miercuri, 20 mai 2009

De pe drum

Mi-am mai amintit nişte chestii din delegaţie. 
  • În primul rând se pare că la taximetriştii nemţi nu e criză. L-am întrebat pe cel care m-a dus la aeroport cum îi merge. Nici o criză! zice el şi mă surprinde pentru că mă aşteptam să fie un subiect sensibil. Îmi spune că firma de taximetrie se bazează pe clienţii stabili, cu contract, care îi folosesc în mod regulat serviciile. 
  • Stând prin aeroport am văzut de vreo două ori o asiatică micuţă, cochetă, îmbrăcată elegant, cu o pungă de shopping Lancome în mână. Ieşea un pic în evidenţă. A doua oară când a trecut pe lângă mine a deschis o folie de aluminiu, a scos unul din cei doi cremvurşti dinăuntru şi a început să mănânce din mers. Probabil în punga aia Lancome mai avea şi o halbă de bere sau o sticluţă de schnaps.
  • De când cu porcina, ţi se oferă în avionul spre Sibiu o foaie pe care trebuie să dai cu subsemnatul, să zici dacă ai călătorit în vreo ţară atinsă de gripă, de parcă tu trebuie să ştii care mai e situaţia mondială şi unde îi curge nasul porcului în ultimele zile. Apoi nişte întrebări care mă priveau direct, fiind răcit. Aveţi febră? Ăăă, nu. Tuşiţi? Ăăăă, nu. Vă doare gâtul? Ăăăă, nope. Înainte de controlul paşapoartelor era o tanti în halat alb care aduna aceste formulare. I l-am predat pe al meu fără să zic nimic, rugându-mă să nu strănut chiar în momentul acela. Acum pot să zic că nu e porcină. De aviară încă nu-s sigur.

2 comentarii:

  1. Hotarata asiatica! Ce tot atatea finetzuri daca un ambalaj bun poate compensa lipsa lor? :))

    RăspundețiȘtergere
  2. Hmm..mai bine porc decat gaina..

    RăspundețiȘtergere

Comentariile sunt moderate, apar dupa ce le citesc, dacă consider că respectă regulile bunului simț. Nu e nevoie să scrieți de două ori, aveți doar un pic de răbdare.