luni, 23 septembrie 2013

Tricou arăbesc de fițe

Domn simpatic, arab, stabilit în Cluj. Pleacă un pic în țara natală, de unde își sună prietena și, printre altele, îi spune că și-a cumpărat un tricou cu guler în formă de 7. Fata nu înțelege cum vine asta, dar nici nu dă importanță, e convorbire internațională și n-are timp de asemenea detalii triviale. Își aduce ulterior aminte și întreabă prietenii, care ridică din umeri, n-a auzit nimeni de tricou în formă de 7.

Vine băiatul acasă după vreo săptămână și se lămuresc:

Sursa pozei
Chiar dacă au aceeași bază, cifrele arabe nu seamănă chiar toate cu ale noastre. Unele devin familiare dacă le întorci cu 90 de grade (în sensul invers acelor de ceasornic).

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Comentariile sunt moderate, apar dupa ce le citesc, dacă consider că respectă regulile bunului simț. Nu e nevoie să scrieți de două ori, aveți doar un pic de răbdare.