumul ala e in lucru.
Plus ca numarul de bovine cu carnet creste exponential pe cap de sofer normal. Baa donatori de organe!
Cica o sa inchida si calea ferata spre Brasov - Bucuresti pentru numai cativa ani. Deci Sibiu - Bucuresti cu trinu o sa fie o alta aventura clasa I.

Concedii de vis la Bazna, Geoagiu si Paltinis. Hai Ocna Sibiului.

Succes la descoperit Romania!


PS. Avem aeroport nou. Inaugurat pe 17 septembrie. Cu tot tacamul, panglica, invitati, discursuri, masline. In 21 am aterizat tot pe ala vechi.

duminică, 23 septembrie 2007

Gafa de sambata seara

Caro, spre dimineata, cu prietenii. Vine o domnisoara pe care o stiam, povestim, vad ca amicul D sta de vorba cu o fata inaltutza si ii zic donshoarei cu care vorbeam "uite, D vorbeste cu un cal".
Fata raspunde "calul e vara-mea".
Ii dau replica "bine, atunci D vorbeste cu calul de vara-ta".
Si asa s-a facut dimineata.

It's alive

Azi noapte am fost in Caro, dupa mult mult timp. Nebunie, inghesuiala, caldura. Noroc ca poneii-s usurei si nu calca tare. Caro, deci. Feels home, looks strange. Canapele albe, sub funduri negre. DJ mutat in mijloc. Fetze cvasinecunoscute, ici-colo cate un dinozaur familiar. Tre' sa mai mergem. Dupa atata umblatura urmeaza niste welcome home parties. De la mine pt mine. Fara numar, fara cuvinte ... fara sens.

Barfe din Sibiu: de revelion se incearca aducerea formatiilor Bon Jovi si Scorpions.
Pe bune: Celebrity cauta fete dragutze pentru hostess. No brain damage, easy nights. Se plateste. Daca va intere' va fac intrarea. Fara comision.

joi, 20 septembrie 2007

Iarba dulce de acasa


Nu mi se intampla prea multe lucruri amuzante zilele astea, dar o sa va povestesc o "amintire din copilatura". Avand tot familionul in oras, n-am avut parte de vacante petrecute descult pe ulita sau calare pe porc, dar am fost norocos sa am un parc langa casa bunicilor, loc in care mi-am petrecut incomparabil mai mult timp decat in jurul blocului. Mic si prost - nu ca acum cand sunt mare - impreuna cu alti doi vecini mici si la fel de prosti, am plecat intr-o zi sa plimbam dobermanul unuia dintre ei prin parcul Sub Arini. Ajunsi in cartierul Valea Aurie, pe malul paraului ce strabate zona, catarati pe niste munti de pietris (se construia ceva) am observat pe partea cealalta, pe alt munte de pietris, niste copii de indieni. Nu stiu de la ce ne-am luat, dar fiind toti "trigger-happy" am ajuns la un mic razboi cu pietre, dupa care ne-am continuat drumul linistiti. Cel putin asa credeam noi, dar bastinasii au traversat apa, nu stiu daca in sir indian, si ne-au capturat. Acum daca stau sa ma gandesc nu pot sa zic ca am patit ceva (de scalpat sigur n-am fost scalpat - dar pica singur) insa ne-au dus pe stadionul de rugby din apropiere si ne-au pus sa ... culegem iarba. Dobermanul nostru nu numai ca nu ne-a aparat, dar a si fraternizat jucaus cu inamicul. De ce sa culegem iarba? Pentru ca sa o vanda unui vecin de-al lor care crestea iepuri. Si asa am cules noi zi de vara pana seara, cu parintii dandu-se de ceasul mortii si mai sa mearga la militie sa ne dea disparuti sau sa ne caute prin Cibin. Exagerez, ca si atunci Cibinul era la fel de adanc ca si acum, adica ignorabil. Apropo, ignorabil sau nu, tot am cazut si in Cibin odata, ca s-a surpat malul cu mine si m-am trezit in apa pana la ... glezne. Revenind la poveste, pot sa zic ca aceasta a fost singura data cand am calcat pe un teren de rugby, experienta terminata brusc si in mod fericit prin aparitia paznicului stadionului, care ne-a gonit de acolo. Ajunsi acasa nu tin minte sa fi fost pedepsit foarte dur, nici usor nu mi-a fost, dar cum memoria este selectiva, stiu doar ca taica-meu vroia sa ma duca la film in ziua aia, ceea ce e clar ca nu s-a mai intamplat. Probabil de aia n-am fumat eu niciodata (iarba), din cauza sechelelor.

PS. Vorba cantecului devenit clasic - Unu Feat George Nicolescu - Cantec pentru sanatatea ierbii: mai avem nevoie si de iarba...

miercuri, 19 septembrie 2007

Concediul – partea a cincea - Plivlice


Pe drumul de intoarcere spre Ungaria am zis sa facem un ocol de 100 de km si sa iesim de pe autostrada pentru a vizita parcul national Plivlice, pt ca din ce-am vazut pe internet merita vazut. Dupa ce-am ajuns acolo am stat la o ditamai coada ca sa cumparam bilete, pentru ca tocmai venise un autocar si toti turistii erau la coada, iar apoi am constatat cu naduf ca nimeni nu verifica respectivele bilete. Intrati in interiorul parcului, poti sa alegi dintre mai multe tururi, cel mai scurt durand 3 ore iar cel mai lung 8. Noi l-am ales pe cel mai scurt pt ca mai aveam ceva drum de facut in ziua respectiva. Ne-am suit intr-un autocar care ne-a urcat pana in varful parcului si de unde incepi sa cobori pe carari, pe podete de lemn, printre lacuri si cascade. Este pur si simplu superb, pozele descriu locul acela mult mai bine decat cuvintele mele, asa ca daca nu le-ati vazut, va invit sa le vedeti pe flickr. In final ajunsi aproape de punctul de plecare, cireasa de pe tort este traversarea unui lac cu vaporasul. Daca am fi avut mai mult timp ar fi trebuit sa facem turul complet pentru ca includea si o plimbare mult mai lunga cu vaporasul.

Concediul – partea a patra – Dubrovnik


Dubrovnik-ul este motivul pentru care am vrut sa merg in Croatia anul acesta. Nu stiu exact de ce, dar mi s-a pus pata. Asa ca ajunsi la Makarska, la 160 de km distanta, era imposibil sa nu sacrificam o zi de plaja pentru o excursie in Perla Adriaticii, denumire care mi se parea un mare BS - pana am ajuns acolo.
Orasul vechi, Stari Grad, este continut intr-o cetate, foarte bine prezervata, monument Unesco. Cred ca de la acolo au venit si banii pentru restaurare. O excursie pe zidurile cetatii este impresionanta, mai ales cand te uiti in jos, in exterior si vezi cum se sparg valurile de stanci. Si daca ai noroc o sa observi si vreo cativa oameni care sar in apa de pe stanci. Turnul cel mare iti ofera o panorama frumoasa asupra regiunii iar piata centrala si piatetele pline de cafenele te imbie la stat la soare si sarbatorit viata. Populatia este eterogena, turisti din toate partile lumii se aduna acolo iar marile linii de vase de croaziera trimit cele mai noi vase acolo. Singura lor problema este cu parcarea, noi de abia am gasit un loc undeva pe o strada din orasul nou si pe caldura aia nu-ti prea arde de urcat dealuri. Recomandarea mea este sa vizitati Dubrovnikul, cel mai frumos oras al Croatiei si probabil al Yugoslaviei, dar sa nu stati acolo pentru ca plaja este destul de mica.

Fiind situat intr-o exclava a Croatiei (danke Irina pt termen), inconjurat de mare si de Bosnia Hertegovina, daca vrei sa ajungi la el dinspre Makarska trebuie sa traversezi o portiune de cativa km de coasta apartinand Bosniei. Acum de cand s-au scos vizele e usor, dar inainte am inteles ca era problematic. Eu nu mi-am facut temele si ne-am trezit in granita Bosniei fara pasapoartele la noi, le lasasem in camera, asa ca am trecut granita doar dupa ce am intrebat un granicer daca se poate. A fost amabil si a zis ca daca stam o singura zi e ok. Oricum te lasa sa treci fara sa te opreasca, dar prima experienta cu Bosnia, in 2003 a fost mai dramatica. Atunci am vrut sa scurtam drumul spre mare si in loc sa ocolim Bosnia sa trecem prin ea, venind dinspre Ungaria, dar ne-au tras pe dreapta, ne-au pus kalasnikovul in piept si ne-au zis ca "no visa, no bosnia". Am facut rapid cale intoarsa, cele doua masini care erau dupa noi fiind deja de mult in marsarier.

duminică, 16 septembrie 2007

Sandeman


Hielau amigos,

daca aveti vreodata placerea sa ajungeti prin Porto va recomand o cursa cu taxiul, in special pe ruta Gaia - Ribiera (orasul vechi). Adica downhill, de pe deal spre promenada raului Douro. Face toti banii! Au niste strazi inguste si curbe de abia incap doua masini, dar taximetristii nu merg incet ci o calca fara nici o problema. Totusi nu-s chiar inconstienti, claxoneaza inainte sa abordeze o curba din aia "in cadere". Nu tre' sa te roage nimeni sa-ti legi centura de siguranta, desi ti-ai dori parasuta. Un punct in plus pentru taximetristii de aici: sunt la fel de nervosi la volan, dar numai gesticuleaza, nu injura. Eventual mai claxoneaza la semafoare, dar n-am auzit nici o "puta madre" sau cum s-o binecuvanta pe aici.

Am ajuns in centrul vechi, cu dorinta de a face si ce-l de-al doilea tur turistic cu autobuzul, intitulat pompos turul podurilor. Asta parcurgea mai mult zonele noi ale orasului si cica nu era la fel de frumos ca si celalalt, dar totusi, am zis sa-i dau o sansa. El mie n-a prea vrut, pentru ca domnul de la bilete mi-a zis ca autobuzul vine la 11.30 si n-a venit. M-am uitat in program si am vazut ca acolo scria 12.30 asa ca m-am dus sa ma plimb pe jos olecutza. Intors in statie am stat de nebun si n-a venit nici un autobuz, dupa care am remarcat ca pe stalp era alt orar, in care scria ca autobuzul fusese la ora 12 si urmatorul era la 13.15, moment in care am inceput sa apreciez nemtii, la care corespunde si pliantul cu orarul, si taxatoarea cu soferul, si scoala cu prefectura (intelegetzi voi). Pana la urma am reusit sa iau mult asteptatul autobuz, chiar in momentul in care a inceput o scurta ploaie de vara, asa ca tot raul spre bine. Turul n-a fost grozav, putine lucruri de pozat, dar am descoperit ca Porto are cartiere frumoase si mall-uri maricele si ca toata zona Porto are peste 1 milion de locuitori.

Reintors pe malul Douro-ului am zis ca e momentul sa aflu ce e asa special la vinul de Porto si pentru ca tot bancul stang (Gaia) e impanat de vechi firme producatoare am ales una dintre ele, recomandata, si am facut un mic tur de 30 de minute (si 3 euro) al pivnitelor de vinuri Sandeman. Sa va explic ce-am inteles ca poate nu-s singurul betziv de pe pagina asta: valea raului Douro e locul ideal pentru vita de vie, datorita climei generoase si solului pietros care asigura o temperatura constanta chiar si noaptea. O mare parte din valea raului a fost terasata si sunt cultivate peste 100 de soiuri de vita de vie. Sandeman este un englez care a ajuns in Portugalia in 1810 si a inceput negotul cu vin. Firma este printre cele mai faimoase, mai ales ca a fost unul dintre pionerii branduirii (pe la 1900) incepand cu silueta cu sombrero-ul spaniol si pelerina de student portughez, desenata pe la 1910 si intitulata "the Sandeman Don". Revenind la vinul de Porto, acesta este special pentru ca fermentatia strugurelui, proces care transforma zaharul in alcool, este intrerupta prin introducerea unui alcool distilat care opreste fermentatia. In acest fel o parte din zahar ramane in vin, dandu-i gustul dulce, recomandat pentru deserturi sau aperitive, dar si gradul de alcool este mai mare ca al vinurilor normale, aproximativ 20%. Dupa strangerea si procesarea strugurilor, acesta era imbuteliat in butoaie de lemn de stejar si trimis pe Douro cu
niste barci traditionale intitulate Rabelos (vizibile in poza din postul de ieri) spre Vilanova de Gaia unde erau tinute in pesterile din munte iar apoi livrate mai departe.Turul n-a fost mai lucru, adica vreo cateva incaperi cu butoaie de diferite vechimi si multe explicatii, ca doar in secolul 21 nu se mai lucreaza ca in secolul 19 si vinul este tinut cine stie unde, ca n-am vazut cisterne venind si plecand din centrul istoric, am fost invitati sa degustam un vin alb si un tawny, amandoua excelente, motiv pentru care mi-am si luat o sticla de tawny. Care aveti drum prin Sibiu, aduceti branza (da' nu telemea) ca eu dau un pahar de porto.

Maine dimineata imi iau zborul spre Viena (via Frankfurt si Düsseldorf) si de acolo by car spre Sered, Slovacia, la alt client asa ca nu cred ca mai apuc sa va spun impresii pana in weekendul viitor. Sa munciti cuminti!