În timpul călătoriei de săptămâna trecută m-am trezit reflectând, plăcut surprins, la toate modificările aduse în ultimii ani regulamentelor, infrastructurii și proceselor de către Lufthansa și autoritățile germane, pentru a trece experiența zborului din analog (imprimat) în digital. E aproape SF ce se întâmplă, nu au fost schimbări brutale, dar fiecare acțiune, implementată treptat, a dus la un întreg mult mai coerent pentru cineva încântat să folosească tehnologia.
Să o luăm pe rând:
- primul pas a fost trecerea de la agenții la site-uri web de unde poți cumpăra biletul cu cardul - clasic deja, iar rezervarea o primești pe email;
- o perioadă a trebuit să îți scoți la imprimantă documentul și să mergi cu el la aeroport ca să faci check-in-ul, apoi au mutat și acest pas în online. Acum poți să alegi între website și aplicație pe mobil (care-ți stochează datele de identificare și cardul de frequent flyer), trebuie să introduci doar codul rezervării și să-ți alegi locul în avion. La final îți poate descărca boarding pass-ul pe dispozitiv sau ți-l poate trimite pe email și-l scoți tu la imprimantă;
- noutatea cu boarding pass-ul este integrarea acestuia cu sistemele de ”portofel electronic” (Apple sau Google Wallet, de exemplu). Nu te mai duci cu hârtia la aeroport, ci cu telefonul, pe ecranul căruia îți apare în ziua zborului (în modul blocat) o pictogramă cu informații despre zbor și o modalitate rapidă de a afișa codul de bare, esența boarding pass-ului;
- dacă nu ai smartphone poți să te duci la ghișeul companiei sau, în unele aeroporturi, poți folosi terminalele electronice amplasate din loc în loc, care-ți emit boarding pass-ul;
- bagajul se predă încă la ghișeu, cu personal uman, poate și pentru a rezolva micile conflicte de greutate sau pentru a netezi eventualele asperități din proces, dacă există. Eu încerc de obicei să-mi schimb locul la ieșirea de urgență, din sistem nu primești locuri acolo la LH. La alte linii costă extra și poți cumpăra acest privilegiu (neprețuit pentru cei cu peste 1.80m înălțime) la rezervare sau check-in;
- există și revistele electronice, de care am scris separat;
- la intrarea în zona de securitate, înainte de controlul corporal cineva îți verifică boarding pass-ul, chiar și pe ecranul telefonului;
- la controlul pașaportului/buletinului există atât varianta normală, cu ghișeu și personal, cât și cea electronică, în care pui pașaportul biometric pe un cititor și ți se face poză - dacă corespunzi, treci. Acest pas e supravegheat încă de personal uman, dar nu e nevoie să interacționezi cu el și momentan l-am văzut pus în aplicare doar în Terminalul 2 la München;
- controlul corporal poate fi și el făcut (încă) la detectorul clasic de metale sau cu Millimeter wave scanner - în State te analizează cineva din altă locație și transmite dacă ești ok, în Europa există un monitor amplasat lângă poartă, pe care ți se vede doar silueta (contur negru pe alb, nu și anatomia) și care e folosit de angajatul aeroportului pentru inspecție dar și tu te poți uita la el;
- la poarta de îmbarcare pui telefonul cu boarding pass-ul afișat pe ecran pe cititorul care verifică codul de bare și te lasă să treci dacă ai nimerit zborul pe care apari în lista de pasageri. Dacă nu, urlă tare și se lasă cu interogare și, poate, cavity search;
- în avion ai voie cu tableta pe toată durata zborului, m-am uitat la filme cu căștile-n urechi de când mi-am pus fundul pe scaun până când am ajuns la destinație;
- dacă au numărul tau de telefon asociat cardului de frequent flyer, care la rândul lui e asociat la checkin cu biletul, primești notificări pe mobil referitoare la schimbarea porții de îmbarcare. E foarte util dacă ai mai multe zboruri, cobori din primul avion și în loc să mergi până la poarta de pe al doilea bilet sau să cauți un monitor pe care sunt afișate zborurile știi direct încotro să te îndrepți.
Bineînțeles, toate aceste înlocuiri de personal cu tehnologie au avantaje și pentru ei, reduc costurile operaționale și erorile umane - cel puțin din momentul în care costurile de implementare sunt recuperate.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu
Comentariile sunt moderate, apar dupa ce le citesc, dacă consider că respectă regulile bunului simț. Nu e nevoie să scrieți de două ori, aveți doar un pic de răbdare.