joi, 13 octombrie 2011

Mititei scandalagii

Ne înțelegem bine cu vecinii la birou. Cel din dreapta nu ne mai salută de când am chemat Poliția să-i ridice mașina din poarta noastra iar cu doamna în vârstă ce locuiește în stânga n-am avut probleme, până ieri când m-am întors din pauza de masă.  Am parcat pe un loc liber în fața casei ei și îmi fuge privirea spre o coală de hârtie prinsă în parbrizul mașinii unei colege, care parcare în fața porții doamnei. Nu-i un gest de nesimțire, doamna nu are mașină și nici curtea nu-i prevăzută pentru așa ceva, deci nu bloca pe nimeni. Iau hârtia și o citesc uimit:

Mă uit pe poartă, apăruse o coală A4 îndoită, prinsă cu sfoară, ce se legăna în vânt. Ceva de genul ”nu parcați în poartă”, scris cu pixul, greu de băgat în seamă. Văd că se deschide geamul casei și apare o doamnă pusă pe scandal (nu vecina). Înainte să se apuce să urle îi spun că știu a cui e mașina din poarta lor, o să o anunț să o mute dar că noi parcăm acolo cu acceptul proprietarei. Ea-mi zice că e anunțul pe gard, trebuia să se uite. Mă uit în curtea unde nu putea intra o mașină, tot nu înțeleg la ce-i trebuia acces și o întreb dacă vrea să bage mașina înăuntru. Spune că nu, vrea să parcheze în spațiul din fața porții, că e dreptul lor, putem parca acolo, dar nu când vin ei. Grrr, noi pe aici, la țară, întâi discutăm cu omul frumos și după aia căutăm scandal, dacă e cazul. A venit și soțul, mai liniștit și mai politicos ca doamna, ne-am conversat civilizat și am plecat să-mi anunț colega.

Colegei îi crăpase o țeavă de apă în baie acasă în dimineața respectivă, avea apartamentul inundat și era deja montată, a mers să mute mașina și l-a luat pe domnul respectiv la șuturi pentru biletul respectiv, deși mie îmi era clar că nevasta era scandalagioaica.

Și acum vine faza haioasă: colegul Titi aka Tibi aka Traian are ideea genială să-i lăsăm să-și parcheze mașina, cu număr de București, pe locul mult dorit din fața porții și apoi să sunăm la Poliția Comunitară, să ne dăm drept proprietarii clădirii respective și să-i rugăm să vină să ridice mașina de Bucale care ne blochează intrarea. Bineînțeles, n-am făcut așa ceva, dar poate-s moștenitorii doamnei și o să ne cunoaștem mai bine în viitor.

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Comentariile sunt moderate, apar dupa ce le citesc, dacă consider că respectă regulile bunului simț. Nu e nevoie să scrieți de două ori, aveți doar un pic de răbdare.