marți, 26 aprilie 2016

Săptămâna altfel@TLBS

Frumos articolul de PR din TS: "Elevii de la Lazăr au petrecut o săptămână altfel la Industrial Software” și bună inițiativa celor de la Lazăr de a trimite elevii de la clasele de informatică la firme, ca să înțeleagă mai bine meseria pe care doresc să o învețe. 

Am avut și noi trei elevi în practică, doi dintr-a XI-a și unul de a X-a, dar am cerut profesoarei de info să trimită niște copii care știu C#, limbaj care nu se predă la liceu (se învață C/C++), pentru a putea aborda latura practică a meseriei. Pentru că încă mai avem adolescenți deștepți, care participă la concursuri, a avut pe cine să recomande.

N-am vrut să fie amuzant, să facă teste de inteligență, ci să pună mâna și să învețe/testeze uneltele pe care noi le dezvoltăm și le folosim. Am început în forță, luni, cu o pauză de cheesecake, fiind ziua unei colege. Restul dimineții și l-au petrecut primind explicații despre ce înseamnă un software ERP, cât de complex este și cum poate ajuta firmele.


De marți au trecut la treabă, le-am dat un exemplu ușor de înțeles, dar care acoperă toate funcțiile  clasice ale unui modul ce lucrează cu baze de date (master/detail, căutare, navigare între înregistrări etc): să sgestioneze o colecție de cd-uri/albume muzicale.

Bineînțeles, nu i-am lăsat singuri, marți le-a explicat o colegă lucrul cu bazele de date, cum crează tabele noi și SQL-uri. Miercuri altă colegă le-a arătat cum își construiesc interfața grafică iar joi au scris codul necesar. Vineri au făcut un modul cu informații statistice. În total au lucrat cu cinci oameni diferiți, care i-au consiliat și în alte subiecte: de la stocarea surselor pe GitHub și librării utile pentru scris jocuri până la cea mai bună șaormă de lângă ULBS.

La final toți trei s-au arătat dornici să se angajeze peste vară la noi.


5 comentarii:

  1. Nici sa fi vrut nu puteam sa ii punem la treaba in mod similar pe cei 24 de copii de la Lazar, din diverse motive, primul care imi vine in minte fiind ca nu aveam suficente birouri+calculatoare disponibile. Altul e ca nu toti erau din clasa de informatica, erau si de la stiinte. Cred ca la fel de important a fost pentru ei ca au inteles pasii unui proiect, de la idee la go-live. In fond, nu o sa scrie SQL toata viata, unii ajung si sa faca project management sau vanzari.
    (Disclaimer: Nu am fost implicat in organizare, am asistat doar la o parte din evenimente, nu stiu tot ce au facut si nu zic ca nu putea fi mai bine :)).
    Care e cea mai buna shaorma de langa ULBS?

    RăspundețiȘtergere
  2. Na bine.. mi-a tinut colegul acum un monolog intreg despre felurile de sandwich. shaorma si shaorma pt 3 persoane la 13 lei care se gasesc la fostul Simba, de langa Ibis :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Daaa, saorma aia de 650 g de la Florian :) Trebuie sa ai stomac mare rau sa o dovedesti. Cea medie e mai mare decat cea mare de la Super Mamma.

      Ștergere

Comentariile sunt moderate, apar dupa ce le citesc, dacă consider că respectă regulile bunului simț. Nu e nevoie să scrieți de două ori, aveți doar un pic de răbdare.