Am o săptămână grea, dar din fericire mâine zbor spre casă. Acum îmi aduc de ce plecam cu migrene de la clientul ăsta la hotel în fiecare seară, acum 5 ani când am dat ultima oară cu sapa pe aici. Acum nu mă mai doare capul, dar ieri la ora 14 când m-am uitat la ceas și am constatat că mai sunt trei ore de muncă m-am deprimat. Chinul e cauzat de un upgrade, după săptămâni de pregătire, dar pentru că n-ai cum să detectezi toate problemele, e nevoie de cineva la fața locului care să rezolve orice poate apărea în primele zile de folosire a versiunii noi. Și au apărut suficiente, nu grave, dar cât să te țină ocupat de la 8 la 5. Măcar e singurul client unde avem cola la discreție.
Seara mi-o petrec cu colegul neamț în restaurantul hotelului, la bere și cină. Între timp poți să consumi și în Sibiu un fel de mâncare cu 12 euro, diferența e că aici de banii ăia ai și garnitură, salată plus suficient fel principal încât să te saturi. Vorbesc de vită, somon afumat sau un păstrăv pe steroizi, mai lung ca farfuria. Nu mai e nici România așa ieftină iar aici nu încearcă nimeni să te tragă în piept și nu ești nevoit să-ți faci calcule separate cu garnitura, pâine, scobitori și alte cele. Totul la grămadă, într-un singur preț. Berea la 3 euro 0,5 litri e încă scumpă, dar ”de la mama ei”. Localul are un secol de la deschidere, probabil renovat cândva pe parcurs.
Într-o seară, când am vrut să plătesc, îmi zice neamțul: "dacă îmi dai 10 euro, jumătate trebuie să-i dau la asociatul meu, iar din ce rămâne îmi ia statul 50%, așa că ce să fac cu 2.5 euro. Plătesc eu."
toata lumea ar terebui sa aiba un neamt de asta, coleg :D
RăspundețiȘtergerehi hi, oricum durerile de cap cauzate de acest neamt sunt precis muuuult mai mici decat cele cauzate de clientii nostri, cei locali :D
Ștergere