Ajung pe Liberty Island, fac câteva poze doamnei verzi cu torță, apoi văd câțivă băieți care se pozau cu telefonul. Mă ofer să le fac poze cu DSLR-ul meu, era prea faină priveliștea ca să n-aibe niște instantanee de calitate, acceptă bucuroși. Unul din ei vrea să întoarcă favorul, mă trage în chip cu Manhattanul în fundal, de vreo zece ori în câteva secunde, de zici că era japonez, nu belgian, după care îi vine ideea să-mi facă poză cu statuia. Mă trimite lângă ea, moment în care fuge cu aparatul. Glumesc. Pentru că noi ne aflam pe o terasă iar ea pe alta și diferența de nivel dintre ele era de mai bine de jumătate de metru, mintea mea de baschetbalist decide că poate să escaladeze bordura dintr-o săritură. N-am luat în calcul blugii, noi, care nu mi-au permis să ridic piciorul cât aș fi vrut eu, mă împiedic cu botul pantofului de bordură și mai să mă întind pe acolo, în corul de vocalize al belgienilor, sub privirile turiștilor. Din fericire, scap ușor, doar cu rușinea.
P.S. Le-am dat cartea de vizită, ca să-mi trimită un email, să știu unde să le expediez fișierele - n-au luat legătura cu mine nici până în ziua de azi, dacă-i recunoașteți să le spuneți că încă n-am șters pozele lor :)
Postări
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu
Comentariile sunt moderate, apar dupa ce le citesc, dacă consider că respectă regulile bunului simț. Nu e nevoie să scrieți de două ori, aveți doar un pic de răbdare.