Culmea evaziunii

Prin supermarketurile noastre rar găsești delicatese, de multe ori lumea nu știe ce sunt și nu le cumpără, câteodată se vând cu discount atunci când ajung la limita valabilității. Au avut la Kaufland reducție de oțet balsamic, două la preț de una, la jumătate de preț față de ce-am cumpărat în Franța, dar nu cred că au să mai importe curând. Să nu vorbim de-o brânză de capră decentă (nu știți ce-i o capră decentă, așa-i?).

Știam că unii proprietari de restaurante aduc din străinătate, cum pot, ingredientele necesare mâncărurilor mai deosebite pe care le servesc. În cel mai bun caz există un distribuitor în București. Până luna trecută n-am întâlnit însă cola la jumătate ”importată”. Ar fi putut fi o excepție, însă ieri am luat masa de amiază la același restaurant cu specific italienesc ca acum șase săptămâni și iar am împărțit o cola cu un peninsular:

Cât de rentabil să fie să aduci baxuri de cola cu microbuzul în loc să le iei de la Metro? O fi din cauza TVA-ului de 24%? O fi din cauza impozitelor? Asta în condițiile în care știm cu toții cam câte bonuri fiscale dau restaurantele.

Citește în continuare

Două cu nemți și columbieni

Doi nemți în concediu în Columbia, la Medellin. Ei no habla espanol, gazdele de la pensiune no habla ingles. De germană nici nu poate fi vorba. Tipica situație în care încep să doară mâinile după o jumătate de oră de conversație.

Îi întreabă băștinașii dacă cunosc paella. Ei da, cum să nu, Villariba și Villabajo! Gazdele se uită mirate, sună a spaniolă, dar nu-s cuvinte cunoscute. Nemții insistă: Fairy Ultra! Columbienii tot nu înțeleg. Scot nemții iPad-ul și le arată reclama (din 1992!). E în germană, nu se face lumină nici așa. Sfârșit sec de poveste; există undeva o familie de sud americani care are în dictionar trei-patru cuvinte noi, fără sens pentru ea.

Orașul fiind faimos pentru traficul de droguri, la plecare își iau oamenii măsuri de precauție, învelesc valizele în folie protectoare. Ajunși la Amsterdam, după două zboruri, așteaptă la bandă să le apară bagajele. Vin toate, mai puțin ale lor. Apoi se oprește banda. Se duc să facă reclamație că li s-au pierdut geamantanele. Îi întreabă reprezentantul companiei aeriene de unde vin și când aude că din Columbia le spune să aibă răbdare. Se întorc la bandă. După încă ceva vreme fanta pe unde ies bagajele le scuipă și pe ale lor, despuiate de folie. Logic, niște valize sosite din Medellin, bine ambalate, ridică un steag roșu în capul oricărui polițist de frontieră. Bine că au scăpat de cavity search.

Citește în continuare

Poze din Monte Carlo

Îmi amintesc că aveam o lehamite profundă în ziua respectivă, îmi displac locurile cu faimă, dar tot am tras câteva poze:

Citește în continuare

Câteva ore în Monaco

Astă vară am ajuns și la Monte Carlo, în stil de adevărat nabab. Cu autobuzul din Nisa, ca să fiu mai exact. Nu m-a impresionat excesiv, singurele chestii pe care nu le mai văzusem erau defibrilatoarele amplasate pe străzi. Probabil pentru moșii care plesnesc de sănătate și lipesc Rolls-urile de buza yachtului.

În fața Cazinoul tronează mașini de lux, iar plebea stă la cafeneaua de lângă, ca la teatru, toată lumea  cu fața spre stradă, admirând circul. Trebuie să mărturisesc că am băut cafea mai scumpă la Zürich. Mai bună în nenumărate alte locuri.

Nu m-a impresionat nici statutul de rezident, o fi ăla lux să locuiești, de exemplu, în blocul roz din poza de mai jos? Sau în celelalte două din spatele lui? 

Sus la castel e cel mai frumos. Ambient medieval, priveliște superbă, sandwichuri bune. Albert nu era acasă. Nici Mihaela. O să mai pun și mâine niște poze.

Citește în continuare

Noutăți posterland.ro

La posterland.ro avem discounturi masive la unele produse, lista completă o găsiți chiar pe site.

Suplimentar, pentru a vă ține la curent cu noutățile, am creat un newsletter. Vă puteți abona la el aici:

Abonare newsletter posterland.ro:   

Nu uitați, costurile de transport pentru sibieni sunt zero.

Citește în continuare

Echivalentul unui slam-dunk în taekwon-do

În pauza unui meci de baschet, în septembrie, am văzut la Sala Transilvania o demonstrația a sportivilor de la Clubul Puma. Cu un pic de ajutor, băiatul ăsta dă cu piciorul într-un lemn aflat la înălțimea unui coș de baschet, adică 3 metri.

Citește în continuare

Muzeul Satului #sibiu

Într-una din recentele zile călduroase de toamnă am făcut o plimbare prin Muzeul Satului, un highlight al Sibiului încă de pe vremurile când Centrul era în paragină și n-aveai unde să duci musafirii. E un decor din altă lume și timp, extrem de potrivit pentru filtrele retro din Instagram, iar zona cu morile de vânt e preferata mea.

Mai jos, câteva poze realizate cu telefonul. Multe altele pe contul meu Instagram, față de care am manifestat o rezistență acerbă până de curând.

Citește în continuare