Château d'Amboise

Micuțul orășel Amboise a fost gazda escalei noastre pe Valea Loirei. În mijlocul lui, pe malul râului, amplasat pe un deal, se află impunătorul castel roial, locul unde a murit Charles al VIII-lea după ce și-a dat cu capul de-o grindă. True story. Henry al II-lea, despre care vă povestisem că și-a plantat amanta la Castelul Chenonceau (à côté, cum ar spune francezul), și-a crescut copiii la Amboise, alături de tânăra Mary Stuart.

La baza castelului se află zona de restaurante 

Observați capela Saint-Hubert,
despre care o să vorbesc într-un post separat 

Vedere dinspre Loara

În 1560, după o conspirație a hughenoților împotriva roialității, finalizată cu omorul metodic a 1200 de persoane, atârnate ca ghirlandele prin tot, Curtea a trebuit să părăsească orașul din cauza mirosului de cadavru. Nu s-a mai întors. Amboise a decăzut, castelul fiind parțial distrus în Revoluția Franceză și în WW2 și reconstruit ulterior.

Un pic de HDR

Citește în continuare

Circulația în Franța - shaorma cu de toate

Nu eram la curent cu extinderea Rompetrol, așa că nu mică mi-a fost mirarea când am văzut pe-o autostradă din Franța priveliștea de mai jos:

Se pare că au destul de multe benzinării acolo și vreo șase în Spania, unele sub marca Dyneff. N-am alimentat de la ei, nu știu prețul, dar, venind din Austria, Franța mi s-a părut scumpă, până am alimentat în Italia la întoarcere.

Euro/litru, benzină 95:

Austria: 1.34 - 1.4

Franța: 1.594 - 1.7 

Italia: 1.929 (pe autostradă)

Circulația în Franța e civilizată (n-am fost la Paris), călătoria pe autostradă a fost relaxată, amenzile sunt mari și oamenii au în general mașini autohtone, așa că 90% din ei merg cu maxim 140 km/h. Am văzut multe Dacii și foarte puține automobile cu numere de România, poate două, la Nisa. Civilizația se referă doar la mașini, mopediștii din orașe sunt kamikaze, la Bordeaux ne-a ieșit un copil inconștient în față, trecând pe roșu, iar la treceri de pietoni nu se oprește ca-n Germania, trebuie să traversezi cu atenție.

Citește în continuare

O poză de la Romaniacs

Mi-am permis să fur o poză de pe pagina de FB a lui Ovi Matiu. Comentariul e genial:

Citește în continuare

Motto-ul ITM: foaie verde, băț/N-ai de lucru, făț'

Firmă de software cu 14 angajați, primim anual control de la ITM. Uneori de două ori pe an, când e acțiune de verificare pe diverse teme. 

Dăm o grămadă de bani unei firme de consultanță în domeniul protecției muncii, ca să ne țină la zi un dosar cu cel puțin 500 de pagini de text standard, copiat din diverse legi, cu măsuri care au fost adoptate sau luate la cunoștință, avem un ”Exit” mare și verde deasupra singurei ieșiri din apartamentul cu patru camere, prizele și înterupătoarele marcate cu ”220V”, trusă medicală în hol, tabel cu responsabilii diverselor acțiuni în caz de incendiu amplasat la vedere, stingător în fiecare încăpere, planul clădirii (cu ieșirea de urgență, tot aia ca cea banală, marcată clar) afișat la loc de cinste. Toți angajații dau anual teste care conțin întrebări gen ”Ce favorizează răspândirea focului? a) vântul; b) animalele mici cu blană etc”.

În caz că n-ați procesat amănuntul din primul parafrag: suntem paișpe șoareci de bibliotecă așezați la birouri, în fața calculatoarelor. Nu folosim aparate de sudură, strunguri, foc nesupravegheat și nici măcar nu facem duș la birou, ca să existe pericolul alunecării pe săpun. N-avem ascuțitori și nu ne băgăm creioane în ochi. Știm toți, surprinzător, că nu e bine să introduci degetele în priză. Totuși, nu există an lăsat de Dumnezeu în care un inspector de la ITM să nu treacă pe la noi și să ne verifice. Alături de cei de la Pompieri, câteodată Finanțe și alte organe ale Statului. Sanepidul n-a fost - încă.

După 10 ani te cam plictisești, ți se pare că se repetă totul foarte repede și degeaba, că aceste corpuri de control ar face mai bine să meargă prin fabrici și pe șantiere, poate să ia la verificat niște taxiuri (dar cine să caute firme cu sediile în cine știe ce sate, schimbate de 3-4 ori ca să li se piardă urma). Probabil din cauza celor din tagma noastră nu merge bine România și trebuie să fim supravegheați atent, deși niciodată nu s-a găsit nimic în neregulă.

Citește în continuare

Château de Chenonceau

Sunt multe amante celebre în istorie, dar numai una, Diane de Poitiers, s-a gândit să extindă castelul primit cadou de la Henry II și să blocheze un râu cu o anexă a acestuia, un pod transformat apoi într-o galerie. A mai făcut niște grădini cochete, să aibe pe unde se plimba, dar, pentru că oamenii mor repede în secolul XVI, n-a apucat să se bucure prea mult de toate acestea că protectorul ei a decedat, iar regina văduvă Catherine de' Medici a forțat-o să-i cedeze castelul, oferindu-i la schimb Château de Chaumont.  

Istoria castelului consemnează multe falimente și, în consecință, mulți proprietari, până la achiziția lui în 1913 de către familia Menier, creatori de dulciuri, cei care-l dețin și astăzi. Transformat în spital în timpul WW1, respectiv loc de trecere de pe un mal pe celălalt al membrilor Rezistenței Franceze, Château de Chenonceau a avut în sfârșit o soartă bună, fiind restaurat, vizitat de circa 800.000 de turiști anual și decorat cu flori proaspete și superbe.

Galeria/pod

Citește în continuare

E perioada aceea a anului...

...când bulevardul Corneliu Coposu e închis datorită Romaniacs. Îmi place Romaniacs, să veniți mâine la prolog, să o vedeți pe Maria cântând live imnul raliului alături de alți muzicieni sibieni, e o rockereală pe cinste. 

Revenind la închiderea ”lui Coposu”, admir poliția că își face datoria și e absentă din peisaj. Azi la ora 9, deci nu chiar rush hour, giratoriul de la interesecția Milea cu Calea Dumbrăvii era blocat, majoritatea mașinilor vroiau să treacă pe sub blocul plombă. Coada pe Milea era până la sediul Omniasig iar pe Calea Dumbrăvii se vedea o coloană comparabilă ca lungime. Prostia e că la semaforul de la intersecția Milea cu Moldoveanu nu poți face stânga, deși în aceste zile ar fi o alternativă viabilă de a ocoli centrul și a intra pe Stefan cel Mare sau Bâlea. Trei polițiști care să dirijeze traficul pe acolo ar fi suficienți.

Citește în continuare

Blind Parking

Acțiunea se petrece în Budapesta, în după-amiaza concertului Mark Knopfler. Vroiam să mâncăm ceva în centrul capitalei maghiare și căutam loc de parcare. Urmăm un indicator care arată drumul spre o parcare, ajungem la o clădirea marcată cu P albastru și intrăm în parcarea de la parter. 

Cum trecem de barieră și luăm tichetul, surpriză, vedem că e doar un fel de gang, cu trei uși metalice. Una din ele se deschide și intrăm cu mașina într-o cameră/lift. Era ca în emisiunea-concurs tv germană din anii 90, ”Geh aufs Ganze!”, mai lipsea Zonk-ul.

În față era o oglindă, ca să putem da înainte până la limită, iar pe pereți o grămadă de text în maghiară, unele propoziții scrise foarte mare și cu semn de exclamare la final. Mai erau ceva butoane pe un panou de comandă, tot cu text în ungurește. Noi o rupem doar în limbi de circulație internațională, plus o frază în săsește, iar limba vecinilor nu prea aduce cu ni'ca cunoscut. Cele trei poze de lângă text arătau să tragem frâna de mână și încă vreo două chestii care nu m-au făcut mai deștept. 

Bănuiam că trebuie să ne dăm jos și să apăsăm unul din butoane pentru a se închide liftul și a ne duce mașina în adâncurile clădirii, dar după o analiză sumară și sub stresul că s-ar putea închide ușa și sistemul automat ne-ar duce și pe noi cu tot cu mașină, am decis că nu-i momentul să facem experiențe (nu era picior de om în jur), să nu știm să ”chemăm” înapoi mașina și să ratăm concertul, așa că o dăm dracu de parcare și căutăm altceva. Am dat cu spatele, am ieșit din lift, am întors din cinci manevre în spațiul îngust și m-am bucurat că ne-a acceptat tichetul la ieșire, fără plată, că n-apucasem să schimbăm forinți. Am găsit o parcare normală, cu portar, două străzi mai încolo.

P.S. N-a ajutat nici povestea șefului meu, care și-a lăsat mașina într-o parcare de acest gen în Düsseldorf și mai târziu s-a întors acasă, în Soligen, cu taxiul, că se defectase liftul. A decontat firma care opera parcarea cheltuielile, dar, orișicât, a trebuit să se întoarcă după mașină a doua zi.

Citește în continuare