joi, 30 noiembrie 2006

Entry for November 30, 2006

Astazi povestim despre taxe. Eu, ca un mic nomad ce sunt, platesc destul de putin pentru apartamentul meu de bloc. Taxa de intretinere vine cam 15 RON, gazul nu trece nici el de 20 RON (acum probabil o sa fie mai mult de cand s-a facut frig si am pornit incalzirea) si cel mai mult dau pe abonamentul la Romtelecom, vreo 33 RON, desi nu ma intrebati de ce mai tin numarul si la ce-mi trebuie. Electrica e cel mai de treaba partner de contract si-mi trimite tot facturi cu sume negative. Povestea e simpla: vreo jumatate de an am tot platit prezumat cam 100 RON pe luna si pentru ca n-a stat nimeni acolo le-am dat niste bani degeaba. Acum, dupa ce au facut regularizarea, imi trimit facturi negative ca sa-si mai scada din datoria fatza de mine. Partea faina e ca de curand a avut loc o noua regularizare…la care mi-a crescut suma creditata! Asa ca in loc sa se aproprie de zero cu suma pe care mi-o datoreaza, aceasta a crescut. Bineinteles ca nu ma duc sa fac scandal, tzin facturile la indemana pentru cand s-o sparge buba si sper ca, daca merge in ritmul asta, in vreo cativa ani sa-i cumpar. Cand i-oi credita suficient de mult fac un “hostile takeover” si devin actionar principal la Electrica. Singurul impediment este faptul ca mi-am luat televizor, model nou. Cand e pornit se invarte discul de la contorul de curent de zici ca e tras de hamsteri dopatzi. Se pare ca e asa de cunoscuta problema incat i-au pus si un mod “economy” in care imaginea e mai putin intensa. But Life’s Good!

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Comentariile sunt moderate, apar dupa ce le citesc, dacă consider că respectă regulile bunului simț. Nu e nevoie să scrieți de două ori, aveți doar un pic de răbdare.