luni, 28 iulie 2014

De relativ bun gust

Deși vara asta nu prea ține cu populația, așa cum nici iarna n-a ținut, iar afacerile sezoniere se dovedesc o investiție proastă, în Sibiu ai ce face: mai un festival de muzică, mai o compețitie sportivă pentru amatori sau profesioniști, mai un motiv de băut și mâncat.

(C) TurnulSfatului.ro
Vineri la amiază am vizitat Festivalul de Bun Gust, din Piața Mare. Spre deosebire de anul trecut, când cortul acela imens din care ieșeau vălătuci de fum și în care mirosea intens a mâncare m-a oripilat, conceptul de anul acesta a fost mult mai reușit. I-a ajutat și pe ei schimbarea perioadei de desfășurare, așa cum i-a ajutat și pe cei cu turneul de volei pe plajă, ținut în Piața Mică. Totuși, niciunii n-au scăpat de noua ”tradiție” locală: ploaie de duminică seara, taman când au loc finalele și festivitățile de închidere.

Referitor la mâncare, nu mi s-a părut exagerat de scumpă, dar nici extrem de gustoasă, însă e vorba, totuși, de un fel de șezătoare fastfood/oktoberfest, nu de o convenție a restaurantelor gourmet. Am primit joi seara, la pachet, niște cârnați cehești fierți în bere - buni, iar vineri am încercat un gazpacho, care n-avea foarte multe în comun cu cel andaluz (dar nici nu mă așteptam), iar apoi un chilli con carne, la care e foarte greu să greșești ceva, deci a fost decent și hrănitor. N-am apucat să  testez mielul grecesc sau libanez, poate data viitoare. Neatractiv mi s-a părut platoul tapas de 7 lei, cu câteva măsline, bucățele de jambon și niște brânză.

Probabil nu-s în target, așa că părerea mea e irelevantă, însă e bine că s-au înțeles punctele slabe și s-a modificat corespunzător conceptul. Cu timpul o să devină un eveniment de succes. Era interesant dacă un cocktail bar s-ar fi putut amplasa în Piața Mică, la nisip - practic imposibil, fiind două organizări distincte.

3 comentarii:

  1. ;)))... hai, că te-ai abținut de la a spune tot ce aveai pe suflet, nu?... :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nu, m-am abtinut anul trecut, anul acesta doar atat am putut sa scriu pt ca am o zi plina si nici n-am petrecut mult timp in Piata Mare :D

      Ștergere
  2. Credeam ca sunt eu carcotasa, insa a fost un festival de fast food. Poate sa fi nimerit bine americanii cu hot dog si cu hamburger, ca la indieni nu prea am avut parte de ceva nemaipomenit. Iar chinezii au avut un orez de puteai sparge asfaltul cu ei.

    RăspundețiȘtergere

Comentariile sunt moderate, apar dupa ce le citesc, dacă consider că respectă regulile bunului simț. Nu e nevoie să scrieți de două ori, aveți doar un pic de răbdare.