Călătorii

plimbări, concedii, delegații

Lucruri serioase

despre unele chestii îmi exprim opinia, ca cercetătorii britanici

Stupid

să facem mișto de tot ce mișcă (stați nemișcați)

Muzică

amator, dar pasionat

miercuri, 31 octombrie 2012

Casele americane și uraganul

În principiu nu-i de mirare că după o furtună mai serioasă un oraș american arată ca jucat în picioare de o turmă de elefanți furioși, casele sunt toate din lemn. E drept, la noi nu prea există vijelii de genul acela, ca să putem compara, dar la inundații observăm că nici chirpiciul nu e prea rezistent. Diferența esențială e că o casă din chirpici n-are trei etaje, garaj la parter, aer condiționat și nu costă 300K$.

Nu-s mare fan al stilului american de locuință, am stat câteva zile la prietenii din Atlanta și am câteva observații: izolație ioc și parcă nici geamurile nu-s prea groase, deși sunt duble. Dimineața la 7, când pleacă tot cartierul la lucru, se aude foarte clar duduitul motoarelor V6 - toată lumea are mașină cu motor mare acolo. Dar de obicei ești deja treaz, pe la 6 vine mașina de gunoi care face gălăgie și mai mare. Sistemul de încălzire e cu aer, folosesc aceeași tubulatură și pentru aer condiționat și pentru aer cald. Zicea prietenul meu că până și casele care au fațadă din cărămidă sau beton sunt tot din lemn, totul fiind aplicat peste.

Pâlcurile de case din suburbii sunt grupate în cartiere, probabil în funcție de dezvoltatorul imobiliar, din strada principala nu vezi decât pădurea și străzile secundare, lângă fiecare intrare fiind amplasat un mic ”monument” inconjurat de flori pe care scrie numele cartierului/comunității. Aceste comunități au taxe și reguli scrise. De exemplu, primești notificare dacă nu ți-ai curățat aleea de frunze sau dacă nu ți-ai spălat anual casa - sunt firme specializate care vin cu scara, peria și furtunul.

Partea bună: intimitatea și liniștea (prin cartier nu trece traficul extern), siguranța (coletele se lasă la ușă dacă nu ești acasă - vorbim de chestii de 400$) și veverițele de pe terasa din spate (care-ți mozolesc florile).

Câteva poze făcute din mașină:
Suburbie tipică 
Case vechi în centrul Atlantei, nu știu dacă sunt din lemn, dar le bănuiesc
Niște căsuțe mai arătoase, în suburbie. Yep, tot lemn 

marți, 30 octombrie 2012

Memorialul 9/11

E impresionat prin ce trec iarăși newyorkezii. Când mă uit la imaginile locurilor devastate de Sandy și mă gândesc că m-am plimbat prin ele acum câteva zile mă trec fiorii. La fel și dacă îmi aduc aminte de toate atentatele, reușite sau nereușite, petrecute în micuța insulă. E partea negativă a statului de simbol al Americii și e încasat de niște oameni care n-au, până la urmă, prea mare lucru în comun cu deciziile politice. N-aș vrea să exagerez și să zic că frica se simte în aer în acest oraș, n-ar fi adevărat, dar sigur sunt mai atenți la ce se întâmplă în jurul lor, sunt multe afișe în locuri publice care-i îndeamnă să anunțe poliția dacă văd ceva suspect. La o plimbare prin parc sau oriunde, dacă te apropii din spate de cineva, ca să-l depășești, ziuă fiind, o să reacționeze imediat când îți simte prezența și o să întoarcă capul. Relaxarea e doar aparentă. Poate din această cauză au să iasă cu bine și din această catastrofă, dacă există un oraș care să poată face față psihic unui asemenea eveniment, acela e New York-ul.

Deși nu e primul lucru vizitat în ordine cronologică, Memorialul 9/11 e cel mai potrivit astăzi. Dacă doriți să-l vedeți, trebuie să obțineți un permis gratuit ce vă garantează intrarea la o anumită oră. Numărul de vizitatori e limitat, iar controalele de securitate stricte, inclusiv cu porți de detectat metale. Memorialul propriu-zis constă în cele două fântâni construite pe perimetrul Turnurilor Gemene, plus un parc care le conține. Pe bordurile fântânilor sunt gravate numele celor uciși în atentatele din 1993 și 2011, iar vizitatorii sunt invitați să le atingă, dar nu să le zgârie. Atmosfera e una pașnică, de pietate, chiar dacă zona este încercuită de șantierul noului complex WTC. Mai multe detalii găsiți pe site-ul oficial.
În stânga: 1 World Trade Center, cel mai mare zgârie-nor al SUA.
Lângă el, o altă clădire a complexului WTC,
mai mică, cu rol de a o scoate în evidență pe prima. 
O privire asupra memorialului dintr-o pasarelă pietonală.
Observați zona de acces delimitată de șantier. 
Fântânile sunt foarte mari, line și nezgomotoase 
1 WTC
Simbolul WTC: copacul care a supraviețuit dezastrului

luni, 29 octombrie 2012

True story, acum și în presă

Scriam acum ceva vreme True story din Maternitatea Sibiu. Între timp povestea a ajuns la ziar:


Există o campanie de strângere de fonduri pentru Secția de Terapie Intensivă, două linkuri despre întreaga poveste:

Concluzii despre USA

Încet, încet, îmi revin. Am ajuns acasă, am trecut și peste ultima schimbare de oră (la cea de iarnă), am dormit mult (16 ore în prima ”noapte”), pot să mă concentrez un pic mai ușor. America e interesantă, e pe alocuri altceva decât Europa, dar trebuie să înțelegeți că nici România nu mai e lumea a treia și nici Statele Unite nu mai au strălucirea de altădată, s-a mai micșorat diferența sau poate nu mă mai impresionează pe mine la a 4-a vizită. Vreau să zic că România e trasă de restul Europei în sus, câteodată de urechi, dar dacă ai ieșit din țară și ai văzut niște capitale europene, diferența față de America nu e mare. Globalizarea nu-i o chestie utopică iar filmele ajută și ele. 

Cu ce nu o să mă pot obișnui ușor e falsa prietenie a celor din servicii. Salutul ”hi, how are you” cu răspunsul, recitat și neatent, ”hi, how are you”, e culmea falsității, ipocriziei și absurdității. În rest, de data aceasta, nu mi s-au mai părut la fel de pompoși, sau poate am dat eu peste alți oameni, am interacționat mai ușor, ceea ce-i bine profesional.

Am avut de-a face cu trei Americi, ușor diferite: 
- prima, în Atlanta, sudistă, cu suburbii și spații largi, autostrăzi cu 6 benzi pe sens, pâlcuri de case ascunse după liziere de pădure și distanțe interminabile până la malluri sau downtown, plus obezitate extremă în mod curent;

Downtown Atlanta
- a doua, Las Vegas, doar show și business, un ecosistem al luminilor puternice, care nu seamănă cu nimic, interesant de vizitat, dar și plictisitoare când mergi pentru a treia oară, căci ziua, dacă n-ai program la conferință, poți să te duci la piscină, la shopping scump sau în deșert. Seara poți să vezi un spectacol, să mănânci sau să te distrezi într-un bar sau club (6.5$ berea de 0,33). Bineînțeles, nonstop, poți să-ți joci averea la casino;

- a treia, New York, e o altă experiență unică a SUA: ca în filme, doar că mai urât; asta dacă nu vorbim de filmele acelea cu scene de noapte amplasate pe străduțe, când toate magazinele au obloane metalice trase, cu pungi de gunoi aruncate pe trotuar, beznă și grupulețe de dubioși - căci atunci imaginea e fidelă realității. Ca să nu fiu înțeles greșit: NY merită vizitat, ai ce vedea, doar că experiența de a fi acolo nu mi s-a părut înălțătoare, nu e un oraș curat, are câteva zone frumoase și multe banale, tipice unui oraș mare. Fiind insulă, n-au avut unde să se dezvolte decât pe verticală, dar asta a adus și multă umbră, plus că nu poți admira zgârie-norii decât din două-trei locuri mai largi și cât să și stai cu gâtul sucit în sus, după al 20-lea te cam saturi. O să revin cu posturi separate despre tot ce merită văzut. Totuși, ca să fiu cinstit, n-am stat decât trei zile pline, în care am umblat mult și singur, așa că experiența mea poate nu e relevantă. În Londra sau Washington m-am simțit însă mai bine. Mai vreau să zic ceva despre metrou: deși e jegos, cu stații mici și meschine, e eficient, are cea mai extinsă rețea din lume și câte patru linii, cele de pe mijloc fiind folosite pentru garniturile express.
NY-ul banal
...și pentru compensație: combinație reușită de clădire joasă, medie și înaltă

duminică, 28 octombrie 2012

Oare sunt eu de vină? (partea 2)

Am povestit de cele trei incidente din avioane și de nemții care nu și-au găsit hostelul. Am uitat să vă zic de cel care a făcut (probabil) infarct în casino: noi stăteam la un bar și beam o bere iar lângă, la păcănele, un cuplu de afro-americani. Ea la un moment dat începe să-l susțină pe el și să-l strige, ne roagă să chemăm salvarea. Îi comunicăm barmanului, apar paramedicii hotelului, targă, genți, tot tacâmul.

N-am plecat bine din Manhattan că ce văd pe CNN:
New York's Metropolitan Transportation Authority will suspend subway service at 7 p.m. today as Hurricane Sandy nears, Gov. Andrew Cuomo said. The storm is expected to cause massive flooding and widespread power outages when it hits the East Coast, in full, late Sunday and into the week. Before that happens, transportation companies and government officials are urging people to plan for the worst.

sâmbătă, 27 octombrie 2012

Passive-aggressive wi-fi names

Am văzut mai demult pe contul de Twitter al lui @ioangreavu un link către un articol interesant: The rise of passive-aggressive wi-fi names și câteva zile mai târziu găsesc în NY un exemplu concret:

vineri, 26 octombrie 2012

Just Beer

Dacă sunteți pasionați de bere sau doriți să beți ceva nou, Just Beer vă așteaptă începând de astăzi cu o largă sortimentație. N-o să găsiți bere autohtonă, ci importuri interesante. Poate vă amintiți de Byblos și de petrecerile de acolo, de pe vremuri - locația e aceeași, sperăm că și spiritul. 

Pentru mai multe detalii consultați pagina de Facebook:  
iar manifestul de mai jos conține adresa și numerele de telefon:

joi, 25 octombrie 2012

Așa vă zboară bagajele din avion

miercuri, 24 octombrie 2012

WTC

Sunt în metrou, coborâm în downtown, spre stația terminus, South Ferry, pe linia 1. La un moment dat încetinim, aproape ne oprim de tot. Mă uit pe hartă. Suntem sub World Trade Center. Stația e închisă, metroul poate frâna din mai multe motive, dar totuși, e un pic de pioșenie în acțiune și-n mintea mea.

marți, 23 octombrie 2012

Spre Mahattan

În avionul spre NY am stat lângă un cuplu de nemți tineri, veniți o lună de zile în concediu. Cum și ei mergeau spre Manhattan, am hotărât să luăm un taxi împreună. Sistemul de aici e următorul: JFK-Manhattan e flat-rate 57$, până la prima destinație. După care se pune ceasul și la final mai adaugi 10-20% bacșis. Autobuzul e 16 dolari, metro-ul e mai ieftin, dar eu trebuia să schimb trei linii si să merg și o stradă pe jos între două stații. Ne-am făcut un calcul, am împărțit pe din două și ne-a convenit. 

La aeroport totul aranjat, stație de taxiuri la îndemână, dirijată de un coordonator al aeroportului, ne ia un paki. Btw, dezamăgitor de vechi JFK-ul, poate partea cu plecările să fie altfel. 

Poză făcută azi lângă Battery Park
Mergem câteva mile și ajungem în Brooklyn, unde e ambuteiaj. Schimbă șoferul traseul, iese pe străduțe, nebunie și mai mare; pe una din ele, de exemplu, era câte o bandă pe sens, dar stăteau trei rânduri de mașini care mergeau în aceeași direcție, ca și noi, spre tunel. Doar că tunelul era blocat în weekend, lăsaseră deschisă doar o bandă pe sens, mult prea puțin. După mult slalom, treceri milimetrice, băgări în față, vreo trei momente în care ne mai lipseau fracțiuni de secundă până la accident, plus claxoane din greu - nu doar al nostru fiind nebun, toată lumea circula așa, ajungem pe unul din poduri și începem să ne mișcăm mai decent. Toată distracția, 16 mile, a durat două ore și jumătate în care am stat toți trei înghesuiți pe bancheta din spate. Concluzia: mi-era dor de un taximetrist român, din ăla de care tot fac eu mișto, ai noștri sunt gentlemeni pe lângă cum circulă ăștia aici.

Ajugem la adresa dată de nemți, n-arăta a hostel deloc, era un fastfood, un minimarket și între ele o clădire părăsită. Deja îmi aminteam ce-au pățit niște sibieni la Paris, când au închiriat de pe internet un apartament și când au mers acolo adresa nu exista - adio bani dați în avans. Șoferul insista ca ”urmașii lui Goethe” să coboare, adresa fiind corectă, stresat că-l amendează poliția pentru staționare interzisă. Îl rugăm să stea un pic, sună oamenii la număr de pe rezervare, răspunde cineva, vorbește și cu șoferul, nu vrea să zică unde e adresa reală a hostelului, cică să stea nemții acolo că vine el după ei. Acolo i-am lăsat, cu strângere de inimă, sper că până la urmă s-a rezolvat, că n-au rămas pe stradă sau că nu i-au dus într-o debara insalubră, ori mai rău - că n-au ajuns donatori de organe pe piața neagră, toată treaba avea o intensă aromă de țeapă.

luni, 22 octombrie 2012

Oare sunt eu de vină?

Ultimele 3 zboruri:
1. Frankfurt – Atlanta: o femeie leșină în fața mea. La aterizare, o scot medicii înaintea restului pasagerilor;
2. Atlanta – Las Vegas: la un moment dat întreabă căpitanul ”e  vreun medic la bord?”. La aterizare, intâi intervin medicii (nu știu ce s-a întâmplat);
3. Las Vegas – New York: eram în picioare, scoteam ceva din compartimentul de deasupra scaunelor când mă roagă o stewardesă, că-s mai înalt, să mă uit după ceva ce seamănă a sârmă (?!) în compartimentul de prim ajutor, vis a vis de scaunul meu. Nu găsesc; ia o trusă de prim ajutor și pleacă în față. La aterizare, anunță pilotul să stăm în scaune că o să coboare întâi pasagerul cu probleme medicale;
4. New York – Viena: urmează în două zile, dar dacă cumva aveți prieteni în zborul ăsta, le-aș schimba biletul.


vineri, 19 octombrie 2012

3 Doors Down live @SAP TechEd 2012

City Center / Las Vegas

Când am fost în 2008, complexul de hoteluri cunoscut sub numele de City Center era în construcție, lângă Bellagio. 
Între timp a venit criza, s-au tulburat apele, dar într-un final cooperația dintre MGM și Dubai World (cei care mai dețin și faimoasele insule în formă de palmier) și-a reașezat termenii financiari și a rezultat chestia asta:

PS. Suntem în Paradis. Cică zona hotelurilor și aeroportul nu se află în Las Vegas ci în Paradise, Nevada, orășel independent de LV. Așa apare și pe GPS, așa zice și Wikipedia

miercuri, 17 octombrie 2012

Despre social media cu Clay Shirky

Invitatul de anul acesta la Guest Keynote @SAP TechEd a fost Clay Shirky, de la New York University, autor a câtorva cărți din domeniul Social Media.  De obicei speech-urile astea-s plictisitoare, dar acesta mi-a plăcut.

Definiția lui pentru social media = group action just got easier.


A dat câteva exemple interesante despre puterea SM:

- HSBC Bank Londra le-a băgat peste noapte niște taxe de overdraft studenților cu credite de studiu. Unul din ei s-a enervat, a făcut o pagină de Facebook care a devenit foarte populară, iar în momentul când se pregăteau de protest în fața băncii, aceasta a dat înapoi și a anulat taxele. Detalii aici;

- în 2009, DARPA a făcut un experiment pentru a analiza puterea SM în acțiuni real-time. Echipa care localiza prima cele zece baloane roșii amplasate în SUA primea premiul de 40.000 USD. A câștigat o echipă de la MIT, care a promis persoanelor care-i ajută și distribuie informația mai departe că o să le dea o parte din bani. Au avut la dispoziție 30 de zile și au rezolvat problema în 9 ore. Detalii aici;

- Wikipedia: după estimările lui CS, s-au investit 100 milioane de ore din timpul liber al oamenilor din întreaga lume în scrierea articolelor de pe acest site, în perioada 2001-2008. Spre comparație, privitul la televizor, anual, doar în SUA ocupă 200 miliarde ore;

- CVS a inventat un model de business și o cameră care se vindea cu 30$, catch-ul fiind că nu puteai descărca ce ai filmat decât la ei, unde predai camera și primeai un dvd, ei revânzând camera ulterior. Cineva a pus pe internet soluția pentru a demonta camera și a descărca singuri video-urile, iar din acel moment s-a dus naibii profitul proiectului, toate camerele au fost vândute, dar CVS nu a mai primit aproape niciuna înapoi. Alte firme au preluat ideea, au îmbunătățit-o și așa au apărut popularele camere video Flip.

Cea mai faină slujbă

Fără stres, indoor, îndrumi oamenii. Dezavantajul ar fi că trebuie să stai cu mâna ridicată toată ziua, dar tot bate slujba celor din aeroportul Atlanta care doar atât sunt puși să zică: "înainte cetățenii americani, în dreapta vizitatorii".

Funny story: când l-am întrebat unde-i baia mi-a zis că în față, la 5 metri (nu văzusem semnul). Mi-am cerut scuze, dar a urlat după mine pe coridor să nu mă simt prost că asta e cea mai frecventă întrebare pe care o aude.

luni, 15 octombrie 2012

La Google Atlanta


În Atlanta am stat la un cuplu de foști colegi de liceu, buni prieteni, el actualmente angajat Google (fost olimpic la info). Invitația de a-i vizita locul de muncă a venit natural și a fost acceptată cu interes. 

Prezența Google în Atlanta e minoră, au doar un etaj într-una din clădirile înalte din midtown, inginerii au fost relocați în alte filiale și doar oamenii de la vânzare au rămas, dar atmosfera de muncă e relaxată, așa că prietenul meu lucrează parțial de acasă, parțial din Atlanta și câteodată din Chapel Hill, la 5 ore distanță.
Lobby-ul
Unul din primele avantaje: loc de parcare gratuit, în parcarea alăturată, de 7 etaje, deci suficiente poziții libere. L-am întrebat dacă e ok că mă ia cu el și mi-a povestit că au voie cu 4 invitați pe săptămână, inclusiv la cantina gratuită sau în sala de relaxare cu    jocuri, bar relativ bine garnisit și dozator de bere. E nevoie doar de un ecuson ca să știe lumea cum te cheamă și cu cine ai venit. Referitor la mâncare: e bună, variată, cu autoservire, include deserturi și băuturi variate, iar pentru că oricum se aruncă, angajații pot să ia ce rămâne și la pachet, acasă. Din acest motiv, la angajare li se atrage atenția asupra efectului Google 15, adică îngrășarea cu 15 pounds (5kg) în primele luni de muncă. Sportul e încurajat, au acces gratuit la sala de fitness de la parter. 
Zona birourilor
Firma le asigură și hardware la alegere: laptop Apple sau Lenovo, cu sistemul de operare dorit: Mac OS, Linux sau Windows. Era plin de MacBook-uri prin birouri, ca dovadă că "războiul" cu Apple se poartă la niveluri mai înalte și cu măsură. Tot la doi ani au dreptul la un refresh. De Crăciun pot să aleagă între două gadgeturi, poate un telefon, o tabletă sau un Google TV, depinde ce apare în anul respectiv. Prietenul meu primise și un Chromebook, dar numai pentru folosință, pe inventar. Fiecare inginer are și un card de credit pentru cheltuielile din delegații, tot ce e sub 75 usd nu necesită factură.

Sala de jocuri
L-am întrebat dacă s-a păstrat standardul programatorilor angajați sau au început să apară și mediocrii, dacă-l enervează careva. A zis că nu, toți sunt foarte buni și are de învățat de la fiecare câte ceva, chiar și cei tineri sunt extrem de buni și cu realizări remarcabile. Mi-a povestit că a trecut printr-o serie complicată de interviuri până la angajare. Era impresionat de faptul că atunci când s-a decis relocarea inginerilor compania a făcut eforturi pentru a le găsi loc de muncă celor care doreau să rămână acolo - au vorbit cu Foursquare și aceștia au deschis un birou în Atlanta.

Sala de ședințe
PS. vreau să-mi cer scuze dacă e ușor incoerent sau cu greșeli postul, e scris în avion, pe tabletă, iar pozele sunt făcute cu telefonul.

Un bar decent




Mâncare portugheză

Ați luat micul dejun? Perfect! Vă pot tortura cu acest post, am rămas dator de astă vară cu niște poze de mâncare portugheză:
Micul dejun: nu era deosebit, dar se savura pe terasă, cu vedere la mare 
Prima cină: o porceală totală
Portughezii sunt faimoși pentru produsele de panificație
Restaurant drăguț în Lisabona, punctează la impresia artistică 
Gazpacho andaluz. M-am îndrăgostit de el.
Cu un pic de brânză și șuncă tăiată mărunt.
Cataplana, specialitate locală. Se închide capacul și se coace în abur.
Mai multă cataplana
Codul, mâncarea națională. Aici sub o felie de șuncă și brânză
Când m-am săturat de pește și fructe de mare am trecut la vită pe piatră încinsă.
Nu e mâncare tradițională, dar e bună.
Pasteis de Belem: o cofetărie faimoasă