marți, 2 iulie 2013

Motto-ul ITM: foaie verde, băț/N-ai de lucru, făț'

Firmă de software cu 14 angajați, primim anual control de la ITM. Uneori de două ori pe an, când e acțiune de verificare pe diverse teme. 

Dăm o grămadă de bani unei firme de consultanță în domeniul protecției muncii, ca să ne țină la zi un dosar cu cel puțin 500 de pagini de text standard, copiat din diverse legi, cu măsuri care au fost adoptate sau luate la cunoștință, avem un ”Exit” mare și verde deasupra singurei ieșiri din apartamentul cu patru camere, prizele și înterupătoarele marcate cu ”220V”, trusă medicală în hol, tabel cu responsabilii diverselor acțiuni în caz de incendiu amplasat la vedere, stingător în fiecare încăpere, planul clădirii (cu ieșirea de urgență, tot aia ca cea banală, marcată clar) afișat la loc de cinste. Toți angajații dau anual teste care conțin întrebări gen ”Ce favorizează răspândirea focului? a) vântul; b) animalele mici cu blană etc”.


În caz că n-ați procesat amănuntul din primul parafrag: suntem paișpe șoareci de bibliotecă așezați la birouri, în fața calculatoarelor. Nu folosim aparate de sudură, strunguri, foc nesupravegheat și nici măcar nu facem duș la birou, ca să existe pericolul alunecării pe săpun. N-avem ascuțitori și nu ne băgăm creioane în ochi. Știm toți, surprinzător, că nu e bine să introduci degetele în priză. Totuși, nu există an lăsat de Dumnezeu în care un inspector de la ITM să nu treacă pe la noi și să ne verifice. Alături de cei de la Pompieri, câteodată Finanțe și alte organe ale Statului. Sanepidul n-a fost - încă.

După 10 ani te cam plictisești, ți se pare că se repetă totul foarte repede și degeaba, că aceste corpuri de control ar face mai bine să meargă prin fabrici și pe șantiere, poate să ia la verificat niște taxiuri (dar cine să caute firme cu sediile în cine știe ce sate, schimbate de 3-4 ori ca să li se piardă urma). Probabil din cauza celor din tagma noastră nu merge bine România și trebuie să fim supravegheați atent, deși niciodată nu s-a găsit nimic în neregulă.

1 comentarii:

  1. O fi pe principiul zis de doctori: e cea mai mare fericire sa vina un pacient la control si sa poti sa-i spui ca-i sanatos!

    RăspundețiȘtergere

Comentariile sunt moderate, apar dupa ce le citesc, dacă consider că respectă regulile bunului simț. Nu e nevoie să scrieți de două ori, aveți doar un pic de răbdare.