vineri, 21 mai 2010

Dați calculatoare la tot cartierul

M-am uitat prin ziare, eram curios ce scriu despre achiziția informatică a Primăriei Sibiu. Bineînțeles, o mare parte a tratat subiectul după ureche. Suma este extrem de mare - 2.5 mil lei - dar din păcate ziariștii n-au detaliat ce este inclus în acești bani. Cel de la Capital a făcut un calcul simplist și a împărțit suma la 100 de calculatoare, rezultând un preț monstru de 6000 euro pe bucată. Dacă citea mai atent în alte ziare (Turnul Sfatului, de exemplu, articolul lui Brylu e corect scris, nu s-a băgat în speculații unde n-a înțeles) sau pe e-licitație, observa că acele calculatoare pe care el le-a comparat cu niște sisteme pentru jocuri super performante sunt de fapt niște terminale prea puțin inteligente, nu acolo s-a dus grosul banilor.

Pe lângă fotbal și politică acum toți se pricep și la IT și oferă soluții alternative, unele de garaj, în comentarii. Unii confundă o rețea ce trebuie să meargă brici cu Dacia lor la care își permit să mai schimbe câte o piesă în fiecare weekend. Alții marșează pe Linux, uitând că-ți mai trebuie și competențe pentru a-l întreține și a programa sub el, nu găsești oameni pe toate drumurile și sunt în general mai scumpi. Absolut toți știu mai bine ce era de făcut și ce trebuia pus, fără să aibă măcar o vagă idee a ce se dorește.

Un singur amănunt pertinent am găsit în comentarii, cineva care are acces la SEAP a văzut caietul de sarcini, care, pe lângă cele 100 de terminale și monitoare aferente mai conține și niște servere, backup, elemente de rețea plus software de virtualizare și baze de date. Dacă conține și soluțiile software e super preț! Dacă nu, depinzând de componente, poate fi un preț decent sau furăciune.

O jumătate de milion de euro pentru hardware? Mult, după părerea mea. Dacă vorbim doar de software însă, există proiecte de baze de date și management al firmelor  - și nu SAP - tot pentru atâtea posturi de lucru, care în mod uzual costă tot atât. Dacă n-o să vă mai plimbați de la un ghișeu la altul sau dacă o să vi se elibereze documentele mai rapid o să vă bucurați. Sigur, există factorul uman: de la angajații Primăriei la programatorii aplicației, dacă unii din ei nu sunt competenți tot proiectul o să fie un eșec. Mă mir doar că Primăria nu s-a deranjat să detalieze, mai ales pe criza asta când toți sar la jugulara oricărei achiziții.

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Comentariile sunt moderate, apar dupa ce le citesc, dacă consider că respectă regulile bunului simț. Nu e nevoie să scrieți de două ori, aveți doar un pic de răbdare.