Călătorii

plimbări, concedii, delegații

Lucruri serioase

despre unele chestii îmi exprim opinia, ca cercetătorii britanici

Stupid

să facem mișto de tot ce mișcă (stați nemișcați)

Muzică

amator, dar pasionat

Muncă

IT, ERP, apps, magazin online

miercuri, 31 august 2011

Blog nou - Essential Romania

Dezavantajul de a scrie în limba maternă e că nu te înțeleg prietenii din străinătate. Aș putea traduce totul în engleză dar majoritatea subiectelor n-ar avea farmec. Așa că m-am gândit să scriu despre România, văzută altfel, amuzant și incorect. Sper să mă țină cheful, că subiecte sunt. O să-l mai aranjez pe parcurs:

Senzaţional! Adevărul despre Kent

... e că în afară de români nu-l cunoaşte nici dracu. Am păţit-o de două ori anul acesta cu doi nemţi veniţi la Sibiu. A trebuit să le comand ţigări în localuri, alegerea trebuia facută între Kent şi Dunhill. Răspunsuri identice: cum se numea prima variantă? K E N T! Iniţial am crezut că n-au auzit din cauza muzicii dar nici repetarea numelui nu le-a produs o altă reacţie. N-aţi auzit de KENT? Luxul suprem în comunism alături de Marlboro? Am trăit cu impresia, de nefumător, e drept, că Marlboro e sub Kent şi oamenii ăştia nu cunosc brandul care la noi era pe aceeaşi treaptă cu şampania franţuzească?? Nu i-am întrebat de Fa şi 8x4, n-am vrut să mai distrug un mit.

marți, 30 august 2011

AirPort Exteme - primele impresii

Routerul meu wireless D-Link cumpărat în 2006 şi-a făcut treaba cu brio până anul acesta când a început să sughită: rateruri, blocaje şi viteze de download comparabile cu dial-up-ul. Nu m-a surprins cu nimic, cel identic instalat la ai mei a semnalizat că vrea să iasă la pensie în acelaşi mod acum câteva luni. Atunci mă chinuisem să-i fac upgrade la firmware, să modific canalele ca să nu fie interferenţe şi să înjur ISP-ul. Dar când ai probleme identice în două locaţii diferite, cu doi ISP diferiţi însă cu acelaşi hardware e clar - e momentul pentru un upgrade. Alor mei le-am recomandat un D-Link cu 3 antene, pentru a avea acoperire în toată casa şi ca urmare acum am putea face surfing şi din fundul curţii din coteţul găinilor, dacă am avea aşa ceva. 

Mie mi-au lucit ochii după ceva din universul Apple - AirPort Extreme, de generaţia a 5-a, nou lansat. L-am cumpărat din Germania de pe net, diferenţa de preţ incluzând transportul şi livrarea (în Germania) între apple.de şi apcom.ro e de 50 de lei - mai ieftin la nemţi adică; din fericire a avut cine să mi-l aducă. Sâmbătă seara când am intrat în posesia lui l-am şi instalat, mai mult a durat să sun la ISP ca să schimbe adresa MAC in sistemul lor (vreo 10 minute, dar aveau operator în seară de weekend la ora 9!) decât set-up-ul propriu-zis. În MacOS există programul AirPort Utility care te ghidează prin toţi paşii procesului de configurare dar ai şi opţiunea să faci toată munca manual dacă doreşti. 

Pe lângă semnal de top, operare în benzile de frecvenţă de 2.4 & 5 GHz şi suport, normal, pentru standardul 802.11n, routerul mai are şi câteva funcţii utile: port USB pentru conectarea unei imprimante în reţea sau a unui hard disk de backup şi posibilitatea de a crea o a doua reţea wireless pentru musafiri, despărţită de reţeaua ta internă. După primele zile de utilizare concluziile sunt clare: viteză mult mai mare de download ca până acum, semnal maxim în toată casa, legătură stabilă cu baza, design atractiv - dar nu l-am pus într-un loc care să-l scoată în evidenţă.

luni, 29 august 2011

Cum mi-ar plăcea mie să se termine Twilight

Povesteam ieri la cafea cu o mare ”fană” Twilight - în rest om normal, cu lumină la bicicletă et al. - și îmi explica despre seria de patru cărți din care o să se facă cinci filme. Eu am văzut primul și o scurtă parte din al doilea, cred că poveștile de dragoste cu moroi și lupișori nu-s pe gustul meu, am dormit la el la fel de bine ca și la Eat, Pray, Love sau Pacientul Englez. Îmi spunea ce tare o să fie finalul dar cred că singura chestie care m-ar putea surprinde cu adevărat ar fi dacă în ultima pagină îi rupe capul și o mănâncă, fapt care-l otrăvește. Care-s șansele?

BTW: Avem o grămadă de postere cu Twilight pe posterland.ro.

PS: Oare de ce în filmul Hanna n-au distribuit-o pe Hannah Montana?

vineri, 26 august 2011

Sibenik

În Sibenik am ajuns seara, după tura prin Split şi Krka, aşa că mare chef de vizitat n-am avut. Am lăsat maşina în parcare şi am pornit pe malul mării, pe promenadă. Cam seacă, doar o fâşie de beton, fără terase şi doar cu câteva yachturi ancorate. Peste drum era oraşul vechi, construit pe-o coastă de deal. Am văzut o catedrală frumoasă şi am hotărât să trecem strada şi să vizităm. Ni s-a deschis o altă faţă a urbei, în contrast cu largheţea zonei de lângă mare, străduţe strâmte şi o biserică expandată aproape pe tot locul avut la dispoziţie, doar cu o mică piaţă în partea opusă mării, în care era amplasat un restaurant chic, în rest îngrămădită în casele din jur. Pitoresc. Ne-am pus la o terasă şi am mâncat o îngheţată, suficient de obosiţi ca să nu ne mai vină să explorăm şi fortăreaţa din vârful dealului. Apoi ne-am "târât" spre maşină şi am încheiat ziua turistică.





joi, 25 august 2011

RHCP - Police Station

Red Hot Chilli Peppers lansează un album nou în câteva zile dar a ajuns deja pe internet. Îmi place piesa asta, mai ales pentru solo-ul de pian de la minutul 3 cât şi pentru combinaţia de chitară cu pian din final. Aveţi răbdare cu ea, chiar dacă nu pare mare lucru la început.

Manelistul prietenos

Încă mai dorm la ai mei, care-s plecați în concediu. Alaltăseară a fost chef cu manele și maneliști două case mai jos. Există și chef cu manele dar fără maneliști. Maneliștii respectivi au ajuns pe la 22.30, claxonând, cu muzica dată la maxim într-un jaf de Opel Frontera, pe care l-au parcat, în timp ce încă claxonau, pe trotuarul din fața porții noastre. Am ieșit în balcon, doar în pantalonii scurți de pijama (pt cei care citiți în noiembrie: e caniculă) și, foarte impunător, dintre două ghivece de azalee, petunii sau ce 'mnezeu mai cultivă maică-mea în glastră, i-am făcut semnul ăla din mână. Nu, nu ĂLA, ci cel cu mâna ușor flexată și palma semi-deschisă care semnifică ”ce dreaq faci de claxonezi ca disperatu la ora asta”. Manelistul vesel a coborât din mașină, cu o sticlă pet de 2 litri în mână și a început să răcnească: ”frățicăă, hai jos să bei niște vin cu mine”. Am dezumflat pieptul, m-am întors pe călcâie și am intrat în casă fără să mai zic nimic. Bine că nu ne-a îndoit gardul când a parcat. 

miercuri, 24 august 2011

Iar la Serviciul Înmatriculări Auto

De data aceasta ca să depun actele pentru obţinerea unei plăcuţe de înmatriculare noi, în locul celei şifonate. Din lista de acte cerute de ei şi prezentată de mine funcţionarul de la ghişeu s-a uitat doar pe o parte a cererii şi la buletin. În loc de copia dupa cartea maşinii, talon şi buletin îi puteam duce Luceafărul, notele din clasa a V-a sau proclamaţia de la Islaz, că nu conta. Nu s-a uitat nici la originalele actelor maşinii. Puteam să nu fiu proprietarul sau să cer alte numere. Dar am plătit 20 de lei şi a fost ok, la ora 14.30 e gata numărul nou. Maşina prin septembrie.

Încă o fază haioasă de la ghişeul persoane juridice. Un domn mai în vârstă îşi sună jumătatea mai deprinsă cu administraţia şi îi zice: "auzi dragă, unde avem primul act de la societatea de constituire?". Cel de după ghişeu urlă: "prima pagină de la actul constitutiv!"

marți, 23 august 2011

Bate şaua să priceapă bicicleta

Cei care lucrează în producţie au problema că trebuie să transmită informaţii cât mai simple, eventual prin grafice fără multe cuvinte, celor care execută diverse sarcini grele, prost plătite, în posturi ocupate în general de emigranţi sau alte categorii defavorizate. Soluţia, mi s-a explicat, e să ai un şef de tură, maistru sau altfel de conducător care să aibă "un pic de lumină la bicicletă" (expresie germană) şi să înţeleagă mai mult decât să apese pe un buton sau să mute o şaibă de la A la B. Exagerez dar concluzia a fost că orice se adresează celor din producţie trebuie să fie foarte simplu. 

Am rămas fascinat de metafora luminii la bicicletă aşa că am folosit-o şi eu în diverse ocazii, ba chiar am extins-o: "are lumină la bicicletă da-i scârţâie şaua". Sensul e uşor de priceput. După care am aflat că şi în limba română există o expresie similară şi la fel de amuzantă: "n-are toate ţiglele pe casă". Sunt convins că oltenii trebuie să aibă şi ei ceva, special, de la "m-am împipotat" încoace tot încerc să o prind pe Gabriela cu un regionalism nou dar s-a adaptat locului prea bine, poate cu ocazia asta ne dă vreo sugestie.

luni, 22 august 2011

Cum schimbi o plăcuţă de înmatriculare avariată

În mod legal, că îndreptat cu ciocanul sau furat altele poate oricine. Îţi trebuie doar câteva chestii:

  • buletin - copie şi original;
  • cartea maşinii - copie şi original;
  • talonul maşinii - copie şi original;
  • plus formularul de mai jos care conţine o cerere, o declaraţie, aproape toate datele din cartea maşinii (aia de trebe mai sus în copie şi original) şi niscaiva date din talon (idem, mai sus). Aşadar foarte comod, logic şi uşor.


La coadă la ghişeu mai era o doamnă care vroia să înmatriculeze un autoturism pentru cineva. Cel de la ghişeu i-a zis că numerele preferenţiale dorite nu sunt disponibile. Ea-l sună pe respectivul pentru informaţii. Dialogul următor are loc în timp ce domnul de la ghişeu lucrează cu alt client şi în timp ce ea se consulta telefonic cu proprietarul maşinii:
Ea: 01?
El: e dat. N-am decât de la 13 în sus.
(pauză, vreun minut, se pare că alesul unei cifre semnificative e complicat ca o mutare la şah)
Ea: 20
El: e dat şi ăsta.

Ok, nici ăla de după ghişeu nu era mai deştept.

sâmbătă, 20 august 2011

Amy cui ne laşi?

Dacă sunteţi din ăia care rezonaţi cu titlul, vedeţi că pe posterland.ro avem şi produse cu Amy Winehouse. După cum vă spuneam la momentul acela, moartea lui Michael Jackson a fost bună pentru business, să vedem dacă putem face ceva comparabil şi cu noul îngeraş deşi nu ştiu cine şi-ar pune o aşa frumuseţe pe perete:

vineri, 19 august 2011

The Decemberists

I-am auzit pe Guerrilla pentru prima dată cu This is why we fight, mi-am luat albumul şi nu mă pot opri să-l ascult în timp ce lucrez. E aşa bun încât a ajuns pe locul 1 în topul US iar cântecele trec, după părerea mea, de sfera indie-folk-rock-ului în care sunt încadrate. Toate piesele sunt bune, îmi e greu să aleg câteva pentru exemplificare:

There are times life will rattle your bones
And will bend your limbs
But you're still far and away the boy you've ever been
So you bend back and shake at the frame
Of the frame you made
(But don't you shake alone)




Idei în dialog


- Ce faci? pari cam obosit, îmi zice ieri dimineaţă cineva.
- Sunt un pic obosit, n-am dormit bine pentru că dorm la ai mei (care-s plecaţi în concediu şi am rămas paznic) şi azi noapte a fost gălăgie pe stradă. Dar chiar, tu cum naiba dormi în vila ta pe 3 etaje, nu ţi-e frică singur?
- Te obişnuieşti, deşi casa e veche şi scârtâie lemnăria tot timpul. Dar dacă mă uit sâmbătă seara la un film de groază îmi iau un cuţit mare cu mine, lângă pat, când mă culc.
- A, zic, eu am pus cel mai mare cuţit de pâine în noptieră încă din prima seară când m-am mutat la ai mei.

joi, 18 august 2011

Parcul national Krka

Aflat în zona Trogir, la 40 de km în direcția opusă Split-ului, PN Krka a fost destinația logică pentru a continua ziua dedicată călătoriilor prin regiune. L-am mai văzut în 2003 la prima tură prin Croația dar așa ceva merită revăzut oricând. Este impresionant de la început: lași mașina în parcare, cumperi bilet și te urci în autobuzul special care te va coborâ un deal abrupt, pe niște serpentine imposibile, spre un lac albastru pur format pe firul râului Krka. Locul este de o frumusețe rară, mult mai mic și mai ușor de parcurs pe jos decât Plivlice, pentru comparație aici traseul pe jos durează o oră iar la Plivlice între 4 și 8 ore, depinde ce fel de tur alegi. Se mai poate vizita cu vaporașul o insulă pe care se află o mănăstire de la 1300 dar nu ne-am propus și acest lucru. Vă las cu pozele.







miercuri, 17 august 2011

Banc de contabilă

Două doamne care ţineau contabilitatea unei firme de articole pescăreşti se amuză: dacă taie patronul o râmă în două îşi dublează stocul şi n-are acte de provenienţă pentru a doua râmă. I-o confiscă ăia de la finanţe şi o scot la vânzare prin magazinul propriu?

Ai nostri-s mai intelijenți

Când am avut accidentul, cei de la SMURD (pe bune: foarte de treabă oameni) au insistat să-mi decupleze bateria de la mașină ca să nu ia foc ceva. Bateria, la modelul de mașină pe care-l conduceam și-l voi mai conduce, se află în portbagaj. Zis și făcut. Când a venit momentul să tractăm mașina din drum ca să eliberăm circulația am constatat că nu pot deschide portbagajul fără curent, mașina pe care o conduceam și o voi mai conduce nu are încuietoare manuală la portbagaj, în schimb are două borne de curent sub capotă, informație care nu ne-a fost de folos pe moment dar e bine de știut. Au remorcat mașina agățând-o de șasiu, am eliberat drumul, am plecat cu poliția.

Ca să nu se plictisească M. păzind mașina, am sunat-o și am rugat-o să se uite în manualul de utilizare dacă există alte modalități de a deschide portbagajul. După vreo oră de investigații și chin a găsit o metodă ingenioasă. Prin cotiera din spate, respectiv prin gaura pentru skisac, a băgat mâna în portbagaj și a dat de umbrelă. Cu vârful umbrelei a apăsat pe maneta de rabatare a banchetei spate, la mașina pe care o conduceam și o voi mai conduce sunt două manete în partea superioară a porbagajului, nu poți rabata bancheta din interior. Apăsând pe respectiva manetă a rabatat jumătate de banchetă, am obținut acces la bagaje respectiv la baterie și am putut să pun bornele când m-am întors. Cel care a transportat mașina a insistat să deconectăm bateria din nou, după ce-am golit portbagajul, bineînțeles. Normal, am închis portbagajul.

Discuție cu cei de la BMW două săptămâni mai târziu: ”domnuuu Turcuuu, ce ne-am chinuit să deschidem portbagajuuu. A trebuit să demontăm bancheta din spate!”

WTF!?!

marți, 16 august 2011

Cado

A fost o dată un blog numit Shnucky care s-a închis şi l-am scos din blogroll. Pentru că a apărut urmaşul lui şi pentru că azi e ziua proprietarei, cadoul meu e reintroducerea în blogroll, să mănâncă şi site-ul ei neşte trafic. Vă recomand seria "I love my job", e plin de nebuni care merg la bancă. Check it out: 

Split

Split-ul nefiind decât la 40 de km de Trogir, într-o zi cu nori am plecat să-l vizităm. Am găsit cu greu un loc liber în parcarea de lângă centru și am început să explorăm ce-a mai rămas din cea mai faimoasă atracție a orașului - palatul lui Dioclețian. De fapt din palat n-a mai rămas mare lucru, dar zidurile și subsolurile au fost înglobate în alte clădiri ale centrului vechi, aflat chiar lângă promenadă, reieșind ceva unic, disparat, ușor degradat dar pitoresc, așa cum se vede și în pozele de mai jos. Ne-a prins o ditamai furtuna și ne-am adăpostit în subsolurile transformate în magazin de suveniruri iar apoi vremea s-a schimbat complet și a ieșit un soare puternic care a uscat totul în jumătate de oră. N-am stat foarte mult în Split, am luat masa de amiază și am plecat la parcul natural Krka despre care o să scriu mâine.







vineri, 12 august 2011

Turul restaurantelor

Ai mei fiind plecaţi în concediu, luna asta dacă vreau mâncare caldă n-am decât trei variante: să mănânc în oraş, să-mi gătesc sau să mă milogesc de alţii (altele) mai talentaţi la sportul ăsta. La câte feluri de mâncare ştiu să fac n-ar trece trei zile fără să mă repet plus că gătitul pentru o singură persoană e la fel de scump ca mersul la restaurant şi n-am timp să fac atâtea în pauza de masă. Să stau flămând până la 5 n-ar fi o idee bună, nici pentru stomacul meu, nici pentru business pentru că precis aş fi grumpy şi scandalagiu. Pentru că ştiu că vă întrebaţi, da, îşi mai face M. milă de mine dar de obicei seara sau în weekend şi-s recunoscător pentru asta, eu mă revanşez cu mesele de la amiază când are timp. Aşa ajungem la a treia variantă: restaurantele. 

Mai trebuie spus că fac pauză cu sportul până în septembrie, pe motiv de refacere a gleznei şi de lipsă de chef de sală dupa 10 luni de tras la fiare, aşa că ar fi bine dacă nu aş mânca doar kebap şi şaorme, deci fast food puţin şi doar de gust.

Săptămâna aceasta am început-o cu La Dolce Vita, salată de la bufet şi nişte paste bune. La fel şi miercuri, tot acolo, o salată de ton cu foccacia. Dolce Vita nu-i cel mai bun surogat de cantină pentru că e scump. O salata 21 de lei? O foccacia 8 si adaos de măsline încă 4? Cam exagerat.

Marţi am mers la Felinarul, am mâncat o supă rece de roşii (cu cuburi de gheaţă) iar M. spunea că dacă ar turna şi un pic de vodkă în ea ar ieşi o bloody mary de excepţie. Corect. La felul doi mi-am luat aripioarele picante pentru care m-am dus de fapt acolo, sunt demenţiale şi salivez doar când mă gândesc la ele. Din păcate la Felinarul s-a scos meniul zilei. A, am uitat să verific în geam dacă mai sunt muştele moarte :))

Joi n-am avut companie şi am luat un sandwich de la Lukas, ruda săracă a Subway-ului. La 9 lei un sandwich decent, te trece ziua, dar seara bagi în compensaţie.

Azi am fost la Weinkeller, am încercat meniul săptămânii: supă de castraveţi cu perişoare şi piept de pui în sos Dijon cu cartofi natur. A durat o oră şi 15 minute toată distracţia, în condiţiile în care locul avea 5 mese ocupate şi la una s-a băut doar suc iar la celelalte erau câte două persoane. Sosul de Dijon probabil era din satul Dijon nu din oraşul cu acelaşi nume, n-am reuşit să înţeleg legătura lui cu muştarul. Chelneriţa apărea tot la 10-15 minute, poate ajuta la bucătărie între timp. Cele două feluri de mâncare au fost decente pentru 16 lei, am suplimentat cu un sfert din porţia de clătite cu legume şi pui comandată de M. Îngheţata de nuci e şi ea bună, aduce cu cea de la Plus, nimic spectaculos. Dacă n-ar fi servirea aşa lentă locul ar fi recomandabil pentru pauza de masă iar curtea ferită îţi asigură multă intimitate şi relaxare, întrerupte doar de vecinătatea cu bucătăria şi de sfârâitul şi aromele care vin de acolo.

Reflecţii de pe marginea drumului

Când păţeşti câte o mizerie gen accidentul meu îţi dai seama de câteva chestii. Prima ar fi că, pe lângă politică şi fotbal, toţi românii se pricep la asigurări, estimări şi service-uri. Am auzit la păreri "avizate" despre subiect încât am început să evit să mai deschid gura. Oricine a păţit-o o dată e expert şi generalizează fără a ţine cont de firma de asigurări, service-ul unde şi-a reparat maşina sau tipul accidentului.

A doua şi cea mai importantă chestie e bucuria la necazul altuia. Biata M. a avut suficiente momente să o constate în cele 3-4 ore cât a stat lângă "epavă" pe centura Aradului. De la binevoitori care vroiau să cumpere jenţile maşinii pentru că "p-asta n-o mai repară nici dracu" până la şoferi încântaţi de ce ni s-a întâmplat, probabil pe considerentul că eu oi fi fost de vină şi că toţi şoferii de bmw sunt nişte demenţi. Un lache din ăsta asudat aflat la volanul unui tir, trecând agale, îmi aruncă binedispus din geamul cabinei lui împuţite: "ai făcut praf 30.000 euro". Da, din cauza unui prost ca tine, a fost răspunsul meu. 

Să nu-ţi vină să crezi, ţigănuşii ăia care vindeau ploşti, table de şah şi alte chestii artizanale nu s-au încumetat să se apropie şi să ne propună să cumpărăm ceva. Instinctul de supravieţuire le-a funcţionat corect.

joi, 11 august 2011

Trogir

Am aflat de acestă destinaţie cu mult timp în urmă de la un prieten care a fost de şapte ori acolo în ultimii ani. Nici eu nu-s chiar novice în Croaţia, aceasta a fost cea de-a patra tură într-una din cele mai spectaculoase ţări în care am ajuns. Din 2003, data primei vacanţe, s-au schimbat multe: au extins autostrada, au dispărut ruinele războiului, au crescut preţurile (dar e totuşi mai ieftină ca Spania sau Italia) şi se pregătesc de EU, merită acest lucru pe deplin şi o să fie benefic pentru turism.

Trogirul este o bijuterie, un orăşel cetate înconjurat de canale cu apă şi puternic influenţat de dominaţia veneţiană. În ultimul secol a pierdut mult din putere datorită apropierii de Spit, dar odată a fost un pol de autoritate în zonă. A rămas cu turiştii, boemia şi casele pe alocuri degradate. Unii spun că ar fi mai frumos decât Dubrovnikul dar nu mi se pare aşa, Dubrovnik e mult mai mare şi mai cosmopolit. Cert e că în Trogir te simţi bine, e uşor provincial dar nu iei ţepe şi n-are forfota unui oraş mare - perfect pentru concediu.

Principalele puncte de interes sunt promenada străjuită de palmieri, fortăreaţa Kamerlengo aflată la capătul ei şi străduţele ce dau din loc în loc în piaţete cu terase şi magazine de suveniruri. Multe din curţile clădirilor au fost transformate în terase, majoritatea foarte pitoreşti, decorate cu unelte pescăreşti sau acoperită de bolte din viţă de vie. Există şi o piaţă principală străjuită de primărie, catedrală şi muzeul local, dar locul nostru preferat a fost o piaţetă aflată pe latura bisericii, loc în care se afla un cocktail bar cu muzică live şi un restaurant cu mâncare bună şi personal prietenos. Cam tot în a doua seară mergeam acolo.

Trogirul e de vizitat, de fapt sfatul meu e să mergeţi cu maşina în Croaţia şi să bifaţi cât mai multe locuri puteţi, aproape toate localităţile turistice au ceva unic şi pitoresc - şi sunt ale naibii de multe.
Piaţa principală pozată în HDR din turnul bisericii

Fortăreaţa Kamerlengo

Străduţă tipică

Curte interioară

Promenada şi podul spre insula Ciovo,
văzute din turnul fortăreţei

Străduţă cu teasă în prim plan

Aproape toate casele sunt pensiuni

Curtea interioară a Primăriei

Piaţa principală



miercuri, 10 august 2011

Villa Moretti

Trebuie să spun câteva cuvinte despre locul unde am fost cazaţi în Trogir. Nu e neaparat impresionant că familia croată îşi ştie arborele genealogic până la 1700, la navigatorul italian Moretti, sau că au păstrat vila în posesia familiei în toţi aceşti ani, că albumul (tipărit) despre familia lor e mai gros şi mai mare decât cel despre Trogir. Impresionant e că oamenii se zbat să o menţină în continuare în familie deşi numai ieftin sau comod nu e să întreţii o casă monument istoric, imensă, evaluată lejer la vreo 3 mil euro. Doamna (Emilia) care a făcut pensiunea, împreună cu familia ei, a cumpărat cealaltă jumătate din casă de la fratele mamei cu banii obţinuţi din vânzarea unui teren mare plus un credit din bancă. Pe care-l acoperă cu ce câştigă din cele patru camere făcute la etajul doi. Aşa relaxat şi în siguranţă nu m-am simţit în niciun hotel şi eu am o mică paranoia la acest capitol, nu las nimic la vedere oriunde aş fi, totul merge în seif. Am lăsat preţiosul meu Mac pe pat, aparatul foto pe masă, banii în valiză. 

Trogirul include în zona protejată UNESCO inclusiv malul insulei Ciovo, aflată faţă în faţă cu cetatea veche şi despărţite de un mic canal transformat în port de iachturi. Vila se află pe această insulă şi oferă o superbă privelişte asupra oraşului vechi.

Am fost al doilea cuplu de români în câtiva ani, de obicei clienţii casei sunt englezi, nemţi sau elveţieni, s-a mirat Emilia ce departe am venit la mare. Cum să-i explici de ce nu mergem la Marea Neagră? O parte din discuţiile cu ea le-am pus deja pe blog din concediu. A zis că ar dori să extindă numărul de camere la opt, eu vă invit să apelaţi cu încredere la ea dacă aveţi drum pe acolo, vorbeşte nu doar engleză ci şi italiană impecabil: http://www.villamoretti.com/

Vila, aşa cum se vede din fortăreaţa Kamerlengo
Intrarea din curtea interioară

Scările, superbe
Unul din interioarele de la et.1, pozat în albumul despre
 fam. Moretti

Terasa unde serveam micul dejun

Priveliştea de pe terasă

Camera noastră, rezervând târziu am avut-o pe cea mai mică,
dar suficient de spaţioasă pentru 2 pers.
Mai include un hol cu dulap şi o baie modernă

Priveliştea de pe fereastra camerei
Tot de la fereastra camerei, într-o seară...



marți, 9 august 2011

Priceless din Poliţia Arad

Deşi situaţia nu era amuzantă, nu m-am putut stăpâni să fac această poză în toaleta Poliţiei Rutiere din Arad. Cel mai de jos anunţ, cu un pic de imaginaţie, e priceless. Ca să fiu totuşi corect, poliţiştii au fost amabili, simpatici şi profesionişti. Singura gafă a fost când unul din ei îi dicta declaraţia ţăranului: "...rezultând rănirea unei femei de sex feminin". Eu nu mi-am permis să-l corectez, dar a făcut-o colegul lui.


Modalităţi practice de a-ţi distruge concediul /3

Partea 3: ziua de luni n-a adus nicio problemă nouă, am stat la plajă şi am reuşit să nu ne ardem. La amiază am mâncat pe o terasă o specialitate locală între carne de mici şi hamburger, umplută cu brânză feta. Pe la ora 4 în dimineaţa următoare stomacul meu s-a răsculat. Câteva ture la baie, o apatie totală şi refacere cu ajutorul M care a aflat unde se află farmacia în pitorescul oraş labirint - adică nu i-a fost uşor să o găsească. Mă dureau toate oasele şi muşchii, toată ziua m-am simţit ca bătut cu ciocanul de şniţele dar asta nu ne-a împiedicat să facem turul insulei cu maşina, pentru că era înnorat. Ne-am pus sub un conifer pe o plajă şi am zăcut bine mersi câteva ore.

De acolo a mers totul perfect, a mai fost o mică tentativă a sorţii la întoarcere când am prins o descărcare de nori în România, cu crăci rupte şi şosea inundată, dar oricum mi-era suficient de groază de şoşele patriei ca să mai conteze. Mai trebuie spus că n-am venit pe centura Aradului?

De mâine încolo urmează părţile frumoase ale concediului.

luni, 8 august 2011

Atenţie fetele!

Pe una din voi (nemăritată) am visat-o azi noapte gravidă. Ca să eliminăm din start comentariile: nu cu mine. 
Nu vă zic pe care. 

Modalități practice de a-ți distruge concediul /2

Episodul 2: după o noapte dormită cu intermitențe pe motiv de playback una-ntruna al accidentului, am părăsit Budapesta fără prea mari regrete dar și fără chef de a petrece încă 700 de km în mașină. Ne-am îmbărbătat cu gândul că o să fie doar autostradă și că numărul Daciilor papuc din Croația e infim. În panoplia de mici dureri s-a mai adăugat una, ori de la accident ori de la poziția la condus ori de la pernă mi-a înțepenit un pic gâtul, nu puteam întoarce capul decât din glezne (așa că m-am bazat vreo două zile pe ”liber dreapta”). Ca lupul, dacă vreți. Am devenit lup de mare sub botezul ușor ironic al lui M care n-a pățit nimic în niciunul din episoadele astea, din fericire.

Am intrat în Croația, a început ploaia și cu ea restricțiile de viteză: 100 km/h, 80, 60 iar 80 iar 60, apoi viteza melcului cu avariile pornite pentru că ploua torențial ba pe alocuri chiar cu grindină și tot așa. În loc de 7 ore am făcut vreo 10, ne-am mai și oprit pe la diverse benzinării să-mi odihnesc mintea. Când ne-am apropiat de coastă vremea s-a reparat și pe la 5 eram în Trogir.

Ne-am cazat iar seara am ieșit la masă în frumoasa cetate, am găsit o terasă decentă într-una din micile piațete, am comandat un platou de pește și niște vin și l-am devorat cu poftă - pănâ mi-a rămas un os în gât. A început distracția: drumuri la baie și încercări repetate de-al face să iasă (pe care va trebui să vi le imaginați singuri), până la urmă pot să vă asigur că după una din cele mai scumpe mese din viața mea m-am săturat cu o împletitură de 25 de cenți pentru că remediul cel mai eficient pentru os de pește este coaja de pâine.

Mâine partea 3.

sâmbătă, 6 august 2011

Reclama, sufletul aberației

1. Reclamă la panouri solare: ”Soarele nu trimite facturi” - Grindina da, aș adăuga eu.

2. Una de pe drumul Arad - Sibiu, firmă de pavaje: ”Pavaje pentru oameni”. Creativii și-au lăsat loc să extindă businessul: ”Acum și pavaje pentru ponei, dropii și acvila mică țipătoare”.

vineri, 5 august 2011

Modalități practice de a-ți distruge concediul /1

Partea 0: fă entorsă la baschet cu 10 zile înainte să trebuiască să conduci peste 1000 km.

Partea 1: du-te cu mașina. Prin România. Ia-o pe ”centura” Aradului.

Într-o frumoasă dimineață de sâmbătă, acum aproape două săptămâni, rulam liniștit pe centura Aradului, spre Nădlac, la 11.30 trecute fix. Soarele strălucea, păsărelele cântau - nu doar în copaci ci și în capul unor conducători auto, așa cum veți vedea în continuare. Pe sensul meu de mers nicio mașină, trec cu viteză minimă de cea de-a treia cale ferată, accelerez, ajung 100 metri mai încolo la intersecția cu calea 6 Vânători - blestemați fie toți șase. În dreapta mea un tir DAF aștepta regulamentar să se încadreze în trafic. În stânga, pe contrasens, coloană de tiruri iar dintre ele, de pe 6 Vânători, îmi apare în față o Dacie Papuc. Fără să se asigure, fără să scoată doar botul de după tir ca să apuc să o văd, pentru că șoferul DAF-ului îi făcuse cu secunde bune în urmă semn că poate să se bage că nu vine nimic. Până a reacționat țăranul Tândală de la volanul Daciei, până s-a scărpinat în cap și și-a luat inima în dinți, veneam eu. Șoferul DAF-ului zice că i-a făcut semn să nu mai iasă, aiuritul peizan n-a văzut nimic dar nici nu s-a asigurat, m-am trezit cu Dacia tâindu-mi calea în aproximativ 6 metri.

Am frânat, am mai apucat să mă întreb dacă o să opresc mașina, răspunsul a fost impactul și declanșarea airbagurilor. L-am lovit în montantul lateral și l-am împins în DAF. Cât să le provoc niște stricăciuni la amândoi și să le pară rău șefilor de mașinile lor. Suficient cât să-mi distrug toată partea față a mașinii. Năuciți de la impact și de la bubuitul capsulelor explosive ale airbagurilor, cu urechile înfundante, am ieșit rapid la aer pentru că mașina se umpluse de praful detonant. Primul gând: adio concediu. Al doilea gând: wbat the fuck just happened? Al treilea gând: e cineva rânit? Era, în Dacia, pasagera în vârstă din spate se lovise la cot. Cel care călătorea în dreapta față și-a văzut moartea cu ochii dar era întreg. Mie mi se rupsese un colț de unghie de la degetul mic de la mâna dreaptă. Răzi dacă-ți arde.

Începe distracția. Toată lumea panicată că luam foc, îmi curgea lichidul de parbriz, ei credeau că e benzină. Vine un graș și ne anunță că trebuie să mutăm mașinile că altfel luăm amendă. Îi zic unde mă doare de amenda și-l trimit să-și vadă de treabă că trebuie să așteptăm Poliția, fiind accident cu victime. Și să vreau și nu puteam muta mașina, fața fiind zob. Vin rapid Poliția și Smurd-ul, o duc pe băbuța la spital, nouă ne pun etilotestul - toți trei curați - fac măsurători și trag mașinile din drum. O las pe M acolo să păzească saltelele și slipii și mă duc cu poliția la declarații. Mergem la spital și așteptăm să vedem ce are băbuța, dacă e accident cu victime și dosar penal sau nu. După vreo oră răsuflăm ușurați, nu e cu victime.  Dacă ar fi fost trebuia să-mi petrec niște zile la Arad pentru expertiza tehnică a mașinii, declarații suplimentare și alte alea. Mergem la Poliție, dăm declarații.

Până stăm acolo îmi organizez treburile, tata se oferise să vină și să-mi dea mașina lui. Vorbesc la BMW Asistență pentru platformă, de vreo 3 ori, până la urmă mă rutează la BMW Timișoara unde cineva nu dădea de transportatorul lor. Fac rost de platformă cu ajutorul unui polițist arădean. Vorbesc la BMW Sibiu să primească mașina când va ajunge seara la Sibiu. Vorbesc cu brokerul de asigurări căruia îi distrug liniștea concediului (mulțumiri Teo!).

De ce l-am făcut pe kamikaze cu Dacia țăran? Pentru că era și pentru că nu prea știa să scrie sau pe ce lume se află. Îl întreabă polițistul: unde lucrezi? Apăi nu știu, că și-a schimbat firma numele de curând. Și numele vechi? Liniște...

Se termină formalitățile după vreo patru ore, imediat după mine ajunge și platforma la locul accidentului, urcăm mașina pe ea și plecăm spre Sibiu. În primul sat după Arad ne întâlnim cu tata, facem rocada, îl lăsăm pe el să se întoarcă cu platforma și noi plecăm mai departe spre Ungaria cu mașina lui. Seara luam cina în centrul Budapestei, ușor traumatizați dar relativ întregi - am mai descoperit o vânătaie pe mâna dreaptă iar încheietura stângă începuse să mă doară de la impact.

Da, mai urmează episoade.

joi, 4 august 2011

Viena

O să încep cu sfârșitul concediului, zilele petrecute la Viena. Stephansdom e tot acolo și tot în renovare, Sachertorte are același gust ca și acum două secole iar Sacherhotel arată la fel de kitchos ca de fiecare dată. Senzația că o parte din frumusețile de acolo ne aparțin și nouă, transilvănenilor, e și ea la locul ei. Duminică seara orașul e destul de gol, singurul loc animat este strada Graben cu terasele ei. Șopingul pe Mariahilfer e în parametri normali, mai puțin vremea ploioasă, Hofburgul la fel de sclipitor, Primăria cu la fel de multe turnulețe în schimb irish pub-ul meu preferat e închis pentru renovare. Am găsit un sushi bar și am mâncat niște hălci de pește crud pe orez, ăștia nu fac economie la carne, iar apoi am râs copios la Bridesmaids la cinema-ul englez. Am vizitat Albertina și colecția famiiei Batliner ”De la Monet la Picasso” și am admirat interioarele somptuoase ale Habsburgilor. Am stat la Ibis, care a mai spălat cu ocazia asta din proasta impresie lăsată de cel din Amsterdam: camere mari și mic dejun copios.

miercuri, 3 august 2011

Micro tâmpenie

Care-i motto-ul Junilor Sibiului? Peste tot jucăm ca acasă.