Călătorii

plimbări, concedii, delegații

Lucruri serioase

despre unele chestii îmi exprim opinia, ca cercetătorii britanici

Stupid

să facem mișto de tot ce mișcă (stați nemișcați)

Muzică

amator, dar pasionat

marți, 11 noiembrie 2014

Impresii despre iPhone6

După zece zile de folosire, pot declara că așa de bine m-am obișnuit cu șasele încât cinciul pare o chestie micuță, pentru copii. Ironic, mai ales că până acum strâmbam din nas la gândul unui telefon mai mare, 4 inch părea mărimea perfectă. E drept, am o palmă destul de mare, așa că-l pot manipula cu o singură mână și ajută și husa cauciucată, care-i mai un pic de aderență și de grosime.


Încep cu ce nu-mi place, că-i mai scurtă lista:

- TouchID se mișcă un pic cam lent pentru gustul meu, durează vreo secundă de când apăs pe buton până deblochează ecranul. E iritant pentru că înainte foloseam blocarea cu parolă doar dupa câteva minute de inactivitate, iar acum se blochează de fiecare dată când intră în stand-by, deci trebuie deblocat prin introducerea codului sau scanarea amprentei, chiar dacă tocmai l-ai închis și mai primești un mesaj;

- deși se presupune că muchiile rotunjite sunt mai comode, dezavantajul lor e că nu mai stă telefonul pe cant și nu-mi mai pot înregistra repetițiile la chitară fără să-l sprijin de ceva. No biggie.

Alte plângeri n-am. Ce-mi place:

- ecranul e superb, pui mâna pe un iPad cu Retina Display și ți se pare că se vede prost;
- performanțe de desktop, se mișcă fluent în orice aplicație - nici 5-ul nu era lent, dar diferența e între ”rapid” și ”instantaneu”;
- wireless mult mai capabil, mai ales când ești departe de bază (are suport 802.11ac);
- difuzor mai bun, iese un sunet mai clar și mai puternic, aud muzica perfect chiar și de sub duș (în sfârșit!);
- camera e mult îmbunătățită față de 5, se simte saltul peste două generații. Nu doar pozele sunt mai clare, dar oferă și înregistrare FullHD, cu slow-motion, merită banii - de fapt acesta a fost punctul principal pentru care l-am cumpărat în varianta de 64 GB, ca să-l folosesc pentru înregistrat video. Mult mai multe detalii pe blogul lui Dragoș;

Nu m-am jucat mult cu aplicații care să folosească coprocesorul de mișcare, dar am activat Health și înregistrează câte etaje urc și câți pași fac zilnic, iar bateria nu pare să sufere. Că veni vorba, aici e încă loc de îmbunătățire, când e aprins ecranul bateria se descarcă la fel de repede ca și la precedentele modele (perfect logic, un ecran mare fiind principalul consumator al oricărui dispozitiv electronic), însă dacă doar vorbești sau îl ții în stand-by rezistă mai mult de o zi. Încerc să spun că-mi doresc o baterie de capacitate mai mare, nu un dispozitiv mult mai subțire.

Interesant: l-am scos de la încărcat luni la șapte dimineața iar azi, la mai mult de o zi, mai am 43% din baterie. Am dat câteva telefoane și am citit articole preț de vreo oră-două. E prima oară când mă ține atât, am însă și o explicație: aflând că se poate încărca rapid cu încărcătorul de iPad (în 2 ore), tot așa l-am încărcat și l-am scos de la curent după ce afișa 100%, ieri, pentru prima oară, l-am lăsat toată noaptea în priză. 

Unde o să fie complicat, cu tot cu coprocesorul lui fancy: dacă vrei să asculți muzică de pe el în timp ce faci jogging. Probabil singura soluție decentă e să-l prinzi de braț.

Deși dintre toate telefoanele pe care le-am cumpărat, la ăsta am fost cel mai puțin entuziasmat când l-am plătit, deocamdată pare cel mai bun iPhone pe care l-am folosit. Sper să nu i se degradeze performanța sau bateria și să fim prieteni măcar doi ani.

luni, 10 noiembrie 2014

When the Garden was Eden

Am avut ocazia de curând să vizitez Madison Square Garden, într-un scurt tur. La câteva zile după, am văzut și un film produs de ESPN, despre echipa new-yorkeză The Knicks care a câștigat titlul NBA la începutul anilor 70.


Filmul e o colecție de interviuri și imagini de arhivă, cu momente savuroase și multă istorie, din perioada când baschetul era un sport mult mai puțin cunoscut, mai puțină afacere și mult mai legat de comunitatea locală. Ca să vă dați seama despre ce vorbesc: finala NBA era transmisă înregistrat la miezul nopții, iar meciurile normale se puteau asculta doar la radio. În extra-sezon jucătorii aveau alte slujbe, nu se puteau întreține doar din salariul de sportivi.


Între timp NBA-ul a devenit show-biz, iar Madison Square Garden tocmai a ”suferit” o modernizare de un miliard de dolari. La momentul vizitei se desfășura un antrenament de hockey; ne-au spus că atunci când sunt două evenimente în aceeași zi nu așteaptă să se dezghețe suprafața, ci o acoperă cu un izolator, peste care montează parchetul - totul în doar 3 ore.


Așa arată o lojă VIP, pentru sponsori:




Pe holuri sunt multe poze de la evenimentele desfășurate acolo, într-una din ele am descoperit-o pe Nadia Comăneci:


La loc de cinste tronează unul din trofeele din anii '70:


Pe atunci converșii nu erau pantofi de stradă, ci chiar se juca baschet în ei:


Amuzant cum cea mai notabilă amintire modernă e dunkul cu care au câștigat un meci din finala (pierdută) împotriva Chicago Bulls în '93:


În The Garden s-a desfășurat ultimul meci al lui Wayne Gretzky, cel mai mare jucător de hockey din istorie:


Din păcate vestiarele erau folosite și nu le-am putut vizita, ar fi fost interesant să văd unde-și leagă șireturile 'Melo Anthony. Mi-am propus ca o dată, în viitorul îndepărtat, să mă întorc acolo pentru un concert sau un meci important de baschet.

vineri, 7 noiembrie 2014

Ryan nu e Bryan Adams

... și nici nu cântă la fel. E căsătorit cu Mandy Moore, dacă-i mai spune cuiva ceva numele ăsta, dar în rest pare să fie om serios, care fumează iarbă pentru inspirație.

L-am descoperit și pe el în iTunes Festival 2014, când i-am dat o șansă - ce înseamnă să ai numele asemănător cu al unei vedete trecute: îi văzusem numele și albumele pe net cu ani în urmă, dar le-am ignorat.


La iTunes Festival a cântat mai ales piesele de pe cel mai recent album, omonim - s-a gândit că al 14-lea disc merită în sfârșit să-i poarte numele. Subscriu, mi se pare extrem de bun, cap-coadă.

Ia puneți mâna și ascultați niște piese:




Bonus, una de pe un album care n-a mai fost lansat:


joi, 6 noiembrie 2014

Google Play Music - acum și în România

Am citit alaltăieri știrea pe Pagina de media și-am zis să-i dau o șansă, dacă tot e gratis prima lună. Așa că am intrat pe site-ul play.google.com cu contul meu Google, am băgat datele cardului, mi-au retras 3 lei, pe care mi i-au virat înapoi după 5 minute, și am activat perioada de test.

Pentru comparație, să vă zic întâi cum funcționează iTunes Radio (disponibil doar cu cont Apple de SUA): îți alegi genul și formația preferată, dar nu poți alege ce piese să asculți, nici ordinea lor și nu poți trece rapid la următorea melodie decât de 5 ori într-o zi. În plus, din când în când bagă reclamă. Avantajul: e gratis.


Primul pas la Google Play: stabilirea gusturilor muzicale. Îți alegi genurile și artiștii favoriți și-ți face el un playlist pe baza lor. Apoi poți manipula playlistul (vizibil în Autoplaylist - Queue) ca și când ar fi al tău, din calculator. Adaugi orice piese în poziția dorită, cauți alți artiști, e foarte flexibil. Face buffering foarte bine, nu s-a întrerupt fluxul nici când am scos cablul de rețea și a comutat laptopul automat pe wi-fi, iar calitatea sunetului e comparabilă cu orice mp3 local.


Alte funcții:
- poți cumpăra piesele dând click pe ele. Costă 2-3 lei bucata;
- poți să-ți încarci întreaga bibliotecă locală în ”nor”;
- poți să-ți faci multiple playlisturi, să le dai share;
- are funcție de explorare, asculți piese noi sau topuri;
- are și radio-uri online, pe diverse tipuri de muzică, tot un fel de explorare.

Toată interfața e în browser, pe site-ul play.google.com. Funcționează inclusiv sub Mac OS, în Safari. Am văzut că există și aplicația Google Play Music pentru iOS, chiar și în limba română, dar... nedisponibilă pentru Store-ul iOS din România. Probabil o să apară în curând, dacă tot au dat drumul serviciului local.


Nu știu dacă merită 24 de lei pe lună, sigur nu rentează doar pentru a asculta muzica pe care o am deja în calculator, dar mai testez funcția de explorare și cea de radio - până acum găseam muzică nouă din iTunes Radio, care e gratis, deci încă nu văd de ce aș plăti pentru cele câteva îmbunătățiri ne-esențiale. În plus, sunt obișnuit să dețin piesele care-mi plac, ca să le pot asculta offline, pe mobil, în mașină, la cabană etc, nu mi-aș lega colecția de un serviciu online, gestionat de alții.

E bine că e luată în serios și România; încă un pas spre reducerea pirateriei. Testați totuși Google Play Music, poate e pe gustul vostru. 

miercuri, 5 noiembrie 2014

iPhone6 la Orange: ocluzii și concluzii

În buna tradiție a lansărilor de iPhone la Orange, și de data aceasta magazinul lor online a avut probleme. Spre aducere aminte, acum patru ani am primit un abonament de date de 1GB gratis timp de un an, pentru că așa apărea pe site opțiunea, moka cu iPhone 4. Când a venit prima factură nu mai era moka, ci costa vreo 20 de euro, dar după un pic de scandal și-au recunoscut vina și l-am primit la prețul afișat - 0. Oricine e abonat la telefonie mobilă știe că n-are sens să le plângem de milă sau să avem scrupule.

La începutul săptămânii trecute, după ce m-au notificat prin email că au primit iPhone 6 la precomandă, am încercat să văd ce au în stoc. Modelul de 16 GB era disponibil în culorile gri și alb, cel de 64 GB doar auriu, iar cel de 128 GB lipsea cu desăvârșire. Voiam musai 64 GB, intenționez să-l folosesc pentru înregistrare video (nu videoblogging, relax), așa că mi-am zis ”la naiba, cumpăr auriu, o întreb pe bunică-mea unde mi-a pus lanțul și ghiulul de aur primite la majorat, îmi schimb verigheta cu una aurie și asta e, măcar mă asortez. Mai îmi lipsește un BMW și-s visul oricărui cocalar. Oh, wait...”. Sau îi iau o carcasă compactă. Am apăsat butonul ”cumpără”, cu un pic de strângere de inimă.


Am ales varianta de prelungire a abonamentului de 12 euro cu 2 ani, toate opțiunile de schimbare a abonametului erau peste 20 de euro.

Trec câteva zile, iar joi seara m-a sunat cineva de pe un număr necunoscut, eram la volan, nu am putut răspunde. Vineri îi sun să văd prin ce curier livrează, statusul comenzii online fiind încă ”confirmat”. Până la urmă prind un tip de la magazinul online la telefon, îmi spune că e o problemă - n-au iPhone 6 auriu de 64 GB. Dar că tocmai primiseră 70 de bucăți gri, e ok dacă-mi dau unul din acela și 30 de euro discount? Hmm, să mă las greu? :))

Concluzii:
- cumpărați online de la Orange, au talent la chix-uri în favoarea clientului;
- în continuare n-am niciun pic de respect față de cei care se ocupă (tehnic) de magazinul lor virtual, dar măcar cei de la suport s-au mai cizelat;
- s-au mișcat repede cu livrarea, deși estimau luni sau marți, sâmbătă era deja la mine coletul trimis vineri. Asta, discountul și faptul că au încercat să mă contacteze sunt părțile bune;
- mi-am prelungit abonamentul de 12 euro, pentru că au niște reguli stupide, care îmi permit să aleg doar abonamente noi de peste 20 de euro (??) la cumpărarea telefonului. Total absurd, dar după ce-am discutat cu trei persoane diferite de la ei m-am lăsat păgubaș. Nu doream decât să aleg varianta actuală a abonamentului meu vechi, nu să le dau o grămadă de bani în plus;
- mi-au trimis un nano sim nou, cu suport 4 G, cel primit acum doi ani nu are așa ceva. Poate nu știați de treaba asta. Detalii aflate de la Andrei;
- deși au în contul online opțiunea de activare a unui sim nou, după vreo 5-6 încercări respinse, am sunat la hotline și mi-au spus că activarea se face doar telefonic  - oare de ce mai păstrează acea opțiune pe site?
- la 414 poți să ieși la pensie până ajungi la un operator, dar la 401 îți răspunde cineva instantaneu - diferența e că ultimul număr se taxează cu 0,15 eur pe minut, după primele 40 de secunde.

marți, 4 noiembrie 2014

Pe Facebook lei, afară ponei

Surpriza zilei de ieri n-au fost rezultatele, ci activitatea politică intensă de pe FB. Mi se pare că n-ați înțeles: alegerile acestea au fost ”epic fail-ul” activismului online, plin de bune intenții, dar adresat unei categorii restrânse, formate în mare parte din oameni deja convinși. 


Bloggosfera a invitat la vot, restul populației online a a share-uit articole care de care mai bune și mai bine scrise. Rezultatul? Au ieșit la vot un pic mai mulți tineri, dar procentul total nu diferă mult față de alegerile anterioare. Pentru o clasă de mijloc, educată, rezultatul e stânjenitor, nu credeți? E eșecul nostru, al tutoror. Eu, cel puțin, așa îl simt. I-am lăsat să ne mai facă o dată, am lătrat, dar n-am părăsit incinta virtuală. A fost doar o scânteie, fără detonare în realitate.

Românii cei mai hotărâți? Clar, în diaspora. Oamenii aceia au plecat din țară pentru că au vrut o viață mai bună și au acționat ca să-și atingă visul, nu s-au plâns pe FB că-și bagă picioarele și emigrează.  Nici acolo n-au stat să se jeluiască pe FB cât de grea e viața în ”exil”, și-au dat repede seama că asta i-ar fi falimentat, au pus mâna și au mucit. Au o altă optică, sunt mai puțin comozi și mai atenți cu drepturile lor. Câți dintre cei din țară ar fi stat la coadă trei, patru, cinci ore? Mă tem că mulți am fi abandonat repede lupta.

O altă linie de atac care nu-mi place, e cea împotriva sudiștilor și moldovenilor, bronzaților, care nu știu ce e bine pentru ei. Păi hai să le explicăm atunci, nu să ne transformăm într-un KKK transilvănean, că de aici până la un război de secesiune nu mai e chiar așa mult.

Nu vreau să vă învăț eu ce să faceți, fiecare-și dă seama ce e în puterile lui, dar vă rog conștientizați că nu doar like-ul și share-ul nu sunt suficiente, dar nici chiar un simplu vot, e nevoie de mult mai multă implicare pentru a scoate țara din Evul Mediu.

luni, 3 noiembrie 2014

Dacă ați votat într-o școală: v-a plăcut?

Clădirea. 


Era dărăpânată? Desprinsă din alt secol, anacronică, încremenită în amintirile din adolescență? Am impresia că oricât evoluează lumea, bugetul permite directorilor doar să spoiască pe ici, colo. Nu doar că n-am constatat vreo îmbunătățire fundamentală în instituțiile în care am mers la vot sau la întâlnirile de x ani de la absolvire, dar nici măcar o mică surpriză plăcută n-am avut. Doar strângere de inimă.

Îmi povestea cineva că la Lazăr, părinții bobocilor de a 9-a strâng bani și organizează vopsitul clasei cu zugravi aduși de ei. Mai mult, vor să rașcheteze parchetul și să găsească alte bănci, mai decente.

Uneori trebuie doar mici retușuri pentru a upgrada aspectul: alte panouri, alte grilaje sau suporți de steaguri, scăpat de decorațiunile din gips. Cu o investiție medie spre mare s-ar putea schimba tocurile de la uși și geamurile. N-am auzit de inițiative ale absolvenților de a sponsoriza renovarea școlii care i-a format, dar poate ar prinde bine un program gen ”Adoptă o școală”, inclusiv printr-un cadru legal, eventual o lege care să stimuleze sponsorizarea educației.

Păreri?