Călătorii

plimbări, concedii, delegații

Lucruri serioase

despre unele chestii îmi exprim opinia, ca cercetătorii britanici

Stupid

să facem mișto de tot ce mișcă (stați nemișcați)

Muzică

amator, dar pasionat

Muncă

IT, ERP, apps, magazin online

luni, 31 octombrie 2011

Halloween sau Circuitul bostanului în natură

Guest post. Când o să cresc mare, îmi doresc să pot să scriu și eu așa elegant ca Monica:

Photo: www.ecardmedia.eu
Din ziua în care sămânţa de bostan, mică şi fragilă, este luată de vânt şi pupă pământul pentru prima dată, n-are de unde să ştie că dacă ajunge pe pământ românesc, mai nou, este sortită sacrificiului. Până nu de mult, acest pământ roditor nu prezenta nici un pericol pentru biata sămânţă de bostan.

Din moşi-strămoşi, de bostan evident, nu s-a temut nici unul pentru viaţa lui, nu mai mult decât orice altă legumă de grădină. Dar toate astea au fost valabile până a apărut Halloween-ul.

De ce bostanul? De ce de Halloween? Când s-a ridicat problema în comunitatea leguminoaselor, nimeni nu a ştiut ce sa spună.

Suferinţa bostanului nu trebuie înţeleasă greşit. El nu se supără când este făcut plăcintă, cu risotto sau supă cremă, pentru că asta e menirea lui de bostan. El, de fapt, suferă de nelămurire, pentru că nu poate nimeni să răspunda la întrebare.

De ce nu o gulie? Sau o gogonea? De ce o legumă aşa veselă şi bonomă, ca bostanul,  a ajuns în această situaţie? Şi mai ales cine e responsabil?

Eu nu sunt avocatul bostanului, care e sacrificat pentru o pseudo-sărbătoare americano-împrumutato-românească şi nici nu mă deranjează Halloween-ul, cum nu mă deranjează nici o altă sărbătoare pe lumea asta. Din partea mea putem să bem un pahar şi de Gion Matsuri. Eu am vrut doar să vă spun povestea bostanului, care, pe nepusă masă, s-a trezit personaj principal într-un film de groază. Şi de ce într-o companie atât de proastă? Să stea lângă nişte personaje pe care ar fi avut şansa să le întâlnească doar dacă ar fi făcut nişte alegeri nefericite în viaţă. El este pus în aceeaşi oală cu vrăjitoare, vampiri, Dracula, ucigaşi, monştrii şi alte personaje demne de filmele lui Craven.

Întelegeţi nedumerirea? Nu a mea. Ci a bostanului care nu vrea decât să fie făcut plăcintă.

duminică, 30 octombrie 2011

Halloween Party@Oldies

Copii, aseară a fost cea mai tare petrecere. Ever. Nu pentru costume, deși au fost multe haioase, nu pentru decor, deși Oldies a fost împodobit corespunzător, nu pentru lume, deși a fost plin, nici măcar pentru muzică, deși Oldiz Bend a făcut un show de excepție, ci pentru atmosferă și pentru că toată lumea era veselă și cu chef de distracție.

Mi-a plăcut mult concertul Oldiz Bend, sunt tot mai buni și mai creativi pe zi ce trece, Maria a devenit lead-singer și are tot ce-i trebuie pentru acest lucru: prezență scenică, aspect și mai ales voce. Formația a căpătat un membru nou, la clape și voce, nu i-am reținut numele încă, dar e de bine, nu mai e nevoie de pasaje preînregistrate și redate din laptop.

Pentru prima dată m-am semi-costumat și eu, nu știu dacă o să se mai întâmple vreodată așa ceva, e foarte cald cu plete. Am vrut să fiu roacker, dar cică puteam să fiu și Bjorn Borg sau pădurar. Distrați-vă:


PS: M-a lămurit cineva pe Facebook că ”noul membru” este Andrei de la trupa Paradigma. În plus, uitasem să menționez că o parte din piesele din al doilea set au fost cântate de Anya.

sâmbătă, 29 octombrie 2011

Sushi time

Vă spuneam într-un post anterior că îmi doresc un sushi bar la Sibiu. Am descoperit într-o reclamă că restaurantul Casablanca, ex-Tai Ji, are așa ceva în meniu. Am sunat aseară și am aflat că porția de 10 bucăți costă 22 lei, au rolls sau nigiri, cu ton sau somon. Am comandat un platou și ne-am delectat cu el, porțiile sunt decente și n-au fost efecte secundare. Nu e sortimentația prea largă dar nimic e bun?


vineri, 28 octombrie 2011

Blogmeet

Am ajuns aseară la primul meu blogmeet. Am povestit vreo trei ore, e drept, mai mult cu cei pe care îi ştiam, pentru că aşa s-a nimerit locul la masă.

Co-muzele lui Andrei m-au acuzat că am făcut ca popa, adică am predicat abstinenţa de la videoclipuri muzicale pe FB dar am postat piese. Au citit în diagonală: eu nu propovăduiam abstinenţa ci moderaţia, clar? Plus că cele puse de mine intră în categoria "de nişă", aşadar a fost vorba de educaţie muzicală.

Ce înseamnă "co-muzele lui Andrei"? Hehe, să vă zică GG sau Alexandra dacă vor, să spunem că sunt un bun motiv pentru cineva de a se muta la Sibiu.

S-au dezbătut o grămadă de chestii grele pe care nu le pot divulga iar, în ordinea gândită de Tudor, comeseni mi-au fost:

Carpatair şi limba română

N-am mai zburat cu Carpatair-ul de vreo 5 ani, până alaltăieri când am dat o tură până la Timişoara şi retur. Atunci scriam (aici) că stewardesele vorbesc engleza cu accent moldovenesc. Acum nu mai vorbesc cu acşient, poate nici nu mai sunt moldovence, cine ştie. În schimb cei care traduc mesajele informative din interiorul avionului tot n-au învăţat limba română:


Verbul "a siguranţa" nu există în DEX şi să nu vorbim de formulare...

joi, 27 octombrie 2011

Zortimente noi la Vita Dulce

Reztaurantul Dolce Vita și-a reîmprozpătat meniul:



miercuri, 26 octombrie 2011

Fail. Gender Treasure Hunt

Zis is vrong on so meni levels:


Ăsta-s finanţaţi de belgieni cumva?

marți, 25 octombrie 2011

Tulai! Super 8

Cred că moşu Spielberg şi-a dorit foarte mult un remake la E.T. şi când l-a primit n-a ştiut ce să facă cu el. Filmul începe genial, prima jumătate de oră e foarte bună dar după aceea se fâsâie groaznic, devine o supă, nici prea uşoară să o vezi cu copiii (dacă ai), nici prea groaznică încât să-ţi sperii prietena (dacă ai). Culmea imaginaţiei la specia umană s-a atins când s-a inventat prototipul extraterestrului cu cap şi ochi mari (ăla bun) şi cu gura în formă de plus (ăla rău) iar de atunci n-a mai ştiut nimeni ce să facă. Cel din Super 8 e urât ca Alien şi Predator la un loc - aţi ghicit, are gura în formă de plus - dar e bun la inimă ca E.T şi - logic - are ochişorii mari şi umezi. Sper că cine a avut ideea cu plusul a patentat-o şi a devenit un om bogat. Nu vă povestesc tot ghiveciul ca să nu vă stric plăcerea de a fi dezamăgiţi la final. 

P.S.Aia mică a lu' Fanning o să ajungă mare.

P.P.S. Filmul din film (cel făcut, cică, de copii) are un final mai surprinzător decât producţia principală, dar trebuie să vedeţi genericul până la final.

luni, 24 octombrie 2011

Fiţe de sportiv leşinat

Într-o seară am fugit prin parc, aşa, uşor, de până şi pensionarii în plimbare mă depăşeau, după care am intrat într-un supermarket de cartier să iau nişte legume, peşte, şi alte mizerii din astea de trăit sănătos. Eram în pantaloni scurti, tricou transpirat, faţă îmbujorată şi cu prosopul după gât. În supermarket promoţie la ciocolată, o fătucă amabilă mă invită să degust. Eu, de colo, nemuritor şi rece: păi de aia mi-am scuipat plămânii prin parc domnişoară, ca să mănânc ciocolată? Cred că am vorbit cam tare, s-au mai întors şi uitat chiorâş vreo trei babe.

sâmbătă, 22 octombrie 2011

Barză, brânză, viezure, recenzie

Tocmai am fost recenzat. N-a durut și n-a durat mult. Cel mai complicat a fost să-i dictez locul de muncă, Timeline, pe litere. Femeia a avut bunul simț să înceapă la o oră decentă activitatea, dar se pare că tot a prins mulți români în pijama, inclusiv subsemnatul. Am mers după ea la vecini, inițial am crezut că vrea vreo donație și eu nu fac donații ușor mahmur și-n pijama sexy flaușată. Încă un caz de exagerare media, n-a fost nimic aiurea în întrebări - cel puțin cele care mi s-au pus mie - și-am avut parte și de recenzoriță drăguță, na! De fapt, dacă stau bine să mă gândesc, puteau întreba dacă ne plac manelele, aș fi curios de statistica asta.

vineri, 21 octombrie 2011

Protecţia muncii pe zgârie-nori

Tudor se întreba pe Twitter cam câţi oameni au plonjat luaţi de vânt de pe zgârie-norii construiţi în anii 30. Despre Rockefeller Center, de unde sunt faimoasele poze, n-am găsit informaţii, dar la construcţia Empire State Building, care e şi mai înalt, au murit, oficial, cinci persoane. Se pare că sunt mai mult sinucigaşi, de pe ESB sărind în decursul secolelor peste 30 de oameni. Protecţia muncii era inexistentă, unele din cadrele din filmuleţele de mai jos sunt de neimaginat în epoca modernă.

Posterland.ro - ce-am mai vândut

Charles C. Ebbets este unul dintre cei mai faimoşi fotografi ai lumii, mai ales pentru seria cu muncitori construind zgârie-nori. De fapt, odihnindu-se la mare înălţime. Eu nu m-aş fi urcat acolo cu ditamai aparatul foto în braţe. Posterul acesta l-am vândut chiar ieri, înrămat:


Mai avem şi alte variante:



joi, 20 octombrie 2011

Futezându-l pe Bendeac

Nu mă omor după posturile lui Radu Alexandru pe piticigratis.com, dar ce scrie în Caţavencii e haios aproape de fiecare dată, respectiv Futezătorul şi Tabloidul lui Mendeleev. Subiectul zilei e Bendeac, un retard la care m-am uitat cinci minute şi a fost suficient ca să mă îngrozesc, aşa că nu pot fi decât de acord cu "Futezătorul: De ce Bendeac este un lucru util Universului".

Pasajul meu preferat: 
"dacă aud un om că spune că se uită la Bendeac, ştiu clar că eu cu omul ăla nu am absolut nimic în comun, nu o să pot purta o discuţie niciodată şi dacă pică într-o groapă nu o să mă duc să caut o funie ca să-l scot. Aşa că pot să-l tratez direct ca şi cum nu ar fi o persoană adevărată, fără să mă obosesc cu 20 de minute de conversaţie, să înţeleg ce e cu el."

Asta e, nu poţi să fii compatibil cu toată lumea...

Wish List

Când am fost la Timişoara am mâncat la mall la Pizza Hut, nu doar pentru că mi-era dor de tipul lor de pizza ci şi pentru că dădeau factură. Ca de obicei, a durat mai mult servitul facturii decât servitul mâncării. Dar nu despre asta este vorba, ci despre revelaţia pe care am avut-o uitându-mă în meniu, după ce mulţi ani n-am mai călcat pe la ei: au preţuri absolut acceptabile! Îmi aminteam de PH ca fiind locul cu pizza delicioasă dar scumpă ca naiba. Acum, cea mai mare pizza e 40 de lei, una normală un pic peste 20, ca în majoritatea pizzeriilor din Sibiu, doar cu alt gust. Banal, dar adevărat: a crescut nivelul de trai.

Dacă tot vorbim despre mâncare, ce restaurante mi-aş mai dori eu la Sibiu: unul japonez (sushi proaspăt, de Cibin), unul mexican decent, unul tailandez (supă de cocos dulce picantă, de exemplu) şi unul fraţuzesc. Dacă s-ar face şi un cinematograf decent, am avea de toate.

Update: şi-un american dinner, cu burgeri imenşi, bar cromat şi canapele roşii din piele.

miercuri, 19 octombrie 2011

Coldplay - acest ansamblu coral în devenire

Ce-a pornit acum 10 ani ca un grup alternativ şi a ajuns un fel de Corul Vânătorilor? Coldplay, maică. Am ascultat intens noul lor album, un exemplu mişto de muzică over-produced marca Brian Eno. Ascultabil, plin de efecte, dar fără un hit adevărat, neaoş, alternativ, sincer. Jumătate din piese sună de parcă au fost înregistrate într-o baie foarte mică, iar asta poate orice prost cu un pc.

Au început cu Yellow, au trecut prin The Scientist, Clocks, Warning Sign, au ajuns la X&Y cu superba Talk şi după ce-au încheiat această trilogie au simţit nevoie să se reinventeze cu Viva la Vida şi cu laba asta de Mylo Xyloto. Cea mai interesantă piesă e duetul cu Rihanna, dar niciuna n-o să reziste în playlistul meu mai mult de o lună. Trist.

marți, 18 octombrie 2011

Porsche Design

Denumirea aceasta mi-a produs totdeauna un zâmbet în colţul gurii. Cei de la Porsche au făcut un singur produs  celebru - the übersportscar, e drept - pe care l-au tot rafinat şi îmbunătăţit, dar n-au un renume de inovaţie în design, mai mult de perfecţiune inginerească. Aşa că produsele Porsche Design, deşi arată bine, mi s-au părut totdeauna prea scumpe, fie ele electronice, fie accesorii. Overpriced e cuvântul care-mi lipseşte în limba română. 

Totuşi, din întâmplare, am testat ceva ce mi-a plăcut. Am primit o mostră de parfum de-al lor şi m-a încântat mirosul. Bineînţeles, e plin de bullshit pe net, gen "cum capturezi esenţa unei maşini sportive prin miros", dar n-aş putea spune că m-a dus capul aşa departe, pur şi simplu mi-a plăcut cum miroase, nu se evaporă foarte repede şi nu costă mai mult decât produsele concurente. Poate mă apropiu de midlife crisis şi compensez pentru că nu-mi permit un Porsche roşu? 

Aşadar, până la un Panamera de familist, vă recomand Porsche Design - The Essence, dar nu în preajma mea pentru că va trebui să-mi marchez altfel teritoriul. Are şi website: www.porschedesigntheessence.com. Ce n-are e indicator de nivel, nu ştii cât mai ai în sticluţă, e neagră şi mată.

luni, 17 octombrie 2011

Sfaturi hoteliere

N-am mai întâlnit asemenea sfaturi în mapa vreunui hotel. Nici măcar nu aveau fier de călcat. Mai lipsea să scrie "vă rugăm nu vă ştergeţi pe perdele". Observaţi diferenţele subtile între mesajul în limba română şi engleză? 


duminică, 16 octombrie 2011

Speedtest

Am testat de curiozitate viteza legăturii la internet de acasă (NextGen / NextHeavy 100Mbps, 40 lei pe lună, prin cablu ethernet). N-am făcut un test exhaustiv, am folosit site-ul speedtest.net care nu știu cât de bine mimează condițiile reale de trafic, dar oricum:
- pe laptop, wireless (standardul N), la 2 camere distanță de router: ping 14ms, download 57.70Mbps, upload 42.49Mbps;
- pe laptop, wireless, lângă router: ping 14ms, download 68.28Mbps, upload 27.83Mbps;
- pe laptop, ethernet: aproape identice cu cazul anterior, cu alt server de test am prins și 88Mbps;

Pentru că există și o aplicație pentru iOS, am încercat și de pe telefonul iPhone4:
- wireless: ping 35ms, download 1.89Mbps, upload 21.44Mbps. Update: am găsit un alt server la care a prins viteză de peste 20Mbps la download;
- 3G (Orange): ping 101ms, download 1.25 - 1.59Mbps, upload 1.27Mbps.

Am încercat de mai multe ori și rezultatele au fost consistente. Concluzii:
1. mă miră viteza mică de download pe iPhone, sub 2 Mbps - și pe wireless și pe 3G - în condițiile în care uploadul arată peste 20Mbps pe wireless. Update-ul de mai sus a făcut această concluzie falsă;
2. un wireless router ce suportă standardul N e foarte decent pentru browsingul pe net, nu sunt avantaje majore dacă stai cablat. Bineînțeles, pentru o conexiune cu serverele din rețeaua firmei nu există comparație, tot ethernetul rămâne de bază;
3. (evident) bottleneck-ul este încă la conexiunea de internet, nu la rețeaua internă.

sâmbătă, 15 octombrie 2011

Cine se pricepe la arbori de cauciuc?

Ne-am procopsit cu acest superb exemplar de arbore de cauciuc la birou. Întrebări de grădinar filosof: cu ce trebuie hrănit ca să facă anvelope de iarnă? Sau trebuie să-l scoatem afară la frig? Dacă-i dăm apă multă face de ploaie? Înfloreşte cu cauciucuri de tricicletă când e mic şi cu anvelope de camion când e bătrân? Pe la ce vârstă coace 205x55R16? Dacă-l ţinem la umbră face radiale iar dacă-l punem lângă geam face diagonale sau invers?


vineri, 14 octombrie 2011

Feedback

Cum să nu te bucuri când primeşti aşa un feedback de la clienţii posterland.ro:

Buna ziua,
Am primit posterele comandate.
Multumesc pentru cele 2 "button badge " - insigne ,copii s-au bucurat in egala masura si pentru ele.
Aveti nota 10 si o recomandare pentru toti prietenii si colegii mei.

Plus o poză cu un tipar de artă înrămat de curând:

iOS 5 - primele impresii

Am încercat alaltăseară, la lansare, să downloadez Mac OS Lion update 10.7.2 și, simultan, din iTunes, iOS 5. Mergea cu viteză dial-up, așa că după vreo jumătate de oră am oprit downloadul Lion și am concentrat viteza pe iOS. Dupa vreo 90 de minute a terminat de descărcat dar a mai urmat o oră de chin, am încercat de vreo șase ori să fac update și de fiecare dată am primit infamul mesaj de eroare 3200 - servele Apple erau gâtuite de trafic. Am dat dracului informatica și m-am dus la Oldies la karaoke.


Ieri dimineață a reușit instalarea din prima. Ce a mers, ce n-a mers, ce mi-a plăcut, ce mă lasă rece:

- Notification Center - e interesant și folositor, puteam trăi însă și cu vechiul sistem, nu mă copleșesc notificările;
- Reminders - noua aplicație și cea mai utilă din cele lansate, după părerea mea, a fost un eșec - mă interesau notificările atunci când plec sau vin dintr-un loc (de exemplu un reminder când ajung la lucru) dar în afară de locația curentă nu l-am putut face să înțeleagă nicio coordonată din adresa de contacte sau din Google Maps. O să mai sap;
- accesul la camera foto din ecranul blocat e foarte utilă, de multe ori e nevoie să faci o poză rapid, ca să nu pierzi momentul; 
- iMessage, încă n-am cu cine-l testa, nu s-a activat din prima, a rămas suspendat în starea ”waiting for activation” până am restartat telefonul;
- prognoză meteo pe ore - cine-i mai crede pe ăștia?
- Newsstand - chioșcul de reviste, încă n-am găsit reviste românești și cam tot ce am încercat e parțial gratuit și majoritar cu bani, ideea e bună și de viitor, mai ales pe iPad;
- sincronizare cu iTunes prin wi-fi - n-am reușit să o fac să meargă, dar poate e wirelessul de la lucru slab, firewall-ul, antivirusul sau e vreun bug în iTunes-ul de Windows (nu am testat cu MacOs), mai încerc. Update: am reuşit, trebuia sa activez în iTunes această funcţie iar iPhone-ul să fie alimentat cu curent;
- backup în norișor (iCloud) - merge și e super folositor, sper să n-am nevoie de el, dar e liniștitor că poți să pierzi fizic totul și să ai backup în altă parte;
- integrarea cu Twitterul - mneah, folositoare din an în Paște, nu-mi crește productivitatea;
- liniile de caroiaj la fotografie - bună idee, mai ales pentru fotografiat clădiri, la fel și declanșarea pozei cu butoanele laterale de volum sau funcțiile de auto-ajustare și crop;
- Readerul din Safari, care lasă doar textul paginii de web, mărit, pentru a putea fi citit ușor - foarte util, nu mai trebuie să tot fac zoom și scroll în pagina de web;
- PhotoStream - urcarea în iCloud a pozelor din ultimele 30 de zile și apariția lor automată pe calculator - foarte utilă, de obicei fac pozele pentru blog cu telefonul, le trimit pe email și le descarc pe calculator, mă scutește de o treabă;
- Siri - din păcate e nevoie de iPhone4S pentru el, eram curios cum se comportă cu accentul meu englezesc balcanic;
- AirPort Utility - nu face parte din iOS dar e o aplicație nouă prin care poți configura stația wireless (doar dacă e Apple Airport) direct de pe telefon - pot activa rapid rețeaua separată pentru musafiri dacă e cazul;
- Notes - în sfârșit alt font, cel vechi mă enerva;

Sunt curios cum se comportă bateria, atât la laptop unde Lion m-a dezamăgit până acum, fiind mult mai gurmand ca Snow Leopard, cât și pe telefon. Tot nu există notificare de livrare a SMS-urilor, doar pentru iMessage, și asta mă cam enervează. De câteva zile se pot cumpăra mp3-uri și din iTunes-ul românesc, am intrat în rândul lumii.

Ținând cont că la mijlocul lui noiembrie o să fie disponibil noul iPhone 4S deblocat în State, pentru 650$, o să fie interesant de văzut cum îl putem transporta în Europa fără taxe vamale sau care o să fie oferta europeană și la ce preț, bănuiesc că ușor mai piperat, vreo 6-700 euro.

Am scris cam mult pentru niște prime impresii...

joi, 13 octombrie 2011

Mititei scandalagii

Ne înțelegem bine cu vecinii la birou. Cel din dreapta nu ne mai salută de când am chemat Poliția să-i ridice mașina din poarta noastra iar cu doamna în vârstă ce locuiește în stânga n-am avut probleme, până ieri când m-am întors din pauza de masă.  Am parcat pe un loc liber în fața casei ei și îmi fuge privirea spre o coală de hârtie prinsă în parbrizul mașinii unei colege, care parcare în fața porții doamnei. Nu-i un gest de nesimțire, doamna nu are mașină și nici curtea nu-i prevăzută pentru așa ceva, deci nu bloca pe nimeni. Iau hârtia și o citesc uimit:

Mă uit pe poartă, apăruse o coală A4 îndoită, prinsă cu sfoară, ce se legăna în vânt. Ceva de genul ”nu parcați în poartă”, scris cu pixul, greu de băgat în seamă. Văd că se deschide geamul casei și apare o doamnă pusă pe scandal (nu vecina). Înainte să se apuce să urle îi spun că știu a cui e mașina din poarta lor, o să o anunț să o mute dar că noi parcăm acolo cu acceptul proprietarei. Ea-mi zice că e anunțul pe gard, trebuia să se uite. Mă uit în curtea unde nu putea intra o mașină, tot nu înțeleg la ce-i trebuia acces și o întreb dacă vrea să bage mașina înăuntru. Spune că nu, vrea să parcheze în spațiul din fața porții, că e dreptul lor, putem parca acolo, dar nu când vin ei. Grrr, noi pe aici, la țară, întâi discutăm cu omul frumos și după aia căutăm scandal, dacă e cazul. A venit și soțul, mai liniștit și mai politicos ca doamna, ne-am conversat civilizat și am plecat să-mi anunț colega.

Colegei îi crăpase o țeavă de apă în baie acasă în dimineața respectivă, avea apartamentul inundat și era deja montată, a mers să mute mașina și l-a luat pe domnul respectiv la șuturi pentru biletul respectiv, deși mie îmi era clar că nevasta era scandalagioaica.

Și acum vine faza haioasă: colegul Titi aka Tibi aka Traian are ideea genială să-i lăsăm să-și parcheze mașina, cu număr de București, pe locul mult dorit din fața porții și apoi să sunăm la Poliția Comunitară, să ne dăm drept proprietarii clădirii respective și să-i rugăm să vină să ridice mașina de Bucale care ne blochează intrarea. Bineînțeles, n-am făcut așa ceva, dar poate-s moștenitorii doamnei și o să ne cunoaștem mai bine în viitor.

miercuri, 12 octombrie 2011

Cigars, baby!

Am un prieten fumător de trabuc. De la el s-a răspândit microbul în gaşcă şi am învăţat abc-ul "sportului" ăsta. N-am să scriu un ghid de fumat, există câteva pe net, o să pun nişte linkuri la final. Eu n-am pus ţigară normală în gură, n-am fost fumător niciodată, dar pot înţelege plăcerea unui trabuc alături de o băutură fină gen single malt, coniac sau, preferatul altui prieten, indecent de scumpul rom Zacapa. Dacă şi trabucul e de calitate se amestecă foarte bine senzaţiile din cavitatea bucală. Că tot vorbim de gură, pentru că nu se trage în piept, deşi mult mai puţin nociv decât o ţigară normală (25 trabucuri = 25% dintr-o ţigară) există totuşi riscul de cancer esofagian sau bucal (spre deosebire de cel pulmonar cauzat de ţigări).

O altă diferenţă faţă de fumătorii de ţigări ar fi că nu o să vezi fumători de trabuc iarna în faţa uşii firmei, zgribuliţi şi dârdâind, palmând una rapidă. Chiar mă întreb ce o să se întâmple când o să se interzică fumatul în locurile publice definitiv. Adio Hilton English Bar, adio Oldies. Mai rămâne câte o terasă, vara.


În Sibiu puteţi găsi trabucuri la magazinul din Piaţa Mare, lângă Amber, unde-şi bat joc de ele şi le ţin la 50-60% umiditate, sau la magazinul de pe Mihai Viteazu la care n-am ajuns dar ştiu că există. De pe net vă recomand trabucuri.com, un site unde puteţi citi review-urile trabucurilor fumate de cei de acolo şi puteţi comanda cu încredere, băieţii sunt profesionişti.

Ghidurile şi sfaturile de care spuneam la început, uşor ironice:

Poza asta am mai pus-o, dar nu mă pot abţine. Văzută la expoziţia Body în Las Vegas, fotografiată pe ascuns, în stânga sunt plămâni de nefumător iar în dreapta... ghiciţi voi:

marți, 11 octombrie 2011

Terracotta

N-am ajuns la deschiderea restaurantului odată cu restul bloggerilor din motive de entorsă, dar l-am ţinut minte şi în urmă cu două săptămâni am descins acolo într-o vineri seara, împreună cu prietenii. M-am "haladit" la mai mult decât puteam duce, vreo două feluri foarte bune plus desert. Nu mi-am notat ce-am consumat aşa că acum îmi amintesc doar de vitello tonnato servit la antreu, dar şi restul mâncărurilor au fost la înălţime. Totuşi un prieten a primit lasagna cam rece, deci loc de mai bine exista iar săptămâna trecută s-a întâmplat ceva în direcţia aceasta, a fost schimbat bucătarul. Noul responsabil cu papilele este Leo, poate vi-l amintiţi de la pizzeriile Ciao Italia. Am descoperit acest lucru sâmbătă seara, la o nouă porţie de vitello tonnato, servită după o salată de brânzeturi şi mezeluri. Am gustat şi din deliciosul muşchi de vită cu piper verde şi-l pot recomanda. De săptămâna aceasta o să se adapteze şi meniul după noul bucătar, sunt curios ce surprize vor apărea.

Interiorul este deosebit, mi se pare cel mai frumos restaurant din oraş. Baia foarte elegantă, bucătăria deschisă, amenajarea cu gust, traversele metalice din tavan şi stâlpii ce amintesc de fabrica de pâine, totul se combină plăcut. Personalul este serviabil dar mai trebuie să câştige nişte experienţă, umblă la propriu cu mânuşi şi toată servirea decurge după noile reguli ce impun o interacţiune minimă şi cât mai sterilă cu vesela. 

O să vă placă, dar încercaţi să găsiţi pe cineva să vă facă cinste.

Vitello tonnato

luni, 10 octombrie 2011

Hoteliere

De câte ori ajung într-un hotel "elegant" am o problemă: nu ştiu unde să pun cuvertura de pe pat. Să o trântesc pe jos e aiurea dar varianta cea mai des folosită, să o pun pe scaun sau pe fotoliu m-ar incomoda, să o atârn în cuier e stupid. Care e best practice-ul în cazul acesta?

De-a lungul timpului am dormit în tot felul de hoteluri, majoritatea bune, câteva dezastruoase. Topul problemelor ar fi: 
1. pernele cu urme de transpiraţie (am păţit-o o dată în Slovacia, am dormit cu tricoul personal pe post de faţă de pernă); 
2.băile cu ţevi ruginite sau cabine de duş degradate;
3. mobilier vechi şi scorojit.

Am avut parte şi de două bombe, una la Mamaia acum minim 15 ani, când proprietarul a sărbători pe terasă, toată noaptea, cu lăutari si boxe botezul fiului iar hotelul a fost declasificat de la o stea la nimic la două săptămâni după ce am plecat noi de acolo (citit în ziar) iar alta la Cluj, lângă aeroport, cea mai mizeră pensiune din ultimii 5 ani.

Săptămâna trecută la Timişoara ne-am cazat la cel mai bine cotat hotel de 3 stele de pe HRS cu un preţ decent, peste drum de casa aia oribilă pe care am prezentat-o săptămâna trecută. Site-ul arată impecabil iar camerele s-au dovedit a fi la fel şi în realitate (mari, spaţioase, curate). Păcat de munca arhitectului însă, pentru că s-au zgârcit la detalii care fac diferenţa: 
- pereţi subţiri, ca să ştii noaptea exact când îi e cald vecinului şi deschide geamul;
- instalaţie de duş ieftină, căreia nu-i mai mergea reglajul vertical al duşului şi nimic nu mă enervează mai mult decât să-mi vină apa doar de la buric în jos, plus câteva pete de rugină la îmbinări;
- am avut doar prosoape mici. Nu ştiu alţii cum sunt dar mie nu-mi place să mă şterg cu batiste;
- instalaţie automată de stins lumina pe hol, reglată prost: se închidea mai devreme decât apucam eu să descui camera, şi datorită faptului că încuietoarea avea un mic defect;
- chiorală în salonul de mic dejun: un singur bec aprins deşi aveau mai multe;
- din patru recepţioneri doar sefa ştia să facă factură, restul dădeau din colţ în colţ.

duminică, 9 octombrie 2011

N-ar fi fain?

Când vine câte o țigancă prin cartier și urlă ”fiare veeeeechi” să mergi să-i dai un tigru bătrân?

sâmbătă, 8 octombrie 2011

Codificări şi săbii ninja

La client:

1. Îl învăţăm să introducă nişte informaţii de bază în sistem, mai exact catalogul de operaţii tehnologice.
Stabilim o codificare, alegem primele trei litere din numele operaţiei drept id. TUR pentru turnare, CON pentru control etc. Ajungem la "curăţare". Inventăm o excepţie.

2. Eram lângă Deta, ştiţi voi, localitatea aia unde fiii primarului taie cu sabia ninja minoritari la ştiri. Se apropie prânzul. Ne întreabă o angajată dacă vrem să ne comande o pizza din oraş. Nu mă pot abţine şi întreb dacă o feliază fiii primarului. Răspunsul: "a, nu, că nu comandăm de la pizzeria lui".

vineri, 7 octombrie 2011

Dragi studenţi


...felicitări că v-aţi luat BAC-ul. Aţi ajuns la oraş. Felicitări. Aţi intrat la o facultate de top 100 (asta ca să includem şi Alma Mater şi Roger-ul). Felicitări! 

Chiar dacă până acum una din influenţele masive asupra dvs a avut-o ciurda, vă rog, nu mai treceţi ca vita prin mijlocul celor mai aglomerate intersecţii! Vorba aia: masina calcă, nu face ca un marinar ajuns în port.

Steve Jobs - Nobelul pentru Pace

Da, a murit. Se ştia sau se intuia de când s-a retras că e stadiu terminal dar cred că Jobs este prima excepţie în goana dupa senzaţional: o largă parte din media mondiala s-a comportat decent, mult mai decent decât credeam că mai e posibil (gândiţi-vă la M. Jackson şi la E. Winehouse). Pana la urma şi Steve a fost şi un showman, deci comparaţia nu mi se pare forţată. 

N-am de gând să vorbesc de "moştenire spirituală" şi alte chestii de genul acesta, e plin netul de ele, dar dacă tot îl elogiază întreaga lume, inclusiv competitori şi cei cărora până acum iPhone-ul sau Mac-ul li se părea ceva de fiţe, ar fi bine să fie propus la premiul Nobel, dacă nu pentru pace, măcar pentru o categorie nouă - de unde era să-şi imagineze Alfred Nobel că va exista IT-ul. 

joi, 6 octombrie 2011

O casă urâtă


Azi sunt la Timişoara, n-am timp de scris. Vă las să admiraţi poza. Dacă aveţi chef gândiţi-vă cum s-ar putea îmbunătăţii designul - în rău.

miercuri, 5 octombrie 2011

De fapt vrem curse low-cost?

Decizia Consiliului Judeţean de a micşora taxele per pasager ale aeroportului sibian a iscat nişte discuţii prin presă şi pe bloguri. Tudor pune nişte întrebări şi i-am comentat acolo, dar mai am chestii  de zis aşa că o să o fac aici.

Referitor la Blue Air: n-am o părere prea bună despre această companie, s-a întins mai mult decât i-a fost plapuma iar acum suferă şi încearcă să evite falimentul. A redus activitatea la Sibiu dar nu cred că taxele de aeroport ar fi problema, avioanele lor au fost totdeauna pline, mai degraba cred că-şi regândesc strategia. O reducere de taxe nu ştiu dacă i-ar face să aibe mai multe zboruri.

Referitor la cursele cu preţuri normale, gen Lufthansa şi Austrian: trebuie să ne gândim ce dorim să fie Sibiul - centru de afaceri sau autogară căpşunărească. Normal, trebuie să existe o balanţă între segmente, dar companiile acestea s-ar putea să aleagă să renunţe la un aeroport devenit foarte puţin profitabil datorită concurenţei. O să spuneţi că e normal să fie aşa, că e o piaţă liberă dar eu o să întreb altceva: credeţi că directorii şi angajaţii fabricilor străine de aici o să zboare cu low-costul? Aeroportul a fost un factor important al deciziei de a face  firme aici, să nu uităm acest lucru. Problema se poate rezolva aducând low-costuri spre alte ţări şi destinaţii.

Din Tg. Mureş n-am zburat, dar din Cluj am călătorit cu WizzAir-ul. La ora 6 când decolează 3-4 avioane e o nebunie totală. Aeroportul din Cluj n-a fost proiectat pentru un asemenea flux simultan de călători. Cel din Sibiu nici atât. Sala de plecari e blocată, pentru că la prima poartă stau 200 de persoane la coadă, din perete în perete, la poarta doi la fel, iar la poarta trei asemenea. E cald, pute şi e gălăgie. Se observă rapid că o să crească exponenţial costurile cu mentenanţa: curăţenie, aer condiţionat, personal. O să fie aceste costuri mai mici decât costul per pasager şi o să rămânem pe profit? O să coste mai mult întreţinerea terminalului şi reparaţiile? Habar n-am, nu ştiu dacă pe termen lung o să merite o taxă de aeroport mică.

Ce mai trebuie musai făcut: reduse preţurile de închiriere a spaţiului din aeroport. Bate vântul pe acolo şi e dezolant. 

Mi-e foarte clar că trebuie să fie o balanţă între zboruri premium şi zboruri low-cost, dar nu cred că dorim ca cel mai frumos aeroport din ţară să devină paradisul low-costului, am imaginea aeroportului Băneasa în faţa ochilor şi nu-mi doresc aşa ceva pentru Sibiu. Îmi doresc low-costuri aici pentru că nici eu n-am chef să plec în concediu din Cluj sau Tg. Mureş dar poate suntem un oraş prea mic pentru un trafic aerian intens şi nu merită să ne facem preş în faţa unor companii aeriene cu pretenţii doar pentru a strânge toţi pasagerii din judeţele din jur.

marți, 4 octombrie 2011

3 ani de Oldies

Wow, au trecut deja trei ani de când Gilu, Bebe şi Mircea au lansat pub-ul de pe Gh. Lazăr, încă 1.5 de când au deschis locaţia de la Ştrand şi un an de la inaugurarea celui mai mişto pub din Sibiu, cel de pe Centru. Aşa că pe 1 octombrie am sărbătorit, cu Oldiz Bend şi Trupa Veche, cu mulţi prieteni în jurul mesei - pentru că la noi nu se stă jos odată ce reflectoarele au fost puse pe globul disco, se aprind ledurile şi se aude Tina Turner sau U2 din difuzoare iar pubul se transformă în club. Ambele formaţii au fost la înălţime şi ne-am distrat până spre ora 4.

Îmi vin în cap serile faine pe care le-am petrecut acolo: un revelion, concertele cu Paul Gilbert, Cargo, Iris, Paula Seling, Bere Gratis, The Mono Jacks, nopţile de vineri sau sâmbătă cu Oldiz Bend, distracţia de la karaokele de miercuri cu Adi Corlaciu în ambele puburi, serile de vară pe terasa de la Ştrand, drumurile lungi spre baie, mirosul specific din pivniţa de pe Lazăr, toate consolidează sentimentul de familiaritate pe care-l am în locaţiile astea.

Nu în ultimul rând contează oamenii faini care se adună acolo, vechi cunoştinţe, prieteni noi, feţe familiare pe care ştii sigur de unde să le iei dar nu ştii cine sunt sau cu ce se ocupă şi totuşi ne zâmbim cu simpatie, întâlnirile întâmplătoare din faţa băii din pubul de pe Lazăr cu ea, când ne salutam scurt şi fiecare îşi vedea de viaţa lui neştiind ce o să se întâmple peste doi ani.

E o artă să conduci un local bine balansat, fără stridenţe, fără intimidarea clienţilor, fără aroganţă şi opulenţă, să poţi să-ţi faci un public care să aprecieze aceste lucuri şi să se comporte corespunzător, să ştii să combini muzica şi evenimentele care să atragă lumea dar să nu te bage în faliment, să găseşti aspectele şi fine-tuningul care să facă diferenţa şi să ai aproape în fiecare seară localul plin până la ore mici, să fii locul la care se merge şi la 10 seara şi la after party.

Mă înclin. La mulţi ani!

luni, 3 octombrie 2011

Cu avionul la 84 de ani

Bunică-mea, 84 de ani, urma să călătorească în Germania cu avionul, prima dată după o cursă internă acum 30-40 de ani. Între timp s-au mai schimbat chestii în traficul aerian: aeroportul nu mai arată ca autogara, sunt restricţii de bagaje, procedura de control şi îmbarcare e altfel, plus că nu mai aude nici ea ca în tinereţe.

Seara dinaintea plecării îi fac instructajul: mergem la ghişeu, îţi dă biletul şi laşi bagajul de cală, apoi mergem la controlul paşapoarte, treci prin poarta de securitate şi ajungi în sala de aşteptare. Acolo aştepţi cuminte să anunţe îmbarcarea, vezi să nu pleci la Madrid că pe tine te aşteaptă nepotul tău celălalt la München. Te urci în autobuz şi vă duce la avion,  la destinaţie cobori din avion şi te urci în autobuz, vă duce la terminal. Îţi verifică  paşaportul apoi urmăreşti semnul de predare bagaj (bine că ştie germană), nu te duci pe culoarul de tranzit spre alte zboruri. Te uiţi pe ecran la ce bandă vin bagajele de Sibiu, îl iei pe al tău şi mergi pe unde e indicată ieşirea spre zona nesecurizată, fără nimic de declarat. De acolo te preia văru-meu, dacă nu-l vezi te duci la ghişeul de informaţii şi o rogi pe doamna de acolo să-l sune.

Mă speriasem eu de cât de complicat e şi în câte locuri poate să facă zag în loc de zig, mai ales în dihania aia din München. Ea făcea pe curajoasa, dar cred că n-a dormit toată noaptea. Nu i-am zis, dar am avut o experienţă cu Carpatairul acum câţiva ani, când să decolăm din Timişoara i se făcuse rău unui domn în vârstă şi leşinase, au trebuit să oprească procedura de decolare, să-l scoată pe braţe şi să-l bage într-o salvare tip Dacie combi model 1970 toamna la care n-au reuşit să-i închidă uşa din spate decât după câteva încercări, peste picioarele moşului. It wasn't pretty.

La aeroport, noroc chior: dăm peste o prietenă de la baschet (trăiască CSU Fans) care pleca în delegaţie, o rog să aibe grijă şi de bunică-mea. Merge totul perfect, doar că uită vărul meu să mă sune să-mi zică ca a ajuns cu bine şi mă lasă să mă perpelesc la foc mic vreo oră, până îl sun eu.

duminică, 2 octombrie 2011

Siesta la manete

Joi, ora 13:00, pe străzile patriei se muncește intens. 

sâmbătă, 1 octombrie 2011

Insula - An Island for the Masses

N-ai cu cine, toți niște băștinași!

Aseară am fost la teatru, la premiera spectacolului Insula, în regia lui Vlad Massaci. De când am fost la Idiotul am o reținere la piesele despre care nu știu nimic și încep cu litera i. Glumesc. N-am citit piesa lui Gellu Naum, nu știu dacă regizorul a fost fidel textului dar pot să vă spun că a ieșit o comedie absurdă, pe alocuri tare absurdă, plină de alegorii și metafore, că doar ne aflăm pe cea mai aglomerată insulă pustie, locuită doar de un naufragiat și un sclav. Nu știu care era băutura preferată a lui Gellu dar aș încerca-o și eu. Zău, vă așteptați la chestii subtile de la un inginer? Eu pot să vă descriu mai bine că sala a suferit o adaptare, s-a stat pe niște gradene.

Am avut parte de momente de pantomimă și musical, pe rând, nu simultan, toate reușite. Imaginați-vă o secvență de 10 minute în care singurul cuvânt rostit (și repetat) este apă și eforturile unui papagal de a-i explica această noțiune lui Vineri. Savuros. Nu cred că putea fi parte din textul original - pentru că nu era text.

Piesa abundă de personaje ciudate: un pirat obsedat de unități de măsură, niște canibali la costum, deghizați în funcționari comuniști, o familie denaturată plus niște animale, dintre care am remarcat Leul (știam actorul, a fost mâna care ieșea din dulap în Faust, citiți aici că merită: http://www.calinturcu.net/2010/06/discutie-cu-un-actor.html)

E o insulă pe care timpul ori stă în loc, ori merge în zig-zag. Nu pentru prima dată am senzația că dacă ar fi scurtat spectacolul cu o treime ar fi fost mult mai alert, dar cine-s eu să critic viziunea regizorală. De văzut, dar numai dacă vă place umorul absurd, mie nu mi-a părut rău că am fost și încă mă mai amuz de unele momente.