joi, 24 martie 2016

Caut un programator care să facă diferența

Dacă lucrezi în IT, ai cunoștințe de C#, .NET, SQL, engleză, poate și un pic de germană, te-ai săturat de ceea ce faci, poate nu-ți mai place outsourcing-ul și stresul scoaterii de buguri introduse de alții, sau poate ai un loc călduț dar ești un anonim cu o felie micuță într-o mare de roboței plictisiți, s-ar putea să am ceva pentru tine: căutam un programator care să ne ajute la extinderea noii noastre unelte RAD. 



N-o să te plictisești, poate câteodată o să fie și stres, dar vei putea fi mândru de munca ta, ți se vor vedea meritele și proiectul are mari șanse să fie vital pentru companie pe termen mediu-lung, deci o să fii om de bază cu tot ce semnifică asta. Și, fie vorba între noi, nici nu te punem să alegi între plăcerea de a munci și un salariu decent, probabil vorbim de mai mulți bani decât câștigi acum, dar asta discutăm când/dacă ne întâlnim :)

Despre noi trebuie să știi că suntem de peste 13 ani în România și din 1962 în Germania pe hardware, respectiv din 1992 pe software. Suntem 14 oameni la Sibiu, organizați ca în startup, cu atribuții flexibile, fără multe ședințe și controlling, dar lăsați să muncească în liniște, fără stresul și grija de mâine specifice unei firme incipiente. Tot grupul de firme TimeLine Business Systems are peste 100 de angajați, în 4 țări, n-avem leasinguri sau datorii, toate proprietățile sunt ale noastre și suntem stabili precum o stâncă. Mai trebuie menționate cele două premii primite anul trecut: ERP of the Year și premiul pentru inovație.

Dacă sună interesant ce-am scris și vrei să povestim, aștept mailul tau la cturcu{at}timeline.info.

Lectură suplimentară:
Later edit: postul este disponibil în Sibiu, nu suntem interesați de lucrul la distanță.

4 comentarii:

  1. Salariul oferit este macar 2500-3000 EUR? Sau e tipicul 1500 EUR din Sibiu?

    Din experienta si auzite, multi se lauda cu salarii bune si la interviu aflii ca de fapt vor niste sclavi ieftini.

    Daca vrei sa gasesti oameni excelenti, spune din start ce oferi. Majoritatea deja am trecut prin toate tacticile de atragere a candidatilor. Eu cel putin vad bullshit-ul de departe. Si postul tau miroase putin.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. A, vorbim doar ca sa ne aflam in treaba, ca e bine sub anonimat? Pai sa-ti raspund la fel:

      Daca ai trecut prin toate alea, inseamna ca stii ca salariul e confidential si nu-i subiect de blog. Nu caut pe cineva care sa inceapa discutia de la bani, nu-mi trebuie un mercenar care sa plece cand ii da altcineva o suta-n plus. Singura sansa ca sa aflii suma ar fi sa trimiti cv-ul si sa corespunzi criteriilor, inclusiv de personalitate, iar inceperea unei discutii serioase prin a striga bullshit fara argumente nu e in avantajul tau.

      Parafrazand un banc, chiar daca n-ai vazut flamingo roz, asta nu inseamna ca nu exista.

      Ștergere
    2. Salariul este confidential doar in Europa de Est. Si doar pentru ca firmelor le este rusine cu ce ofera, sau pentru ca vor sa plateasca fiecare angajat cat mai putin.

      In US si UK, toate firmele serioase si recruiterii in special ofera un range de baza. Da, se negociaza. Dar stii din start la ce te astepti.

      Daca eram mercenar, eram freelancer/contractor. Sau plecam in US/UK/Germania/Danemarca/etc. In schimb, am ales sa raman in Romania la o companie asemanatoare cu a ta.

      Dar asta nu inseamna ca sunt dispus sa-mi pierd timpul cu interviuri si plimbari aiurea doar ca sa aflu dupa N runde ca oferta este jalnica. Am facut-o deja de prea multe ori.

      Tu ai experienta in domeniu. Nu ai inteles pana acum ca facem parte dintr-o piata globala. Ca angajator nu concurezi doar cu firmele locale. Nici macar nationale. Concurezi cu toata lumea.

      Asa ca daca vrei oameni buni, trebuie sa concurezi. Nu sa te astepti la oameni pasionati care muncesc de drag.

      Tu de ce nu muncesti de drag? De ce nu iei decat jumate din salariu si restul sa-l dai inapoi? Exista o diferenta intre a vrea un salariu bun si a fi mercenar.

      Doar pentru ca stiu cat valorez nu inseamna ca nu sunt pasionat. Inseamna doar ca am o viziune mai de ansamblu.

      Toate companiile vor oameni pasionati, care se implica si care muncesc cu placere. Nu sunteti speciali in privinta asta. Singura diferenta o fac ofertele. Ce oferi tu ca angajator pentru pasiunea aia.

      Din cauza asta intreb de bani si pun conditii din start. Crezi ca pentru mine nu este o investitie sa schimb job-ul? Nu trebuie sa o analizez cu grija ca sa nu va incurc pe voi si nici pe mine?

      Cum ar fi sa afli pretul unei masini sau al unei case doar dupa ce te abureste unu' o zi intreaga? Asta vrei tu sa facem acum. :)

      Eu deja stiu ca sunt bun si ca indeplinesc toate criteriile tale. Deja stiu ca nu as avea probleme la interviu. Singura chestie care ramane e pretul.

      Tu ai pierde o zi doar ca sa-ti ofere cineva jumatate din salariul pe care il ai acum? Nici eu. :)

      Ștergere
    3. O sa incerc sa fiu scurt si la obiect: e un job despre care cred ca i-ar putea schimba viitorul cuiva cu calitatile potrivite, care stie sa-si joace cartile cum trebuie. Din aceasta cauza am ales sa scriu pe blogul personal despre el, garantand astfel cumva, cel putin in mintea mea, ca nu e ceva trivial.

      Pt mine procesul de selectie e confidential, delicat si implica multa responsabilitate, de ambele parti, asa ca n-am de gand sa continui discutia aici.

      Daca esti interesat poti trimite CV-ul, specificand eventual si suma minima "pt care te dai jos din pat", desi asta n-a dat bine niciodata :) - o sa-ti explic cu placere, la telefon, oficial sau la o bere mai multe.

      Ștergere

Comentariile sunt moderate, apar dupa ce le citesc, dacă consider că respectă regulile bunului simț. Nu e nevoie să scrieți de două ori, aveți doar un pic de răbdare.