luni, 8 aprilie 2013

Moarte sigură cu cobra, dar mai sigură cu camionul de școală

Tot sistemul obținerii carnetului de conducere pare ușor ineficient, să nu spun corupt, prost controlat și organizat. Multă lume se plânge de rata de promovabilitate, la nivel macro nu mă deranjează că e sub 40%, nu trebuie să-și ia toți proștii și teribiliștii carnetul, la nivel micro știu însă oameni care au picat, surprinzător, examenul de câteva ori din cauza unor polițiști ”ai dracului”. Îmi mai amintesc de donația pentru biserică și scandalul carnetelor din județul Argeș și rezultă că n-am încredere în componenta unu: Poliția.

Deși n-am decât cuvinte de laudă despre omul care m-a învățat să conduc, domnul Cimpoca, în cei 16 ani de când am carnet am observat câteva lucruri care mă fac să cred că unii instructori n-ar trebui să se ocupe cu asta, nemaipomenind de accidentul mortal din acest weekend, așa că nici componenta doi nu e mai brează. Fără să mă chinui prea mult îmi amintesc următoarele:
  • în perioada în care conduceam încă Dacia 1310 a tatălui meu, oprit la un semafor fiind, s-a înfipt în spatele meu o mașină de școală. N-am frânat brusc, staționam de câteva secunde. Pur și simplu n-a frânat suficient elevul și nici instructorul n-a fost pe fază;
  • de curând mi-a tăiat calea o altă mașină de școală, condusă cu viteză. Nu era decât o persoană în ea;
  • în poza de mai jos, făcută în fața blocului, camionul de școală e cocoțat peste mașinuța galbenă. Nu știu a cui a fost vina, dar e neplăcut că un ins fără carnet, chiar și asistat de instructor, are voie să circule prin oraș cu așa ceva, ba chiar și cu varianta cu remorcă. N-au decât să frece un poligon și apoi să circule pe șosele, în afara localităților, nu să ne folosească drept cobai.

Sunt curios câți instructori fac și educație rutieră, dacă își învață elevii despre politețea în trafic și despre efectele vitezomanei, că m-am săturat să aud la știri de câte un dement care a ajuns pe trotuar și a făcut terci patru oameni sau că în urma impactului motorul mașinii a fost aruncat la 100 de metri. Sunt convins că aveți destule povești pe tema asta, așa că aștept comentariile voastre.

2 comentarii:

  1. Cel care a accidentat biciclistul a plecat de la garajul scolii de soferi Prima situat pe...Calea Dumbravii - zona mai degraba rezidentiala. Daca ITS va fi mutat din zona aceea ii invitam pe cei de la Prima sa isi mute si ei garajul intr-o zona de periferie. Si sa isi ia si cladirea aia hidoasa cu ei (offtopic).

    RăspundețiȘtergere
  2. Din seria instructori de scoala de soferi: aveam serviciul pe strada Micu Klein. Veneam dinspre Paltinului, pe jos. La un moment dat, vad ca din fata vine o masina de scoala. La volan, nimeni. M-am crispat, pana l-am vazut pe instructor pe scaunul pasagerului. Dumnealui conducea de acolo, cu mana stanga pe volan si profitand de dubla comanda la pedale. Banuiesc ca vitezele le schimba tot cu stanga. Probabil tocmai lasase un elev si se deplasa inspre locul de unde urma sa-l ia pe urmatorul, si profitand ca e o zona mai putin circulata si fara politie s-a gandit ca e mai comod asa. Nu vreau sa ma gandesc ce control asupra masinii ai din pozitia aceea si cum procedezi deca iti apare ceva brusc in fata.

    RăspundețiȘtergere

Comentariile sunt moderate, apar dupa ce le citesc, dacă consider că respectă regulile bunului simț. Nu e nevoie să scrieți de două ori, aveți doar un pic de răbdare.