marți, 27 noiembrie 2012

Partea bună a hărților Apple

Știți tot scandalul cu hărțile Apple în iOS6. Știți și că în România sunt doar vreo câteva orașe care au numele străzilor vizibile în aplicația aceasta, restul au doar geometria, de nu poți căuta o adresă, inclusiv în Sibiu. Există însă și o parte pozitivă: sunt vectoriale, adică necesită mai puțin trafic de date pentru a fi descărcate față de cele bitmap, iar din această cauză se ”cachează” în memoria telefonului o bucată mai mare de hartă. 

Exemplu practic: în Manhattan intram din când în când la Starbucks pentru cafea și net gratis, îmi încărcam mailurile și mă uitam pe hartă, pentru orientare. O dată care am avut surpriza să pot naviga în toată zona Central Park fără conexiune la net, pe baza hărții deja descărcată. 

O altă facilitate utilă, deși încă nu e implementată în România, e cea de crowdsourcing, adică culegere de date de la participanții la trafic și marcarea zonelor unde se circulă greu sau încet. Google a implementat-o în hărțile disponibile pe Android, iar acum Apple a adăugat-o în aplicația sa. A fost folositoare atât pe autostrăzile din jurul Atlantei cât și pe podurile din New York.

O alternativă recentă la hărțile Apple vine de la Nokia, care săptămâna trecută a lansat aplicația gratuită HERE Maps în App Store. Se remarcă prin posibilitatea descărcării unei bucăți de hartă (doar una), cu nivel de granularitate diferit în funcție de aria suprafeței alese. Harta Sibiului la nivel de stradă are aproximativ 8MB. Bineînțeles, merge și online. Încă dă rateuri, de dimineață am avut treabă la Petrești, Alba, unde majoritatea străzilor purtau numele de ”strada 7”. În Apple Maps nici n-are sens să cauți Petreștiul...

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Comentariile sunt moderate, apar dupa ce le citesc, dacă consider că respectă regulile bunului simț. Nu e nevoie să scrieți de două ori, aveți doar un pic de răbdare.