Poziția copilului, la Sibiu

Prezentat în sălile de proiecție Astra Film (p+m) din Piața Mică, n-am putut decât să mă întristez că n-avem un cinematograf modern. Lume buluc, mulți oameni ajunși în ultimele două minute, organizare defectuoasă, scaune prea puține (sau prea multe bilete vândute), tabureți aduși pentru completare, ecran amplasat prea jos (pentru a vedea toată imaginea din ultimele rânduri), uneori dialoguri greu de înțeles (de la sonorizare? am fost nevoiți să citim subtitrarea în engleză pentru a pricepe), așadar, per ansamblu, atmosferă de cămin cultural. Din fericire doar până a început filmul, la final sala a rămas mută, nu-i venea nimănui să vorbească, iar eu îmi doream să aplaud - poate și alții. Mi s-a părut că lipsește ceva și nu putem ieși așa, fără un gest de apreciere.

Prima parte din film, după introducerea personajelor, e dedicată accidentului și e de un realism neplăcut pentru mine. Am avut o dată un accident auto la Predeal, cu un bucureștean ce depășea coloana de mașini și s-a înfipt în mașina mea, la fel a fost situația: puțin interes pentru ceilalți, nicio urmă de remușcări sau de scuze, niște acuze de la prietenii lui că eu de ce n-am frânat (eu eram deja oprit și aproape tras în șanț ca să-i fac lui loc, dar nu se vedeau urme de frânare, deh, ABS), plimbări la poliție pentru declarații și la spital pentru sânge (parașuta din dreapta ”sufletistului” la Opera din București nu avea centura pusă și a dat nițel cu capul de parbriz), să nu mai vorbim de asigurarea obligatorie făcută la firma de căcat Agras, ceea ce m-a obligat să-mi repar mașina pe Casco. Mi-am dorit automat ca personajul din film să ia și bătaie și înfunde pușcăria. 

Apoi a început partea a doua și am empatizat cu personajele, aproape cu toate. Am înțeles și mama, l-am înțeles și pe fiu. Am apreciat-o instantaneu mai mult pe mama (mea), nu numai pentru că nu e așa ”extremă” ca doamna din film; m-am bucurat că nu avem o relație așa disfuncțională, deși unele aspecte se regăsesc în absolut toate relațiile cu părinții. 

Dacă mă gândesc mai bine, deși într-o primă fază m-a deranjat, meritul filmului e că nu încearcă să deformeze realitatea și să introducă mesaje moralizatoarea: sentimentele materne găsesc scuze oricărei fapte; acțiunile, oricum le-ai ambala, sunt de obicei mânate din interes; în România, până la un punct, te scapă relațiile și banii mă-tii de răspundere. 

O analiză pertinentă, apreciabilă mai ales după vizionare, găsiți aici. Mergeți să-l vedeți, mai sunt și astăzi două proiecții!