joi, 29 martie 2012

Suntem certificați în Portugalia

Să vă povestesc cum fu la ”Finanțe” (numele real e ceva de genul Direcția Generală a Taxelor și Impozitelor, vezi poza, dar e mai scurt așa). În primul rând de ce am ajuns la Lisabona? Pentru că portughezii au o regulă nouă, toate software-urile care emit facturi trebuie certificate de ei, pentru a combate evaziunea fiscală. Procesul nu-i foarte complicat, dar nici simplu, în principiu toate informațiile relevante ale unei facturi dau un hash (o informație-sumar criptată) ce nu mai poate fi modificată ulterior pentru că are inclusă și informația facturii anterioare (și lanțul ăsta continuă), astfel împiedicând dubla contabilitate și ingineriile financiare cu ajutorul programelor. Sau cel puțin așa speră ei. Legea e în vigoare de prin 2007, dar de la 1 aprilie 2012 se aplică la toate firmele, inclusiv clienților noștri, așa că după o perioadă de implementare a venit momentul să dau piept cu ursul birocratic și să le arăt cum ne-am conformat.

Am ajuns luni seara în capitala Portugaliei după o trecere la ora de vară și două ore diferență de fus orar, adică varză, undeva spre ora 2 a României, iar marți la ora 10 era întâlnirea. Normal că m-am trezit devreme, am luat micul dejun cu reprezentantul portughez al clientului, care mă ajută cu logistica, la 8.30 eram gata de plecare, distanța dintre hotel și direcția financiară fiind de doar 600 de metri, la 9.00 ”admiram” clădirea lor:

Apoi ne-am pus la o terasă la o cafea, căci aici e vară deja, era soare și frumos. La 9.30 ne-am întors la Finanțe iar portarul ne-a spus că domnii cu care aveam întâlnirea n-au ajuns încă. În curând a început să fie trafic prin clădire, cam pe la 10 s-au strâns și angajații la lucru. Paranteză: ați auzit că e criză în Portugalia? Dacă ajungi aici nu-ți dai seama, o relaxare totală, nu părea să se teamă nimeni că rămâne fără loc de muncă.

La 10:30 a început întâlnirea, nu pentru că oamenii respectivi ar fi indolenți ci pentru că au călătorit din alt oraș. Îmi imaginam că o să discut cu cine știe ce figurant, dar domnul care a condus interviul, demonstația practică și tot restul interogatoriului a fost foarte  competent și profesionist, probabil a făcut acest proces de mii de ori așa că știa exact care-s modalitățile în care se poate jongla cu un software, am fost impresionat. Toată distracția a durat peste două ore, m-au trecut toate transpirațiile, am ieșit cu o jumătate de pagină de notițe și corecturi pe care urmează să le fac pentru a fi în regulă total, lucruri la care nu m-am gândit și care nu erau clare din legea scrisă. La un moment dat era chiar să picăm testul, dar am schimbat în două minute un ”feature” pe care îl implementasem și cu care nu era de acord și am putut continua. Singurul motiv pentru care  nu am luat numărul de înregistrare pe loc ci îl vom primi în următoarele zile a fost faptul că o versiune deja implementată la client nu poate fi certificată, ci doar una ulterioară, așa că am făcut o subversiune nouă și a trebuit să retrimitem mailul cu cererea de certificare. Birocrație. Noroc că modificările pe care trebuie să le mai fac pot fi trimise pe email pentru verficare. 

Stors, dar happy, am ieșit din clădirea Finanțelor, nu înainte de a întreba cam după câte sesiuni s-au certificat alte programe - unele după 4-5 încercări. Aveam în față încă o zi jumătate de petrecut în Lisabona pentru că am planificat două zile în ideea în care dacă nu merg lucrurile bine în prima zi, să am șansa să le corectez la hotel și să ne întoarcem în a doua. N-a fost cazul, timpul rămas putea fi folosit pentru ceva plăcut: turismul. Primul lucru, ne-am pus la o terasă să luam masa de amiază, iar după câteva minute o rafală bruscă de vânt a smuls din soclu umbrela de lângă noi și mi-a trecut ditamai drugul de fier pe lângă țeastă. Portughezul s-a albit, eu cum nu văd cu ceafa n-am știut ce s-a întâmplat până n-am văzut-o în aer, aruncată peste umbrela de lângă. Acolo s-au încheiat toate problemele, despre ce a urmat o să vă povestesc probabil săptămâna viitoare, căci am uitat cablul usb al aparatului foto și vreau să fie ilustrate posturile.

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Comentariile sunt moderate, apar dupa ce le citesc, dacă consider că respectă regulile bunului simț. Nu e nevoie să scrieți de două ori, aveți doar un pic de răbdare.