Îmi zicea un prieten într-o seară, la o bere, că-s cel mai relaxat părinte pe care l-a văzut în ultima vreme. Nu știu ce să zic, o fi având și berea rolul ei, dar mie majoritatea tăticilor mi se par relaxați. Probabil relaxarea mea aparentă se datorează punerii în perspectivă a problemelor pe care le poți avea cu un bebe normal în comparație cu alte necazuri familiale.
Câteva impresii, atât cât mi le amintesc acum:
- amețeala când îți vezi copilul prima oară, mic, roșu și zbârcit, dar totuși cu o fizionomie familiară;
- nu cred că am condus cu atâta atenție ca atunci când le-am adus de la maternitate, poate doar la examen;
- primele zile acasă, speciale, până te obișnuiești cu ”noul normal”;
- făcutul laptelui praf la 4 dimineața, cu instrucțiuni de fiert apa și sterilizat învățate de pe youtube, de frică că prunca urlă de foame și n-o satură sânul - bineînțeles, a adormit până s-a terminat procesul de fabricație și s-a răcit laptele. În toată viața ei a băut o singură dată lapte praf, nu atunci;
- frecvența cu care mă spălam pe mâini, de-am terminat un litru de săpun lichid în mai puțin de-o lună - acum suntem mulțumiți dacă nu bea apă din toaletă (glumesc, norvegienilor);
- bucuria că a învățat să coboare cu spatele, încet, din pat și nu se mai aruncă ca scafandrii din barcă (oricâte perne și protecții ai pune); am văzut câteva căzături în slow-motion, fugind spre ea, de mi-a stat inima, dar Dumnezeul bebelușilor există, nu și-a crăpat căpuțul nici de dulap, nici de țevile de la calorifer, nici de noptieră, nici de...
- primul ”ta-ta”, de fapt un ”ta-ta-ta-ta”, și replica previzibilă a nevestei - ”ce drăguț, face ca trompeta!”;
- cum dormea ea, boț micuț, pe pieptul meu, de mă topeam tot... și cum mă treceau transpirațiile când trebuia să ajung la baie și ea nu dădea semne de trezire;
- legănatul, scuturatul și cântatul până-ți cad mâinile și răgușești. M-am săturat de ”un elefant se legăna”, am inventat o grămadă de variante, de exemplu: ”un bebeluș se legăna/pe o pânză de paianjen/și fiindcă bebe nu mai urla/tati i-a luat un pescăruș”. Știu că rimează și cu cățeluș, dar nu-mi permit greșeli tactice din astea, să-mi reproșeze ulterior că nu-i iau potaie;
- povesteam în intro de bere: în scurtele ieșiri din primele multe luni beam doar bere cu lămâie, slab alcoolizată, nu știam niciodată cum o să decurgă noaptea (Murphy nu doarme!), nu-i amuzant să te trezești mahmur și să-ți legeni odrasla (n-o cheamă Murphy, dar nici ea nu prea doarme), mișcările ritmate nu se împacă bine cu amețeala.
Una peste alta, am încercat să nu fiu părinte elicopter, să o las să cadă (pe loc moale) și să se ridice singură, să o obișnuiesc cu baschetul și cu CSU (la tv), cu cărțile, cu chitara (nu pot lăsa ușa deschisă la birou, că fuge direct la ea și zdrângăne din corzi), cu muzica în general (e mortală cum dansează)... dar ar trebui să mă opresc, cei care au copii știu despre ce vorbesc și celorlalți nu le pasă :) N-am să transform blogul într-unul de parenting și nici să marchez fiecare etapă din viața ei, dar aniversarea aceasta a fost importantă pentru mine.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu
Comentariile sunt moderate, apar dupa ce le citesc, dacă consider că respectă regulile bunului simț. Nu e nevoie să scrieți de două ori, aveți doar un pic de răbdare.