Așa cum a remarcat mai multă lume, românul e mare amator de chilipiruri. Nu-i vorbă, nicio nație nu se dă în lături de la cumpărături cu preț redus, dar la români nu e doar o opțiune, e o componentă a
piramidei lui Maslow. Românului i-a intrat negocierea în sânge cu multe generații în urmă, cu mult înainte de faimosul ”cât e halatul?” al anilor 2k și de vizitele în bazarul turcesc din anii 90, iar momentan își rafinează skillurile pe OLX, unde nici nu riscă să fie luat la bătaie de vânzător.
V-am povestit o parte din tactici când am vândut mașina: ”eu una din asta am luat cu x mii de euro mai ieftin anul trecut, nu cred că o dai”; între timp am mai strâns experiențe.
Am pus o chitară obținută în urma unui schimb la vânzare. Inițial cu 1100 lei, să am de unde negocia. Mă trage unul de urechi că e aproape prețul de nou dintr-un magazin online faimos din Germania - într-adevăr, aveau ăia reducere la ultima chitară de acest fel din stoc. Îi zic să-mi facă o contraofertă. N-a mai răspuns. Cobor prețul la 950. Îmi scrie un tip din București că ar lua-o cu 900, dar vrea să o testeze - n-am cu cine o trimite spre el (și prin curier la necunoscut care nu o achită întâi nu e o idee bună) așa că rămâne situația în aer, eu am alte probleme mai grave între timp.
Când eram în State primesc un mesaj: ”îți dau 700 pe chitară, mi se pare un preț corect”. Fără nume, fără bună ziua. Și mie mi se pare corect să-l ignor. Când eram la Cluj am următorul dialog pe OLX cu altul:
- care-i ultimul preț?
- 900 + transportul
- iți dau 800 (WTF: de aia m-ai întrebat ultimul preț??)
- am client la București cu 900, trebuie doar să gasesc pe cineva să o ducă
- fie, mai gândește-te câteva zile, până nu-mi cumpăr altceva (oh, câtă presiune!)
- bine, spor la cumpărături și o zi bună
Cinci minute mai târziu:
- 850
Nu-i mai răspund, îi explicasem clar că am ofertă cu 900. Mă sună a doua zi, iritat.
- nu mi-ai răspuns la ofertă
- ți-am zis că am client la 900
- n-ai nevoie de bani?
- nu așa urgent, pot să aștept să o dau la 900
- vrei TU 900? Bine, ÎȚI DAU 900.
Îmi mușc limba să nu-l înjur, ăsta nu voia să o testeze, ci să o revândă, așa că mă abțin și îi zic că ne auzim când ajung la Sibiu. Până la urmă i-am trimis-o lui.
Paranteză: la un colet cu valoarea ramburs de 900 de lei, trebuie să achiți la Fan Curier transportul (suportat de client) dar există și un comision pentru ramburs, că-ți aduc ei banii după vânzare, care e suportat de cumpărător (așa am negociat și cam așa se practică) și în cazul meu a fost 34 de lei. Minus rola de folie cu bule cumpărată pentru împachetare, am rămas cu puțin peste 800.
O categorie aparte de cumpărători sunt mămicile. Încerc să vând cu 200 un țarc de copii, aproape nou, achiziționat cu 350. Am pus descrierea completă, dimensiuni, greutate, intervalul de vârstă recomandat. M-au sunat câteva, dar fiecare are ceva special. Una vrea să-i las și mai mult din preț, alta să includă și transportul, alta nu mai e interesată după două zile de sărbătoare (Floriile). Nu mă supără negocierea, doar stilul, foarte abrupt, nu se obosesc suplimentar cu răspuns, dacă nu le convine ce citesc nu mai răspund. După ultima încercare de negociere am crescut prețul la 250 și următoarei care întreabă îi fac un discount special de 50 de lei. Poate ar trebui să-l cresc la 600 și să menționez mai clar că e Pierre Cardin.
Îmi imaginez o mămică de genul ăsta, negociator într-o criză cu ostatici: hai, mă, ori îi lași liberi ori îi împuști, că eu mă grăbesc, e ora băiței.
Postări
