Luna trecută am fost în delegație în Germania. Pe avion, la întoarcere, am reflectat un pic asupra unor aspecte ale muncii mele. În ceea ce urmează nu încerc să țin un seminar, o să vorbesc doar din experiența lucrului într-o firmă care și-a păstrat ceva din mentalitatea de ”start-up” chiar și la aproape 11 ani de funcționare, adică, pe lângă felii clare asignate fiecărui angajat, redistribuim sarcini în funcție de priorități și încărcare, iar oamenii trebuie să schimbe contextul în mod frecvent.
La Freiburg, pe lângă două zile de ședințe, mi-am mai rezervat încă două, dacă tot am zburat până acolo, pentru trainingul angajaților din filiala respectivă. Îmi place aspectul acesta al muncii mele, mai ales când nu-s la birou, presat de telefoane, mailuri și stresul zilnic. Îmi place pentru că oamenii nu-s proști, dar domeniul e complex, iar atunci când se așează toate piesele puzzle-ului în mintea lor și încep să înțeleagă cum funcționează întreaga ”mașinărie”, mai ales după o perioadă frustrantă, de bâjbâială, vezi un zâmbet larg pe fața lor. În plus, îmi fac un serviciu mie, pentru că într-un final, toate problemele celor 650 de firme client, fiecare cu 4-100 angajați care ne folosesc sistemul, tot la noi, echipa de programatori, o să ajungă, prin șefii de proiect și consultanți.
Dacă cei ”de afară” sunt competenți și bine instruiți n-au să aibă constant nevoie de ajutorul nostru și ne putem concentra pe dezvoltarea unor funcționalități noi în loc să ne pierdem timpul explicând concepte. Da, avem și documentație, doar noutățile de la o versiune la alta ocupă 500 de pagini și nu descriu chiar fiecare detaliu practic, e greu pentru cineva care n-a avut de-a face cu implementarea unui ERP să deducă câtă flexibilitate trebuie lăsată pentru a putea acoperi cât mai multe procese diferite, așa că nu totdeauna hârtia poate suplini experiența.
Cred că e important pentru orice firmă să-și perfecționeze, pe lângă produsele din portofoliu, și angajații. Pare evident, însă de multe ori implicarea șefilor și a angajaților cu vechime este superficială, la nivel declarativ, mulți nu doresc să fie deranjați cu lucruri considerate triviale pentru nivelul lor de experiență. Sau n-au timp. E nevoie de de multă răbdare și autoeducare. Mai ales în România, unde cultura și mentalitatea muncii în echipă sunt cam... păguboase, de origine comunistă, propagate de la o generație la alta și nu te învața nimeni cum să te comporți. Poate o să zâmbiți, dar după câteva luni într-o companie din altă țară o să constatați că există diferențe majore.
Câți dintre voi n-ați repezit un subaltern sau n-ați fost repeziți de un superior? Ați stat apoi să vă gândiți dacă ați gestionat bine situația, de oricare parte a conflictului v-ați fi aflat, sau ați dat vina pe ”boul” de șef/subaltern?
Atunci când fiecare are stres și deadline-uri, frustrarea de ambele părți poate escalada destul de repede. E complicat să gestionezi un ”ponei” care are întrebări la fiecare cinci minute, dar se pot asigna intervale orare în care are voie să deranjeze sau i se poate desemna fiecăruia câte un mentor, pentru ca cei mai amabili ”seniori” să nu fie suprasaturați.
Fiecare companie are rețeta proprie, nu știu dacă un sistem poate fi impus de HR sau trebuie dezvoltat de cei implicați direct în producție, cert e că în multe cazuri, datorită volumului mare de muncă, noii angajați sunt neglijați - se fac câteva traininguri, dar mai departe fiecare învățăcel e obligat să fure meserie cum poate, ceea ce în IT nu e simplu, mai ales când există un framework gândit într-un anume fel. ”Total immersion” e un concept benefic, dar poate fi al naibii de frustrant.
Suplimentar, din cauza curbei de învățare extinse, care la noi durează cam 2-3 ani, apare un alt aspect, ”pervers”: trebuie să anticipezi cu mult înainte dacă vei avea nevoie de oameni, degeaba angajezi când situația devine critică.
Mai există câteva cazuri care subminează lucrul în echipă: overengineeringul sau nerespectarea convențiilor. Fă ceva complex într-un mod nestandard și, garantat, în șase luni o să ajungi în situația decrisă de matematicianul englez Oliver Heaviside: When I wrote this, only God and I understood what I was doing. Now, God only knows.
Concluzia? Mai multă răbdare și conștientizarea faptului că vă faceți vouă un serviciu învățând colegii. O să aveți surpriza plăcută să fiți mult mai eficienți în echipă, să înțeleagă ceilalți cum gândiți și cum trebuie procedat, iar în cazul extrem de fericit o să dezvoltați o o încredere reciprocă și o simbioză care o să facă imbatabili.
Postări
