Daca va aduceti aminte, am scris in toamna ca mi-am luat bilete la concertul Mark Knopfler din Köln. Evenimentul s-a produs aseara, la orele 20 in Kölnarena. Am ajuns cu mici emotii pt ca pe autostrazile din jurul Köln-ului tot timpul sunt ambuteiaje, dar la 19:20 am gasit arena si parcarea. Treaba nemteasca, Arena are o parcare pe 12 etaje, numai buna ca sa adune masinile celor 18.000 de oameni care pot asista la evenimentele de aici. Gazduieste orice, de la meciuri de hockey la concerte. La 19:40 am ajuns la locurile noastre, undeva in mijlocul arenei, pe "gazon", nu in tribune. Arata bine sala, doua centuri de tribune, cu 2 nivele de lounge-uri intre ele, de unde vad evenimentele cei cu abonament in "club". Nu vreau sa stiu cat costa asa ceva, dar pare placut. Pe culoarele exterioare multe magazine de bere si fast-food, plus cateva standuri de fan-shop: programe de concert la 20€ bucata, tricouri cu turneul la 60€ (dar urate, ca mi-as fi luat unul), diverse maruntisuri: cani si brelocuri. Scena relativ mica si simpla, fara pretentiile mega-turneelor de alta data.
La un moment dat s-a aprins un reflector pe scena si s-a pozitionat pe chitara rosu cu alb aflata in stativ, instrumentul pe care s-au cantat toate capodoperele muzicale ale lui MK. Concertul incepe la 20.20, cu o mica intarziere, cu piesa Cannibals, urmata de alte cateva de pe albumele lui solo mai recente. La inceput sunt un pic dezamagit, nu rosteste cuvintele pana la capat, le cam lasa in aer, daca n-ai stii versurile dinainte nu ai putea sa-ti dai seama ce canta. Chitara pare uneori prea stridenta. Pe parcurs se rezolva si problemele, probabil la interventia inginerilor de sunet, iar vocea se incalzeste si ea odata cu atmosfera. Piesele sunt destul de ritmate: "Why Aye Man" - cu referinte la Germania dar prea subtil pt nemtii din sala, Hill Farmers Blues, Postcards From Paraguay, Sailing To Philadelphia, Speedway At Nazareth (nu in ordinea aceasta) toate cu versiuni adaptate, cu vioara sau chiar flaut si solo-uri de chitara la final. Pe la jumatatea concertului a cantat si prima piesa din perioada Dire Straits: Romeo and Juliet, moment aplaudat de toata sala, multi rockeri batrani care i-au urmarit cariera, unii cu tricourile de la turneul din '92 pe ei. Piesa suna foarte bine live, aproape mi-au dat lacrimile, poate cunoasteti senzatia pe care o ai cand auzi live un superhit pe care-l asculti de 20 de ani incoace. Apoi a fost Sultans of Swing, piesa de rezistenta, delir si aplauze la solo-ul de final, incantator ca de obicei si de nedescris in cuvinte. A urmat prezentarea formatiei de acompaniament, de 6 oameni, majoritatea din vechea gasca a turneelor anterioare iar apoi o varianta deosebita a Marbletown, cu un final lung de duet vioara-chitara. Ultima piesa din set a fost Telegraph Road,la primele acorduri nu mi-a venit sa cred pt ca n-am mai auzit-o (inregistrata) in concertele din '83 incoace. Piesa este o balada despre dezvoltarea unui oras si are pe album 14 minute. In concert a durat "numai" 12 incheiata cu aplauze prelungite pana la bis. S-au intors si a urmat Brothers in Arms, alt moment de deliciu incheiat cu ropote de aplauze si cu parul sculat pe mana la solo-ul de chitara. Urmatoarea piesa a fost So far Away si noi tot asteptam Money for Nothing (care n-a venit). Apoi s-a terminat si bisul si a urmat... al doilea bis. Cu Shangri-La, multe stelutze proiectate pe pereti si un final instrumental: Going Home, melodia traditionala de incheiere a concertelor. Doua ore de placere, la care nici nu visam acum 14 ani cand toceam casetele cu Dire Straits ale tatalui meu. Daca sunteti interesati cred ca mai apucati concertul din Sofia sau Viena.
Dupa concert era o coada imensa la parasit parcarea asa ca am preferat sa cautam un restaurant in apropiere (am fost cu seful) si sa luam masa de seara pana pleaca toata lumea acasa. S-a prelungit discutia si am ajuns pe la 1 noaptea. Azi suntem chiauni, dar a meritat.