Călătorii

plimbări, concedii, delegații

Lucruri serioase

despre unele chestii îmi exprim opinia, ca cercetătorii britanici

Stupid

să facem mișto de tot ce mișcă (stați nemișcați)

Muzică

amator, dar pasionat

Muncă

IT, ERP, apps, magazin online

vineri, 31 ianuarie 2014

Snowmaggedon-ul din Atlanta prin ochii unui român

Am citit articolele de pe net cu zăpada din Atlanta și nebunia cauzată de ea: sute de mii de oameni blocați pe autostradă peste zece ore, școli închise și copii care au dormit în sala de sport pentru că n-au putut părinții să-i ia acasă, accidente în lanț pe străzi acoperite cu gheață, oameni dormind pe jos, în magazine. Mai multe poze găsiți aici. Cauzele? temperatura minimă într-o iarnă obișnuită nu coboară sub un grad, iar ziua sunt 10-12 grade, n-are nimeni unelte de deszăpezit sau cauciucuri de iarnă.

(C) https://twitter.com/PzFeed
Le-am dat un mail prietenilor mei de acolo, să văd dacă-s ok. Răspuns de om care-o mai văzut zăpadă în viața lui:
Hehe, a nins un pic si au luat-o razna localnicii :) Eu am fost acasa si N a venit si ea inainte sa inceapa nebunia. Oameni blocati pe autostrazi 8-12 ore, dormit prin magazine, copii ramasi in scoli, fun... de la 5cm de zapada :) Rad astia de Atlanta si cu fundul :) 
Apropos de maturat: am fost ieri la sala si era inchis (ca deh, e periculos tare, inca se vede zapada pe marginea drumului), asa ca ne-am dus langa, la magazinul de scule, sa luam o lopata de zapada. Acolo era deschis, dar asa, usurel, numai un pensionar la o singura caserie. De unde lopata de zapada, frate, cred ca in tot sudul nu s-a auzit de asa ceva :) Am luat o lopata normala si am dat zapada de pe driveway ca sa nu patineze nevasta... aruncam zapada cu grija sa nu stric placa, in timp ce injuram printre dinti privind la aia de peste drum unde bate soarele si nu mai e urma de zapada/gheata :)

V-am mai povestit cum e cu regulile din suburbiile americane. Trebuie menținute standardele, dacă n-ai grijă de casă te ejectează vecinii pentru că le scade și lor valoarea proprietății.

P.S: poveste cu o tanti plecată la yoga, ajunsă acasă dupa 25 mile și 13 ore.

joi, 30 ianuarie 2014

Doamnelor și domnilor, Philip Seymour F-ing Hoffman!

M-am uitat aseară la partea a doua din Hunger Games. Cel mai mult mi-a plăcut când a apărut Philip Seymour Hoffman. De ce? Să o luăm pe rând.

Jennifer Lawrence, săraca, a fost cea mai abuzată de cei care au creat make-up și costumele, nu neaparat în scena de mai jos, ci în tot filmul:


De Liam Hemsworth și Jack Quaid nu are sens să discutăm, ei trebuie să prindă la adolescenți; nu-i puteau îmbrăca normal. Jena Malone e o steluță, s-o fi bucurat să joace într-o mega producție:


Elisabeth Banks, înțeleg, începe să îmbătrânească, îi trebuia rolul, așa că le-a permis s-o îmbrace în diverse chestii ridicole:


Tobey Jones și Stanley Tucci sunt doi actori mari, cărora nu le e frică de ridicol:


Lenny Kravitz își permite, oricum între hainele de rockstar și cele de designer vestimental nu-i o așa mare diferență (în viitor):


Woody Harrelson, să fim cinstiți, a jucat și roluri mai ciudate:


L-au ”stricat” până și pe respectabilul Donald Sutherland:


Însă, stimați telespectatori, Philip Seymour Hoffman pare desprins din orice film contemporan al cărui acțiune se desfășoară în prezent. În cel mai extravagant moment apare într-un sacou mai lung, o redingotă neagră. O pată de normalitate pentru ochii abuzați:


Da, screenshoturile sunt din același film. Nu cercel în ureche, nu lalea în piept, nu vestă vișinie, nu codiță sau pletuțe mov. Doar el. Cum s-or fi desfășurat negocierile? Vă las să-mi dați milioanele alea, dar nu mă puneți să mă îmbrac ca un clown?


miercuri, 29 ianuarie 2014

De la amp-ul pe lămpi la cel in the cloud

E interesant ce se întâmplă în zona instrumentelor muzicale. Producătorii încearcă să profite de avansul tehnologic și miniaturizare, aduc tot felul de îmbunătățiri: de câțiva ani a apărut chitara care se acordează singură, cu motorașe în cheile coardelor și cu leduri care-ți arată cât de dezacordată e. Anul acesta Line 6 a scos pe piață un amplificator de chitară combinat cu boxă de petreceri și procesor de sunet: are cinci difuzoare, ca să poată reda tot spectrul muzical (pe lângă frecvențele necesare chitarei), conexiune bluetooth ca să poți pune negativul piesei de pe telefon și aplicație iPad pentru a configura cum să sune amplificatorul - simulează peste 70 de amplificatoare celebre, 20 de difuzoare clasice și vreo 200 de efecte, pe care le poți stoca ”in the cloud”. Toate acestea pentru că tonul chitarei electrice e dat și de amp și difuzor, nu doar de lemnul folosit și de grosimea coardelor.

Aici însă apare problema și ironia: calitatea instrumentelor muzicale a scăzut în timp, chitarele legendare sunt cele produse în anii 50-60, hai 70, din lemn de cea mai bună calitate, costă mii de euro. La fel și amplificatoarele și efectele pe care le simulează digital orice procesor de sunet modern, sunt cele pe lămpi, clasice, făcute în anii 60-80, nu prea încearcă lumea să obțină tonuri noi, ci să le reproducă pe cele legendare, dar în dispozitive compacte, care nu cântăresc zeci de kilograme și umplu o dubiță.

marți, 28 ianuarie 2014

Pentru o specie dispărută, gropile din Sibiu o duc bine

”...trebuie să cauţi mult ca să găseşti o groapă în care să îţi rupi maşina, că în oraş nu mai sunt. Poate aţi descoperit voi o groapă, eu – sincer – nu am mai găsit, pur şi simplu în ultimele luni", a afirmat Klaus Johannis / 16.01.2014
S-a cam grăbit Grand Master J să anunțe că iarna e ca vara, mai ales când încă nu dăduse prima zăpadă consistentă, nu se infiltrase apa sub plombe și nu coborâse temperatura sub zero grade încât să  se producă niște cicluri îngheț/dezgheț. Pe de altă parte există suficiente străzi vălurite, cu asfalt lăsat și lucrări de mântuială încât să nu fie cazul să abordeze cu mândrie subiectul. 

Să vedem și partea bună, se lucrează, dacă ar avea și constructorii utilaje să toarne asfaltul drept și să taseze pâmântul cum trebuie am avea o situație bună, nu doar decentă. Șanțul pe care l-am reclamat acum două săptămâni a fost astupat. Însă gropile există în continuare și au să se înmulțească în următoarele două luni. Pe strada Maramureșului sunt deja aproape zece în capătul cu podul de peste Cibin, iar la intersecția cu V. Cârlova e nasol, s-a lăsat pâmântul pe o porțiune de câțiva metri, iar lângă gura de canal există o ditamai crevasa. Din păcate poza e făcută de la volan și nu-i arată toată splendoarea, dar circulați cu atenție pe acolo:


Altele, văzute ieri pe Suru:


Și perla coroanei, pe Coposu, lângă viaductul de la Gară:


N-am pornit la vânătoare de gropi, toate sunt văzute în ultimele trei zile pe rutele pe care aveam treabă. Mai sunt și altele, de exemplu pe Transilvaniei s-a format una măricică, a fost semnalizată, dar apoi cineva a luat indicatorul din drum.

Părerea mea e că starea străzilor e un subiect sensibil pentru sibieni, mai ales după miile de intervenții din ultimii doi ani, așa că o să mai treacă mult timp până când enunțul domnului primar o să aibă acoperire - în spiritul lui, nu doar prin lipsa craterelor, ci printr-un mers confortabil cu mașina, fără zdruncinături.

Later edit: văd că tocmai a apărut un blog pe tema asta: gropidinsibiu.wordpress.com

luni, 27 ianuarie 2014

Bărbați care urăsc femeile. La Tribuna.

Distinsul ziarist Dumitru Chiseliță, de la cel mai citit cotidian cu rubrică de decese din județ, are un fel de articol de opinie în ediția din 24 ianuarie, din care ne dăm seama că dacă ar fi fost șofer de autobuz ar fi trimis negrii și țiganii pe locurile din spate. Sau, dacă ajungea la avionul prăbușit recent, ar fi certat-o pe studentă că a plecat de la cratiță. Acasă, la loc de cinste, are înrămat decretul ”Decrețeii” și carnetul de partid. Credeți că exagerez? Iaca părere de jurnalist, secolul 21:
Avortul denotă faptul că ţi-ai tras-o ca proasta şi nu ai ştiut cum "să fereşti" la momentul respectiv, iar "contracepţie" e pentru tine un termen din astrofizică. Iar acum, de teama responsabilităţilor ce vor decurge din activitatea prestata, reiese că peste ceva luni vei avea burta la gură şi nu vei mai fi nici sexoasă, nici "liberă" şi nici partenerul ăla ocazional de jucat de-a "animalul cu două spinări" nu va fi nemaipomenit de bucuros. 
L-a deranjat că cineva a scris cu vopsea, sub panoul publicitar ProVita că organizația este ”anti-femeie”. Pretext de dat cu vitriol. Bineînțeles, cea mai bună educație sexuală se face prin panouri publicitare, nu în școli. Acolo e bine să învețe copiii de mici cum se fac mătăniile corect, aia o să rezolve totul.

Pentru DC nu există nuanțe. Îmi trec rapid prin cap două motive în care o asemenea procedură ar putea fi necesară (viol, malformații congenitale), iar Monica zice că este pur și simplu un drept al femeii să decidă, nici măcar nu trebuie să intrăm în detalii. Nu pot să vă descriu cât de jignită s-a simțit după ce-a citit articolul.

De acord, numărul de avorturi în România e imens, însă trebuie să fii extrem de limitat în gândire ca să scuipi atâta venin și să simplifici brutal și cu mojicie situația, în loc să-i cauți cauzele și să atragi atenția asupra faptului evident că se vorbește prea puțin de contracepție în școli. Un jurnalist adevărat ar fi analizat detalii și ar fi corelat numărul de intervenții cu nivelul de educație al zonei, dar ce poți să ceri unora foarte atenți să nu calce pe bătăturile puternicilor zilei, ocupați cu înfierarea adolescenților care nu știu prea multe sau demascatul bandelor de copii care fură căini.

Nu mai dau citate, ar trebui să copiez tot articolul, pentru că este un jeg cap-coadă. Îl găsiți aici, dar vă avertizez că o să vă enervați, inclusiv dacă sunteți bărbați.

sâmbătă, 25 ianuarie 2014

Bruce Springsteen - High Hopes

The Boss are un album nou, intrat în topuri direct pe locul 1. E incredibil câtă putere de muncă are Bruce Springsteen, e într-un continuu turneu și lansează frecvent câte un album nou. Trăiește pentru muzică.

Preferatele mele:

The Wall, o baladă liniștită și frumoasă:


și reinterpretarea, în forță, alături de Tom Morello de la Rage Against the Machine, a unei piese care mi-a plăcut mult de când a apărut, în 95:



vineri, 24 ianuarie 2014

Retardatul de bancomat

Spre continua mea mirare, deși plata salariilor ”pe card” se practică de vreo 15 ani iar interfața bancomatelor n-a trecut prin schimbări majore, sunt câte unii cărora aproape le poți sesiza groaza când trebuie să folosească unul. Se apropie cu teamă, citesc ce scrie pe ecran - de obicei reclame - își caută cardul, dacă e ființă posesoare de poșetă/borsetă mai durează două minute, apoi îl bagă în trei feluri până să nimerească varianta corectă. 

Începe tura a doua de distracție, vine rândul introducerii PINului (spre aducere aminte: politiști plătind cu cardul). Săptămâna trecută am stat la rând după cineva care aproape și-a lipit ochii de taste,  dacă era un pic mai frig i se sudau pleoapele de metal. Orice ar face, oricum se uită ca mâța-n calendar, dacă n-a nimerit combinația are de ales între atâtea opțiuni de anulare încât e iremediabil zăpăcit, dacă a băgat cifrele care trebuie apare ecranul cu operațiuni, același de când era Iliescu președinte, dar care trebuie citite toate. De două ori. Apoi, cu o mână ezitantă (probabil și mină, dar numai Superman și posesorii de Google Glass pot ști), alege un buton și, câteva secunde mai târziu, dezamăgit, culege chitanța care-i spune că ori nu i-au intrat banii ori că a făcut o prostie. O citește cu atenție, fără să se dea la o parte, iar dacă ai ghinion să fie prostul proștilor, mai încearcă de două trei ori, de obicei cu același rezultat. 

Dacă a ales să-și mai dea o șansă, din când în când se întoarce spre cei de la coadă, cerând ajutor din priviri. Dacă e vreun suflet blând care să-l bage în seamă se poate prelungi distracția, până explică anacolutul ce vrea să facă. Dacă toată lumea butonează telefonul fără să-l bage în seamă, s-ar putea să se lase păgubaș și să se întoarcă mai pe seară, când are mașinăria doar pentru el.

În cazul extrem de rar în care primește totuși bani, stă și-i numără, încet și tacticos, fără să se dea la o parte, de parcă în fața lui e o casieră căreia îi poate face reclamație.

După mult prea mult timp pleacă încruntat, sub privirile neprietenoase ale celor de la coadă.

Notă: ”retardat” în contextul societății informaționale în care trăim

joi, 23 ianuarie 2014

Școală cu teren de sport privat?

Când mă uit pe geamul de la bucătărie asta văd: o zonă neasfaltată, plină de noroi iarna și praf vara, cu blocuri pestrițe, renovate cât i-a dus capul pe locatari. În mijloc tronează Școala nr. 1, iar un pic mai în dreapta scheletul unei grădinițe, a cărei construcție a fost abandonată când a venit criza. Gardurile și curtea școlii au rămas așa cum le vedeți, rupte și pline de bălării, încă de atunci. E peisajul potrivit ca să inviți musafiri doar noaptea. 


Nu înțeleg cum se poate uita directorul în curtea școlii fără să-l deranjeze ce vede. Probabil a fost transferat terenul grădiniței, așa că s-a spălat pe mâini - doar că lângă zona aceea, în care pot fi cioburi și fiare ruginite, ies elevii în pauză. Dacă cineva care-și duce copilul acolo știe mai multe detalii, sunt curios: s-a agitat vreun părinte și care a fost reacția profesorilor.


În decembrie a început amenajarea terenului de fotbal cu suprafață sintetică, pe suprafața fostului teren de fotbal, trasat pe placa de beton. A fost adus gardul înalt, suprafața de joc, iar de câteva zile și nocturna. E o pată de culoare și modernism în bubele, mucegaiurile și noroiul care rezistă de 30 de ani, pune în ”valoare”, prin contrast, toată mizeria din jur.


Am aflat de la un vecin că investiția ar fi făcută de unul din profesorii de sport ai școlii, dimineața fac acolo elevii orele de educație fizică iar după amiaza îl închiriază. Vecinul era un pic îngrijorat de ce limbaj o să auzim, are copii mici, eu mă întreb dacă există cadrul legal ca să faci o asemenea schemă și ce se întâmplă dacă e dat afară proful respectiv - demontează tot și ia cu el? Asta, bineînțeles, dacă informația e adevărată, poate e amenajat de școală sau a fost retrocedat vreunei biserici care avea acolo o crescătorie de ciulini la 1800. 

Dacă există o lege clară care permite asemenea parteneriate, mi-ar plăcea să văd cât mai multe terenuri de sport, inclusiv de baschet, renovate și puse în valoare.

miercuri, 22 ianuarie 2014

Regele animalelor în trafic

Într-o seară, după serviciu, în drum spre casă cu mașina, la o intersecție, așteptam o portiță în trafic ca să ies din strada secundară pe care mă aflam în cea principală. În spatele meu mai vine o mașină. Claxonează. Inițial am crezut că e nervos că încerc să virez la stânga, o fi crezut că e obligatoriu la dreapta? Apoi observ că semnalizează și el stânga. Poate mă cunoaște? Mă uit la mașină, era prea aproape să-i văd numărul și nici marca nu o recunoșteam, iar omul de după volan stătea impasibil. Mă mai claxonează o dată. Ridic mâinile întrebător. Nu reacționează. Mai stăm un pic, tot nu apare portița să intru în trafic. Iar mă claxonează. Îmi ajunge, cobor din mașină, nervos, să văd ce vrea. Atunci îl recunosc: singurul prieten care conduce un Chevrolet, unul din puținii români care a optat de bună voie pentru un sedan american, se strica de râs. Deschide geamul și zice, candid, ”nu credeam că te pot face să te dai jos”.

E unul din gașca despre care vorbește Nebuloasa aici.

marți, 21 ianuarie 2014

O să avem o mass-media decentă astăzi?

Aveam un post programat pentru ora 8, dar l-am amânat pentru mâine, nu prea cadra cu evenimentul nefericit al zilei de ieri. Rar mă ating veștile de genul acesta, încerc să stau departe de știrile de la ora 17, însă azi noapte m-am trezit de trei ori ca să citesc ultimele informații.

Se fac foarte multe supoziții legate de accident, cred că o să auzim astăzi o serie nouă, unele mizerabile, în stilul tabloid atât de încântător. Tocmai i-am povestit incidentul unui străin cu un pic de experiență în aviație, mi-a zis că nu e obligatoriu ca un avion vechi să fie și prost, cam jumătate din costurile de achiziție ale unei aeronave sunt date de echipamentele de navigație de la bord. Dacă avea echipament modern și era service-ul făcut cum trebuie nu contează câți ani avea.

N-o să dau ”click aici” ca să citesc despre o potențială amantă a pilotului, n-o să ”văd aici” ce i-a zis cuiva altcuiva, o să mă feresc de toate titlurile care încep cu ”senzațional, care au fost ultimele...”, dar nici n-are sens să invit la decență pentru că nu contează ce vreau și ce cred eu.

Ar fi la fel de decent să nu se transforme acest caz într-unul politic, nu cred că au făcut vreunii guvernanți mai mult pentru acești oameni, au continuat un status quo. Dacă mă înșel și apar informații noi, o să-mi reconsider poziția, dar n-aș vrea să fie viața unor profesioniști carne de tun în războiul dintre handicapații care ne conduc și cei care vor să ne conducă.

luni, 20 ianuarie 2014

O duminică în Alba Iulia

Ne trebuia un pretext ca să încercăm noile segmente de autostradă, așa că ieri am dat o tură până la Alba Iulia. Pentru că ai de traversat orașului până la intrarea de lângă Obi (sau alternativa din Zona Industrială Vest) și cu deviațiile datorate segmentului neterminat, nu scade timpul până la Sebeș foarte mult, însă ajungi lejer și neobosit în Lancrăm - cam în 40 de minute. Deva și Orăștie sunt și ele la fel de ușor accesibile, deci o zi fără stres la Aqualand sau Arsenal Park pot intra de acum în planurile oricărei familii. 

Poate peste doi ani ne putem gândi la un weekend în Budapesta sau Viena în care drum să nu-ți ia o zi și să nu te obosească prea tare, respectiv să fie sub 7 ore, suficient cât să pleci vineri după lucru și să te întorci duminică seara. Până una-alta, ne putem consola cu gândul că Sibiul a devenit și el mai ușor accesibil pentru ardeleni.

La Alba Iulia n-am mai fost din vara 2012, au fost terminate între timp lucrările la Cetate. În partea cu parcarea, lângă hotel Cetate, există niște alei noi printre zidurile de apărare expuse, iar în mijlocul zonei a fost amplasat un monument - eu credeam că e vreo carcasă de motor, turnată, fala industriei locale, dar după discuția iscată pe FB ne-a lămurit un jurnalist alba-iulian:


Acesta este un monument pentru care s-au platit destul de multi bani din cate stiu eu. El reprezinta roata istoriei care a trecut peste eroii nostri. Asta ar fi explicatia scurta. Cred ca doar artistul care l-a facut ne-ar putea spune mai mult. Cert este ca in timp monumentul a primit critici si de la avizati si de la neavizati, ceea ce, consider eu, spune suficient despre valoarea lui.
Mai multe detalii și un close-up aici.


Restul cetății este la fel cum mi-l aminteam, cochet, împodobit de sezon, cu brad, patinoar și căsuțe la care se vând băuturi calde și celelalte produse tipice unui târg de Crăciun. La fel ca și acum doi ani, nu există decât o cafenea și un restaurant, părerea mea este că dacă se dorește un reviriment al zonei, o mare parte din locuințele de pe străduțe ar trebui transformate în hoteluri, boutique-uri și restaurante, altfel nu prea ai ce face după plimbare. Zona are potențial să concureze cu Centrul Vechi al Bucureștiului sau cu centrul Sibiului, dar turistul n-are opțiuni sau motive să stea o noapte.

Masa am luat-o la unul din cele trei restaurante recomandate: Delacroix, al unui tip ajuns în finala Masterchef. Celelalte două din lista scurtă a lui Makavelis erau Pub13, din Cetate, pentru decor, dar acolo mai fusesem, și bistro Gavroche. Teoretic vorbind, dacă ar fi să aleg între un restaurant condus de un amator inimos trecut printr-un show tv și unul în care există un profesionist școlit la o instituție respectabilă din domeniu, pariul constanței și profesionalismului ar înclina către al doilea, dar aș intra și în primul, ca să pot compara, gastronomia e totuși o artă, nu o știință exactă. Bineînțeles, rar e cazul în România ”provincială” să dăm peste masterchefi și de obicei se simte diferența de preț iar localurile în care aceștia prestează se laudă cu marca, nu cu omul din spatele tigăii, așadar de multe ori amatorul autodidact, care a furat meserie de unde a putut, e cel mai puțin blazat și creativ. Cred că încerc să spun că mi-e dor de Franța, iar Delacroix are fix acest profil. 



Supa cremă de ciuperci cu bacon a fost foarte consistentă și bună, iar vita cu sos de brie și roșii a fost și ea bine preparată. Moni și-a luat o supă cremă de ardei copt cu brânză de capră și un păstrăv la cuptor cu fenicul, adus înnodat. Limonada a avut cam multă miere iar pentru desert n-am mai avut loc. Prețurile au fost cele ”normale” pentru restaurantele din centrul Sibiului, probabil de top pentru un oraș mai mic, iar amplasarea lângă Tribunulul Alba, nu în zona turistică, îl face, cred, un loc preferat al avocaților. Dacă aveți drum prin județul Alba, puteți face o pauză de masă acolo.


Realitatea e că aproape întotdeauna localurile care gătesc în stil franțuzesc n-au ingredientele necesare ca să iasă mâncarea ca acolo. Sau ar costa mult prea mult să le folosească. Așadar descrierea elegantă, gen ”cu puternice influențe din tradiția gastronomică franceză”, în majoritatea cazurilor trebuie să tempereze așteptările. Pe de altă parte, și ceva în stilul originalului tot e mai bun decât cartofi prăjiți, pizza sau kebap.

La întoarcere n-am mai intrat pe ultimul segment de autostradă, am preferat să venim pe drumul vechi, aproape gol.

vineri, 17 ianuarie 2014

Despre baschet cu Horațiu Floca

După cum probabil știți, Horațiu Floca, directorul sportiv al CSU Sibiu, a fost ales în Biroul Federal al FRB. Cu această ocazie i-am luat un mic interviu, iar din răspunsuri puteți observa că are stofă de politician. :) Deși s-a mai îmbunătățit situația, principala mea problemă cu CSU este lipsa de feedback sau, mai exact, lipsa cuiva care să pună întrebări pe subiecte interesante pentru suporteri, așa că am alcătuit eu o listă, cu ce vroiam să aflu. Îi mulțumesc lui Horațiu că a avut bunăvoința să dea un răspuns amplu.

Felicitări pentru noua funcție! Ce înseamnă pentru club să aibe din nou un om în structura de conducere a FRB? Cât de mare este influența, care sunt atribuțiile tale acolo?

Biroul Federal este organul care organizeaza, conduce, coordoneaza si controleaza intreaga activitate a baschetului din Romania la nivel juvenil si de seniori, atat la feminin cat si la masculin. Mie imi place sa il numesc "parlamentul si guvernul" baschetului romanesc, ptr ca acolo se iau deciziile, se stabilesc strategiile de dezvoltare, se implementeaza proiectele care ar trebui sa duca la dezvoltarea baschetului romanesc. Cei 15 membrii ai biroului federal au pe umerii lor responsabilitatea uriasa de a realiza ceva pentru baschetul romanesc, de a-i da o directie corecta de dezvoltare si de a aduce un plus acestui sport. Eu sustin ca baschetul romanesc este pe locul doi in clasamentul sporturilor din Romania ca impact, vizibilitate, acoperire dar trebuie muncit sustinut ca sa fie pe un loc fruntas si ca rezultate externe. Faptul ca am fost ales sa fac parte din BF consider ca este o rasplata si o apreciere a muncii depuse de mine de peste 10 ani la CSU Sibiu, dar in aceeasi masura ma si responsabilizeaza, ma face sa ma implic si mai mult in acest fenomen. Faptul ca Sibiul are un reprezentant la varf in baschetul romanesc este o recunoastere suplimentara a ceea ce inseamna CSU Sibiu pe plan national, a faptului ca este un centru puternic si de traditie. 

(C) poză: csufans.ro
Se văd deja primele schimbări, a început Horia Paun (noul președinte) să facă treabă?

Luni, 13 ian a fost prima sedinta a noului BF, pot spune ca am gasit o echipa tanara, majoritatea intre 35-45 de ani, dornica de munca in folosul baschetului romanesc. Primele schimbari: a fost ales de catre BF noul antrenor federal in persoana lui Tudor Costescu. Aceasta functie este fff importanta ptr viitorul baschetului din Romania deoarece el (impreuna cu noul Colegiu Central de Antrenori) va trebuie sa stabileasca si sa coordoneze o strategie nationala la nivelul juvenil, pe termen mediu si lung, care apoi sa se vada in rezultatele externe obtinute la nivel de echipe nationale de juniori si seniori. Deasemnea noul BF a votat noua Comisie de Apel. Mai trebuie ca noul BF sa stabileasca noua conducere a arbitrajului romanesc si sa aleaga noul presedinte al Colegiul Central al Arbitrilor - probabil la urmatoare sedinta de BF.

Ce faceti cu pepiniera, care sunt planurile de viitor ale clubului la nivel de juniori? Cum vezi “rivalitatea" cu Whitesnakes?

Pepeniera, practic viitorului clubului, este o problema mai delicata. Si nu din cauza rezultatelor, cum ar cred multi, ci din cauza legislatiei. CSU Sibiu fiind un club studentesc, legislatia nu ne permite sa desfasuram activitati sportive cu tineri din mediul preuniversitar. Pentru nivelul 6-18 ani (cand practic se incepe baschetul si orice alt sport) sunt cluburile sportive scolare, noi, CSU Sibiu, si celelalte cluburi studentesti putem desfasura activitati finantate de la guvern (Min. Educatiei) doar la nivel de +18 ani. Chiar si in aceste conditii avem la CSU Sibiu doua grupe de juniori, una Under 20 - antrenata de Catalin Vulc si una Under 13 antrenata de Sandu Rubint.

Ca sa fac trecerea spre Whitesnake, eu personal consider ca la nivel juvenil cluburile private sunt solutia de viitor. Dar trebuie sa fie cluburi puternice, bine organizate, care sa aiba antrenori fff bine pregatiti si care, din pacate, trebuie sa se descurce din fondurile private si din contributia proprie (banii parintilor). Poate ca o data cu descentralizarea in domeniul sportului, cand actualele CSS-uri si CSM-uri vor trece la Administratia Locala, se va putea face ceva mai serios si cu rezultate pe masura. Whitesnake activeaza pe alt segment fata de CSU Sibiu, acolo sunt si multi tineri care platesc doar ca sa  faca miscare, nu se urmareste neaparat cresterea unor mari baschetbalisti. Dar daca din acei tineri vor aparea varfuri este foarte bine, sunt bineveniti si chiar mi-ar face placere sa aud asta. 

Ce s-a intamplat la meciul cu Steaua?

Cred ca am patit exact ce a patit Ploiestiul la meciul de la Sibiu din 7 dec. Practic, ne-am considerat favoriti, veneam dupa victoria din meciul cu Ploiesti, dar Steaua ne-a surprins asa cum noi i-am surprins pe ploiesteni la Sibiu. Steaua era cu cutitul la os, au schimbat antrenorul, aveau nevoie ca de aer de acea victorie iar noi cred ca am abordat meciul ca fiind unul mai usor. Faptul ca nu am jucat in saptamana anterioara meciul cu Mures sigur nu a fost un lucru bun, jucatorii cred ca si-au pierdut concentrarea, poate se credeau deja in vacanta de Craciun. Jucatorii au avut promise prime duble pentru acel meci (ca si la meciul cu Ploiesti) si sunt convins ca si-au dorit sa castige, dar a fost un meci in care mingea nu a vrut sa intre in cos. Chiar si in aceste conditii am fost in meci timp de 3 sferturi, orice se putea intampla in ultimul sfert. Dar din pacate ptr noi Steaua a jucat mai bine in ultimul sfert, au inceput sa le intre aruncarile de 3 pct, noi am avut aceeasi seceta la aruncarile la cos si a trebuit sa ne recunoastem invinsi. 

Pe pe loc crezi ca ne vom situa la finalul returului?

Avand in vedere programul returului cred ca vom termina undeva in locurile 4-6. Poate ca esti dezamagit de ceea ce cred eu, dar trebuie sa intelegi ca avem cam al 9-10-lea buget din liga si daca reusim sa ne clasam mai sus cu 3-4 locuri eu spun ca este o realizare. Daca vom castiga toate meciurile de pe teren propriu si poate 1-2 din deplasare putem sa fim in primele 4 locuri, dar vezi si tu ca in acest an campionatul este foarte echilibrat, sunt 11 echipe care pot sa invinga pe oricine, atat pe teren propriu cat si in deplasare. Important este ca sa nu avem accidentari grave, sa avem tot lotul valid si sunt convins ca atunci greu va castiga vreo echipa la Sibiu. Eu personal am mare incredere in aceasta echipa si in staff-ul tehnic si cred ca, cu putin noroc, putem obtine un rezultat bun in acest sezon.

O sa apara modificari in lot? Nu e cazul sa lucreze cineva suplimentar cu Miceta la antrenamente? (întrebările au fost trimise săptămâna trecută)

Schimbarea in lot a aparut, Sarovic l-a inlocuit pe Miceta si sigur ne va aduce un plus prin valoarea lui, prin experienta lui. Cred ca ne vom opri aici, nici nu cred ca mai avem nevoie de alte schimbari, sper doar ca sa nu mai fim nevoiti sa facem alte schimbari din cauza accidentarilor grave. Consider ca avem un lot echilibrat ca valoare si experienta si staff-ul tehnic are acum materialul uman necesar ca sa poate sa lucreze cat mai bine.

Si, de incheiere: Schomers sau Perisic? :)

Intrebarea asta imi place cel mai mult, as vorbi pina maine despre acest subiect, dar o sa incerc sa ma limitez. Raspunsul scurt este: Schomers ptr selectie si Perisic pentru cat munceste. Ambii sunt doi antrenori cu care am lucrat si lucrez foarte bine, adevarati profesionisti. Schomers a avut rezultate in momentul in care liga din Romania nu era asa puternica, existau 3-4 echipe valoroase atunci iar restul erau echipe mai modeste. A reusit sa aduca la Sibiu jucatorii cu adevarat valorosi, pe bani putini, a adus un baschet atletic, bazat mult pe calitatile fizice ale jucatorilor americani de culoare si a reusit sa aiba rezultate cu ei. Chiar m-am intalnit cu Schomers acum de revelion, este foarte bine in Dubai, al treilea sezon acolo, a castigat tot ce s-a putut castiga in precedentele doua sezoane acolo si, mai ales, este foarte multumit financiar. Cred ca acesta este principalul motiv pentru care anteneaza in Dubai, sunt sigur ca-i este dor de baschetul din Europa. 

Daca Schomers a implementat un baschet atletic, Perisic in schimb este adeptul baschetului sarbesc, un baschet organizat foarte bine, care pune mare accent pe aparare si pe jucatorii disciplinati tactic in teren. Perisic a avut rezultate la Cluj tot in perioada in care existau 3-4 echipe puternice in Romania, acum este momentul ca sa demonstreze ca poate obtine rezultate bune si intr-o liga mult mai puternica. De aceea am spus ca in acest sezon se va vedea valoarea lui Perisic, nu anul trecut cand a preluat din mers o echipa "construita" de altcineva si a incercat sa plombeze din mers acea echipa. Daca ar fi sa fac o paralela intre cei doi antrenori as spune "NBA sau Euroliga". Personal, prefer - si ma bucura mai mult - un cos marcat in urma unei combinatii foarte bine realizate decat un slam dunk marcat pe contraatac singur cu inelul. Deasemenea, apreciez mai mult o interceptie realizata in urma unei "capcane" pregatita si exersata la antrenament decat o interceptie realizata exclusiv pe baza calitatilor fizice ale unui jucator. Asadar prefer Euroliga!!! Concluziile sunt alte tale... 

Sâmbătă de la ora 18 CSU Sibiu joacă cu Farul Constanța, iar seara, în clubul Liquid, se lansează un calendar interesant cu jucătorii CSU Sibiu.


Preluările se vor face doar cu menționarea sursei.

joi, 16 ianuarie 2014

Charlie Countryman: oh, boy!

Dacă n-ar fi avut treabă cu România, The Necessary Death of Charlie Countryman ar fi fost doar un film prost, cu titlu extrem de lung. Nu doar că au cheltuit banii din buget degeaba, ne-au tras-o și la frunză, poate doar vreun junkie o să creadă că-n București e ca-n filme și o să viziteze orașul, turiștii normali n-or să se înghesuie. Până și eu, provincialul care ajunge o dată pe an în Capitală, știu că Bucureștiul nu-i așa dărăpănat și sinistru ca-n filmul ăsta. Că există hosteluri mizere ca-n film, iar mi-e greu să cred, pe altă parte nu m-am dus niciodată să cotrobăi prin cotloanele centrului istoric.

Normal, interesul lor nu era să facă orașul să dea bine, ci să-și spună povestea, dar și acolo au cam dat chix. Prima jumătate din peliculă e faină, misterioasă, amuzantă și interesantă, dar apoi se schimbă într-un film de categoria B, dezlânat și plictisitor, parcă li s-au terminat banii de scenarist. 


M-am uitat la el cu gustul amar că ca ar fi putut fi un film cool, dacă ar fi fost dat pe mâna lui Guy Ritchie (chiar și adolescent, cu bani de gumă), dar a ieșit o înșiruire de momente WTF, n-au făcut niciun efort ca să înțeleagă specificul local: cum, un Trabant se bușește cu o ambulanță și n-are nicio zgârietură? Cum, eroina principală nu vorbește bine nici românește, nici engleză (românește pentru că nu știe, engleză pentru că așa-i cere rolul)? Cum, pe dirijor îl cheamă Bela, pe soț Nigel și pe mafiot Darko - dar români în România nu există? Cum, o violoncelistă plimbă în poșetă un Colt personalizat... la noi? Cum, un polițist (stradal, nu de la trupele speciale) trage dezinvolt cu Carpațiul fix în fruntea personajului negativ? 

E bună muzica lui Moby, sunt frumoase filmările aeriene cu orașul, amuzantă gluma recurentă cu Bucureștiul și Budapesta, Shia face ce știe și ce poate, însă tanti din rolul principal feminin, Evan Rachel Wood, joacă fix ca numele ei de familie, nici sex-appeal nu are - deși ai crede că e foarte important pentru un rol de femme fatale.

La final, actorul principal moare pentru că pică-n Dâmbovița și știm cu toții ce înseamnă asta pentru sănătate. Nu vă faceți griji, nu e spoiler alert, puteți vedea filmul, nu povestea o să vă capteze curiozitatea.

P.S. Poate să-mi zică vreun bucureștean unde este filmată scena din captura de mai jos și dacă chiar sunt amplasate acolo cele două reclame luminoase cu Bine ați venit la București?


miercuri, 15 ianuarie 2014

Patru ani cu același laptop

Nu credeam că o să mă țină vreodată un laptop patru ani, dar atât împlinește MacBookPro-ul meu luna aceasta. Nu dă semne de oboseală, îi merg toate porturile și tastele - nu s-a dus marcajul de pe niciuna din ele. E drept, a suferit două upgrade-uri (un SSD și niște RAM în plus), dar bătrânul Core2Duo își face treaba în continuare, compilează programe într-un interval de timp decent, rulează fără să se bâlbâie Mavericks nativ și Windows în mașină virtuală.

În cei patru ani s-a blocat doar de vreo cinci ori, de fiecare dată din cauza driverelor unor echipamente externe. Nu-l restartez cu lunile, doar închid capacul și-l bag în geantă. Nu mi-a făcut niciodată o figură urâtă, să mă lase baltă când aveam nevoie de el, deși a trecut prin patru sisteme de operare - fiecare instalat peste cel anterior, deci nici vorbă de reinstalările „pe curat” și curățările specifice Windows.

O mențiune specială merită bateria, care are în acest moment 83% din capacitatea originală de 13000mAh, după 720 de cicluri de încărcare complete - celelalte laptopuri pe care le-am avut nu mă țineau mai mult de 10 minute după un an de utilizare. Poate s-au schimbat lucrurile și la Toshiba între timp.


Probabil peste un an o să mă gândesc la schimbare, deși nu se mai produce modelul de 17” și un ecran mai mic nu prea mă atrage. Sigur o să fie tot un Mac.

Comparație cu un Lenovo mai nou și de două ori mai gros

marți, 14 ianuarie 2014

Jautor! Scriți românește?

Îi dai la unul din ăsta afacerea pe mână și-ți duce toată firma de mesaje spam de râpă, râde până și Lorand Soares-Szasz de el:


Lupușorul de pe strada Zidului: există și la noi țepe prin telesales

Mi-ar place să cred că toți țeparii care încearcă să ”vândă” diverse acțiuni prin telefon o să-și muște buzele după ce văd The Wolf of Wall Street. Măcar în teorie, publicul lor țintă ar trebui să învețe ceva din film și să le strice piața.

M-au abordat și pe mine unii din ăștia mai demult, din fericire s-a inventat netul și avem acces la informație, mai ales dacă știm să o filtrăm pe cea utilă de zgomotul de fond creat de site-urile unde firmele își pot pune singure comunicate de presă, care să le confere o aparentă credibilitate.

Povestea, în trei părți o puteți citi aici, descrie modus operandi, inclusiv într-un comentariu al unui domn care s-a ars cu ei: First Prime Group,  First Prime Group strikes back și First Prime Group e o firmă de tâmpiți

luni, 13 ianuarie 2014

Liceeni rock-n-roll și politica

În editorialul de azi, Alin zice că generația +35 actuală, care a prins comunismul și ”tranziția” în anii formatori, ajunsă relativ recent în funcții de conducere politice, e compromisă moral:
Sunt cei care au învățat la școală că se copiază. Sunt cei care au învățat că dacă ai pilele necesare poți ajunge unde vrei. Sunt cei care au fost învățați să supraviețuiască în orice sistem.
Sunt de acord că exponenții politici ai generației de care vorbește sunt veroși, însă pentru mine ei nu reprezintă generația mea, ci partea fără scrupule și fără educație a ei. Îmi cer scuze pentru afirmația tranșantă, probabil or mai fi rămas câteva boabe de grâu printre neghină, însă per ansamblu cred că este adevărată.

În opinia mea, situația se datorează oportunităților pe care le avem, inclusiv deschiderii granițelor: o mare parte din cei buni a ales să plece, să-și vadă de interesul propriu și să nu pună umărul la ”propășirea și bunăstarea neamului”, așa cum frumos scriu cărțile alea idealiste. Restul, cei pe care-i duce capul și n-au plecat, nu (mai) au nicio intenție să-și vândă sufletul unui partid, au ales să contribuie altfel în comunitate. Motivele sunt evidente, au fost exemple de oameni care au încercat să schimbe sistemul și au eșuat, au fost scoși în față și lăudați până au început să deranjeze mânăriile șefilor politici - vă aduceți aminte de absolvenții aceia de școli înalte europene care trebuiau să fie angajați în guvern? 

Așadar, încă o dată, pentru mine, acești exponenți politici NU reprezintă generația mea. Generația mea e compusă din:
- IT-iști angajați Google, Microsoft, Nokia sau IT-iști rămași aici, care n-au treabă cu politica și care în mare parte fac export;
- absolvent doctorat matematică la Princeton;
- directori de mari firme private, care fac export;
- arhitecți talentați care nu prea au ce proiecta;
- întreprinzători care n-au ce întreprinde pentru că ori nu mai există piață, ori le ia Statul șapte piei;
- angajat în centrala Erste Bank la Viena;
- medici în Germania sau cu cabinete private aici;
- patroni de firme mici care se luptă să supraviețuiască legal;

Într-adevăr, unii au ales ”să supraviețuiască în orice sistem”, dar nu integrându-se, ci în CIUDA lui. Cei care n-au plecat încă se gândesc în fiecare zi de ce să mai stea. Tot mai multe știri mă fac să mă întreb CE DRACU MAI CAUT AICI.

Și dacă, dragă Alin, generația noastră ți se pare nasoală, stai să vezi ce produce învățământul actual: generațiile școlite la Spiru Haret sau cea prinsă în recentul scandal, cu părinți care dau șpagă învățătoarelor. Așa cum și pe noi ne-a învățat cineva, că doar n-am deprins metehnele astea singuri, noi și generațiile intermediare o să transmitem mai departe, amplificat, bunele obiceiuri - viitor de aur țara noastră are.

Din fericire nu suntem încă în totalite o nație de tâmpiți, dacă citiți presa care menține standardele (inclusiv Turnul Sfatului) sau bloguri (nu mă refer la ăsta), știți că există o Românie paralelă celei îndobitocite, însă, din păcate, nu-i dau nicio șansă să se impună în politică. Mă dezic de exponenții politici ai generației mele, însă trebuie să recunosc că nu-s suficient de deștept ca să știu cum pot schimba ceva - îmi plătesc taxele, îmi aduc aportul la consum și educație, dar n-am pe cine alege.

Later edit, cu mențiunea că lista nu este exhaustivă: comentariul frumos al Adelei de pe FB: hai, bagă pe lista ta și jurnaliști care cred în meseria lor și își dau toată silința să o facă așa cum trebuie și așa cum și-au dorit, încă dintr-o vreme în care era interzis să-ți dorești așa ceva. Și nu-s angajați la Microsoft și au salarii de mizerie și nu iau șpagă și nu cer "fondul clasei". Hai, te rog, pune-i și pe ăia pe listă

duminică, 12 ianuarie 2014

Shaqtin'A Fool: topul gafelor din NBA

Pe lângă topurile consacrate, cu cele mai bune acțiuni ale serii/săptămânii, există topul lui Shaq, cu cele mai amuzante faze din meciuri. La câteva am râs cu lacrimi: aruncarea lui Enes Kanter din episodul 2 și pasa din episodul 5, cameramanul cu picior amorțit și călăreala lui JaVale McGee din episodul 1, Luis Scola în episodul 4.






sâmbătă, 11 ianuarie 2014

Revelionul artiștilor@Oldies Pub

Cei de la Oldies au continuat tradiția și au organizat și anul acesta revelionul artiștilor. Joi seara au cântat cinci trupe sibiene, număr în scădere față de cele 11 de anul trecut. Membrii a două formații erau în concediu, iar altele nu s-au mai înscris, deci s-ar putea să asistăm la o contractare a scenei muzicale.

Au cântat, în ordinea intrării în scenă: Mira & The Cover Ups, Evergreed, One Night Stand, For Jacks, I'm the Trip. 


Fiecare trupă a fost pe felia ei muzicală: Mira și băieții cântă cover-uri funk/pop/rock cu ușoare influențe de jazz, cei de la Evergreed metale grele, One Night Stand bagă punk-rock curajos, For Jacks sunt niște puști care învață cum merge treaba, inclusiv cu sonorizarea, în rockul clasic, iar la I'm the Trip n-am mai stat, însă îi văzusem mai demult, în deschiderea unei alte formații. 

Mai jos, un scurt video cu cele două formații care sună cel mai bine: Evergreed și One Night Stand.


vineri, 10 ianuarie 2014

Din lumea celor care nu cuvântă, dar scrie

Nimic nu face viața mai frumoasă decât un vecin cu personalitate. Bineînțeles, e amuzant doar dacă e vecinul altuia și nu-ți bate ție toaca în țevi toată ziua. 

Dacă e supărat pe viață, agramat și nu doarme noaptea de grija trăscăului din pvniță, lasă posterității perle de genul:

Ai închis sau ai ”închis” ușea, asta-i întrebarea?
Ia, ușa, ultima redută de apărare a scării și pvniței
Sau poate e ANL-ist ciufut, căruia nu-i convine că dă un leu pe lună în plus ”lui Angelica”, când în altă parte halatul e mai ieftin. Vă dați seama din cele trei semne de întrebare cât de înșelat se simte? Cu câtă ură o să o privească pe amărâta de Angelica când o să o mai prindă la curățenie?



joi, 9 ianuarie 2014

Cârcoteli despre mersul lucrurilor la Sibiu

Deși cred în continuare că la noi în târg lucrurile merg mai bine decât în alte părți, am câteva nemulțumiri, observații și comentarii legate de orașul nostru și cei care cheltuiesc banii strânși din impozite. Sunt tratate pe scurt, așa că le-am grupat într-un articol comun:
  • noul director al Aeroportului Sibiu și-a dat demisia din motive medicale. Natural, primul impuls a fost să întreb pe cine a supărat deja, părea competent - atât de competent încât au inventat un post de adjunct ca să-l țină sub supraveghere. Din păcate, omul chiar are probleme medicale și îi doresc sănătate!
  • calitatea vieții: cei de la apă-canal au schimbat țevile în cartierul Ștrand și au lăsat toate aleile și zonele verzi vraiște, doar nu era sarcina lor să aducă zona la forma în care au găsit-o. S-au mobilizat vecinii, au refăcut gărdulețele și au plantat flori, dar chiar să turnăm asfalt peste șanțul din alee, acoperit cu pământ, parcă nu ne vine. Strada a fost reparată, trotuarele nu. Mai așteptăm, ce atâta grabă, doar suntem tineri și putem sări peste porțiunea cu noroi iar dacă avem musafiri îi punem să se descalțe la ușă;
  • din când în când inteligenta comisie de trafic are ideea de a amplasa semafoare în locuri pe care le consideră interesante. Primul pe care l-am remarcat a fost cel de la intersecția șoselei Alba Iulia cu strada Vasile Cârlova, vis-a-vis de benzinăria Mol. A mers vreo câteva săptămâni, până au văzut că se blochează toată șoseaua, inclusiv giratoriul din apropiere, așa că le-a venit mintea la cap și au renunțat la el. Semaforul stă încă acolo, dezactivat. În toamnă au amplasat un alt semafor la trecerea de pietoni de pe strada Maramureșului, colț cu Hațegului. A funcționat maxim trei săptămâni, era setat așa de prost încât ținea verdele suficient cât să pot traversa strada târâș, cu mâinile legate la spate. Bineînțeles, s-a blocat traficul pe Maramureșului, așadar l-au pus pe galben intermitent și l-au lăsat așa. Toate obiectele și operațiunile acestea costă bani - ori e dovadă de incompetență ori e vorba de mafia băieților deștepti ai lămpilor colorate. Le sugerez să se reprofileze pe vândut transformatoare vechi, revopsite, a apărut un gol în piață;
  • uite chioșcul, nu e chioșcul: după ce-au dispărut toate chioșcurile, cineva s-a gândit că e o idee bună să facă unele noi, pentru difuzarea presei, în secolul în care ziarelor le merge așa bine încât trec în online. Firesc, cel amplasat la noi în vecinătate a funcționat fix o lună, stă gol și părăsit de ceva vreme;

  • afaceri, sport, brânză, tobă și cârnați - piața tărănească transilvania: încă nu m-am împăcat cu gândul că poate exista așa ceva, acolo;
  • mai știți tunelul de luminițe care v-a plăcut atât de mult? a costat doar 20.000 euro. Un chilipir, dat fiind că am ajuns în știrile internaționale!

miercuri, 8 ianuarie 2014

Studiu de caz Black Friday: cumpărarea unui telefon din cel mai ieftin magazin online

Nu știu dacă colegul meu a crezut că l-a prins pe Dumnezeu de picior sau a avut ceva dubii, însă, dacă tot plătea ramburs, a decis să-și cumpere un iPhone 5C 16GB de pe xphones4all.com. Cel mai mic preț de pe piața românească, bineînțeles. Probabil n-a găsit pagina asta.

Acțiunea se întâmpla de Black Friday - nu ”adevăratul” BF, ci cel autohton, care furase startul cu o săptămână. Timpul de livrare asumat de vânzător: 3-7 zile lucrătoare. 

După două săptămâni sună colegul la ei, să-i întrebe de sănătate. Cică a doua zi urmau să primească marfa. Ei, nu clientul final. Îl sună însă după două ore, că au primit modelul de 32 GB, dacă vrea să dea niște bani în plus, peste 500 lei, i-l pot trimite atunci. I se spune că mai durează o săptămână până primesc modelul de 16 GB. Clientul decide să mai aștepte, însă trece și săptămâna aceea și tot nu primește nimic. Îi sună iarăși și aude vechea placă: mai durează o săptămâna. Deja se făcea luna de când comandase. 

Face totuși un test, nu anulează comanda, dar își cumpără telefonul de pe PCGarage - un pic mai scump, dar îi vine a doua zi. Cei de la site-ul fantomă nu l-au mai sunat înapoi până acum.

marți, 7 ianuarie 2014

Amazon Currency Converter oferă un curs de schimb defavorabil cumpărătorului

Am cumpărat ieri un bluray de pe Amazon.de. Pentru că a detectat cardul de România, înainte de finalizarea tranzacției m-a întrebat dacă doresc să activez Amazon Currency Converter, serviciul relativ nou prin care îți fac conversia din moneda afișată pe site în cea în care ai fondurile pe card. Adică să nu trimită băncii tranzacția cu suma în euro, ci direct în lei, la un curs stabilit de ei.

Am refuzat, pentru a vedea dacă cursul de schimb al Băncii Transilvania este mai mic. 


Suma de plată: 21,17 euro 
Conversie Amazon: 102,81 lei (conform estimărilor lor, afișate în poză)
Conversie BT: 94,99 lei (conform sms primit de la bancă)
Informativ, cursul BNR pe 3 ianuarie a fost 4,488 iar astăzi este 4,494.

Concluzia evidentă: cursul de schimb oferit de BT e mult mai bun: 4,487 față de 4,85! Probabil că indiferent de banca românească la care aveți cardul veți primi un curs de schimb mai favorabil decât al băncii cu care lucrează Amazon.

luni, 6 ianuarie 2014

Restaurantele sibiene din topul meu

M-am inspirat din topul restaurantelor publicat în Turnul Sfatului, dar numai la nivel de idee, mi-am intersectat preferințele cu jurnaliștii doar când vine vorba de OSushi, de la care am comandat deja de vreo 3-4 ori, înainte să vină sărbătorile de iarnă.

Ieșim de obicei la masă în oraș seara, în weekend, deci importante pentru mine sunt câteva aspecte: să aibe niște feluri de mâncare deosebite, un vin bun la un preț decent, posibilitate să te înțelegi cu prietenii fără să-ți urle muzica în cap, personal calificat măcar în măsura în care să nu ne strice buna dispoziție și să nu fie mult fum. 

Un loc pe care-l frecventăm cu plăcere este Weinkeller, ne-am împrietenit cu proprietarul și mergem în gașcă, rezervăm toată camera din față (de 10 locuri) și stăm la povești nederanjați. De obicei comandăm vinuri de la Prince Știrbey sau Nachbil, aripioare picante (a la Felinarul), salată de iarnă și platou de brânzeturi. Prețurile sunt unele din cele mai decente pentru un restaurant central.

Alt local unde mergem cu plăcere este New York, porțile sunt mari și m-am orientat spre antreuri, burgeri americani și preparate din vită (inclusiv biftec tartar), alături de un vin de la Domeniul Coroanei Segarcea. Dacă vrem fum și gălăgie mergem în spate, altfel alegem restaurantul din față, în care am făcut multe evenimente private de-a lungul anilor - pentru că te poți înțelege cu proprietarul. Cu un card de loyal guest ce-ți oferă 10% reducere prețurile devin și mai atractive.

Tango este cel de-al treilea loc în care mergem cu plăcere, brânza de capră sau platoul de brânzeturi și mezeluri însoțit de o focaccia oferă o masă de seară relativ ușoară, în timpul poveștilor cu prietenii. Limonadele sunt excelente, căutate mai ales vara, iar deserturile la fel. Are prețuri de Piața Mică, dar un pic reduse după fiasco-ul de la începutul anului trecut.

Relativ nou deschis este Ciao Italia, cu terasa frumoasă și plăcută pe timp de vară. Să vedem cum va fi anul acesta, dacă-și consolidează părerea bună formată în trecut. Au meniul zilei decent și într-o seară am găsit o salată interesantă, al cărei nume îmi scapă momentan. În plus, chilli con carne e demențial. Stați departe de Zinfandel Caloian.

Un loc care m-a dezamăgit de-a lungul timpului și în care merg mai rar este Max. De obicei platourile de mezeluri și brânzeturi au jumătate din consistența celor de la Tango, dar același preț, vita însă este bună. Aici facem petrecerile de Crăciun cu firma, așa că-i trec pragul măcar o dată pe an. Alt restaurant în care n-am mai intrat de mai bine de un an este Terracotta, e bine să vă lăsați invitați sau să mergeți la ocazii speciale (gen câștig la lotto), nu e tipul de local în care să te simți atât de relaxat încât să mai iei și a doua sau a treia sticlă de vin fără să verifici portofelul și să faci un calcul mental înainte.

De-a lungul timpului am încercat cam toate restaurante centrale, însă pentru mine variantele de mai sus reprezintă locurile fără surprize, în care știu că o să mă simt bine alături de prieteni.

P.S. spre rușinea mea, n-am fost niciodată la ciorba de burtă de la KonTiki.