vineri, 13 martie 2009

Librărie în biserică

Dacă nu aveam ghid, nu ajungeam niciodată în librăria asta din Maastricht. O fostă biserică, pe o străduţă înfundată din centrul vechi, cu nimic deosebită în exterior de orice altă biserică, ascunde una dintre cele mai frumoase librării din lume. De departe cea mai frumoasă în care am fost eu.

În nava bisericii se află această structură metalică pentru cărţi, biblioteca propriu-zisă, lângă ieşire este casa de marcat (nu se vând lumânări) iar în altar a fost conceput un frumos cafe-bar luminat de un candelabru. Locul inspiră tăcere şi lectură, diferenţa între librărie şi biserică fiind de obicei mică din acest punct de vedere, precum şi un pic de pioşenie pentru trecutul clădirii. Cum nu puteam ieşi cu mâna goală, am cumpărat Night Train to Lisbon, la recomandarea aceluiaşi ghid. Mulţumesc.


3 comentarii:

  1. super! cum de n-au sarit "fetele bisericesti" in sus?

    RăspundețiȘtergere
  2. Tudore, intrebarea asta mi-am pus-o si eu. Raspunsul ar fi urmatorul (cum zicea ghidul meu neoficial): Olanda e o tara dezvoltata iar religia e "opiumul saracilor" (l-am parafrazat pe marx). Si la ei se merge la biserica, dar mai rar, mai prin periferii, acolo unde sunt oamenii saraci. Biserica nu e asa influenta, nu are atatia bani ca la noi. Daca anumite costuri sunt prea mari, asta e rezultatul: se mai privatizeaza din biserici. Eu banuiesc ca biserica respectiva este si monument si intr-un fel sau altul libraria din ea ajuta prin fonduri la restaurarea ei.

    RăspundețiȘtergere
  3. Arată foarte bine. Și eu am dat o tură azi prin Humanitas, nu se compară, dar totuși... Ce mi-e mie ciudă este că nu pot să îmi cumpăr toate cărțile/albumele pe care pun ochii și nu am nici timpul (fir-ar să fie de net!!!) să citesc mai mult!

    RăspundețiȘtergere

Comentariile sunt moderate, apar dupa ce le citesc, dacă consider că respectă regulile bunului simț. Nu e nevoie să scrieți de două ori, aveți doar un pic de răbdare.