Călătorii

plimbări, concedii, delegații

Lucruri serioase

despre unele chestii îmi exprim opinia, ca cercetătorii britanici

Stupid

să facem mișto de tot ce mișcă (stați nemișcați)

Muzică

amator, dar pasionat

duminică, 28 decembrie 2008

Sarbatori linistite?


Cat am baut luna asta parca n-am baut niciodata: ziua mea, ziua Alinei, Christmas Party la lucru, Christmas "Ajun" party, plus weekendurile si sarbatorile legale. Ficatul rezista. Dar m-am cam saturat de alcoale. N-o sa urmeze nici o cura de dezalcolizare ci Revelionul. Si cum sa te refaci dupa atata monotonie si betzii decat cu 3 zile in Amsterdam cu gashca. As putea sa incerc si alte senzatii tari pt diversificare dar nu-s genul. Oricum astept cu interes revederea Amsterdamului. Cine stie, poate o sa pap ciupercutze funky si o sa fac pluta pe canale. O sa fac multe poze si daca ma intorc cu aparatul intreg o sa vi le arat si voua.
Sunt deja in concediu de aproape doua saptamani, mi-am incarcat bateriile vazand cam toate filmele care au sanse mari la Oscar care au aparut deja si incep sa ma satur de rancezeala. Am batut cluburile mai putin decat credeam (pt ca in Sibiu se poate iesi de miercuri pana duminica) dar totusi din ce am vazut tot Liquid ramane baza. Vineri seara am fost in Zebrano si mi-am amintit de sloganul comunist: nici o masa fara peste. Erau toti refuzatii din alte cluburi, am vazut barbati in bluza de trening, barbati cu mustata in bluza de trening, barbati beti in bluza de trening, barbati dansand ca o bluza de trening, pardon, dansand pe house ca pe muzica din anii 80 cand aveau ei trening si mustata. Inclusiv la masa noastra s-au adunat, friends of friends, un nene cu tricou fara maneci si burta, o domnisoara cu silicoane, desi adevarata ei problema este nasul maricel si un baietandru, fratele siliconatei, care incurajat de mama lui si-a facut marire de penis. Poate din aceasta cauza a stat pe canapea si a privit in jos toata perioada, nu foarte lunga, in care ne-a onorat cu prezenta. Nu prea ne-am distrat si am plecat la Liquid, dar tocmai se luase curentul asa ca ne-am dus acasa. Sambata la Liquid a fost plin ochi, iar un prieten a avut surpriza ca la plecare sa nu-si mai gaseasca umerasul la garderoba, cu tot cu pardesiu si fular. In schimb a primit astazi alta haina si fular, probabil ca proprietarul le-a incurcat la plecare. N-am inteles totusi unde a disparut si umerasul. Poate se trezeste din betie si returneaza bunurile. [Daca cumva citeste blogul meu, sa nu rezurneze si fularul, pt ca amicul meu si-a luat unul aproape ca al meu si nu suntem totusi de la aceeasi casa de copii :)) ]
Astazi, duminica, ne refacem cu ciocolata calda. La multi ani si criza usoara va doresc!

miercuri, 24 decembrie 2008

Frumoase traditii romanesti


E Ajunul Craciunului, momentul sa ne amintim de frumoasele traditii romanesti, facute pt a bucura sufletul. Ingrediente: tobe cat incape, fluiere, travestiti, costume de urs, costume de Mos Craciun. Totul asezonat cu namol si balti pt o iarna traditional romaneasca. Lipseste renul.

Craciun Fericit!

luni, 22 decembrie 2008

Gran Appaloosa

Am vazut doua filme cu actori mari, care joaca, regizeaza, canta si ... nu danseaza, pt ca ei sunt niste duri. Clint Eastwood in Gran Torino, probabil ultimul lui film si Ed Harris in Appaloosa. Filmele au si momente bune, dar nu sunt cele mai reusite pelicule ale lor. Oricum merita vazute, macar pt a-i vedea ce prostii fac la batranete. Ziceam ca si canta in filme, nu in timpul lor ci doar cand se deruleaza genericul. La piesele astea chiar n-astept remixul house:
http://www.youtube.com/watch?v=HEXF7U5TYV8
http://www.youtube.com/watch?v=2C-0X0eBV7o

vineri, 19 decembrie 2008

Misterele noptii

Dupa amiaza de iarna, ora 18:30, noapte, o strada din centrul orasului. O silueta intra pe poarta deschisa, se strecoara pe langa casa si ajunge in curte. Senzorii de perimetru nu-si fac treaba, lumina nu se aprinde. Omul incepe sa vorbeasca la telefon, iar in strada, raspunzand la comenzile lui o Dacie cu numar de Dolj se muta mai aproape. In strada, in masina ei, pregatindu-se sa plece acasa, o angajata a uneia din firmele din cladire vede omul iesind din curte si suna administratoarea cladirii ca sa-i spuna ca e cineva in incinta firmei. Aflandu-se in apropiere, femeia vine repede la firma sa vada ce s-a intamplat. Intalneste omul si il intreaba ce cauta acolo. Acesta ii spune ca e prieten cu cineva care lucreaza acolo si ca vroia sa intrebe daca mai au spatii de inchiriat. Se balbaie si nu convinge. Femeia ii spune ca nu mai sunt spatii libere, omul pleaca. Dupa cativa pasi isi scoate telefonul si incepe sa vorbeascca iar cateva secunde mai tarziu Dacia cu numar de Dolj demareaza in strada. Femeia cheama Politia si avertizeaza o vecina batrana sa se inchida in casa.

Si aici, dragii detectivului, intru eu in scena. Ma suna un prieten bun si-mi zice:
ba, stateam dupa un prieten si daca tot eram in zona am intrat la tine la firma sa vad daca mai aveti spatii de inchiriat. Era poarta deschisa si imi spusese cineva ca e un teren de vanzare pe strada aia asa ca m-am gandit ca poate il vindeti voi. Nu va merge nici o lumina in curte, am dat cu mana prin fata senzorilor de la lampi, dar nimic. Apoi cand sa ies ma intalnesc cu o fata pe care o stiam din vedere, ma intreaba ce caut si ii explic ca te cunosc. Parea cam speriata. Te-am sunat sa-ti zic de faza.

Apoi povestim de altele si inchidem. Imediat ma suna colega:
il stii pe un tip X Y? tocmai a fost aici. Stai ca te sun imediat inapoi ca a venit Politia.

Dupa cateva minute ma suna prietenul meu iarasi:
Dupa ce am terminat de vorbit cu tine m-am dus pana in capul strazii sa iau un sandwich. Cand ma intorc vad Politia in fata portii la voi si ma gandesc ca o avea legatura cu incidentul de mai devreme. Ma duc spre ei si cand ma vede colega-ta se ascunde in spatele masinii. Ii zic ca nu vreau sa-i fac nimic, ca am venit sa clarificam problema. M-au legitimat cei de la Politie si cam atat.

Apoi ma suna si ea:
Mi-am cerut scuze, s-a intamplat totul ca in crima perfecta. Senzorii nu merg, el era in curte si vorbea la telefon, in timpul asta ala cu Dacia din strada muta masina mai aproape ca si cand ar fi raspuns la comenzile lui. Apoi dupa ce l-am intrebat ce vrea ala cu masina a demarat si m-am gandit ca i-a transmis sa plece. I-a legitimat Politia si pe el si pe ala cu Dacia. Omul isi astepta nevasta sa iasa de la ginecolog.

I-o fi spus cineva vecinei ca poate sa iasa din casa?

miercuri, 17 decembrie 2008

Longing for lullabies

Kleerup si Tityo sunt doi muzicieni suedezi. El cunoscut pt primul single de pe albumul curent (With every heartbeat, mare hit anul trecut), ea cunoscuta de cativa ani buni cu melodia Come along (with me). A iesit o chestie interesanta, la care astept remixurile care sa o faca si dansabila. Primul pe care l-am auzit, facut de John Dahlback nu mi se pare foarte reusit.

Originala: http://www.youtube.com/watch?v=76kGBkocClE
Remixul Dahlback: http://www.trilulilu.ro/dekkay/86b18d77ba3efe
Remixul Hunden&Pipan: http://hypem.com/track/581461/Kleerup-Longing+for+Lullabies+(Hunden+%26+Pipan+Remix)

luni, 15 decembrie 2008

RCA

Se apropie momentul acela al anului, cand, cu contul sleit de cumparaturile pt sarbatori trebuie sa mai dai bani si pt RCA. Care anul acesta s-a scumpit si s-a diversificat. Daca aveti nevoie de un broker vi-l recomand pe Teo, de la TenyBroker. Pretenar de-al meu.
http://www.tenybroker.ro

sâmbătă, 13 decembrie 2008

CSU Sibiu


Azi a fost CSU meci usor la baschet, cu Tg. Mures, asa ca am luat aparatul foto si m-am jucat cu lentila wide-angle. Asta a fost cea mai reusita poza.

vineri, 12 decembrie 2008

Noapte buna!


Cu imaginea asta am adormit eu saptamana asta, asa ca m-am gandit sa-i fac si -o poza.
Noapte buna!

miercuri, 10 decembrie 2008

Neagra. Gaura neagra

http://cotidianul.ro/astronomii_confirma_gaura_neagra_din_inima_galaxiei_noas...

"Cercetătorii de la European Southern Observatory (ESO) au găsit dovezi importante în legătură cu gaura neagră din mijlocul galaxiei şi au reuşit să puncteze efectele gravitaţionale pe care le are aceasta asupra stelelor care o înconjoară. Timp de 16 ani, ei au analizat 28 de stele din centrul Căii Lactee, situate în jurul găurii negre, cunoscute drept Sagittarius A (datorită apropierii sale de constelaţia Săgetătorului), informează “Times” ."

Era perfect logic. Unde putea fi o gaura neagra daca nu in apropierea unui sagetator! - cel putin dupa logica amicei mele Ana care imi repeta de fiecare data ca toti sagetatorii sunt niste neseriosi (cu exceptia mea, bineinteles) . Asa ca, draga Ana, s-a confirmat stiintific, se pare ca ai avut dreptate.

Corcodusul si recesiunea


Acesta este un corcodus, situat in fundul curtii la ai mei. Il urasc pentru ca e corcodus si, logic, face corcoduse. Care trebuie adunate.
Acum cu recesiunea asta cine mai stie ce o sa vina, daca o sa ne mai permitem sa bem vin, whisky, cuba libre, vodka sau tequilla. Asa ca de la o vreme am inceput sa ma uit cu drag la corcodusul acesta si nu cred ca o sa mai fac lobby pt taierea lui la primavara. Pana la urma si rachiul de corcodele e bun, in lipsa de altceva...

duminică, 7 decembrie 2008

Faust

Am avut placerea sa primesc o invitatie la spectacol, vroiam sa-l prind de mult dar totdeauna m-am trezit dupa ce era sold-out. Asa ca, in sfarsit, la mai mult de un an de la premiera, am reusit sa vad Faust. Ce-am vazut mai exact, contabilizat: aprox 50 de actori, 4 muzicieni, 3 perechi de sani, 1 pubis.

Spectacolul este fascinant, are un ritm alert aproape tot timpul iar Ofelia Popii, pe cat de mica pe atat de impunatoare in rol de Mefisto. Nu ma pricep sa scriu cronica de teatru, dar mi-a placut aproape totul: decorul, jocul personajelor, muzica baietilor de la Imperium Band. Cu totul deosebit mi s-a parut momentul de interactiune cu publicul - Noaptea Valpurgiei, cand am fost invitati in spatele scenei principale pentru un spectacol nu doar dramatic, ci si muzical, de circ sau de cabaret, fascinant mai ales prin indepartarea de teatrul clasic, socant prin efecte si erotism.

Nu stiu daca era neaparat nevoie ca o tanara actrita sa defileze la nudul gol cu un cap de porc pe o tava, deasupra capului, dar imaginea si-a facut datoria de a starni senzatii. La fel ca si dragostea aproape pedofila a lui Faust pentru o Margareta de 14 ani, cand nu poti sa nu te gandesti ca fata putea sa fie a ta si nu stiu zau daca te-ai mai fi bucurat de actul artistic in acest caz. Pt aceasta imi permit sa zic ca a fost un Faust un pic belgian.

Per total, Faustul lui Purcarete te stoarce emotional in cele doua ore cat dureaza piesa.
Highly recommended. Cred ca se mai joaca in aceasta luna in hala Balanta.

PS. Am inventat si o noua injuratura: vedea-te-as jucand in Faust!

sâmbătă, 6 decembrie 2008

La multi ani Alina!


Alina-Nicoleta isi serbeaza astazi ziua de nastere si de nume. Sa-mi traiasca :)

vineri, 5 decembrie 2008

Asa vecini sa tot ai


Intr-o zi venim la lucru si ce sa vezi Veto! in copacelul ala amarat din fundul curtii a crescut cherestea! Stiu ca in mod traditional in Romania in decembrie cresc pere in plop dar cherestea n-am stiut ca poate a fi. Explicatia este ca vecinul si-a facut gard nou si, probabil, muncitorii s-au gandit sa nu mai care resturile, mai bine le arunca peste gardul nou, ca e inalt si nu se vede. Ei bine, vedem noi. Am auzit ca si molozul ar fi in rau, asa ca la primavara cine o sa fie injurat de vecini cand vin inundatiile? Noi.
Si nu, nu avem sediul la tzara, suntem chiar in mijlocul orasului.
Punem de-un gratar.

miercuri, 3 decembrie 2008

Entry for December 03, 2008

luni, 1 decembrie 2008

Targul de Craciun


Targul de Craciun din Sibiu a ajuns la a doua editie. Personal nu ma prea intereseaza dar asta seara am iesit la o plimbare cu prietenii. Ma asteptam la altceva, mai multa lumina, mai multe produse, mai multe casute, dar este destul de sec si saracacios. Poza il prezinta alaturi de targul de la Nürnberg (2005), cel mai cunoscut targ de Craciun din Germania. Acolo, o piata de dimensiuni comparabile cu Piata Mare din Sibiu este plina de casute, cu o distanta minima intre ele, toate luminate si frumos decorate. Simti imediat altfel spiritul Craciunului.