Nu stiu altii cum sunt dar eu in majoritatea cazurilor cand imi asez fundul in avionul ala mic care da singur din aripi pana-n Germania stiu ca o sa ma astepte vacanta. Da, vacanta. Monofilara munca la client mi se pare o lipsita de stress vacanta in care pot sa ma relaxez dupa nebunia multithreading de la birou. Clientul ordona, clientul are prioritate, clientul plateste, nimic altceva nu exista. Nu suna telefoane, nu exista colegi cu probleme (sau par foarte departe, oricum), statusul bine ales pe YM impune respect si nu te sacaie nimeni. Esti tratat ca un domn: cafea, suc si sandwichuri. Daca ai noroc si de cate o secretara dragutza, lucru mai rar prin Germania, poti sa zici ca ai luat si prima. In schimb tre’ sa livrezi. Daca nu livrezi toata domnia se duce naibii si incepe circul. Eu de bine, de rau, cam livrez. I deliver. 
Asa ca ramanem prieteni, inchidem saptamana si ne ducem toti fericiti acasa. Dupa care suna seful si de obicei multumeste. Daca clientul e multumit, vorba la Yahoo Team: norisorii pufosi valseaza pe cer si pasarelele canta. Sunt si exceptii:
- Clienti foarte foarte tampiti – dar asta in principiu e vina ta, ca n-ai stiut sa-i indrepti pe calea cea buna sau ca ai fost fraier si te-ai bagat. Daca nu e vina ta, o sa devina cat de curand.
- Sefi de proiect incompetenti (daca nu este proiectul tau) - astia ar trebui sa priceapa ce vrea clientul si sa-ti prezinte tie, programatorul, cerintele intr-o forma sintetizata. Daca seful de proiect e libelula poti sa faci ce vrei, ca oricum o sa fie vina ta.
- Colegi incepatori – pe ei nu te poti supara, ca de aia sunt acolo, sa invete. Chiar daca 5 minute dureaza doua ore si in loc sa pleci la 17 se face 19 si tu inca mai sapi dupa eroarea care transforma un formular de 2 pagini in foileton si iti pune sumele din footer in antet. (Tema de casa pentru lingviste: Cum se zice footer in romaneste? memo pt mine: lecitina) Bonus: daca formularul respectiv mergea bine anterior si clientul tocmai vrea sa-l tipareasca, sa-l trimita si sa plece acasa. Nu e vina ta, dar n-ai sa poti dovedi niciodata.
Eh, punctul 3 si bonusul lui ni s-au intamplat noua aseara, dar ce mai conteaza ca oricum n-aveam ce face la hotel.
Sa revenim la partea frumoasa la vietii la blonzi: orarul de lucru. La 8 se vine la serviciu, se bea cafeaua si se verifica e-mailul. La 8.30 – 9 se ia masina firmei si se pleaca spre client. Se ajunge la client pe la 9.30-10, in functie de distanta, se face smalltalk, se bea cafea, se monteaza laptopul. Povesti, dans, bune maniere – daca e faza de inceput; lucrat – daca e faza avansata a proiectului. La 12-12.30 scurta pauza de masa. Papica servita de client sau mers la vreun fastfood din zona. Se poate sari in cazuri exceptionale. Continuat munca pana la ora 16.00 cand se da buna seara si se pleaca la firma. La 17.00 iesit punctual din firma, obosit dupa o zi stresanta.
Optional, daca se sta la hotel, exista varianta no worries plus plus. Trezirea la 8, micul dejun la 8.30, ajuns la client la 9. Lucrat pana la 16-17 si terminat epuizat lucrul.
Nota pentru cei care nu-mi sunteti colegi de serviciu:
Textul anterior este deformare grosolana a realitatii. Inca nu stiu ce-mi pierd mai repede: parul de pe cap sau neuronii din el. Exista si proiecte care nu merg chiar asa bine. Exista si cazuri cand trebuie sa lucrezi tot weekendul ca sa pregatesti ceva ce trebuie sa ruleze luni la prima ora sau nopti cand stai si sapi dupa erori (asa-i Peter? J). Exista si clienti care te pun intr-o camera aproape neincalzita, de-ti ingheata mainile si daca primesti o ceasca de cafea de la ei e mare lucru. Exista si dimineti cand trebuie sa te scoli la 4 ca sa ajungi in alta parte a Germaniei la 9 si sa fii capabil sa faci fatza unei zile in care o sa-ti pui mintea la contributie cat un paznic de CAP in intreaga lui viata. De fapt nu, cat un presedinte de CAP in intreaga lui viata. Exista si serile plictisitoare la hotel. Intentionam sa fie un entry funny. J De obicei e o meserie faina…
Postări
